Dezvoltarea durabila

Dezvoltarea durabila

Ce este dezvoltarea durabila?

Vocabularul uzual al teoriei dezvolta rii durabile tine de inceputul anilor'80 desi preocuparile de a gasi o alternativa viabila tipului de crestere economica postbelica prefateaza, cu mult timp inainte, conceptualizarea sa teoretica. Termenul, in conceptia actuala, a fost lansat odata cu publicarea Raportului Brundtland al Comisiei Mondiale Asupra Mediului din 1987 intitulat sugestiv 'Viitorul nostru comun'. Conform acestui document de referin ta, dezvoltarea durabila (viabila sau sustenabila) este privita ca fiind acel tip de dezvoltare care raspunde nevoilor prezentului fa ra a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a si le satisface pe ale lor proprii. Definitia pleaca de la premisa implicita ca generatiile prezente isi acopera in mod corespunzator nevoile.

Definitia dezvoltarii durabile formulata prin Raportul Brundland este socotita oficiala, servind ca baza de raportare dar si de dispute teoretice cu privire la

realista ca, pe zestrea pe care o mos teneste, fiecare generatie isi construieste viitorul. Or, este de datoria generat iei actuale de a oferi noile si viitorilor veniti cel putin aceleasi sanse pe care ea le-a mostenit.

Se impune ca un concept mondo in masura in care se recunoaste ca nu exista granite economice sau ideologice pentru poluare, saracie, risipa si degradare umana.

Desi intrata in vocabularul curent al globalizarii, presupune un tratament diferit in functie de timp dar mai ales spatiu. Iar pentru spatiu, departajarea cu semnificatie este cea intre bogati si saraci. Astfel, daca pentru tarile bogate problema depoluarii, a imbunatatirii calitatii vietii etc. este una de transformare, adaptare si modernizare, pentru tarile slab dezvoltate chestiunea nu este una de calitate a vietii ci chiar a vietii, a supravietuirii. Relatia dintre bogati si saraci are ceva de comunicat si pe linia 'contributiei' la poluare ca si a respectului fata de natura. Din punctul acesta de vedere statisticile dovedesc ca tarile sarace exercita cea mai slaba presiune asupra planetei dupa cum tarile dezvoltate dovedesc cel mai mare respect fata de mediu si cheltuiesc, in aceasta directie, foarte mult.

Etimologic vorbind, notiunea de durabil trimite la durata la un interval de timp indelungat. In esenta insa, conceptul vizeaza ascensiunea calitatii in defavoarea cresterii economice cantitative. Cu alte cuvinte, procesul dezvoltarii durabile se vrea a fi o dezvoltare umana durabila, orientata prioritar spre calitatea vietii si a mediului.

Abordarea si tematizarea fenomenului se fac de pe pozitii predominant economice. Explicatia tine de imprejurarea ca vinovata de degradarea ecologica si de mutatiile, unele cu consecinte negative, asupra socialului, moralului, politicului etc. este filosofia economica dupa care s-a fasonat tipul de crestere si modul de consum postbelic carora dezvoltarea durabila isi propune sa le serveasca drept replica.

In economia teoriei cu privire la dezvoltarea durabila, mediul si politica de mediu ocupa un loc privilegiat. Cadenta si gradul degradarii ecosferei ofera

explicatii in aceasta directie.

d) De si s-ar dori sa nu fie asa, tratarea teoretica a fenomenului dezvoltarii durabile a avut si are tot mai mult o incarcatura politica. Ar trebui sa nu fie asa pentru c a, indubitabil, puritatea aerului sau a apei inseamna acela si lucru in Cuba lui Fidel Castro si in Franta lui Jacques Chirac. Dar este asa pentru ca implicarea politica in viata economica si in cea sociala a fost si a ramas un fapt cert.

2. De ce dezvoltare durabila?

In linii generale, dezvoltarea durabila se vrea a fi o alternativa la tipul de crestere economica postbelica care, cu tot progresul economic si social generat, si-a atins limitele si a produs si efecte negative. Din acest punct de vedere, argumentele sustinatoare ale dezvoltarii durabile sunt, de fapt, critici aduse punctelor slabe ale tipului cunoscut de crestere economica. In acest sens se arata ca tipul de crestere economica postbelica:

a poluat mediul si a afectat sanatatea oamenilor;

a antrenat si incurajat risipa, epuizand rezervele cunoscute;

a frustrat lumea a treia, adancindu-i decalajele fata de cea a bogatilor;

a creat iluzia bunastarii printr-o statistica mincinoasa;

a pervertit valori recunoscute si a redus individul la o singura

dimensiune: homo oeconomicus.

Toate aceste minusuri, puse in evidenta de literatura pe tema dezvoltarii durabile, arata ca modelul cresterii economice postbelice nu s- a dovedit a fi un panaceu universal si pentru totdeauna si ca filosofia omului dominator care stapaneste natura si face ce vrea cu ea trebuie schimbata.

Referat: SATISFACTIA MUNCII - modalitati de crestere a satisfactiei muncii Lucrare: Ce este proiectul?

3. Marile provocari ale dezvoltarii durabile

Ca orice proiect de anvergura, dezvoltarea durabila presupune o evolutie procesuala realizabila prin rezolvarea unor probleme. Dintre acestea, mai importante se dovedesc a fi:

a) Constrangerea demografic a. Dezvoltarea durabila se vrea a fi, prin definitie, o dezvoltare umana. Daca asa stau lucrurile, nimic nu poate fi gandit aici dincolo de ceea ce inseamna populatie. Iar din punctul de vedere al dezvoltarii durabile populatia intereseaza ca numar, structura si sanatate.

Din perspectiva numarului, teoria dezvoltarii durabile trebuie sa ofere raspuns la urmatoarea intrebare: Ce numar de populatie poate suporta planeta Pamant? Sau, cu alte cuvinte, care sunt capacitatea biotica si putinta de a hrani o populatie in continua crestere a planetei noastre? Si, de fapt, ca sa ramanem in termenii definitiei dezvoltarii durabile, ce sanse sunt ca aceasta populatie tot mai numeroasa sa traiasca intr-un mediu perfect conservat si sa se hraneasca tot mai bine?

Din punctul de vedere al structurii, numarul de intrebari nu este mai mic.

Intai, luand in considerare structura socio-profesionala, gradul de instructie si calitatea populatiei, dezvoltarea durabila este confruntata cu o problema care se pune in termenii urm atori: exact acolo unde cresterea economica trebuie sa castige, atat cantitativ cat si calitativ, adica in tarile lumii a treia, exact acolo nivelul de educatie al populatiei sufera. Tocmai acolo, o lume in crestere numerica, analfabetic a sau semianalfabetica, trebuie hranita in conditiile in care produce putin sau foarte putin.

In al doilea rand, prezinta importanta s i repartitia populatiei in crestere pe cele doua mari zone: urban si rural. Si, de aici, intrebarile care-si asteapta raspuns:

migrarea populatiei dinspre sat spre oras poate continua? Daca da, pana cand si in ce conditi?

care sunt factorii implicati ce influenteaza raportul optim populatie urbana - populatie rurala si unde se situeaza pragul critic al acestei proportii?

In al treilea rand, logica dezvoltarii durabile nu mai permite ca sanatatea populatiei sa fie sacrificata intereselor de profit.

b) Constrangerea tehnica. Intrebarea cheie la care dezvoltarea durabila trebuie sa raspunda aici este urmatoarea: Care este nivelul maxim posibil al productiei ce se poate realiza, in conditiile date ale progresului tehnic, fara a afecta echilibrul mediului?Incercand sa ofere un raspuns concis unei atari probleme, Victor Platon ajunge la concluzia ca urmatoarea formula pune in evidenta relatia triunghiulara dintre dezvoltare, poluare si progres tehnic

in care:

Q_max - productia maxima ce se poate realiza cu mentinerea echilibrului ecologic;

δ - capacitatea de absorbtie a mediului (considerata constanta);

h - capacitatea instalatiilor antipoluante de a retine emisiile poluante; K_n - capitalul aferent instalatiilor antipoluante;

V - volumul sau suprafata de dispersie a poluantilor;

q_f si q_c coeficienti specifici de masurare a emisiilor poluante.

Chiar daca aplicarea in practica a unei asemenea formule comporta suficiente dificultati, analiza ei permite formularea unor concluzii de maxima importanta pentru politica dezvoltarii durabile

Nivelul maxim al productiei ce se poate realiza fara modificarea calitatii mediului se afla in relatie:

direct proportionala cu capacitatea de absorbtie a mediului, a instalatiilor antipoluante de a retine emisiile poluante, capitalul investit in instalatii antipoluante si volumul sau suprafata de dispersie a poluantilor;

invers proportionala cu emisiile poluante care, la randul lor, depind de nivelul productiei si cel al consumului.

Intre actiunea factorilor surprinsi de formula se pot realiza compensari, cu suport diferit functie de zona; in tarile dezvoltate, volumul mare al productiei si consumului ca si capacitatea de absorbtie limitata a unui mediu deja poluat, pot cobora nivelul lui Q_max; in sens invers actioneaza tehnologiile antipoluante performante si investitiile masive de capital in aceasta directie; pentru tarile slab dezvoltate, actiunea celor doua grupe de factori este exact inversa;

Se dovedeste a fi cu putinta dezvoltarea economica cu mentinerea

calitatii mediului ambiant. Punctul de echilibru intre emisiile poluante si capacitatea de absorbtie a mediului poate fi mentinut, in condit iile unei cresteri dinamice, prin marimea ratelor de economisire a eficientei instalatiilor de retinere si control al poluarii si prin cresterea suprafetelor sau a volumului de dispersare a poluantilor;

'Progresul tehnic este factorul cheie in mentinerea unei rate acceptabile a dezvoltarii economice cu mentinerea calitatii mediului, ceea ce justifica importanta mare a investitiilor antipoluante in cadrul politicilor de dezvoltare care au in vedere mentinerea si chiar refacerea mediului';

Stabilirea punctului de echilibru este dependenta de factori precum: structura economiei, a productiei, vechimea capitalului productiv, gradul de poluare al mediului etc.

c) Echitate si compensare intra si intergeneratii.

Definitia dezvoltarii durabile induce ideea ca realizarea ei devine fezabila doar in conditiile in care intre generatii si in interiorul aceleiasi generatii se manifesta un spirit asociativ, de toleranta, solidaritate si grija reciproca; unul in virtutea caruia binele s i bunastarea unuia nu trebuie, in nici un fel, sa afecteze fericirea altuia. Cu alte cuvinte, proiectul dezvoltarii durabile duce la optimul lui Pareto. Mai mult, prin extensie, la judecata lui pareto se face apel pentru a se vedea ce ramane din echitate atunci cand cererea in crestere a populatiei este raportata la o oferta de capital: mediu relativ fixa?

Eficienta Filosofia dezvoltarii durabile nu este si nu poate fi potrivnica eficientei. Ea nu-si propune sa inlature profitul din ecuatia dinamicii economiei si societatii. Ea isi propune, numai, sa demonstreze ca profitul nu este totul si, in plus, ca acesta nu poate fi gandit prin el insusi. Si, de aici, marea problema sau marea confruntare pe care o incearca dezvoltarea durabila este de a gasi compatibilitatile necesare intre mecanismele economice propulsate de mobilul profitului si finalitatea socio-umana a dezvoltarii.

Economia mediului Economia mediului reprezinta o provocare pentru teoria dezvoltarii durabile in masura in care ea incearca, printre altele, si tentativa de a umaniza si ecologiza economia. Si, daca isi fixeaza atari tinte, atunci ea se confrunta cu o problema: cea a integrarii mediului si problemelor sale in structura si filosofia teoriei economice neoclasice. Spunem aceasta pentru ca demersul neoclasic pe terenul economiei a fost si a ramas, in pofida tuturor criticilor, dominant. Iar adaptarea sa la cerintele dezvoltarii durabile nu este o chestiune facila. Dac dificila sarcina atat inertiile puternice ale unui sistem teoretic doct, academic, superformalizat si, prin aceasta, epatant dar in multe puncte desprins de realitate, cat si limitele impuse teoriei de concretetea fenomenologiei mediului ca atare.

4. Politicile dezvoltarii durabile

Dezvoltarea durabila nu este o pura filosofie. Ea a inspirat si inspira politica economica si sociala pe multiple directii. Programe de dezvoltare ale UE si altor state dezvoltate cuprind in analitic masuri ce se desprind din teoria dezvoltarii durabile.

La nivel de principii, politica dezvoltarii durabile inseamna:

Cresterea preocuparii pentru economia valorii (a valorii entropice) ceea ce impoune, direct, reducerea consumurilor specifice de materii prime si energie, cu pastrarea calitatii bunurilor;

Promovarea unui nou mod tehnic de productie, bazat pe:

'intreprinderea trivalenta' - firma obisnuita 'sa traiasca in retea', dupa exemplul naturii, preluand din amonte si furnizand in aval, inchizand cercul si creand bunuri fara poluare si somaj;

'Productii curate' cu cat mai putini poluanti si cu cat mai putine deseuri;

agricultura biologica.

Promovarea unui nou mod de consum, aceasta insemnand:

reconsidererea notiunii de trebuinta;

filosofia rationamentului in locul logicii profitului;

scoaterea consumului de sub influenta efectului fetisizant al publicitatii.

Solutia pietei, prin:

instituirea mecanismelor concurentiale in alocarea tuturor resurselor;

aplicarea principiului poluatorul plateste, prin:

definirea clara si respectarea stricta a drepturilor de proprietate;

negocierea directa intre agentii economici;

internalizarea pe calea taxelor;

permise de poluare sau exploatare;

sisteme de garantie - colectare (colectare - refinantare);

Solutia etatica, cu forme concrete in:

aplicarea de standarde si alte masuri de reglementare si control;

implicarea directa a statului in politica economica si sociala pentru a stabili regulile jocului si a reglementa consumul de resurse (N.G.Roegen).

Participarea mai insistenta a lumii a treia la procesul dezvoltarii si la roadele acestuia;

Promovarea unui nou tip de crestere economica caracterizat prin:

o campanie severa impotriva risipei;

un cult pentru durabilitatea produsului;

reconsiderarea importantei reciclarii;

educatie si grija fata de roadele cresterii in locul lacomiei umane;

cautarea permanenta de substituienti si tehnologii alternative;

efort consistent de economisire;

colaborare intre generatii;

distributie a rezultatelor aducatoare de progres social.