Spre un nou model economic. Perspectivele economiei romanesti

Spre un nou model economic. Perspectivele economiei romanesti

Este pe deplin justificata preocuparea teoreticienilor economisti privind intelegerea particularitatilor actualei crize economice. In timp ce autoritatile cauta solutii practice in domeniul politicilor guvernamentale, iar analistii elaboreaza diagnoze si proiectii pe termen scurt si mediu, teoreticienii se intreaba daca solutia revenirii economiei globale pe termen lung nu consta imaginarea unui nou model economic. Sunt argumente stiintifice in acest sens? Si daca sunt, pe ce coordonate ar putea fi condusa o noua constructie teoretica ?

Nu putini analisti economici care se preocupa de contextul istoric si  corelatiile macroeconomice semnificative pentru criza economica declansata in urma cu 3 ani apreciaza ca faptele ce au provocat dezechilibrele economice exista inca si ca actiunea lor persista. De asemenea, principalele necunoscute teoretice a caror rezolvare ar permite intelegerea mai buna a conflictelor structurale generatoare de criza isi mentin "presiunea euristica".

Daca preocuparea generala este cand va fi criza depasita, in atelierele intelectuale ale multor teoreticieni, problema de fond care se pune este urmatoarea: daca recenta criza are cauze sistemice, atunci este indreptatita cautarea, unui nou model economic, sau "trecerea pe crestere economica" se va face pe coordonatele traditionale ?

Abordarea radicala isi asuma doua ipostaze: prima potrivit careia criza are caracter sistemic, iar cea de a  doua care sustine concluzia ca numeroasele contradictii acumulate in sistem nu-si pot afla rezolvarea in cadrul economic preexistent. Pe fond, acumularea dezechilibrelor s-a datorat unui exces al indatorarii (publice si private) cumulata pe o perioada lunga de timp. Tot in categoria corelatiilor fundamentale se inscriu si actiunile, pe termen scurt si mediu care vizeaza reducerea gradului de indatorare a sectorului public, proces care va fi, in egala masura, lung, dificil si inevitabil.

Revenirea la cresterea economica este mai rapida sau mai lenta in functie de metodologia utilizata. Daca se opereaza cu indicele statistico-economic sintetic ce marcheaza o crestere economica pozitiva, atunci schimbarea trendului evolutiei economice este mai rapida. Daca se ia ca prag de referinta nivelul inregistrat la momentul declansarii crizei, iesirea din recesiune se amana o perioada mai mare de timp la orizontul anilor 2011-2012. In sfarsit, daca se ia in consideratie reducerea somajului la nivelurile sale "naturale", momentul depasirii crizei ar putea fi intrezarit in perioada 2013-2014.

Daca din perspectiva multor teoreticieni economisti, in oricare dintre abordarile metodologice noul impuls spre crestere economica nu va continua nu va continua ritmul precedent. Un semnal semnificativ in acest sens poate fin considerat tocmai intentia de reglementare mai stricta a pietei financiar-monetare pentru a se preveni efectele devastatoare ale prabusirii sistemului financiar. In aceste conditii, volumul creditarii se va restrange, iar costul creditelor va fi mai mare. Se intrevede un  nivel de crestere economica mai scazut, ca parametru de normalitate economica. Criza ar putea intra intr-o faza de consolidare, faza a carei depasire presupune schimbarea unor reguli de piete financiare si restructurari semnificative pe pietele financiare.

Diferente regionale semnificative

Din punct de vedere geografic asistam la un decuplaj intre marile zone economice. Perceptia generala este aceea ca,  atunci cand se declanseaza o criza sistemica, se produce o prabusire a intregului comert mondial. In contextul actualei crize economice, dupa o scurta perioada de declin ( la sfarsitul anului 2008), marile tari emergente, s-au desprins de tendinta generala. Acestea si-au revenit mai rapid dupa unda de soc, datorita mai multor avantaje competitive, intre care specialistii enumara :

• populatii foarte numeroase ; constituirea unei clase mijlocii importante ;
• existenta unui stat capabil sa mobilizeze resurse economice ample, ceea ce se concretizeaza in politici de dezvoltare a infrastructurii si de investitii publice consistente ;
• avantajul de a fi ramas, chiar in conditiile socului initial provocat de criza, la un nivel de crestere pozitiva, ceea ce usureaza relansarea.

O etapizare cronologica

O alta abordare a particularitatilor actuale crize economice permite identificarea mai multor niveluri, cu pondere si intensitate diferite de timp. Dintr-o atare perspectiva, ce include si dimensiunea cronologica, primul "start" al crizei este cel al crizei de lichidare manifestat cu forta in luna septembrie 2008. In momentul instalarii blocajului "imprumuturilor subprime", bancile care au acumulat titluri de creanta asupra unor debitori insolvabili si-au pierdut credibilitatea. Reactia bancilor centrale a fost rapida si s-a concretizat indeosebi prin emiterea de moneda in cantitati mari, cu scopul de a diminua criza de lichiditati survenita. In contextul turbulentelor generate de criza "subprimelor", banci importante au dat faliment.

A urmat dupa acest prim simptom al crizei un al doilea care a implicat acele entitati bancare ale caror plasamente financiare (imprumuturi) au fost directionate cu predilectie spre agentii economici insolvabili. In contextul mentionat se poate vorbi despre o instalare "instalare" temeinica a crizei. Se invoca, in discursul politic si in comentariile de specialitate, o crestere aproape nula. Si chiar in conditiile unei cresteri de circa 2%, criza nu poate fi depasita intrucat ritmul de crestere al productivitatii este cel putin egal, daca nu mai mare ; o asemenea evolutie nu ofera perspective favorabile cresterii nivelului de ocupare a fortei de munca.

Un al treilea nivel (start) al crizei isi are sursa in dezechilibrele ce afecteaza repartitia bogatiei. Se vor schimba oare lucrurile din acest punct de vedere ? In pofida unor ajustari naturale - cum ar fi cresterea valorii relative a salariilor in conditiile scaderii relative a valorii activelor (altfel spus, un nou raport intre salarii si profit) - in absenta unei reforme fiscale redistributive lucrurile nu vor avansa prea mult.

Dimensiunea ecologica

O importanta similara pentru radiografierea crizei o are componenta ecologica. Pretul petrolului va creste pe termen lung. Criza alimentara se va extinde in conditiile cresterii demografice accelerate in zonele sarace ale globului. Ne confruntam oare cu o penurie alimentara la nivel global ? Am atins limitele tehnice si sociale ale capacitatii de a hrani populatia globului ? Cand pretul alimentar ramane ridicat iar puterea de cumparare a categoriilor sarace scade, efectul de "foarfece " este inevitabil.

Noi paradigme

Pe plan national si international, la nivel de varf, sunt studiate si puse in practica diverse strategii pentru gestiunea crizei economice in regim de urgenta. Care sunt tintele predilecte ? Sunt luate in calcul printre altele, urmatoarele :

• cresterea gradului de ocupare a resurselor de munca ;
• o intoarcere hotarata la politici de reglementare ;
• o supraveghere mai eficienta a entitatilor financiare.

Principala schimbare de optica o reprezinta insa punerea sub semnul intrebarii a conceptului de piete eficiente.

Teoria specifica sustine ca, in cadrul pietelor eficiente, componenta de reglementare nu trebuie sa intervina decat la nivel microeconomic. Cu reglementari de natura prudentiala de acest nivel se apreciaza ca sistemul economiei de piata, in ansamblu, este stabil. Or, criza a infirmat veridicitatea acestei abordari deoarece a dovedit ineficienta unor institutii care, din punctul de vedere al abordarii mentionate, erau considerate perfecte. In acest context se impune revenirea la un set de reglementari macroeconomice mai riguroase.

Un rol important in posibila noua abordare va reveni bancilor centrale care ar urma sa-si asume doua obiective : stabilitatea financiara si stabilitatea preturilor. Pentru a realiza aceste obiective se impune largirea atributiilor ce revin bancilor centrale, alaturi de parghia utilizata normal a dobanzii de referinta. Specialistii considera ca doua tipuri de instrumente pot sustine contracararea riscului sistemic. Trebuie, in primul rand, stopat derapajul creditului, suprautilizat in faza euforica a expansiunii sistemului financiar. In acelasi timp, bancile centrale trebuie sa incurajeze economia.

Problema este complicata ! Intrucat bancile comerciale de investitii beneficiaza de protectia bancii centrale in calitate de imprumutator de ultima instanta, aceste entitati au tendinta de a se extinde tocmai pentru a-si mari gradul de protectie sistemica. Pentru a limita degradarea situatiilor financiare ale entitatilor bancare se impune instituirea  obligatiei de formare si marime a fondurilor proprii. Trebuie impusa tuturor entitatilor bancare obligatia de a-si forma capital suplimentar. Acest element poate actiona ca factor de protectie fata de riscurile sistemice.

Un alt pilo de control prudential poate fi sintetizat astfel : rezervele obligatorii sa fie, in mare masura, rezerve de lichidare, deoarece tocmai necorelarea dintre o creditare excesiva si nevoia previzionata de lichidare au contribuit la declansarea crizei financiare.

Abordarea crizei economice declansata in anul 2008 din perspectiva unei reformari a teoriei economice are sustinatori. Poate ca variante integral schimbate, sunt greu de conceput. Orice regandire critica a unor dezechilibre structurale de asemenea anvergura este pozitiva intrucat pregateste terenul pentru solutii de restructurare mai temeinice.[1]