Influenta globalizarii asupra arhitecturii sistemului financiar international

Influenta globalizarii asupra arhitecturii sistemului financiar international

Analiza sistemului monetar international nu poate fi limitata la natura etalonului monetar in baza caruia agentii monetari publici au pus in aplicare un regim de schimburi fixe sau flexibile. Schimbarile structurale majore ce au avut loc in ultimele doua decenii ale secolului trecut si-au pus amprenta asupra arhitecturii SMI. Astfel, mutatiile intervenite in mediul financiar international in anii '80-'90, sub acoperirea tendintei de globalizare isi au determinare in:

1. Trecerea de la un sistem economic in cadrul caruia intermediarii financiari clasici (bancile) lasa loc unor actori institutionali cu mare greutate pe piata (fondurile de pensii si alte fonduri de investitii) in cautare de investitii cat mai rentabile pentru sutele de miliarde de dolari avute in gestiune. Aparitia acestora s-a combinat cu atractia exercitata de noile piete, pietele in formare sau emergente (inclusiv tarile excomuniste din Europa) care ofereau oportunitati de investitii deosebite. A fost stimulata in acest fel inovarea financiara, aparitia derivativelor financiare ca instrumente de asigurare impotriva riscului financiar. O evolutie de ordin institutional important este si formarea de trusturi (conglomerate) financiare, care combina toate genurile de operatiuni financiare la scara globala.

2. Suprimarea, in foarte multe tari, a reglementarilor protectioniste si controlului asupra schimbului monetar si inlesnirile fiscale a determinat o reorientare a capitalurilor financiare. Liberalizarea pietelor financiare in unele tari nou industrializate (din Asia de Sud-Est in special) au marit aria de actiune a capitalului financiar in cautare de plasamente.

Evolutiile mentionate au produs o schimbare de fond in functionarea mediului financiar international, cu consecinte majore: volatilitatea si incertitudinea au sporit; politicile economice nationale sunt nevoite sa se supuna presiunii pietelor financiare globale; sporirea efectelor de contagiune care pot antrena arii foarte largi de pe continente diferite.

Volatilitatea, incertitudinea si caracterul pronuntat speculativ ce inconjoara miscarile de capital, fragilitatea institutionala a tarilor mai putin dezvoltate au creat premisele favorizante pentru prabusiri ale cotatiilor la burse si recesiuni economice severe in zonele cu piete in formare. Proliferarea crizelor financiare in ultimul deceniu (Mexic in 1994, Coreea de Sud, Thailanda si Indonezia in 1997, Rusia in 1998) a condus la o diminuare progresiva a capacitatii FMI de a actiona in calitatea de imprumutator de ultima instanta ("lender of  last resort") si s-a ajuns la regandirea arhitecturii sistemului financiar international.

O prima incercare a fost crearea unui organism: Forumul pentru Stabilitate Financiara, care sa exploreze cai de reforma in acest scop. Intre recomandarile acestui organism se numara:

"transparentizarea" operatiunilor financiare internationale;

aplicarea mai riguroasa a regulilor de supraveghere prudentiale a sistemelor bancare;

combaterea "hazardului moral" prin asumarea de catre investitori privati a riscurilor financiare in tarile unde fac plasamante.

Acestora li se adauga o serie de propuneri de masuri la nivelul arhitecturii sistemului financiar international care sa protejeze economiile vulnerabile de "uragane" financiare[1]:

o coordonare de politici intre principalii actori in spatiul mondial, care sa tina cont nu numai de interesele lor individuale, ci si de externalitatile pe care actiunile lor le produc in spatiul mondial;

reguli ale jocului care sa descurajeze fluxurile speculative si care nu se pot rezuma la recomandari de politici macroeconomice "prudente";

consolidarea functiei de "imprumutator de ultima instanta" de catre FMI, la care s-ar putea adauga si alte organisme regionale;

asigurarea unor linii de finantare regionala in cazul tarilor care sufera din cauza efectului de contagiune;

reguli clare, acceptate de creditorii privati si publici pentru restructurarea datoriilor unor tari care sufera de pe urma unor socuri externe puternice, a efectului de contagiune;

reformularea "conditionalitatii" aplicate de organismele financiare internationale, in sensul ca guvernele sa capete mai multa libertate in constructia si aplicarea programelor;

ajutorarea tarilor cele mai sarace prin anularea de datorii, astfel ca finantarea sa fie concentrata pe programe de dezvoltare;

gasirea unor modalitati de redistribuire de venituri suplimentara la nivel mondial, in favoarea tarilor cele mai sarace (chiar prin taxarea tranzactiilor speculative la nivel international).