Operatiuni de open market

Alternativa viabila de control al lichiditatii este reprezentata de derularea operatiunilor de open market de catre Banca Nationala.

In acceptiunea Bancii Federale din SUA (FED), operatiunile open market se refera la vanzarea si cumpararea de active eligibile pe piata deschisa. In acceptiunea europeana (a Bancii Centrale Europene), la care ne vom referi in continuare, operatiunile open market au o semnificatie mai larga (operatiuni derulate pe piata cu active eligibile).

Operatiunile pe piata deschisa reprezinta instrumentul de politica monetara cel mai folosit, el avand o serie de avantaje ca:

sunt initiate de banca centrala, dar cu participarea voluntara a celorlalte banci;

pot fi implementate rapid, fara intarzieri de ordin administrativ, banca centrala doar transmitand dealer-ilor ordinele de executare;

au un grad ridicat de flexibilitate, putand utilizate frecvent si in orice cantitate;

se pot inversa usor, o cumparare in cantitate prea mare, putand fi contracarata imediat printr-o vanzare.

Operatiunile open market pot avea un caracter dinamic - atunci cand banca centrala ia initiativa pentru modificarea ofertei de moneda (pentru a preveni unele probleme inainte ca acestea sa apara) sau un caracter defensiv - atunci cand banca centrala doreste sa contracareze unele probleme deja existente.

De asemenea, operatiunile open market pot fi reversibile (ex: repo, operatiuni de refinantare, swap valutar) sau pot avea caracter definitiv (ex: vanzare sau cumparare de titluri de stat). Efectul ambelor tipuri de tranzactii poate fi acelasi (injectie sau absorbtie de lichiditate), dar tranzactiile definitive influenteaza pretul de piata al activelor suport, in timp ce tranzactiile reversibile nu au acest efect.

Operatiunile pe piata deschisa se pot clasifica functie de scopul urmarit, frecventa si procedura de executie in urmatoarele categorii:

Operatiuni de refinantare;

Operatiuni de reglaj fin (tranzactii definitive si repo, swap valutar, atragerea de depozite);

Operatuni structurale (emiterea de certificate de catre banca centrala).

1.1. Operatiuni de refinantare

Operatiunile de refinantare sunt operatiuni reversibile prin care se injecteaza lichiditate in sistem prin acordarea de credite bancilor care indeplinesc unele criterii de eligibilitate. Sunt implementate prin organizarea de licitatii organizate regulat, au scadente predeterminate si sunt garantate in totalitate cu active eligibile (conform sistemului de refinantare al BNR).

In ceea ce priveste mecanismul de refinantare, Banca Nationala a Romaniei a realizat o restructurare a acestuia impunand conditii restrictive de acces la resursele de refinantare (in cele mai multe cazuri impunerea obligativitatii prezentarii de elemente colaterale agreate de banca centrala - in principal titluri de stat). Astfel, BNR isi impune rolul de creditor de ultima instanta al sistemului bancar romanesc.

Analiza: Contencios fiscal - test Document online: Analiza cost-beneficiu:

Accesul nestingherit la resursele BNR, in prima parte a procesului de tranzitie la economia de piata, a fost determinat si de posibilitatea obtinerii de resurse de recreditare in baza descoperitului de cont, pe fondul dezvoltarii timide a pietei monetare interbancare. Dezvoltarea acestei piete nu a schimbat cu mult comportamentul bancilor, metoda apelarii la resursele BNR fiind una dintre cele mai comode.

Odata cu intrarea in vigoare a noului Statut al BNR, acordarea de credite pentru descoperit de cont a fost prohibita, motiv pentru care bancile au fost nevoite fie sa-si gestioneze intr-o mai buna masura resursele, fie sa obtina imprumuturi de pe piata monetara.

Mecanismul de refinantare practicat de BNR are la baza urmatoarele mecanisme:

- creditul de licitatie - acest credit a fost introdus de BNR in 1993, ca un prim mecanism de piata (doar pe jumatate - deoarece finanta, in primul rand descoperitul de cont) pentru a face trecerea de la creditul dictat de decizii administrative.[1]

- creditul structural (discount window / strucutrated credit facility) - are la baza decizia Parlamentului sau a Guvernului de a sustine activitatea in anumite sectoare economice (cum a fost, in special, cazul agriculturii). Daca pana in 1996 acesta reprezenta mai mult de 70% din totalul refinantarii, incepand cu 1997 s-a diminuat simtitor, Banca Nationala a Romaniei, ca urmare a politicii de sterilizare a masei monetare din economie, devenind debitor net la nivelul sistemului bancar.

- creditul lombard - este un credit overnight acordat in vederea acoperirii nevoilor temporare de lichiditate ale bancilor din sistem. Incepand cu 1998 (data la care a intrat in vigoare noul Statut al BNR) creditul lombard nu mai poate fi utilizat pentru descoperit de cont. Din 2000, creditul lombard (sub forma unei facilitati marginale de imprumut) este insotit de elemente colaterale, iar rata dobanzii percepute este cea mai ridicata de pe piata, in scopul asigurarii distribuirii echilibrate a lichiditatii in economie.

- facilitatile speciale de credit - sunt utilizate de catre banci in cazul inregistrarii de dificultati, creditul fiind acordat pentru o perioada de cel mult 30 de zile, impunand respectarea unui plan financiar de redresare a bancii vizate si, bineinteles, colateralizarea creditului cu titluri de stat (in special bonuri de tezaur).

Cu toate acestea, putem afirma ca mecanismul de refinantare din Romania a fost utilizat ca instrument de control monetar orientat in doua directii:

controlul nivelului lichiditatii din economie;

mecanismul de transmitere a politicii monetare prin intermediul ratei dobanzii (deoarece pe de o parte Banca Nationala era cea care stabilea nivelul ofertei de moneda disponibila pentru refinantare si, in acelasi timp, prin mecanismul licitatiei, orienta nivelul ratei dobanzii in directia dorita).[2]

In aceste conditii, pe fondul renuntarii la utilizarea resurselor pentru recreditare (chiar daca se mentine un nivelul ridicat al creditelor speciale - destinate sustinerii bancilor cu probleme), Banca Nationala a Romaniei si-a orientat actiunea de influentare a lichiditatii din economie catre operatiuni de piata, fie prin atragerea de depozite de la bancile din sistem (atat sub forma rezervelor minime obligatorii cat si a depozitelor propriu-zise), fie prin operatiunile de open market.

1.2. Acorduri repo

Tranzactiile repo sunt operatiuni reversibile prin care se vinde un activ eligibil (de regula titluri de stat), vanzatorul fiind obligat sa il rascumpere, la un anumit pret, la cerere sau la un moment viitor prestabilit. Un acord repo reprezinta o cumparare open market deactive eligibile de catre banca centrala. Acordurile reverse repo se refera la vanzarea de catre banca centrala a unor active eligibile, cumparatorul obligandu-se sa le revanda bancii centrale la o anumita data.

In cazul acordurilor repo, diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de rascumparare reprezinta dobanda datorata (rata repo).

1.3. Swap valutar

Swap-ul valutar reprezinta o vanzare / cumparare spot a unei valute combinata cu o cumparare / vanzare forward a aceleiasi valute. Acest tip de operatiune open market poate fi utilizat atat pentru injectia de lichiditate in sistem cat si pentru absorbtia de lichiditate.

Prin swap-ul valutar participantii fixeaza punctele swap ca diferenta intre cursul de schimb forward si cursul de schimb spot.

1. Tranzactii definitive

Se refera la operatiuni care nu sunt reversibile prin care banca centrala vinde sau cumpara active eligibile, implicand un transfer definitiv al proprietatii de la vanzator la cumparator. Sunt folosite atat pentru injectia de lichiditate in sistem cat si pentru absorbtia de lichiditate.

Desfasurarea operatiunilor cu titluri (de regula titluri de stat) pe piata deschisa (open market) de catre banca centrala prin tranzactii definitive determina modificarea portofoliului de titluri al bancilor comerciale si ca urmare si a posibilitatilor lor de creditare.