Sistemul monetar national al Romaniei - formarea si caracteristicile sistemului monetar romanesc, privire istorica

Sistemul monetar national al Romaniei

1.  Formarea si caracteristicile sistemului monetar romanesc

In anul 1867 au fost puse bazele sistemului monetar national, o data cu infaptuirea unei reforme monetare, care a condus la importante modificari in organizarea monetara a Romaniei.

Caracteristicile sistemului monetar instituit prin Legea din 1867, sunt:

* Este primul nostru sistem monetar national si nu un nou sistem monetar, asa cum s-a considerat de guvernantii vremii. Ideea ca Romania ar fi avut un sistem monetar (al leului de calcul) s-a vehiculat in parlament, dar atunci ea nu avea o baza reala deoarec leul de calcul nu era o moneda efectiva, ci servea pentru transformarea diferitelor monede straine in lei;[1]

* Sistemul bimetalist a fost primul nostru sistem monetar national, rolul de echivalent general revenindu-i atat aurului cat si argintului. Unitatea monetara a fost definita prin lege cu 0,3226 gr. aur cu titlul 900 ‰ si cu 5 gr. argint cu titlul 835 ‰, fixandu-se un raport de valoare intre cele doua metale monetare de 1 : 14, 38 varianta dominanta in acea vreme;

* Cu ocazia respectiva s-a introdus sistemul zecimal, unde leul a fost impartit in 100 de bani, fata de situatia precedenta cand leul (de calcul) era alcatuit din 40 parale. Acest lucru a insemnat un pas inainte in crearea sistemului monetar modern;

* Prin lege au fost stabilite cupiurile monedelor de aur si de argint (de aur in piese de 20, 10 si 5 lei; iar de argint de 2, 1 si 0,5 lei) si cupiurile monedei de arama de 10, 5, 2 si 1 bani. Pentru monedele de arama se stabileste si cantitatea acestora (65 milioane buc.) si  valoarea lor (4 milioane lei), limitandu-se pentru acesata moneda si puterea de plata la 5 lei;

* Conform legii, pe teritoriul Romaniei circulau monedele de aur si argint ale tarilor Uniunii Monetare Latine (Franta, Italia, Belgia, Elvetia si Grecia), ca moneda lagala a tarii, iar celelalte monede straine se primeau la toate casele publice pana la baterea monedei nationale;

* Baterea monedei de aur si argint nu a mai avut la baza principiul baterii libere, dreptul de batere i-a fost rezervat statului, asa cum rezulta indirect din textul legii monetare;

Facand o analiza asupra formarii si functionarii primului nostru sistem monetar national, putem desprinde urmatoarele concluzii:

- primul sistem monetar national a fost in intregime metalist, legea nefacand referire decat la moneda metalica;

- el a functionat de facto ca un sistem monometalist argint, desi a fost legiferat ca sistem bimetalist, ca urmare a actiunii lui Greham;

- pana la Razboiul de Independenta a Romaniei, monezile de aur au fost batute doar in mod simbolic, valoarea lor ridicandu-se numai la 102.000 lei si reprezendand doar 0,38 % din totalul pieselor batute. Aceasta a fost influentata de actiunea unor factori economici si politici. Factorii economici au fost determinati de efectele secetelor care nu au permis exportul masiv de cereale, sursa care putea aduce aur in tara, iar factorii politici pot fi legati de interesele celor doua mari imperii ca statul roman sa nu-si bata moneda proprie. Astfel, Imperiul Otoman pretindea sa se inscrie pe moneda nationala a Romaniei un semn distinctiv al independentei fata de aceasta, iar Imperiului Habsburgic nu-i convenea faptul ca primele monede de aur de 20 lei purtau pe verso efigia lui lui Carol I, cu mentiunea: Carol I domnul Romanilor;

- in Romania a fost adoptat sistemul monetar bimetalist intr-o perioada cand erau vizibile neajunsurile acestui sistem. Solutia respectiva a avut la baza atat intersele capitalului autohton cat si ale celui strain. Capitalul autohton obtinea avantaje materiale de pe urma agioului aurului fata de argint (diferentei platite in plus, peste raportul de valoare fixat de lege, de cei care isi procurau pe piata aur in schimbul argintului), iar capitalul strain dominant in economie obtinea castiguri din indrumarea spre Romania a argintului depreciat. Dupa cum s-a mai spus, din Uniunea Monetara Latina, Romania nu a facut parte, dar legea monetara a obligat a se primi la plata orice cantitate de moneda de aur si argint ale tarilor membre uniunii. Daca Romania ar fi fost admisa in aceasta uniune, ar fi putut si ea sa procedeze in mod similar.

2. Privire istorica asupra sistemului monetar romanesc.

Primii „lei”

Din punct de vedere juridic, moneda nationala a Romaniei, leul, aparea pentru prima data sub aceasta denumire in aprilie 1867, atunci cand a fost promulgata „Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale”. Leul a devenit moneda nationala, el fiind impatit in 100 de bani. Valoarea leului, etalonul lui, era reprezentata de 5 grame de argint sau de 0,3226 grame aur. Legea prevedea baterea monedelor din aur de 5, 10, si 20 lei si din argint de 50 bani, de 1 leu si 2 lei. Ca diviziuni s-au batut monede marunte de 1, 2, 5 si 10 bani din arama. Astfel, noul leu romanesc avea o valoare mare de: 1 kg de aur reprezentand 3.100 lei, iar 1 kg de argint 200 lei. In 1870 se decide si infiintarea unei monetarii romanesti unde sa fie emise monedele. Monetaria, care a avut sediul in Bucuresti (Soseaua Kiseleff) a functionat cu intreruperi pana in 1890 cand a fost consemnata ultima comanda de moneda.

Mai trebuie spus ca, dupa 1880 (cand s-a infiintat Banca Nationala a Romaniei) au aparur si bancnotele de 20 lei, 100 lei si 1.000 lei, cu acoperire in aurul din depozitul bancii. Leul avea asigurata convertibilitatea libera. Prin noul sistem monetar, Romania era conectata la sistemele moderne europene si, pana la primul razboi mondial, a avut una din cele mai puternice monede ale continentului. Leul romanesc se raporta astfel: 100 lei – 99,91 franci francezi (aproape la egalitate); 1 dolar – 5,18 lei; 1 marca germana – 1,24 lei; 1 lira sterlina – 25,25 lei. In 35 de ani (1880-1915), moneda nationala, raportata la aur si argint, nua cunoscut inflatie.

* Aparitia primilor bani de hirtie sub forma biletelor ipotecare

Banii de hartie au fost emisi in vederea acoperirii cheltuielilor statului roman pentru ducerea razboilui de independenta pe de o parte, cat si pentru acoperirea altor cheltuieli pe de alta parte. Denumirea de bilete ipotecare inlocuia pe cea de bilete de tezaur din 1866, dar nepuse in circulatie. Statul a imputernicit Ministerul Finantelor sa emita bilete ipotecare in valoare de 30 mil. lei, in cupiuri de 5, 10, 20, 50, 100, si 500 lei. Biletele ipotecare erau garantate printr-o ipoteca de rangul I asupra unor domenii ale statului (mosii), domenii ce insumau o valoare dubla fata de emisiunea de bilete ipotecare. Totodata au fost prevazute si conditiile de retragere a acestora. din circulatie, fie prin vanzarea domeniilor statului, fie prin contracararea de catre statul roman a unui imprumut intern in conditii avantajoase. Aceste bilete ipotecare au fost inzestrate de catre stat cu putere circulatorie, in sensul ca obliga creditorii statului sa le primeasca in contul datoriilor pe care le avea. Cu toate ca intruneau toate caracteristicile banilor de hartie, in sensul ca erau supuse deprecierii, biletele ipotecare si-au pastrat totusi o anumita stabilitate relativa expicata de faptul ca, in primul rand, ele au inlocuit in circulatie monedele de aur, care s-au tezaurizat in conditii de razboi; in al doilea rand, detinatorii de bilete ipotecare nu le-au considerat drept bani de hartie, ci titluri ale unui imprumut de stat si ca atare l-au pastrat asupra lor (banii de hartie se depreciaza in procesul circulatiei); in al treilea rand, ele au circulat exclusiv in compania monedei de argint, care in acea perioada suferea o scadere tot mai accentuata a valorii pe piata.

Retragerea biletelor ipotecare din circulatie a fost stabilita pentru anul 1883 dar nu prin vanzarea mosiilor statului (care trebuia sa inceapa in 1879), ci prin contractarea unui imprumut intern. Vanzarea mosiilor de catre sat nu convenea mosierimii, pentru ca ducea la scaderea pretului pamantului. Retragerea a fost amanata initial pana in anul 1885 si apoi pana in anul 1912, termen care nu a mai operat, deoarece in anul 1888 a fost contractat un imprumut intern destinat rascumpararii in intregime a biletelor ipotecare.

* Infiintarea in anul 1880 a Bancii Nationale a Romaniei (B.N.R.) ca prima institutie de emisiune a statului roman independent.

Momentul respectiv este marcat de semnificative modificari aduse sistemului monetar romanesc.

O prima modificare este legata de aparitia unui nou tip de moneda superioara si anume bancnota. In acest sens s-a prevazut o acoperire in stoc de aur si argint, precum si o acoperire in bilete ipotecare, solutie discutabila, cand un tip de moneda superioara, cum este bancnota, sa fie acoperita intr-o moneda inferioara (biletele ipotecare), care nu era altceva decat banul de hartie. Totodata pentru bancnota se prevedea o convertibilitate metalica integrala in aur si argint. Primele bancnote ale B.N.R. au fost puse in circulatie in anul infiitarii si nu erau altceva decat vechile bilete ipotecare transformate in bancnote prin aplicarea unei stampile cu denumirea Bancii Nationale a Romaniei peste vechea denumire de bilet ipotecar. Ulterior, au fost emise bilete proprii ale B.N.R.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca –premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

* Trecerea la monometalismul aur in anul 1890 si renuntarea la bimetalism.

Sistemul monometalist romanesc introdus in anul 1890 prezenta urmatoarele caracteristici:

- cu aceasta ocazie, leul a fost definit numai in aur, cu aceeasi cantitate ca in anul 1867 (de 0,3226 gr. aur cu titlul 900 ‰);

- monedele de aur a ramas cele de 20 si 10 lei, monedele de argint au ramas cele de 5, 2, 1 si 0,5 lei, iar cele de arama de 10, 5, 2 si 1 bani. Acum moneda de argint a devenit moneda metalica obisnuita;

- acoperirea bancnotei creste de la cel putin 33 % la 40 % stoc metalic aur, din valoarea bancnotelor emise;

- se adopta forma convertibilitatii integrale in aur a bancnotei;

- a asigurat stabilitatea monetara, prin functionarea mecanismului tezaurelor si reglarea spontana a cantitatii de bani in circulatie, asa ca pe buna dreptate se poate spune ca perioada cuprinsa intre 1890 si anii de inceput ai primului razboi mondial poate fi considerata „perioada de aur a sistemului monetar al Romaniei”.[2]

In perioada primului razboi mondial, BNR emite bancnote si pentru acoperirea cheltuielilor statului, garantate cu bonuri de tezaur.

Totodata, in timpul primului razboi mondial, Germania emite prin Banca Generala Romana bani de hartie, garantati cu un depozit al statului german la Reichs Banc din Berlin. In acest fel, leul se depreciaza masiv, scazandu-i puerea de cumparare.

* Unificarea monetara din 1920 – 1921, ca urmare a formarii statului national unitar roman, a fost infaptuita in doua etape:

- cea de declansare a fixarii bancnotelor straine (coroane austro – ungare, ruble de Lwov, rubla Romanov) si a leilor emisi de Germania (ca bani de razboi). Ocazia aceasta a dat prilejul inventarierii semnelor monetare si a stampilarii lor, pentru a nu se aduce altele la schimbare;

- cea de schimbare propriu-zisa a acestora cu bancnote ale B.N.R.

Unificarea monetara s-a facut prin contractarea de catre statul roman a unui imprumut de la B.N.R., garantat cu bonuri de tezaur. Dupa cum s-a putut observa, unificarea monetara a intarziat cativa ani fata de unificarea politica, fapt ce a favorizat introducerea frauduloasa in tara a unei mari cantitati de bancnote straine, fapt ce a agravat procesul inflationist.

* Solutia de deflatie – devalorizare din anul 1925, concretizata in incheierea intre B.N.R. si statul roman a doua conventii, prin care statul se angaja sa restituie catre B.N.R. datoria contractata inainte si sa nu mai contracteze alte datorii. Din pacate aceasta solutie nu a dat rezultatele scontate, ea neputand sa opreasca procesul de depreciere a leului.

Prima conventie a avut in vedere lichidarea emisiunii de stat si intarirea circulatiei fiduciare pe o perioada viitoare, iar a doua conventie privea plafonarea emisiunii de bancnote la nivelul atins la sfarsitul anului 1924.

* Reforma monetara de stabilizare din 1929.

Aceasta reforma a constat dintr-un manunchi de legi si programe menite sa stopeze procesul deprecierii leului si anume:

- legea privitoare la contractarea unui imprumut extern, necesar atat stabilizarii monetare cat si dezvoltarii economiei;

- legea pregatitoare stabilizarii monetare, prin care se autoriza B.N.R. de a imprumuta in caz de nevoie, de la alte banci de emisiune straine, incheind cu acestea conventii pentru deschiderea si utilizarea de credite sub forma de economii si sa cumpere nelimitat devize convertibile in aur;

- elaborarea programului de stabilizare a leului, care prevedea conditii generale, legate de consolidarea economica interna si restabilirea increderii strainatatii in economia Romaniei si conditii legate de crearea premiselor pentru functionarea normala a B.N.R.;

- legea monetara de stabilizare propriu-zisa, cu anexele sale.

Intre caracteristicile principale ale reformei monetare din 1929, amintim:

- s-a realizat pe calea devalorizarii, continutul leului fiind definit cu 10 mg. aur cu titlul 900 ‰, in acest fel continutul in aur al leului scazand de 32,26 ori fata de ultima definire, recunoscandu-i-se astfel oficial masiva depreciere pe care o suferise;

- pe linia acoperirii bancnotei se modifica atat procentul metalic de aur si devize liber convertibile la 35 % din volumul aranjamentelor la vedere ale B.N.R. din care 25 % stoc metalic de aur in casa sau in depozite in strainatate;

- se reintroduce convertibilitatea bancnotei B.N.R. la purtator si la vedere, adoptandu-se toate formele convertibilitatii cunoscute pana atunci, la alegerea B.N.R. (convertibilitatea integrala in aur, limitata ca suma necesara procurarii unui lingou intreg de aur si convertibilitatea in valute);

- constata pentru prima data disparitia monedei de aur si argint din circulatie, legea nemaifacand referiri decat la bancnota si moneda din metale obisnuite de 1, 2, 5, 10 si 20 lei, limitand valoarea acestora la 3 mil. lei;

- reforma monetara s-a realizat in fapt prin contractarea a 6 imprumuturi externe, contractare realizata treptat. Contractarea respectiva s-a infaptuit de catre statul roman indirect, prin Casa Autonoma a Monopolurilor creata cu acest prilej, deoarece bancherii straini cereau un privilegiu (garantie) de rangul I asupra veniturilor statului din monopoluri;

- lichidarea datoriei statului la B.N.R. s-a facut, in buna masura, pe seama diferentei din reevaluarea stocului sau de aur, deci pe seama unei operatii scriptice;

- statul a preluat o mare parte din portofoliul imobilizat al B.N.R.

Reforma monetara din 1929 a fost puternic afectata de efectele crizei economice generale din anii 1929 – 1933. Convertibilitatea leului a fost complet anulata in timpul crizei si au fost luate masuri restrictive privind circulatia devizelor. Deprecierea leului s-a accentuat semnificativ in perioada urmatoare, atingand niveluri foarte ridicate mai ales in perioada celui de-al doilea razboi mondial si in anii urmatori. Prin urmare, in perioada 1934 – 1939, preturile cu amanuntul au crescut cu 47 %, iar in perioada iunie 1941 – sept. 1944 aceste preturi au crescut cu 345,5 %, iar circulatia baneasca a crescut cu 306,8 %;

- in decembrie 1944 – ianuarie 1945, cand procesul de depreciere a leului nu era asa de pronuntat, s-a intreprins o solutie de deflatie, asocierea imprumutului refacerii nationale cu o emisiune de medalii de aur, in sensul ca cei care subscriu la un imprumut de 50.000 lei erau singurii in masura sa cumpere cu 15.000 lei o medalie de aur. S-a prevazut baterea a 1 milion de medalii, fiecare medalie cantarind 6,55 gr. aur cu titlui 900 ‰. Aceasta a dus la iesirea din tezaurul B.N.R. a 5895 kg aur. Asemenea solutie este motivata astfel:

- deflatia prin vanzarea aurului s-a mai folosit in aceasta perioada si de alte tari ca: Elvetia, India, Grecia, China;

- medalia de aur constituia o prima asigurare impotriva deprecierii leului.

Pe baza acestei solutii au fost retrase din circulatie 65 miliarde lei, reprezentand 16 % din cantitatea existenta in circulatie. Solutia insa n-a putut opri deprecierea leului. Preturile cu amanuntul, pur si simplu, au luat-o razna, depasind de peste 8 mii de ori nivelul in 1947 fata de 1938, iar deprecierea externa a leului fata de dolarul SUA a fost de peste 16 mii ori.

Deprecierea leului in aceasta perioada a fost motivata de o serie de factori economici, financiari si monetari:

- efectele secetei din vara anului 1946, care a afectat o serie de regiuni geografice ca Moldova, Dobrogea si care a determinat o lipsa acuta de produse agricole si cresterea masiva a preturilor acestora;

- nu s-a reusit sa se atinga nivelul antebelic al productiei industriale, cu toate ca s-au luat masuri in acest sens;

- bugetul statului era grevat de o serie de cheltuieli, legate atat de refacerea economiei, cat si plata unor despagubiri de razboi fata de Uniunea Sovietica, desi Romania facea parte din coalitia invingatorilor, fiind a patra tara in ceea ce preveste contributia umana si materiala la infangerea Germaniei fasciste. In felul acesta, statul roman a trebuit sa emita o serie de bani de hartie (in august 1947 acestea se ridicau la 7), ce a incarcat circulatia baneasca.

* Reforma monetara din 15 august 1947 a constat dintr-un complex de legi menite sa insanatosasca situatia economica si monetara a tarii:

- legea monetara de stabilizare;

- legea privind obligativitatea cedarii aurului si devizelor catre B.N.R.;

- legea privind stabilirea principiilor de formare a preturilor si tarifelor

- legea privind recalcularea patrimonului societatilor pe actiuni.

Principalele caracteristici ale reformei monetare din 1947 sunt:

- s-a infaptuit pe calea devalorizarii leului, unitatea monetara fiind definita cu 6,6 mg. aur cu titlul 900 ‰;

- obligatia B.N.R. privind acoperirea bancnotei de a detine un stoc de aur de minim 25 % din volumul angajamentelor sale la vedere;

- in circulatie urmau sa functioneze: bancnote ale B.N.R. de 100, 500 si 1000 lei; bilete de tezaur de 20 lei si moneda metalica de 0,50 , 1, 2 si 5 lei;

- reforma s-a infaptuit prin schimbarea leilor vechi cu lei noi la raportul invariabil de 20.000 : 1, limitandu-se insa suma schimbata dupa ocupatia persoanelor fizice si calitatea persoanelor juridice, astfel:

- familiilor de agricultori pe cap de familie 5 mil. lei vechi;

- salariatilor si pensionarilor din sectorul public si particular, invalizi, orfani de razboi 3 mil. lei vechi;

- persoanelor fara profesie si militarilor 1,5 mil lei vechi ;

- institutiilor publice - intregul numerar detinut;

- intreprinderilor - o suma egala cu totalul salariilor platite in luna iunie 1947;

- nu se mai face nici o referire cu privire la convertibilitatea bancnotei;

- a avut o serie de efecte favorabile asupra economiei:

- a redus masiv cantitatea de bani in circulatie (prin efectul schimbului, reducandu-se cu 99,997 %);

- a sporit stocul de aur si devize ale B.N.R.;

- a stabilit un nou raport intre preturi si salarii, acestea din urma avand o putere de cumparare mult mai mare ca inainte;

- a dus la cresterea puterii de cumparare a veniturilor bugetare;

- a creat premise pentru dezvoltarea fortelor de productie etc.

* Intervalul dintre anii 1947 si 1952 se caracterizeaza printr-o serie de schimbari majore in economia romaneasca (masa monetara a crescut in ritmuri superioare fata de cresterile indicatorilor economici; preturile pe piata taraneasca au crescut de cca. 3 ori, in timp ce preturile produselor industriale au ramas neschimbate; proasta calitate a semnelor monetare, falsificari etc.) care au determinat ca la 26 ian. 1952 sa se legifereze o noua reforma monetara, care a avut urmatoarele caracteristici:

- s-a infaptuit in calea revalorizarii leului, continutul in aur a acestuia stabilindu-se la 79,346 mg. aur fin, ceea ce este in discordanta cu evolutia puterii de cumparare a leului, care nu a crescut, ci din contra, a scazut. Continutul in aur a leului a crescut de cca. 12 ori, fata de 1947;

- s-a admis la schimb intreaga masa monetara in circulatie, dar s-a diferentiat raportul de schimb in functie de o seama de criterii: marimea sumei schimbate, calitatea celui care schimba. Astfel:

- sumele in numerar pana la 1000 lei vechi s-au schimbat la raportul de 100:1;

- sumele in numerar intre 1000 - 3000 lei vechi s-au schimbat la raportul de 200:1;

- sumele peste 3000 lei vechi s-au schimbat la raportul de 400:1;

- intreprinderile si institutiile au schimbat numerarul detinut in casa la raportul de 200:1;

- soldul depunerilor la C.E.C.s-a schimbat la un raport de doua ori mai avantajos decat numerarul;

- disponibilitatile intreprinderilor in conturi, preturile, salariile, pensiile etc. au fost recalculate la raportul de 20:1;

- s-au introdus trei categorii de semne monetare: bancnote ale B.N.R., de 10, 25 si 100 lei; bilete de tezaur ale Ministerului Finantelor de 1, 3 si 5 lei; moneda divizionara din metal obisnuit de 1, 3, 10 si 25 bani care au circulat o buna perioada de timp.

* Alte momente ale sistemului monetar romanesc.

La 31 ian. 1954, fara a fi considerata reforma monetara, s-a ridicat continutul in aur a leului la 0,148112 gr. aur fin, aceasta fiind ultima declarare oficiala a continutului in aur a leului. Unii specialistii au motivat o astfel de ridicare a continutului in aur, doar prin necesitatea stabilirii unor cursuri paritare favorabile noua. Altii, au afirmat ca prin aceasta masura s-a corectat continutul in aur stabilit in 1952 fasa de raportul de modificare a preturilor, salariilor, pensiilor (de 20:1).

Se renunta la categoria de bani „bilete de tezaur” in anul 1963, inlocuindu-le cu bancnotele B.N.R. de aceleasi cupiuri, plecand de la ideea ca toate semnele monetare se emit dupa acelasi regim.

Bancnotele B.N.R. de 1, 3 si 5 lei in 1966, se transforma in moneda metalica.

Dupa reforma monetara din 1952, situatia monetara a Romaniei s-a caracterizat printr-o oarecare „stabilitate”, leul mentinandu-si puterea de cumparare, cu toate ca documentele oficiale faceau referiri la cresterea acestei puteri.

Intervalul 1976 – 1980 se caracterizeaza prin cresterea salariilor cu cca. 35 %, dar fara o crestere a volumului productiei corespunzator. Faptul acesta a determinat oficialitatile comuniste sa recunoasca contradictia dintre productie si consum in sectorul productiei bunurilor de consum, preconizandu-se cresterea in ritmuri mai accelerate a productiei acestor bunuri, deziderat nerealizat. Acest fenomen a dus la o crestere insemnata a preturilor produselor alimentare. Ca urmare, in anii opt zeci avem o crestere a masei monetare in circulatie, superioara ritmului de crestere a principalilor indicatori economici, avem de-a face in economia Romaniei cu un proces inflationist.

Din pacate, Revolutia din dec. 1989 nu a stopat acest fenomen, ci l-a agravat, aceasta si datorita masurilor luate in economie: renuntarea la corelatia dintre indicatorii economici si salarii, restituirea partilor sociale - fara sa li se asigure un fond sporit de marfa; mentinerea unui nivel scazut al productiei (50 – 60 % fata de anul 1989); liberalizarea preturilor (fenomen normal economiei de piata), dar fara a fi create premisele unei corelatii corecte intre cerere si oferta etc., etc. Toate acestea au condus la o depreciere masiva a leului in primii ani dupa revolutie si in urmatorii. Cu toate ca s-au luat unele masuri antiiflationiste, acestea n-au reusit sa opreasca inflatia.

Liberalizarea preturilor si a sistemului de salarizare incepand cu anul 1990 a determinat amplificarea circuitelor banesti in numerar. Dar si inflatia. Altfel spus, in buzunare existau multi bani, dar puterea de cumparare era mica. Totodata, Republica Socialista Romania se „transformase” in Romania si isi schimbase, printre altele, drapelul si stema. Toate acestea, au constituit suficiente motive care au condus la necesitatea introducerii in circulatie a unor bancnote si monede de valori nominale mai mari (dar si intr-o noua prezentare grafica).

In perioada octombrie 1990 – noiembrie 1996, Banca Nationala a Romaniei a emis si pus in circulatie „maruntis” de 1, 5, 10, 20, 50 si 100 lei, precum si „hartii” de 200, 500, 5.000, 10.000 si 50.000 lei. Acestea au fost primele emisiuni monetare dupa 1978.

O perioada, banii noi au circulat paralel cu cei vechi, acestia din urma fiind retrasi treptat, pe masura ce BNR a putut asigura numerarul necesar pe piata. De retinut ca micutele monede de 5, 15 si 25 de bani emise in perioada comunista, au iesit din circulatie abia in 1996. De altfel, luna decembrie a anului 1996 a marcat incheierea actiunii de retragere din circulatie si distrugerea bancnotelor si monedelor metalice apartinand vechii emisiuni.

Dar epopeea banilor actuali nu s-a incheiat cu cele precizate mai sus. BNR a continuat sa creeze si sa puna in circulatie insemne monetare mai valoroase si cu un nou design. Astfel, in a doua jumatate a anului 1997, au intrat pe piata noile bancnote de 1.000, 5.000 si 10.000 lei reconcepute grafic. Dar, cea mai valoroasa bancnota aflata in circulatie (ianuarie 2005) este cea de 1.000.000 lei. Alaturi de aceasta mai circula bancnotele de: 500.000 lei, 100.000 lei, 50.000 lei si 10.000 lei si „maruntisurile” (monezile) de 5.000 lei, 1.000 lei si 500 lei.[3]

* Leul greu (nou), ultimul „ban” romanesc ?

Incepand cu luna martie a anului 2005, PRETURILE au fost afisate in leii grei (noi) si in leii vechi. Noile monede si cupiuri si-au facut aparitia abia in luna iulie. Vor fi probabil ultimii „bani” romanesti care vor circula pana vom trece la moneda unica europeana euro (€ – probabil in 2o12).

De la 1 iulie 2005, 10.000 lei vechi reprezenta 1 leu nou (greu).

Structura cupiurilor este formata din sase bancnote, 1 leu si cinci multipli, precum si din patru monede metalice. Leii noi exprima valori de 5 lei (50.000 lei vechi), 10 lei (100.000 lei vechi), 50 lei (500.000 lei vechi), 100 lei (1.000.000 lei vechi) si 500 lei (5.000.000 lei). Divizorii leului greu (nou) sunt: 1 ban nou (100 lei vechi), 5 bani (500 lei vechi), 10 bani (1.000 lei vechi) si 50 bani (5.000 lei vechi).

Bancnotele cu valoare echivalenta vechi si noi arata la fel, insa cele noi sunt mai mici, de dimensiunea euro. Astfel, dimensiunea bancnotei de 1 leu este la fel cu dimensiunea bancnotei de 5 euro, 5 lei → 10 euro, 10 lei → 20 euro, 50 lei → 50 euro, 100 lei → 100 euro si 500 lei → 200 euro.

De la 1 ianuarie 2007, cand integrarea Romaniei in structurile Uniunii Europene s-a produs, leul greu (nou) va circula singur pe piata. Noile bancnote si monede vor fi ultimii bani romanesti, deoarece, dupa anul 2012 sau 2014, Romania va trece la euro (spun surse oficiale ale BNR).