Teoria economica si practica actiunii umane

Multi oameni obisnuiesc sa reproseze teoriei economice faptul ca ar fi inapoiata. Este desigur intru totul evident ca teoria noastra economica nu este perfecta. Nimic nu este perfect in domeniul cunoasterii umane, dupa cum, de altfel, nimic nu este perfect nici in orice alt domeniu al realizarilor umane. Omniscienta ii este refuzata omului. Cele mai elaborate teorii, care par sa satisfaca intru totul setea noastra de cunoastere, pot, intr-o buna zi, sa fie amendate sau inlocuite de noi teorii. Stiinta nu ne furnizeaza certitudini ultime si absolute. Ea nu ne ofera garantii decat in limitele capacitatilor noastre mentale si ale situatiei curente a gandirii stiintifice. Un sistem stiintific nu este decat o statie pe calea fara de sfarsit a cautarii de cunoastere. El este in mod necesar afectat de insuficienta inerenta oricarui efort uman. Dar a recunoaste lucrurile acestea nu inseamna a spune ca teoriile economice contemporane sunt inapoiate. Inseamna doar ca teoria economica este vie - iar a trai implica atat imperfectiune cat si schimbare.

Acuzatia de pretinsa inapoiere este indreptata impotriva teoriei economice din doua puncte de vedere diferite.

Exista, pe de o parte, anumiti naturalisti si fizicieni care reproseaza teoriei economice faptul de a nu fi o stiinta naturala, care sa aplice [p.8] metodele si procedurile de laborator. Una din sarcinile acestui tratat este de a risipi eroarea implicata in aceste idei. Cu prilejul acestor observatii introductive, va fi suficient sa spun cateva cuvinte despre fundalul lor psihologic. Se intampla adesea ca persoanele limitate sa analizeze fiecare aspect prin care alte persoane difera de ele. Camila din fabula se arata ofensata fata de toate celelalte animale datorita faptului ca acestea sunt lipsite de cocoasa, iar ruritanul il critica pe laputan pentru faptul de a nu fi ruritan. Cercetatorul de laborator considera ca singurul camin demn al cercetarii este laboratorul si ca ecuatiile diferentiale sunt singura metoda corecta de exprimare a rezultatelor gandirii stiintifice. El este pur si simplu incapabil de a vedea problemele epistemologice ale actiunii umane. Pentru el, teoria economica nu poate fi nimic altceva decat un fel de mecanica.

Exista, pe de alta parte, persoane care afirma ca trebuie sa fie ceva in neregula cu stiintele sociale, din moment ce conditiile sociale sunt nesatisfacatoare. Stiintele naturale au atins rezultate uimitoare in ultimele doua sau trei sute de ani, iar utilizarea practica a acestor rezultate a reusit sa ridice nivelul general de trai intr-o masura fara precedent. Dar, spun acesti critici, stiintele sociale au esuat lamentabil in sarcina asigurarii unor conditii sociale mai satisfacatoare. Ele n-au eliminat mizeria si inanitia, crizele economice si somajul, razboiul si tirania. Ele sunt sterile si n-au contribuit cu nimic la promovarea fericirii si bunastarii umane.

Acesti nemultumiti nu realizeaza faptul ca extraordinarele progrese inregistrate de metodele tehnologice de productie si cresterea corespunzatoare ale avutiei si bunastarii au fost posibile numai datorita adoptarii acelor politici liberale care sunt aplicatiile practice ale invataturilor teoriei economice. Ideile economistilor clasici sunt cele care au indepartat barierele impuse de legi, cutume si prejudecati stravechi in calea avansurilor tehnologice, si care au eliberat geniul reformatorilor si al inovatorilor din camasile de forta ale ghildelor, tutelei guvernamentale si a presiunilor sociale de diverse feluri. Ele sunt cele care au redus prestigiul cuceritorilor si al expropriatorilor, demonstrand beneficiile sociale rezultate din activitatile de intreprindere. Nici una din marile inventii moderne nu ar fi fost intrebuintata daca mentalitatea epocii precapitaliste n-ar fi fost judicios demolata de catre economisti. Ceea ce se numeste indeobste "revolutia industriala" a fost produsul revolutiei ideologice provocate de doctrinele economistilor. Economistii au risipit vechile prejudecati: ca este nedrept si injust sa-ti depasesti rivalul producand marfuri mai bune si mai ieftine; [p.9] ca este o ticalosie sa te indepartezi de la metodele traditionale de productie; ca uneltele sunt un rau deoarece produc somaj; ca una din sarcinile unui guvern este sa-i impiedice pe intreprinzatorii eficienti de a se imbogati si sa-i pazeasca pe cei mai putin eficienti impotriva competitiei celor mai eficienti; ca a limita libertatea antreprenorilor prin obligativitate guvernamentala sau prin coercitie din partea altor forte sociale este un mijloc adecvat de promovare a bunastarii unei tari. Economia politica britanica si fiziocratia franceza au fost aducatoarele de pace ale capitalismului modern. Ele sunt cele care au facut cu putinta progresul stiintelor naturale aplicate, care a revarsat beneficii asupra maselor.

Problema epocii in care traim este tocmai ignoranta larg raspandita cu privire la rolul pe care aceste politici de liberalizare economica l-au jucat in evolutia tehnologica survenita in ultimii doua sute de ani. Oamenii au cazut prada erorii dupa care imbunatatirea metodelor de productie ar fi fost numai accidental contemporana cu politicile de laissez-faire. Indusi in eroare de miturile marxiste, ei considera ca industrialismul modern este un rezultat al dezvoltarii unor misterioase "forte de productie" care nu depind in nici un fel de factorii ideologici. Economia clasica, cred ei, n-a fost un factor determinant in afirmarea capitalismului, ci, mai curand, produsul sau, "suprastructura sa ideologica", i.e. o doctrina menita sa ia apararea pretentiilor nedrepte ale exploatatorilor capitalisti. Astfel, abolirea capitalismului si substituirea economiei de piata si a liberei initiative cu totalitarismul socialist, n-ar dauna progresului ulterior al tehnologiei. Ba dimpotriva, ar stimula avansul tehnologic prin indepartarea obstacolelor ridicate in calea sa de interesele egoiste ale capitalistilor.

Trasatura distinctiva a acestor epoci de razboaie distrugatoare si de dezintegrare sociala este revolta impotriva teoriei economice. Thomas Carlyle a desemnat teoria economica drept o "stiinta deprimanta" (a "dismal science"), iar Karl Marx i-a stigmatizat pe economisti numindu-i "sicofanti ai burgheziei". Sarlatanii - care-si lauda leacurile si scurtaturile brevetate catre un paradis terestru - se delecteaza zeflemisind teoria economica, pe care o eticheteaza drept "ortodoxa" si "reactionara". Demagogii se mandresc pentru ceea ce numesc ei victoriile pe care le-ar fi repurtat impotriva teoriei economice. Omul "practic" se faleste cu dispretul sau fata de teoria economica si cu ignoranta sa in ce priveste invataturile economistilor "rupti de realitate" ("armchair" economists). Politicile economice din ultimele zeci de ani au fost rezultatul mentalitatilor care iau in deradere orice mentalitate economica sanatoasa si glorifica doctrinele mistificatoare ale detractorilor sai. Asa numita teorie economica "ortodoxa" este, in cele mai multe tari, indepartata din universitati si practic necunoscuta celor mai influenti oameni de stat, politicieni si scriitori. Vina pentru situatia nesatisfacatoare a chestiunilor economice nu poate fi in nici un caz data pe o stiinta pe care atat carmuitorii cat si masele o dispretuiesc si o ignora. [p.10]

Trebuie subliniat faptul ca destinul civilizatiei moderne, asa cum a fost el croit in ultimele doua sute de ani de catre popoarele rasei albe, este inseparabil legat de soarta stiintei economice. Aceasta civilizatie a fost capabila sa se afirme deoarece popoarele erau dominate de idei care erau aplicatii ale invataturilor teoriei economice la politicile economice. Ea va pieri si trebuie sa piara daca natiunile continua sa urmeze calea pe care au apucat-o sub hipnoza doctrinelor care resping gandirea economica

Este adevarat ca economia este o stiinta teoretica si se abtine, ca atare, de la orice judecati de valoare. Nu este sarcina ei sa le comunice popoarelor ce obiective ar trebui sa-si propuna. Ea este o stiinta a mijloacelor care trebuie aplicate pentru atingerea scopurilor alese si, desigur, nu o stiinta a alegerii scopurilor. Deciziile ultime, evaluarile si alegerea scopurilor, depasesc domeniul oricarei stiinte. Stiinta nu-i comunica niciodata omului cum trebuie sa actioneze; ea nu face decat sa-i arate cum sa actioneze daca doreste sa atinga anumite scopuri.

Multora li se pare ca acest lucru inseamna intr-adevar foarte putin si ca o stiinta restransa la investigarea a ceea ce este si incapabila sa exprime o judecata de valoare cu privire la telurile ultime si cele mai inalte este lipsita de importanta din perspectiva vietii si a actiunii. Si aceasta este o greseala. Insa demontarea acestei greseli nu cade in sarcina acestor observatii introductive, ci este unul din telurile acestui tratat, ca atare.

4. Résumé

A fost necesar sa facem aceste observatii preliminare pentru a explica de ce acest tratat situeaza chestiunile economice in cadrul larg al unei teorii generale a actiunii umane. In stadiul actual, atat al gandirii economice cat si al discutiilor politice privind chestiunile fundamentale ale organizarii sociale, nu mai este posibil sa izolam analiza problemelor catalactice propriu-zise. Aceste probleme nu sunt decat un segment al stiintei generale a actiunii umane si trebuie tratate ca atare. [p.11]

Note

1. Termenul de praxeologie a fost intrebuintat pentru prima oara in 1890, de catre Espinas. A se vedea articolul sau "Les Origines de la technologie", Revue Philosophique, anul XV, XXX, 114-115, si cartea sa publicata la Paris in 1897, sub acelasi titlu.

2. Termenul de Catallactics or the Science of Exchanges a fost intrebuintat pentru prima oara de catre Whately. A se vedea cartea sa Introductory Lectures on Political Economy, Londra, 1831, p. 6.

*. Dupa cum lumina se defineste pe sine definind si intunericul, tot astfel adevarul este norma sa si a falsitatii. - n.t.