Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Finante


Qdidactic » bani & cariera » finante
Operatiunile de leasing reflectate in situatiile financiare ale locatarilor



Operatiunile de leasing reflectate in situatiile financiare ale locatarilor


Operatiunile de leasing reflectate in situatiile financiare ale locatarilor

1. Locatarii trebuie sa recunoasca operatiunile de leasing financiar in bilanturile lor ca active si datorii la o valoare egala, la inceputul contractului de leasing, cu valoarea justa a bunului in regim de leasing sau cu valoarea actualizata a platilor minime de leasing, daca aceasta din urma este mai mica. Pentru calcularea valorii actualizate a platilor minime de leasing, se considera ca factor de actualizare rata implicita a dobanzii din contractul de leasing, daca aceasta se poate determina; in caz contrar, trebuie utilizata rata dobanzii marginale a locatarului.[1]



2. Tranzactiile si alte evenimente trebuie inregistrate si reflectate in concordanta cu fondul lor si cu realitatea financiara, si nu numai cu forma juridica. In timp ce forma juridica a unui contract de leasing reflecta faptul ca locatarul nu poate sa dobandeasca titlul de proprietate a bunului in regim de leasing, in cazul operatiunilor de leasing financiar fondul si realitatea financiara rezida in aceea ca locatarul dobandeste beneficiile economice din utilizarea bunului pe cea mai mare parte din durata de viata economica, in schimbul unei obligatii de a plati pentru acest drept o suma aproximativ egala cu valoarea justa a bunului si cheltuielile de finantare aferente.

3. Daca asemenea tranzactii de leasing nu sunt reflectate in bilantul locatarului, resursele economice si nivelul obligatiilor unei intreprinderi sunt subevaluate, denaturandu-se astfel indicatorii financiari, prin urmare este adecvata inregistrarea leasingului financiar in bilantul locatarului atat ca un activ, cat si ca o obligatie de a achita platile viitoare de leasing.      La inceputul contractului de leasing, activul si datoria pentru platile viitoare de leasing se inregistreaza in bilant la valori egale.



4. Nu este adecvat ca datoriile pentru bunurile in regim de leasing sa fie prezentate in situatiile financiare ca o deducere din activele aferente bunurilor in leasing, intrucat pentru prezentarea datoriilor in bilant datoriile curente sunt evidentiate separat de cele pe termen lung, aceeasi distinctie se va utiliza si pentru datoriile generate de leasing.

5. Anumite activitati specifice aferente leasingului implica, adesea, aparitia unor costuri directe initiale, cum ar fi cele legate de negocierea si incheierea contractelor de leasing. Costurile identificate ca fiind atribuibile direct activitatilor efectuate de locatar pentru un leasing financiar sunt incluse in valoarea inregistrata ca activ in baza contractului de leasing.


6. Platile de leasing trebuie impartite in cheltuieli de finantare a leasingului si reducerea datoriei neachitate. Trebuie alocate pe perioade de-a lungul duratei contractului de leasing, astfel incat sa se obtina o rata periodica constanta a dobanzii la soldul datoriei ramase in fiecare perioada.

7. In practica, in procesul de alocare a cheltuielilor de finantare pe perioade de-a lungul duratei contractului de leasing, se poate folosi o forma de aproximare pentru simplificarea calculelor.

8. Un leasing financiar da nastere unor cheltuieli cu amortizarea aferenta bunului amortizabil, precum si unor cheltuieli financiare, in fiecare perioada contabila. Politica de amortizare pentru bunurile amortizabile in regim de leasing trebuie sa fie consecventa cu cea aplicata activelor amortizabile detinute in proprietate iar amortizarea trebuie calculata in baza prevederilor Standardelor Internationale de Contabilitate IAS4, Contabilitatea amortizarii si IAS16, Imobilizari corporale si IAS 38, Active necorporale. Daca nu exista in mod rezonabil certitudinea ca locatarul va obtine dreptul de proprietate pana la sfarsitul duratei contractului de leasing, activul trebuie amortizat in totalitate pe durata cea mai scurta dintre durata contractului de leasing si durata de viata utila a acestuia.

9. Valoarea amortizabila a bunului in regim de leasing se aloca pe fiecare perioada contabila de-a lungul perioadei estimate de utilizare pe o baza sistematica si consecventa cu politica de amortizare adoptata de locatar pentru activele detinute in proprietate.

Daca exista certitudinea ca locatarul va obtine dreptul de proprietate pana la sfarsitul duratei contractului de leasing, perioada estimata de utilizare este durata de viata utila a activului; altfel, activul se amortizeaza pe perioada cea mai scurta dintre durata contractului de leasing si durata de viata utila.

10. Suma dintre cheltuielile cu amortizarea aferente activului si cheltuielile de finantare aferente perioadei este rareori egala cu platile de leasing datorate, aferente perioadei si, de aceea, este inadecvata ampla recunoastere a platilor de leasing ca o cheltuiala in contul de profit si pierdere. Prin urmare, este improbabil ca activul si datoria aferenta sa fie egale ca valoare dupa inceputul contractului de leasing.

11. Pentru a determina daca un bun ce constituie obiectul leasingului s-a depreciat, adica beneficiile economice estimate a se obtine in viitor din utilizarea bunului sunt mai mici decat valoarea sa contabila, o intreprindere aplica Standardul International de Contabilitate referitor la deprecierea activelor, care stabileste cerintele privind modalitatea de revizuire de catre o intreprindere a valorii contabile a activelor sale, determinarea valorii recuperabile a unui activ si momentul la care trebuie sa recunoasca sau sa reia o pierdere din depreciere.

12.  In cazul unui leasing financiar, locatarul trebuie sa evidentieze urmatoarele:
(a) pentru fiecare clasa de active, valoarea contabila neta la data bilantului;


(b) o reconciliere intre totalul platilor minime de leasing - la data bilantului - si valoarea lor actualizata. In plus, intreprinderea trebuie sa prezinte totalul platilor minime de leasing - la data bilantului;


(c) chiriile contingente inregistrate in veniturile aferente perioadei;


(d) totalul platilor minime aferente subcontractelor de leasing estimate a se obtine in conditiile unui subcontract de leasing irevocabil, la data bilantului;

(e) o descriere generala a contractelor importante de leasing ale locatarului, incluzand, dar fara a se limita, la urmatoarele:

baza determinarii chiriilor contingente;

existenta si termenii optiunilor de reinnoire sau cumparare si a clauzelor de escaladare a preturilor;

restrictiile impuse prin contractele de leasing, cum ar fi cele referitoare la dividende, datorii suplimentare si alte operatiuni de leasing.




[1] Bogdan Victoria, Standarde internationale de raportare financiara in contextual procesului de armonizare contabila internationala,.Editura Universitatii din Oradea



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright