SCOALA ISTORICA

S-a format in Germania, intre anii 1841-1850. In 1884 a aparut lucrarea Principii de Economie Politica a lui Wilhelm Roscher care a deschis calea unei noi gandiri economice germane si a respins orice teorie abstracta si a facut din decscrierea realitatii unicului obiect al stiintei.

Bruno Hildebrand (1812-1878) - a negat ca in Economia Politica ar putea exista legi naturale, obiective verificabile in orice circumstante - prin acestea el a pus la indoiala valoarea stiintifica a operei clasicilor englezi sau francezi.

Karl Gustav Adolf Knies - s-a alaturat scepticismul lui Hildebrand - declarand ca nu exista legi naturale in stiintele sociale, ca existenta aceastora ar fi ireconciliabila cu libertatea umana si ca nu exista nici legi ale dezvoltarii istorice.

Idei analoage au avut si Gustav von Schmoller (1838-1917), Adolf Heinrich Gotthelf Wagner (1837-1917), Karl Wilhelm Bucher (1837-1917), Max Weber (1864-1920), s.a..

In cadrul scolii istorice se pot desprinde 4 teze principale:

1. .NEGAREA EXISTENTEI LEGILOR NATURALE IN ECONOMIA POLITICA

Hildebrand si apoi Knies au negat existenta unor legi economice obiective sau a unor legi ale stiintei economice. Pe de o parte ei afirmau ca legile economice nu se impun cu forta unei constrangeri indivizilor (unii sunt liberi sa vanda sub pretul pietei , dar ca ele indica numai cum actioneaza masele. Acestea sunt legi statistice, ele sunt legi conditionate si relative, fiecare dintre ele nu se verifica decat intr-un anumit cadru institutional pe care omul de stiinta trebuie sa-l descrie scrupulos inainte de a le formula.

2. SCOALA ISTORICA REPROSEAZA SCOLII CLASICE TEORIA MOBILURILOR

Imaginea unui om perfect rational urmarind propriul interes, omul perfect egoist manat numai de mobiluri economice a aparut scolii clasice ca o simplificare iluzorie si ireala.

Reprezentantii noii scoli au pus in evidenta mobiluri foarte variate care determina activitatea umana dorinta de imbogatire, vanitatea, placerea succesului si a actiunii, mila, dorinta de a servi, atasamentul la progres, etc. Au admis chiar ca omul cauta inainte de toate propriul interes si foarte putini sunt capabili sa-l inteleaga bine. Aceasta critica a provocat imediat reactii.

Ca urmare, economistii cautand legile cauzale, au cercetat pe calea deductiei ce se intampla intr-o lume in care fiecare se supune doar propriului interes si au tras concluzia ca un asemenea rationament nu putea explica decat partial realitatea.

3. ISTORICII AU REPROSAT CLASICILOR ,MAI ALES, METODA DE CERCETARE

Clasicii au procedat deductiv pornind de la principii considerate uneori pe nedrept ca evidente, tragand concluzii printr-un lung rationament in cursul caruia logica putea avea anumite momente de slabiciune.

Istoricii considera inductia de natura sa conduca la formularea adevarurilor stintifice.

Observand realitatea, acumuland documente istorice apeland la viata curenta, la statistici, la monografii foarte detaliate, acestea trebuiau sa conduca la adevarata metoda a economistului.

Acest punct de vedere a fost urmat de totii istoricii, dar n-a fost singurul si nu este singurul in cercetarea stintifica. Se stie ca munca de documentare si descriere devine sterila daca la un moment al ei, nu se decide pentru elaborarea de concepte abstracte in vederea formularii de ipoteze sau legi. Observatia nu permite decat inregistrarea regularitatilor sau concomitentelor, iar pentru stabilirea de raporturi de cauzalitate trebuie in mod necesar introdus rationamentul abstract. Observatia nu este experiment dar, este singura posibilitate in Economia Politica.

Azi observatia si abstractia, deductia si inductia sunt deopotriva necesare si recunoscute ca atare.

4. ISTORICII AU CAUTAT LEGILE DEZVOLTARII ISTORICE

Desi istoricii au cercetat indelung legile dezvoltarii istorice a omenirii, azi nimeni nu crede in existenta unor asemenea legi.

• au incercat sa clarifice regimurile succesive prin care au trecut natiunile in cursul dezvoltarii lor
• in urma activitatii istoricilor au ramas numeroase monografii, statistici, documente
• au adus contributii importante la studiul mecanismelor de functionare ale capitalismului, a proprietatii, a industriei, preturilor, banilor, creditului, schimbului, crizelor, etc.