IMPOZITELE INDIRECTE - caracterizarea generala a impozitelor indirecte

IMPOZITELE INDIRECTE

Caracterizarea generala a impozitelor indirecte

Impozitele indirecte sunt asezate asupra vanzarilor de marfuri si prestarilor de servicii, ceea ce confera acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum.

Aceasta ultima formulare decurge din faptul ca suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final. Toti ceilalti agenti economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu include cheltuielile de achizitie a acestora in costul produsului/serviciului pe care ei il fabrica si il ofera spre vanzare pe piata. Ei transfera impozitul indirect (inclus in pretul de achizitie) asupra pretului de vanzare a propriului produs/serviciu, astfel incat nu mai suporta acest impozit.

Baza de calcul la impozitele indirecte este pretul bunului, dupa caz, tariful serviciului prestat. Calculul impozitului se face in cote proportionale sau in suma fixa pe produs. In consecinta, la impozitele indirecte nu se practica discriminari in marime dupa puterea contributiva si nici reduceri ori scutiri, sunt aceleasi pentru toti consumatorii aceluiasi bun (serviciu).

Cu toate ca cota de impozit indirect perceput la vanzarea unei anumite marfi (serviciu) este unica indiferent de cumparator, impozitele indirecte afecteaza in masura diferita veniturile populatiei destinate consumului. Categoriile de cumparatori cu venituri mici suporta o sarcina fiscala mai grea comparativa cu cea suportata de cei care dispun de venituri mari. Cu cat venitul este mai mic, cu atat proportia impozitului indirect in acesta este mai mare si invers. Impozitul indirect, asadar, are caracter regresiv, loveste, in principal, pe cei nevoiasi si pe cei cu resurse fixe, el nu cunoaste minimul neimpozabil si nici nu tine seama de situatia personala a cumparatorilor.

Perceperea impozitelor indirecte, cum s-a aratat, are loc la vanzarea marfurilor ori prestarea serviciilor. Aceasta inseamna ca ele sunt cuprinse in preturi, pe care corespunzator le majoreaza. Cand cumparatorii transforma veniturile in marfuri, cantitatea pe care ei o obtin este diminuata cu marimea impozitelor indirecte pe care le platesc. Impozitele indirecte, prin urmare determina scaderea veniturilor reale ale acestora (cele nominale nu sunt afectate).

Din cele prezentate, rezulta ca impozitele indirecte se aseaza asupra vanzarilor, dar se percep de la cumparatori. De aici le provine denumirea, in sensul ca se realizeaza prin contributii indirecte (persoana care suporta impozitul este taxata indirect). Plata lor catre stat, de regula, se face de catre agentii economici(industriasi, comercianti, etc.) care insa le recupereaza de la consumatori prin preturi.

Practicarea impozitelor indirecte constituie, incontestabil, cea mai flagranta incalcare a principiului echitatii fiscale. Ele sunt prelevari mascate si nu pot fi cunoscute de suportatori. Sunt putini cei care isi dau seama cat de mare este partea din cheltuielile lor destinata impozitelor pe consum. Cu toate acestea, se practica in toate tarile, avand o arie mai larga ori mai restransa de aplicare.. Mai ales in economiile subdezvoltate ponderea lor este mare pentru ca prelevarile asupra veniturilor sunt reduse. Apoi, sunt usor de perceput si au randament fiscal ridicat (mai cu seama in perioadele de avant economic). Pe de alta parte, se apreciaza ca sarcina fiscala este mai usor de suportat, deoarece plata acestor impozite se face treptat pe masura efectuarii de cumparaturi (totusi, cei cu venituri mici sunt puternic afectati).

Sistemul impozitelor indirecte cuprinde variate prelevari. Se practica frecvent taxele de consumatie, monopolurile fiscale, taxele vamale si diferite alte taxe considerate traditionale. Mai importante, prin contributia la formarea veniturilor bugetare, sunt taxele de consumatie, apar sub mai multe forme.

Schema impozitelor indirecte are configuratia:

- pe produs (accize)

- impozit cumulativ

Taxe de consumatie - generale pe vanzari - impozit unic

(cifra de afaceri) - taxa pe valoare

adaugata

- asupra productiei               

Monopoluri fiscale - asupra vanzarii

- asupra productiei si vanzarii

Impozite indirecte                 

- de import

Taxe vamale- de export

- de tranzit

- de timbru

- de inregistrare

Taxe traditionale - pe circulatia averii

- alte taxe, contributii

- taxe parafiscale

A.     Taxele de consumatie

Taxele de consumatie sunt impozite cuprinse in pretul de vanzare al marfurilor produse si realizate in interiorul tarii. La plata acestora sunt supuse atat bunurile de consum cat si mijloacele de productie.

Aparute in capitalismul timpuriu, taxele de consumatie au cuprins pe masura trecerii timpului un numar tot mai mare de produse. In present, se impugn aproape toate marfurile vandute, iar cotele taxelor de consumatie au fost majorate.

Taxele de consumatie au un camp de aplicare diferit de la tara la tara. In orice caz, randamentul lor fiscal este mare. Se mai numesc si impozite pe consum, deoarece se aplica asupra pretului bunurilor care intra in consum si pot fi de doua feluri: pe produs si generale pe vanzari.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

1. Taxele de consumatie pe produs sau accizele (impozitele speciale pe consum). Sunt cele mai vechi taxe pe consum, traditionale. Obisnuit, se aseaza asupra bunurilor care intra in consumul celor mai largi categorii ale populatiei. Astfel de produse sunt: zaharul, sarea, uleiul, tutunul, dulciurile, cafeaua, ceaiul, combustibilii lichizi, cerealele in unele tari, aparatele electrice, textilele, incaltamintea, anumite obiecte de lux, care se consuma in cantitati mari si nu pot fi substituite usor cu altele, avand o cerere neelastica.

Caracteristic este insa faptul ca toate tarile, in ultima vreme, in valoarea taxelor de consumatie, ponderea taxelor pe produs (accize) este in scadere.

Accizele se stabilesc fie in sume fixe pe unitatea de marfa, fie in procente (proportional) asupra pretului de vanzare. Produsele de import sunt supuse acelorasi taxe, iar produsele de export, cu unele exceptii sunt scutite. Cat priveste nivelul taxelor de consumatie pe produs, se afirma o tot mai pronuntata tendinta de crestere. Practicarea accizelor, cum se vede, are nu numai scopuri fiscale, dar si sociale, uneori chiar politice.

Accizele sunt stabilite in cote procentuale, diferentiate dupa felul produselor, mai ridicate pentru cele de lux, asa cum se practica si in alte tari. Baza de calcul este pretul negociat, in cazul bunurilor din productia proprie, iar la produsele din import se aplica la valoarea in vama (la aceasta se adauga si taxele vamale, alte taxe speciale stabilite prin lege). Platitorii acestora sunt intreprinderile de orice fel, asociatiile comerciale, personae fizice autorizate care produc, importa sau comercializeaza bunuri din categoria celor care, portivit legii, intra sub incidenta accizelor (H.G. nr.779/1991 si O.G. nr.3/1995). Se suporta firesc de catre consumatori, ca orice impozit indirect.

2. Taxele generale de consumatie (impozitele pe consum generale). Se aplica asupra vanzarii tuturor marfurilor, indiferent daca acestea sunt bunuri de consum sau elemente pentru productie si sunt cunoscute sub denumirea generica de impozite pe cifra de afaceri. Au fost introduce dupa primul razboi mondial, fiind reclamate de necesitatea crescanda de resurse financiare a statelor capitaliste.

In practica financiara a tarilor capitaliste sunt intalnite trei forme de asezare a impozitului pe cifra de afaceri si anume: a) forma cumulativa; b) forma impozitului unic si c) forma impozitului unic, cu plata fractionata (tax ape valoarea adaugata).

a) In cazul impozitului cumulativ, marfurile sunt impuse in fiecare stadiu prin care trec, de la iesirea din fabricatie si pana intra in consum. Este perceput, deci, de fiecare data cand bunurile sunt supuse unei tranzactii. Acelasi produs deci, se impune de mai multe ori. Aceasta inseamna ca cu cat ciclul de productie si circulatie este mai lung, cu atat impozitul datorat statului va fi mai mare.

Impozitul  cumulative, numit si "impozit in cascada", "multifazic", "bulgare de zapada" etc., tocmai fiind ca se percepe pentru fiecare tranzactie (in cascada), are ca baza de calcul pretul de vanzare a bunurilor care include si impozitul platit la stadiile anterioare, adica cifra de afaceri bruta.

Impozitul cumulativ pe cifra de afaceri (vanzari, tranzactii) are caracter multiplu. El majoreaza pretul bunurilor cu marimea impozitelor platite in aval si prin aceasta  provoaca greutati in desfacere, influentand negative capacitatea de concurenta a intreprinderii. Faptul ca afecteaza intregul circuit are ca effect integrarea pe verticala (concentrarea productiei), care face posibila evitarea platii impozitului la una sau chiar doua stadii, dezavatajand intreprinderile neintegrate si stanjenind diversificarea productiei. Prin urmare, este lipsit de neutralitate. Este totodata lipsit de transparenta, adica nu se poate cunoaste cat s-a varsat la buget de-a lugul parcursului marfii. Practicarea impozitului cumulative, induce in economie distorsiuni. Unele avantaje trebuie insa, recunoscute: are randament fiscal ridicat (prin cumulul de impozite), nu ridica probleme de identificare a contribuabilului, frauda este mai mica. Totusi inconvenientele sunt numeroase, motiv pentru care azi, impozitele cumulative nu se mai practica.

b) Impozitul unic sau monofazic pe cifra de afaceri se incaseaza o singura data, indiferent de numarul stadiilor prin care trece marfa supusa impunerii. Sunt intalnite doua practice de percepere a impozitului monofazic. Una, cand impozitul se plateste in momentul vanzarii produsului de catre producator si atunci se numeste taxa de productie. Cealalta, cand impozitul se percepe in stadiul comertului (cu ridicata ori cu amanuntul) si poarta numele de taxa asupra vanzarii sau impozit pe circulatie. Impozitul unic se mai practica azi in S.U.A.

c) Cat priveste forma impozitului unic, dar cu plata fractionata, este de aratat ca el constituie o sinteza a impozitului cumulative pe tranzactii si a celui unic pe productie (comert), eliminand inconvenientele lor. Este o forma mai noua de impozitare. A fost introdus intaia oara in Franta (in 1954), ulterior, treptat, in tarile member ale Uniunii Europene (C.E.E.). Azi se practica in peste 50 de state de pe toate continentele.

Impozitul, in acest caz, este tot multistadial, se aplica pe intreg circuitul economic pana la utilizatorul final al produselor si serviciilor, dar numai asupra cifrei de afaceri nete, adica la valoarea adaugata in fiecare faza a acestui circuit. De aici isi trage denumirea de taxa pe valoarea adaugata, cum se foloseste pretutindeni.

Valoarea adaugata este plusul de valoare pe care bunul (serviciul) il dobandeste intr-un anumit stadium in urma prelucrarii proprii. Cantitativ, este echivalenta cu diferenta dintre pretul de vanzare a produsului, dupa ce i s-a adaugat prelucrare proprie si pretul de cumparare a acestuia (diferenta, pentru un producator, intre valoarea productiei evaluate la preturile pietei si cea a consumului sau intermediar).

Platitorii taxei pe valoarea adaugata sunt toate persoanele juridice si fizice care efectueaza operatii supuse taxarii. Suportatorii taxei sunt insa, consumatorii marfurilor respective odata cu cumpararea lor, ca in cazul oricarui imoizit indirect.

Baza de calcul a taxei pe valoarea adaugata o reprezinta pretul de vanzare a bunurilor sau tariful serviciilor prestate. Cum perioada de impunere este luna (uneori trimestrul) se stabileste volumul total al vanzarilor sau prestarilor (cifra de afaceri) la care se aplica cota de impozit.

Taxa pe valoarea adaugata se poate calcula folosind una din metodele: a) din totalul vanzarilor agentului economic se scade totalul cumparaturilor sale, diferenta (valoarea adaugata) urmand a fi impozitata. In practica este putin folosita fiindca nu permite diferentierea cotelor, iar documentele (facturile) ce insotesc marfa nu ofera informatii asupra taxelor platite in amonte; b) se aplica cota de impozit asupra pretului de vanzare din stadiul respective, obtinandu-se tax ape pretul de vanzare din care se scade suma reprezentand tax ape valoarea adaugata (calculata in acelasi mod) in stadiul anterior, conform informatiilor din facturi.

Numarul si nivelul cotelor taxei pe valoarea adaugata sunt diferite de la tara la tara. Obisnuit, se practica intre 1 la 4 cote in functie de natura marfurilor si a operatiilor effectuate, diferentiate. Astfel, in Franta, Belgia, Italia, Spania, Portugalia se folosesc trei categorii de cote: o cota redusa pentru marfurile de prima necesitate, care ia valori intre 2% si 17%, o cota normala aplicata bunurilor si serviciilor obisnuite, care are o marime intermediara cuprinsa intre 12% si 23% si o cota majorata, la bunurile de lux si la cele care fac obiect al monopolului de stat, cu niveluri cuprinse intre 25% si 38%. In alte tari, cum sunt Germania, Olanda, Irlanda; Luxemburg se utilizeaza numai doua categorii de cote si anume, cota redusa si cota normala, in Marea Britanie se practica o singura cota. In ultima vreme, in cadrul Uniunii Europene, se manifesta tendinta de reducere a diferentelor nivelurilor cotelor pe tari, urmarindu-se unificarea lor si a regimului scutirilor, pentru inlaturarea, in final, a granitelor fiscale intracomunitare.

In practica fiscala internationala cotele acestei taxe se pot intalni la patru niveluri: cota zero (practicata de obicei pentru bunurile exportate), cota redusa (sub nivelul cotei normale, de regula pentru produse de stricta necesitate), cota normala sau standard si cota majorata (peste nivelul celei normale, de regula pentru produse de necesitatea a doua si de lux).

Modelul taxei pe valoarea adaugata adoptat de Romania este cel practicat in tarile din vestul Europei, cu unele particularitati ce tin de perioada pe care economia tarii o parcurge si de politica economico-sociala de guvern.

B.     Monopolurile fiscale

Dreptul exclusiv al statului de a produce si comercializa la un anumit pret produse si de a-si insusi pe aceasta cale venituri poarta denumirea de monopol de fiscal. Preturile la care respectivele marfuri se vand depasesc valoarea, respective include pe langa cost plus profit, si impozit indirect. In cele mai multe tari, constituie monopoluri fiscale, de regula, produsele a caror consum trebuie, in anumite limite, tinut sub control si care aduc venituri mari. Astfel de marfuri sunt: sarea, tutunul, chibriturile, alcoolul, zaharul uneori, petrolul, cartile de joc, alte produse specifice, precum si unele servicii publice cum ar fi posta, telecomunicatiile, altele.

In functie de sfera de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi depline sau partiale. Se considera monopol fiscal deplin daca se instituie atat asupra productiei, cat si a comertului cu ridicata sau cu amanuntul a produselor. Partiale sunt monopolurile daca sunt instituite, fie numai asupra unei parti a productiei si vanzarilor cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Sporirea veniturilor de la monopolurile fiscale se poate realize prin: diminuarea costurilor; inrautatirea calitatii produselor in conditiile unui nivel neschimbat al preturilor; cresterea preturilor, etc.

In prezent, monopolurile fiscale se procura si se gestioneaza, in cazul multor activitati, diferit de trecut. Statul nu mai administreaza toate activitatile aducatoare de venituri de natura monopolurilor fiscale, ci cedeaza unele din acestea unor particulari - personae fizice si juridice - care varsa trezoreriei in schimbul licentelor contributii cu acest titlu. Si in Romania, legea privind monopolurile fiscale este elaborata pornind de la aceasta particularitate, dar statul continua sa pastreze in gestiune proprie activitati ce fac obiect al monopolurilor fiscale (productia de armament si material militar, de pilda).

C.     Taxele vamale. Continut si clasificare

Taxele vamale sunt impozite percepute de stat asupra marfurilor la trecerea granitelor vamale ale statului respective. Ele sunt o categorie de impozite deosebite, avand rolul de a procura venituri fiscale bugetului, dar si de a proteja economia nationala de concurenta straina.

Consumatorul final este doar partial suportator numai in cazul unor piete puternic competitive si pe care cererea este relativ bine satisfacuta. Pe astfel de piete, vanzatorul nu are posibilitate sa introduca in pret intreaga taxa vamala deoarece pretul produselor oferite de el ar putea fi prea mare fata de cel al altor ofertanti, astfel incat produsele sale nu s-ar mai vinde. De asemenea, raportul pret/calitate pentru produsele sale ar putea fi neconvenabil pentru consumatori, astfel incat s-ar ajunge la acelasi rezultat al imposibilitatii de a-si vinde produsele. Aceasta incidenta a taxelor vamale asupra consumatorului din tara importatoare (tara de destinatie a produselor) este vizibila si directa. Exista insa si o incidenta asupra contribuabililor din tara exportatoare (tara de origine a produselor).

In functie de obiectul lor, taxele vamale pot fi de export, de tranzit de marfuri, de import.

Taxele vamale de export sunt asezate asupra valorii exporturilor si sunt putin frecvente deoarece franeaza exportul, ceea ce are efecte negative asupra balantei comerciale. Motivatia introducerii lor este, in general, de doua feluri:

. economica: taxarea materiei prime cu scopul de a incuraja prelucrarea ei in tara, cu efecte pozitive in ce priveste numarul locurilor de munca si eventuala crestere a incasarilor valutare pe seama exporturilor de produse finite rezultate din prelucrare;

. fiscala: taxarea unor produse exportabile cu caracter de monopol sau quasimonopol natural, care au mare putere competitiva pe alte piete, de regula materii prime sau putin prelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt asezate asupra volumului marfurilor tranzitate intre doi parteneri externi pe teritoriul unui stat tert. Sunt taxe relative frecvente, mai ales in legatura cu marile artere de transport rutier sau feroviar, cu transportul pe conducte al hidrocarburilor lichide sau gazoase si cu transportul energiei pe magistrale electrice internationale.

Taxele vamale de import sunt asezate asupra importului exprimat valoric sau fizic si sunt generalizate in toate tarile. Perceperea lor se face in sarcina importatorului si in momentul depunerii de catre acesta in vama a documentelor doveditoare ale apartenentei respectivei partide de import.

Aceste taxe au rolul de egalizare a pretului marfii importate (de regula mai mic) cu pretul marfii indigene de acelasi tip (de regula mai mare). Se obtine astfel protejarea producatorilor interni fata de cei externi mai competitivi, ca si a resurselor valutare ale tarii importatoare, dar si limitarea posibilitatilor de alegere ale consumatorilor interni.

Asezarea taxelor vamale de import se face in trei modalitati:

(i) ad-valorem, adica in cota procentuala asupra valorii importului;

(ii) taxe vamale specifice, adica in cota fixa pe unitatea fizica de marfa importata;

(iii) taxe vamale compuse, adica taxarea in doi pasi: intai o taxa ad-valorem, apoi o taxa specifica.

Multimea taxelor vamale pe fiecare produs sau grupa de produse in parte, inclusiv specificatiile de exceptie, alcatuiesc tariful vamal al unei tari.

Dupa modul in care este organizat tariful vamal si ca o consecinta a unor acorduri bi sau multilaterale intre state cu privire la taxarea importurilor, taxele vamale de import pot fi:

a) taxe vamale cu clauza natiunii celei mai favorizate, aplicate intre tarile membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) sau intre doua tari oarecare ce si-au acordat reciproc respectiva clauza.

b) taxe vamale autonome aplicate de o tara in relatiile ei cu parteneri cu care nu are incheiat acord de "clauza", si care, de regula, sunt mai mari decat in cazul a);

c) taxe vamale preferentiale aplicate in relatiile dintre parteneri ce fac parte dintr-o uniune vamala cu caracter inchis (de pilda, Uniunea Europeana) sau intre parteneri cu niveluri de dezvoltare diferite

(de pilda, Commonwealth-ul); de regula sunt sub nivelul celor practicate in cazul a).

D. Taxele de inregistrare si de timbru. Contributiile

Aceste taxe sunt obligatorii numai in cazul in care cetateanul solicita un serviciu din partea statului. In prezent exista o multitudine de astfel de taxe si cateva dintre ele le vom prezenta mai jos.

Dupa natura lor taxele pot fi:

. judecatoresti, platite instantelor judecatoresti pentru actiunile de judecata introduse de orice persoana fizica sau juridica;

. de notariat, platite notariatelor pentru serviciile solicitate lor (legalizari, autentificari etc.);

. consulare, platite consulatelor pentru serviciile specifice lor (vize, certificate de origine s.a.);

. de administratie, platite primariilor, prefecturilor, altor institutii pentru autorizatii, permise, legitimatii etc.;

. de timbru, platite prin aplicarea de timbre fiscale pe acte/documente autorizate, inregistrate, certificate, transpuse, eliberate etc. de unele institutii publice;

. de inregistrare, platite autoritatilor publice pentru servicii de vanzari de imobile, fuzionarea sau dizolvarea unor firme, inregistrarea unor firme, cumparari de titluri prin bursa s.a.