Aparitia si evolutia impozitului

Aparitia si evolutia impozitului

Impozitele sunt un element necesar in relatiile

economice ale societatii chiar din momentul aparitiei statului. Evolutia si modificarea formelor statului neaparat sunt urmate de modificari ale sistemului fiscal. In prezent, intr-o societate civilizata impozitele constituie pentru stat sursa principala de venituri. In afara de aceasta functie pur-financiara, mecanismul fiscal se aplica de catre stat pentru a influenta procesul de productie, dinamica si structura acestuia, procesul tehnico-stiintific.

Teoria economica a fiscalitatii plaseaza in centrul

preocuparilor, studiul efectelor impozitului atit la nivelul microeconomic, cit si  macroeconomic. In acest sens, conceptul de baza este influenta fiscala: adica cine suporta in final povara impozitului si ce efect are aceasta in intreaga economie.

In domeniul fiscal sunt cunoscute mai multe notiuni care se refera la unul si acelasi obiect si anume asezarea, urmarirea si perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri in favoarea statului.

Un sistem fiscal poate fi definit ca totalitatea impozitelor instituite intr-un stat care-i procura acestuia o buna parte din veniturile bugetare.

Prelevarea impozitelor reprezinta expresia vointei politice a unei societati organizate pe un anumit teritoriu, care dispune de o independenta satisfacatoare pentru a-si asigura, prin intermediul organelor reprezentative, "proiectarea" si "dotarea" cu o serie de reguli juridice, si in special, fiscale.

Aparitia si evolutia impozitelor este legata in mod inseparabil de procesul de satisfacere a nevoilor umane si de existenta organizarii sociale a umanitatii.

Fiecare stat, din antichitate si pina astazi, si-a format propriul sau sistem fiscal, mai mult sau mai putin perfectionat.

Impozitele si taxele contemporane constituie un produs al istoriei civilizatiei umane, evolutia acestora oglindind evolutia structurilor social-economice, a curentelor ideologice si politice, a cercetarii stiintifice din ultimele cateva secole.

In evolutia impozitelor putem delimita cateva etape, cunoasterea carora ne va permite intelegerea prezentului, ocolirea greselilor trecutului si conturarea viitorului.

Etapa veche a evolutiei impozitelor se termina la inceputul sec XVI, caracterizandu-se prin structurile fiscale specifice civilizatiei agricole si cuprinde o perioada mai, indelungata de timp in care relatiile fiscale evolueaza deosebit de lent, fapt ce se datoreaza evolutiei lente a structurilor politice si economice a diferitor unitati administrative, care erau instabile si se modificau permanent.

In aceasta etapa mijlocul de productie si forma de baza a averii o constituia pamantul, activitatile economice aveau un caracter artizanal, iar in raporturile de schimb se utilizau etaloanele monetare paralele.

Fiecare unitate administrativ-teritoriala, precum si provinciile si colectivitatile locale care o formau, impuneau taxe fiscale si reguli de percepere proprii. Cuantumul acestor taxe sub forma obligatiilor in natura sau in bani, oscila in permanenta, nefiind cunoscut de catre populatie in prealabil. Aparitia Moldovei si Munteniei ca state a determinat cresterea obligatiilor fiscale, care imbracau forma taxelor vamale, incasate in moneda timpului respectiv, fiind cel dintii mijloc de a acumula bani pentru voievozi.

Etapa liberala in evolutia sistemelor fiscale incepe

cu sfarsitul secolului XVI pana in a doua jumatate a secolului XIX (a. 1870) - pe parcursul careia se produc transformari economice si miscari sociale considerabile.

Impozitele existente incep sa reflecte aparitia proprietatii si productiei de tip capitalist, ce determina aparitia unor noi clase sociale: muncitori agricoli, muncitori industriali, burghezia in formare. Tot in aceasta perioada au loc schimbari in modul de distribuire a veniturilor in societate. In randurile claselor sociale in formare apar critici fata de privilegiile fiscale de care beneficia nobilimea.

Ca urmare a dezvoltarii economice si respectiv, al sistemelor fiscale, in tarile Europei Occidentale in sec. XVII si XVIII apar o serie de scrieri fiscale care studiau impozitele din mai multe puncte de vedere si anume: al legalitatii, al legitimitatii si influentei sociale (in Franta, Quesnay, Montesquie si Rousseau), exprimindu-si dezaprobarea fata de impozitele mari sau sperind ca impozitele sunt temporare.

Referat: Tintirea inflatiei Document online: Analiza activitatii economico-financiare

Ca o concluzie pentru etapa analizata trebuie sa mentionam ca impozitele au fost o consecinta a organizarii sociale din acele timpuri, inegalitatile sociale ale carei s-au manifestat si in planul inegalitatilor fiscale (boierii nu plateau bir), de asemenea, si proprietatea funciara care era o sursa importanta a veniturilor tarii a fost scutita de orice impozit in aceasta perioada.

In aceasta perioada apar primele teorii economice elaborate de Adam Smith si David Ricardo, care vor influenta deciziile noilor puteri publice in evolutia sistemelor fiscale. Pe plan european ideea lui Adam Smith - ca fiecare sa contribuie cu veniturile pentru care statul ii asigura protectia - se concretizeaza in aparitia impozitului pe venit sub forme diferite: pe surse de venit, pe indicii exteriori, venitul global.

In sec. XIX ideile politice ale burgheziei ajunse la putere vor determina schimbari rapide in structurile fiscale. Politica statelor liberale incepe sa se bazeze pe preponderenta impozitelor directe, si in special, pe introducerea impozitului pe venit, ca sursa principala de finantare a institutiei bugetare.

Etapa moderna debuteaza dupa 1870, cind incepe procesul de concentrare a structurilor microeconomice. La rascrucea secolelor XIX-XX in Romania incepe o noua reforma si anume reforma impozitelor directe propusa de P.P. Carp (a.1900) prin proiectul de lege respectiv trebuiau sa se modifice toate impozitele directe care existau pina atunci: impozitul funciar, patentele, impozitul asupra salariilor functionarilor si pensionarilor. S-a propus sa se introduca, pentru prima data, un impozit asupra averii mobiliare si un impozit care trebuia sa inlocuiasca impozitul pentru caile de comunicatie. Dar pina la urma aceasta reforma n-a fost infaptuita.

Inceputul anului 1923 a fost marcat prin aplicarea

legilor noi privind contributiile directe. Acest nou sistem de impozite directe se baza pe impunerea veniturilor realizate de persoane fizice, infiintind 6 impozite, numite elementare: agricole, din cladiri, mobiliare, din salarii, din industrie si comert (inclusiv banci) si din profesiuni.

Impozitul pe venitul global se aseza asupra intregului venit anual al contribuabilului, care se compunea din veniturile supuse la impozitele elementare. Pentru calcularea acestui impozit se impuneau veniturile tuturor membrilor unei familii, veniturile global formindu-se prin scaderea impozitelor elementare si dobinzilor platite la datoriile ipotecare.

Pentru intreprinderile industriale si comerciale, impozitul global a fost incoluit cu un impozit complementar progresiv, cotele sale variind in functie de rentabilitatea intreprinderii, calculata ca raport dintre beneficiul net si capitalul social plus rezervele.

O etapa importanta in evolutia sistemelor fiscale o constituie criza economica mondiala din 1929-1933, cind are loc deplasarea presiunii fiscale de la impozitele pe venituri catre impozitele pe consum si taxele vamale.

Mai tirziu, in anul 1934, legea contributiilor directe a desfiintat impozitul pe venit global progresiv, iar in locul acestuia s-a instituit un impozit suplimentar adaugat la fiecare impozit elementar in parte, cu scopul de a urmari totalitatea veniturilor cu scopul de a impiedica evaziunea fiscala.

In instituirea impozitelor directe o atentie deosebita s-a acordat acelora legate de economia particulara, reducindu-se fiscal salariile si proprietatea imobiliara. Incepind cu anul 1935 s-au majorat impozitele indirecte aplicate consumului si a circulatiei marfurilor, pe cifra de afaceri, taxele de timbru si de inregistrare, devenind sursa cea mai importanta de venituri bugetare.

Un sir de modificari esentiale au suferit impozitele directe in perioada razboiului cea mai importanta fiind introducerea in 1941 a sistemului de impunere a veniturilor din industtrie si comert, pe baza cifrei de afaceri, care a avut un rezultat sporit a ponderii impozitelor platite de industrie, comert si banci. In anii razboiului sistemul impozitelor directe a fost completat cu un impozit special pe celibatari.

Intre sfirsitul crizei economice si sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial s-a urmarit stabilirea tuturor surselor de venituri, pentru finantarea bugetelor dezechilibrate de criza, de cheltuielile si pagubele aduse de razboi.

Dupa razboi, impozitele mai multor tari reflecta doctrinele politice ale regimurilor care ajung la putere, dezvoltarea structurilor economice si sociale, necesitatea asigurarii circulatiei libere a capitalului, bunurilor si serviciilor economice, protejarea agriculturii si industriei nationale.

Dupa al doilea conflict politico-militar mondial,

economiile actualelor tari dezvoltate economic cunosc o dezvoltare rapida, iar structurile economice se diversifica din punct de vedere al naturii activitatilor cit si a dezvoltarii si concentarii industriilor. Partea cea mai importanta a productiei nationale este realizata de marile intreprinderi, caracterizate prin tehnologii si tehnici moderne. Ca urmare a acestui fapt, veniturile mijlocii sunt mult mai numeroase, provenind din diferite surse. Reprezentind peste o jumatate din venitul national, acestea determina cresterea capacitatii contributive individuale, care devine importanta comparativ cu fazele anterioare. Paralel, aparatul fiscal si serviciile publice oferite societatii se dezvolta, determinind cresterea necesitatilor financiare ale puterilor publice.

Formarea si evolutia unor piete largite ca urare a aparitiei uniunilor economice determina schimbarea ponderii taxelor vamale si accizelor in totalul incasarilor si o omogenizare a structurilor fiscale a tarilor participante, pentru asigurarea liberei circulatii a bunurilor, serviciilor si capitalului in acestea, paralel cu un regim distinct a bunurilor economice provenite din afara acestora.