Instrumente manageriale si tehnici utilizate pentru monitorizarea riscului valutar

Riscul valutar poate fi definit drept expunerea intr-o anumita valuta, multiplicata cu variatia in timp a cursului sau de schimb. Una dintre problemele de fond in acest domeniu consta in imprecizia oricarei masuratori a riscului, asociat in esenta unui complex de posibilitati si probabilitati, datorita dificultatilor de previzionare a evolutiei cursurilor valutare. Modificarea acestora este influentata de un ansamblu de factori, din randul carora se disting:

fluxurile comerciale: abordarile traditionale pun accent pe impactul exporturilor si importurilor de bunuri/servicii asupra stabilirii cursurilor de schimb, intrucat acestea sunt principalele componente ale cererii si ofertei pentru orice valuta. Moneda unei tari al carei cont curent este excedentar se va intari, comparativ cu cea  a unei tari care inregistreaza deficit. In ultimii 20 de ani insa, in balanta de plati externe, fluxurile comerciale au fost devansate de cele de capital, tendinta care pare sa se mentina si in viitor, acestea preluand astfel rolul detrminant in influentarea cursurilor de schimb;

inflatia relativa: potrivit paritatii puterii de cumparare, moneda unei tari cu o rata a inflatiei mai mare tinde sa se deprecieze fata de moneda tarii cu o inflatie mai mica, in absenta unei asemenea ajustari find afectata competitivitatea economica si, implicit, balanta de plati;

dobanzile relative: in situatia in care toate celelalte conditii sunt identice, tara rate ale dobanzilor mai inalta va atrage investitorii dintr-o tara cu rate ale dobanzii mai scazute. Acest adevar este valabil numai in absenta variatiilor de curs intre monedele celor doua tari, in perioada investitiei. De altfel, intre dobanzile relative si cursul de schimb prognozat exista o relatie foarte stransa, care determina deciziile de investire intr-o moneda sau alta, avand incidenta finala asupra fluxurilor de capital;

investitiile de capital: infuzia de investitii de capital sau de portofoliu intr-o economie este determinata de o serie de factori de baza, cum ar fi o piata a valorilor mobiliare atractiva, care presupune ca va primi afluxuri de capital, cu efect asupra intaririi monedei nationale. Este posibil ca investitiile sa se faca numai in actiuni, evitandu-se investitiile in moneda tarii respective, astfel incat aprecierea acesteia nu se va mai realiza.

Pentru banci managementul riscului valutar tebuie considerat intr-o dubla perspectiva: pe de o parte, din punct de vedere al gestionarii adecvate a pozitiilor sale short si long intr-o anumita valuta, a expunerilor idividuale si globale, pe de alta parte, din punct de vedere al ofertei de produse pentru acoperirea riscului valutar al clientilor. Reducerea vunerabilitatii economice a clientilor asigura avantaje bancii in termeni de profit si siguranta a propriei afaceri.

Instrumentele derivate sub forma operatiunilor tip FORWARD, FUTURES, OPTIONS, FRA, COLLAR, SWAP, sunt utilizate atat ca instrumente de hedging a riscului ratelor dobanzilor si a riscului de schimb, cat si pentru operatiunile de transfer al riscului in cadrul gestionarii globale a acestora.

v     Tehnici de hedging intern

Primul pas in reducerea riscului valutar il reprezinta utilizarea tehnicilor de protectie (hedging) interna. Acestea sunt eficiente atunci cand expunerile au fost identificate cat mai complet posibil. Aceste tehnici includ: corelarea expunerilor, protectia "surogat", deciziile strategice de reducere a expunerii.

Corelarea expunerilor. Daca o companie are cheltuieli intr-o moneda si veniturile in aceeasi moneda, ele pot fi corelate si, in masura in care ambele expuneri sunt certe, riscul va fi eliminat.

Se poate lua exemplul unei companii cu incasari in USD la cursul spot. Considerand ca dolarii nu ii sunt necesari, ii converteste in GBP pentru corelarea altor fluxuri de numerar. Trei luni mai tarziu, compania constata ca are nevoie de USD si ii cumpara de pe piata valutara, vanzand GBP. Aceasta tranzactie a determinat doua expuneri egale si inverse, insa necorelate.

Protectia "surogat Cursurile de schimb care floteaza liber reprezinta un fenomen relativ nou, instalat la debutul anilor '70 si teoretic ofera avantajul ajustarii rapide in functie de cerere si oferta. Exista insa si unele dezavantaje, comertul international fiind ingreunat de modificarea repetata a preturilor pe seama variatiei cursurilor de schimb.

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Daca o companie are incasarile exprimate in GBP si platile in EUR, ar fi o greseala sa converteasca ambele fluxuri intr-o a treia valuta, adica in moneda de raportare a companiei. Este de preferat ca, tinand cont de relatia dintre cele doua valute in sistemul monetar european, sa se converteasca in moneda de baza numai profiturile.

Decizii strategice de reducere a expunerii. Exista situatii in care

apare ca avantajoasa cresterea expunerilor valutare brute, in vederea

crearii de corelari, reducandu-se astfel expunerile nete.

De exemplu, o companie se poate aproviziona in mod deliberat de pe o piata straina, deoarece isi vinde produsele pe acea piata si are deja un flux de numerar in moneda tarii respective. Reversul este decizia de a vinde pe o piata straina in moneda acesteia, si nu in moneda proprie, avand in vedere faptul ca o parte din aprovizionari se fac din tara respectiva. La un alt nivel se poate decide deschiderea unei filiale intr-o tara straina, intrucat veniturile deja obtinute in moneda acestei tari compenseaza cheltuielile aferente.

v     Tehnici de hedging extern

Expunerile reziduale, care se inregistreaza dupa corelarea si crearea unor protectii strategice, impun utilizarea in continuare a tehnicilor de hedging extern. Reducerea riscului valutar se realizeaza e baza unor instrumente contractuale, numite derivative. Ca orice contract, acestea au un pret si reprezinta acorduri intre doua parti - un cumparator si un vanzator - fiecare parte asumandu-si anumite obligatii in favoarea celeilalte.

Operatiunile la vedere (forward) sunt cele mai vechi metode de acoperire valutara la termen si constau intr-un contract privind cumpararea sau vanzarea unei anumite sume dintr-o valuta contra unei sume dintr-o alta valuta, la o data viitoare. Valuta, suma, rata de schimb si data executarii tranzactiei se stabilesc prin contract. Spre deosebire de operatiunile spot, unde executia contractului are loc dupa doua zile lucratoare de la initierea tranzactiei, in cazul operatiunilor forward scadenta poate fi situata in orice moment in viitor, intre 3 zile si 5 ani.

Daca o firma are nevoie peste 90 de zile de 1 milion USD, ea se poate adresa unei banci, care va intra intr-un contract forward de livrare USD la acea data. Desi initial nu exista fluxuri de numerar, banca poate solicita firmei un eventual depozit de siguranta.

Pretul contractului de schimb forward (cursul de schimb) se determina potrivit principiului paritatii dobanzilor, ajustand cursul spot cu diferenta dintre ratele dobanzii valutelor ce fac obiectul contractului. Aceasta diferenta, care reprezinta puncte forward sau SWAP, poate fi pozitiva (prima) sau negativa (discount). Cotatia spot sau forward a unei valute cuprinde atat rata la care banca va cumpara valuta (bid rate), cat si o rata mai ridicata, la care banca va vinde respectiva valuta (asked sau offered rate). Ecartul dintre aceste rate, asa-numitul spread, constituie marja din care banca isi va acoperi costurile antrenate de efectuarea tranzactiei.

Punctele forward se calculeaza potrivit formulei:

FWD = Dd x Cs x Nz / 360 x 100

unde, Dd = diferenta ratelor dobanzii celor doua valute;

Cs = cursul spot;

Nz = numarul de zile al perioadei de cotatie forward.

SWAP-ul valutar este o tranzactie complexa, ce presupune combinarea a doua optiuni simple de vanzare-cumparare de valuta, operatiuni realizate simultan, dar cu scadente diferite. SWAP-ul valutar a aparut din necesitatea de acoperire a unor angajamente intr-o valuta, pe o anumita perioada, din disponibilitatile intr-o alta valuta, fara a modifica la termen structura angajamentelor si a disponibilitatilor in cele doua valute.

Operatiunile futures se constituie din acorduri de a cumpara sau vinde sume determinate dintr-o valuta, la un pret stabilit in momentul incheierii contractului, dar cu executarea tranzactiei la o data viitoare. Desi are o functie similara contractului forward, contractul futures se diferentiaza prin standardizare si prin tranzactionarea la bursa, si nu prin negociere intre cele doua parti, ca in primul caz. Inevitabil, aceasta semnifica o flexibilitate mai scazuta. Se lucreaza cu cifre rotunde, iar scadentele sunt limitate la maximum 4 ani.

Optiunile valutare reprezinta acorduri prin care vanzatorul (emitentul optiunii) acorda cumparatorului (detinatorul optiunii) dreptul, dar nu si obligatia, de a realiza o anumita tranzactie valutara in anumite conditii de pret si la un anumit termen. Pentru acest drept, cumparatorul plateste o prima la preluarea optiunii. Suma si scadenta optiunii pot fi alese de catre cumparator. In prezent optiunile valutare sunt disponibile in majoritatea tarilor cu piata valutara forward lichida, nerestrictionata de reglementari valutare.

Exista doua tipuri de baza de optiuni: CALL (de cumparare) si PUT (de vanzare). Pretul de exercitare a optiunii (strike price) este rata de schimb la care se realizeaza tranzactia. Diferenta dintre pretul de exercitare si pretul pietei reprezinta valoarea intrinseca a optiunii.