Functiile finantelor publice - functia de repartitie a finantelor publice

Integrarea eficienta si operativa a finantelor publice in viata economica, in sensul satisfacerii unor nevoi socio-economice in toate domeniile de activitate, repartizarea averii si a veniturilor publice pe baza unor criterii si principii echitabile (cu ajutorul impozitelor si al taxelor, alocatiilor bugetare, creditelor, imprumuturilor etc.), realizarea unor obiective economico-financiare (cum ar fi ocuparea fortei de munca intr-un grad cat mai inalt posibil, asigurarea stabilitatii in economie, cresterea si dezvoltarea economica) pot fi indeplinite numai prin intermediul unor importante functii alr finantelor publice, si anume: functia de repartitie si functia de control.

Exercitarea acestor functii reprezinta o necesitate obiectiva, care deriva din faptul ca:                                    

-statul, pentru a-si exercita si infaptui sarcinile si atributiile care ii revin in plan economic, social si politic, are nevoie de fonduri banesti, care sunt constituite in cadrul procesului de repartizare a produsului intern brut;

-este necesara efectuarea unui control riguros asupra modului de desfasurare a activitatii economico-sociale prin intermediul relatiilor economice de natura financiara, in vederea realizarii unor rezultate economico-sociale utile, ca urmare a eforturilor depuse.

Intre cele doua functii ale finantelor publice exista o stransa legatura, de interdependenta sau de interconditionare reciproca, in sensul ca functia de constituire si distribuire a resurselor banesti prin intermediul finantelor, adica functia de repartitie a acestora, ofera un camp larg de actiune functiei de control si invers.

Functia de repartitie a finantelor publice

Finantele publice exista pentru a servi la realizarea unor obiective precis determinate ,la indeplinirea anumitor sarcini, care nu ar putea fi infaptuite pe alta cale sau cu alte mijloace.

Functia de repartitie a finantelor publice consta in mobilizarea, la dispozitia statului, a unei parti din produsul intern brut si in repartizarea acesteia in vederea infaptuirii de catre stat a sarcinilor si atributiilor sale.

Functia de repartitie a finantelor publice cunoaste doua faze distincte, insa organic legate intre ele: constituirea fondurilor si distribuirea acestora.

1.Constituirea fondurilor de resurse

Consta in formarea fondurilor de resurse financiare publice. La constituirea acestora participa :

a)   Intreprinderile, indiferent de forma de propietate asupra capitalului social si de forma juridica de organizare a acestora ;

b)   Institutiile publice si unitatile din subordinea acestora ;

c)    Populatia ;

d)   Persoanele juridice si fizice rezidente in strainatate.

Participarea la constituirea fondurilor publice de resurse financiare imbraca forme diferite, si anume : impozite, taxe, contribtii pentru asigurari sociale, amenzi, penalitati, varsaminte din veniturile institutiilor publice; redevente si chirii din concesiuni si inchirieri de terenuri si alte bunuri propietate de stat; venituri din valorificarea unor bunuri propietate de stat si a bunurilor fara stapan; imprumuturi de stat primite de la personae juridice si fizice; rambursari ale imprumuturilor de stat acordate; dobanzi aferente imprumuturilor acordate; donatii, ajutoare si alte transferuri primite; alte venituri.

Deci, resursele care alimenteaza fondurile publice, in majoritatea lor covarsitoare, isi au izvorul in produsul intern brut si intr-o mai mica masura in avutia nationala sau in transferuri primite din strainatate. Constituirea fondurilor publice se realizeaza in procesul distribuirii si redistribuirii produsului intern brut, intre diverse persoane juridice si fizice, pe de alta parte, si stat, pe de alta parte.

La constituirea fondurilor publice participa toate sectoarele sociale: public, privat, mixt, precum si populatia, in proportii diferite in raport cu capacitatea lor financiara. Cele mai multe resurse financiare sunt mobilizate la fondurile publice cu titlu definitive si fara contraprestatie. Nu lipsesc nici resursele primate cu titlu rambursabil, dar acestea ocupa un loc secundar in totalul fondurilor respective ,

2.Distribuirea fondurilor de resurse

Cea de-a doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice consta in distribuirea fondurilor de resurse financiare publice pe beneficiari - persoane juridice si fizice.Repartitia propiu-zisa este precedata de inventarierea nevoilor sociale existente in anul (perioada) de referinta, cuantificarea acestora in expresie baneasca si ierarhizarea lor in functie de acuitatea si importanta pe care o prezinta unele in raport cu celelalte. Cum nevoile sociale, care exprima cererea de resurse financiare de la fondurile publice, intrec cu mult resursele posibile de procurat pe plan national, adica oferta de resurse financiare, este necesar ca autoritatile publice competente sa trieze cererile formulare de oraganele central si locale abilitate si sa stabileasca optiunile lor in functie de anumite criterii.

Distribuirea resurselor financiare reprezinta, de fapt, dimensionarea volumului cheltuielilor publice pe destinatii, si anume pentru :

a)     invatamant, sanatate, cultura;

b)     asigurari sociale si protectie sociala;

c)      gospodarie comunala si locuinte;

d)     aparare nationala;

e)     ordine publica;

f)       actiuni economice;

g)     alte actiuni;

Analiza: Contencios fiscal - test Document online: Analiza cost-beneficiu:

h)     datorie publica;

In cadrul fiecarei destinatii, resursele se defalca pe beneficiari, obiective si actiuni.

In tarile dezvoltate cu economie de piata, la finantarea din fondurile publice au prioritate actiunile cu caracter social-cultural (cele de la literele a-c), apoi cele privind ordinea interna si apararea tarii; cheltuielile pentru actiunile economice ocupa un loc secundar. In schimb, in tarile in curs de dezvoltare, actiunile cu caracter economic se bucura, de regula, de prioritate, in raport cu cele sociale. Asadar, fluxurile de resurse financiare sunt orientate catre sfera productiei materiale, respectiv catre sfera nemateriala, in proportie mai mare sau mai mica, dupa caz.

Aceste fluxuri de resurse financiare iau forma cheltuielilor pentru:

a)      plata salariilor si a altor drepturi de personal

b)      procurari de materiale si plata serviciilor

c)      subventii acordate unor institutii publice si intreprinderi

d)      transferuri catre diverse persoane fizice (pensii, alocatii, burse, ajutoare, etc.)

e)      investitii si rezerve materiale

Pe calea cheltuielilor publice se completeaza astfel resursele financiare ale agentilor economici, ale institutiilor publice si ale persoanelor fizice care servesc pentru dezvoltare sau consum.

Dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice catre diversi beneficiari se realizeaza tot in procesul distribuirii si redistribuirii produsului intern brut care are loc intre stat si diverse persoane juridice si fizice.

Prin urmare, constituirea si dirijarea fondurilor publice de resurse financiare constituie un proces unitar si neintrerupt care se realizeaza cu ajutorul functiei de repartitie a finantelor si joaca un rol important in infaptuirea reproductiei sociale largite.

Distribuirea si redistribuirea produsului intern brut, mijlocite de finante, se infaptuiesc in cadrul aceleiasi forme de propietate (prelevari de resurse de la unitati de stat la fondurile publice si, respectiv, transferuri de resurse de la aceste fonduri la unitati de stat) sau cu schimbarea formei de propietate (prelevari de resurse de la unitati economice private ori mixte si de la populatie la fondurile publice, si, respectiv, transferuri de resurse de la aceste fonduri catre beneficiarii din alte sectoare sociale si populatie).

Importanta functiei de repartitie a finantelor publice trebuie apreciata prin prisma dimensiunii transferurilor de valoare operate de la diverse persoane juridice si fizice la fondurile publice si de la acestea catre diversi beneficiari. In conditiile unui anumit produs intern brut, marimea resurselor prelevate la dispozitia organelor administratiei centrale si locale de stat este invers proportionala cu marimea resurselor ramase la dispozitia persoanelor juridice si fizice pentru satisfacerea nevoilor propii de dezvoltare si consum, dupa plata sumelor datorate. Aceasta, deoarece transferul de valoare restrange definitiv patrimoniul persoanelor juridice si fizice in cazul platilor nerambursabile si fara contraprestatie , respectiv limiteaza temporar dreptul de dispozitie al acestora asupra sumelor incredintate statului cu titlul de imprumut, garantie etc.

Judecand lucrurile la scara nationala, observam ca, pe masura ce creste volumul fondurilor publice, sporesc si posibilitatile autoritatilor publice de satisfacere a nevoilor sociale. Aceasta, deoarece transferurile de resurse de la fondurile publice catre diversi beneficiari majoreaza disponibilitatile banesti ale acestora, amplificandu-se posibilitatile de dezvoltare si de consum. Minusul de resurse inregistrat de platitorii de impozite, taxe, contributii, varsaminte, de venituri, devine plus de resurse pentru beneficiarii de alocatii bugetare pentru investitii, intretinerea si functionarea institutiilor, subventii pentru intreprinderi, pensii, burse, ajutoare etc. pentru populatie.

De vreme ce la scara nationala volumul resurselor prelevate la fondurile publice este egal cu cel al resurselor distribuite de la acestea, s-ar putea crede ca redistribuirea mijlocita de finantele publice nu influenteaza procesul reproductiei sociale, nu modifica proportiile in economia nationala. In realitate, chiar in conditiile egalitatii dintre prelevarii si distribuiri, au loc importante mutatii intre sferele de activitate, intre ramurile si subramurile economice, intre sectoarele sociale, intre zonele geografice, ca si intre membrii societatii.

Aceasta pentru simplu motiv ca persoanele juridice si fizice, care beneficiaza direct sau indirect de pe urma cheltuielilor publice, nu sunt (intodeauna) aceleasi cu persoanele care au participat la constituirea fondurilor publice. Sau chiar daca unele dintre ele sunt si platitoare si beneficiare, intre sumele cedate statului si cele primite de la acesta, sub forma de bani, servicii sau avantaje, nu exista o corespondenta. De altfel, resursele prelevate la fondurile publice se depersonalizeaza si nu se mai poate stabili ce destinatie au capatat impozitele incasate de la persoana x sau de la intreprinderea y.

Se poate afirma insa, fara exagerare, ca prelevarile de la agentii economici si persoanele ocupate in unitati din ramurile productiei materiale fac posibila functionarea institutiilor publice si retribuirea persoanelor ocupate in sfera nemateriala.

Prin facilitatile financiare acordate (reduceri sau scutiri de impozite, credite cu dobanzi subventionate etc) sau prin finantarea directa de la buget (pentru obiective productive, infrastructura, actiuni de protectie a mediului inconjurator, cercetare stiintifica, formarea sau recalificarea muncitorilor etc.) se asigura dezvoltarea si modernizarea unor ramuri (subramuri) economice de interes national, protectia mediului, limitarea efectelor crizei economice, reducerea somajului etc.

Prin transferuri de resurse financiare de la fondurile publice centralizate catre unitatile administrativ- teritoriale, diferentiate in functie de potentialul economic al celor din urma, se urmareste lichidarea treptata a ramanerii in urma sub raport economic si social a unor zone geografice sau localitati.

Prelevarile mai mari de la persoanele cu capacitate de plata ridicata asigura satisfacerea nevoilor de invatamant, ocrotire medical, protectie social, locuinte etc. ale persoanelor cu venituri insuficiente sau fara venituri.

Aceasta inseamna ca prin intermediul finantelor publice se realizeaza o larga redistribuire a veniturilor intre membrii societatii, in scopul corectarii inegalitatilor flagrante existente intre indivizi, asigurarii unor conditii demne de viata pentru toti cetatenii tarii.

Daca intr-un anumit context international se considera prioritate dezvoltarea si modernizarea cailor ferate, a porturilor ori a drumurilor, aceasta va face necesara redimensionarea cheltuielilor de investitii pe ramuri si subramuri. Asemenea redistribuire de resurse financiare, prin intermediul finantelor publice, desi se face in cadrul volumului total al formarii brute de capital fix, ea produce modificari importante in structura fondului de investitii, cu efecte deloc neglijabile asupra produsului intern brut.

Un alt exemplu. In conditiile in care la un moment dat se constata ca starea se sanatate a populatiei pe ansamblu sau pe anumite grupe de varsta este ingrijoratoare, ca anumite categorii ale populatiei (pensionari, handicapati, orfani etc.) sunt lipsite de protectie sociala corespunzatoare, ca gradul de cuprindere a populatiei scolare in diverse forme de invatamant este mult sub cerintele economiei sau ca echilibrul ecologic este grav amenintat de defrisarea fara noima a padurilor, de poluarea apelor si a atmosferei sau de degradarea solului, apare necesitatea imperioasa a reconsiderarii fluxurilor de resurse financiare. Rezolvarea acestor problem de importanta majora face necesara fie majorarea prelevarilor la fondurile publice, fie regandirea prioritatilor si a optiunilor, avand ca efect modificarea fluxurilor de resurse financiare de la fondurile publice catre diversi beneficiari. In cadrul unui anumit volum al produsului intern brut, poate sa apara nu numai necesitatea redimensionarii cheltuielilor publice ce se finanteaza din fondul de consum social, dar si a restrangerii cheltuielilor publice de capital (investitii), pentru majorarea corespunzatoare a cheltuielilor publice de consum.

Toate acestea demonstreaza ca importanta functiei de repartitie a finantelor trebuie apreciata si prin prisma mutatiilor care se produc in economie in urma transferurilor de resurse financiare, a efectelor economice, sociale, demografice, ecologice, sau de alta natura produse de acestea.

Cele aratate pana aici se refera la redistribuirea, cu ajutorul finantelor, a produsului intern brut pe plan intern. Deosebit de aceasta, adesea se produce o redistribuire a resurselor financiare pe plan international. Este vorba de :

a)      primirea de imprumuturi externe care, pe de o parte, completeza resursele financiare publice ale tarii considerate, iar pe de alta, antreneaza cheltuieli publice cu rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor si comisioanelor aferente;

b)      acordarea de imprumuturi externe care, pe de o parte, antreneza plati din resursele financiare publice ale tarii considerate, iar pe de alta, genereza incasari de resurse la rambursarea de catre debitori a ratelor scadente si la plata dobanzilor aferente;

c)      achitarea cotizatiilor si a contributiilor datorate organismelor internationale de catre stat sau de alte entitati de drept public;

d)      primirea sau acordarea, dupa caz, de ajutoare externe de catre stat, pentru inlaturarea consecintelor grave provocate de calamitati naturale, razboaie, revolutii etc.

Redistribuirile de resurse financiare care au loc intre state se efectueaza in baza unor acorduri si conventii bi si/sau multilateral ori a unor decizii unilateral, in conditii de rambursabilitate sau cu titlu definitive, cu sau fara contraprestatie directa.

Functia de repartitie a finantelor publice are atat caracter obiectiv, cat si caracter subiectiv:

Necesitatea constituirii unor fonduri de resurse financiare la dispozitia statului, in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale, se resimte in toate tarile, indiferent de gradul lor de dezvoltare economica, de structura de ramura, de oranduire sociala sau de alti factori, ceea ce demonstreza ca functia de repartitie are un caracter obiectiv.

In schimb, procesul propiu-zis de redistribuire a acestor resurse, mijlocit de finante, are un caracter subiectiv, el depinde de capacitatea factorilor de raspundere de a percepe corect nevoile sociale la un moment dat; de gradul de dezvoltare economica si sociala a tarii; de politica promovata de partidele politice aflate la putere. Toate acestea influenteaza volumul resurselor financiare ce pot fi mobilizate la dispozitia statului si cererea de resurse pentru satisfacerea nevoilor sociale. In functie de acesti factori, organele de decizie politica stabilesc sursele de alimentare a fondurilor financiare, metodele de mobilizare a resurselor financiare si de dirijare a acestora catre diversi beneficiari.

Din punct de vedere al utilizarii finale, in procesul repartitiei, produsul national brut al tarii se imparte in fondul de dezvoltare (acumulare) si fondul de consum.

Fondul de dezvoltare (de acumulare) al tarii cuprinde acea parte a produsului national brut folosita in scopul crearii conditiilor materiale care sa asigure reproductia sociala si perfectionarea productiei pe baza tehnicii moderne. Din acest fond se finanteaza investitiile din sfera productiei materiale, constituirea stocurilor de materii prime, materiale etc., investitiile din sfera nemateriala (modernizarea si cresterea bazei materiale pentru nevoile social-culturale, dezvoltarea fondului de locuinte etc.), precum si constituirea fondului de rezerva si de asigurare necesar economiei nationale.[2]

Alocarea unei importante parti din produsul national brut pentru fondul de dezvoltare (acumulare) face posibila infaptuirea programului de investitii menit sa duca, in continuare, la dezvoltarea economiei nationale.

Repartizarea uni importante parti din P.N.B pentru dezvoltare asigura modernizarea si inoirea mijloacelor fixe in economia nationala. Statul roman a efectuat importante perfectionari in domeniul inzestrarii economiei nationale cu mijloace fixe, factor hotarator al modernizarii si retehnologizarii ramurilor economice care participa la cresterea produslui national brut, la ridicarea nivelului ethnic, la cresterea productivitatii muncii sociale.

Statul roman acorda o atentie deosebita nu numai sporirii fondului de dezvoltare si modernizarii bazei tehnico-materiale a societatii, ci se preocupa de folosirea lui cu eficienta maxima, de amplasarea rationala a obiectivelor economice si social-culturale pe teritoriul tarii, fapt ce conduce la o dezvoltare echilibrata si armonioasa a tuturor judetelor si zonelor tarii, asigura un ritm intens al cresterii factorilor de productie, o valorificare superioara a resurselor natural, folosirea mai judicioasa si completa a fortei de munca, toate acestea creeaza conditii egale de munca si de viata pentru toti cetatenii patriei.

In procesul repartitiei P.N.B se constituie si fondul de consum destinat satisfacerii cerintelor materiale si spirituale ale cetatenilor. Cu cat fondul de consum  este mai mare, cu atat cresc veniturile cetatenilor.

Fondul de consum cuprinde fondul de consum social si fondul de consum individual.

Fondul de consum social este intrebuintat de catre stat in mod centralizat, pe grupe de populatie, pe actiuni, pe domenii de activitate, pe judete, municipii, orase etc.; acest fond se repartizeaza populatiei in afara veniturilor individuale si, de regula fara a se lua in considerare munca prestata de fiecare persoana. Fondul de consum social este intrebuintat pentru efectuarea cheltuielilor social-culturale, functionarea organelor statului, ordinea publica, apararea nationala.

Fondul de consum individual este partea cea mai importanta a fondului de consum care se repartizeaza intre membrii societatii. Fiind destinat stimularii materiale a membrilor societatii, acest fond are un rol important in cresterea productivitatii muncii, in valorificarea superioara a resurselor materiale, in reducerea costurilor de productie si in sporirea veniturilor.

De o importanta considerabila este nu numai realizarea unui raport optim intre fondul de dezvoltare si fondul de consum, ci si folosirea judicioasa, cu maximum de eficienta a acestor fonduri. Astfel, partea preponderenta a fondului de dezvoltare trebuie indreptata catre lucrurile cu caracter productiv in industrie, agricultura, constructii, transporturi, circulatia marfurilor etc.

Gospodaria rationala si eficienta a fondului de dezvoltare se reflecta si in raportul dintre ritmul cresterii capitalului fix si ritmul cresterii investitiilor. Evident cu cat acest raport este mai mare, cu atat investitiile realizate au o eficienta mai ridicata. Eficienta economica a investitiilor trebuie apreciata nu numai prin ratele matematici inalte, ci si prin prisma unor indicatori si factori care, in final, sa asigure sporirea continua a volumului si calitatii productiei, cresterea produsului national brut.

CONCLUZII

Existenta finantelor publice serveste la realizarea unor obiective precis determinate, la indeplinirea anumitor obiective in folosul intregii societati si care nu s-ar putea infaptui pe alta cale sau cu alte

mijloace. Aparitia si existenta finantelor publice nu reprezinta expresia dorintei sau imaginatiei cuiva si nici urmarea deciziei unei autoritati publice, ci au un caracter obiectiv datorita necesitatii derularii, in viata economico-sociala, a acestui tip de relatii. Misiunea sociala a finantelor publice se indeplineste prin functiile pe care le exercita, si anume: functia de repartitie si functia de control.

Functia de repartitie asigura repartizarea PIB si a PIN, atat prin ceea ce inseamna aceasta la nivelul macrosistemului economico-social, cat si la nivelul microeconomiei si microsocialului.

Functia de repartitie se compune din doua faze, strans legate intre ele: constituirea fondurilor (veniturilor) publice si repartizarea (distribuirea) acestora (efectuarea cheltuielilor).

Functia de repartitie a finantelor are caracter obiectiv.

Procesele propriu-zise de mobilizare si de alocare a resurselor, mijlocite de finante, au caracter subiectiv.

Bibliografie

Bistriceanu Gheorghe - Finantele Publice ale Romaniei vol.I , Ed.Universul Juridic,

Bucuresti 2006

Lazarescu Alexandru - Finante Publice, Ed.National, Bucuresti 2000

Popescu Nicolae        - Finante.Bugete.Fiscalitate, Ed.Economica, Bucuresti 2002

4. Vacarel Iulian - Finante Publice editia a II a, Ed.Didactica si Pedagogica ,

Bucuresti 2000

Vacarel Iulian             - Finante publice, Editia a III-a, Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti 2001