Servicii pentru productie - rolul, structura si organizarea serviciilor pentru productie

O componenta distincta a sferei serviciilor o reprezinta serviciile pentru agentii economici (intreprinderi) sau pentru productie. Destinate consumului intermediar aceste servicii sunt asociate procesului de productie, influentand benefic modul de desfasurare a acestuia si rezultatele obtinute. Aceste servicii depasesc insa cadrul productiei propriu-zise, manifestandu-se si in sfera distributiei asigurand, in acest caz, aprovizionarea unitatilor economice cu mijloacele necesare productiei, circulatia produselor finite si recuperarea resurselor financiare utilizate, realizarea unor legaturi economice internationale etc.

1. Rolul, structura si organizarea serviciilor pentru productie

In corespondenta cu evolutia sociala si ca urmare a impactului revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, a cresterii si diversificarii nevoilor, contributia serviciilor la dezvoltarea productiei industriale, agricole, in constructii etc. devine tot mai importanta. Modernizarea productiei, desfasurarea ei pe baze stiintifice, adaptarea, rapida la cerintele pietei nu pot fi asigurate fara aportul serviciilor.

Introducerea progresului tehnic in economie provoaca modificari radicale in structura mijloacelor de munca si a obiectelor muncii, a mijloacelor de comunicatie, a tehnicilor de calcul si previziune, a cadrului juridic si economico-financiar de desfasurare a activitatii. Are loc, de asemenea, concentrarea productiei in unitati economice mari (din ce in ce mai frecvent prezente pe teritoriul mai multor tari), simultan cu adancirea specializarii si cooperarii. Se pune tot mai mult accent pe folosirea cat mai deplina si introducerea rapida in productie a rezultatelor cercetarii stiintifice.

In aceste conditii intreprinderea, ca veriga de baza a procesului de productie si parte elementara a sistemului conexiunilor in economie, are rolul de a gospodari cu maximum de eficienta resursele materiale si financiare, in vederea realizarii unor produse de calitate, competitive. Totodata, ea trebuie sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la noile conditii de mediu, la sistemul concurential. In acest proces de perfectionare si adaptare, serviciilor le revine un rol important si in continua crestere.

Cresterea ponderii serviciilor pentru agenti economici atat in structura populatiei ocupate cat si in totalul cheltuielilor de productie si comercializare a bunurilor reprezinta, in opinia specialistilor, una din cele mai spectaculoase modificari din structura sferei serviciilor, inregistrata in ultimele decenii.

Serviciile destinate intreprinderilor s-au dezvoltat, in primul rand, ca activitati integrate procesului de productie si odata cu acesta. Paralel insa cu sporirea complexitatii productiei si ca urmare a adancirii diviziunii sociale a muncii, unele servicii destinate consumului intermediar s-au conturat ca activitati independente, cu existenta de sine statatoare, asigurand astfel deservirea mai multor ramuri ale productiei materiale si sporindu-si, totodata, eficienta.

Potrivit acestei evolutii, dezvoltarea serviciilor moderne pentru agentii economici poate fi caracterizata prin succesiunea a trei "valuri", corespunzatoare rolului jucat de acestea in satisfacerea nevoilor productiei.

Primul val, localizat in perioada interbelica in SUA si in anii 1950-1960 pentru Europa Occidentala, a constat in aparitia si cristalizarea serviciilor cu rol periferic pentru intreprinderi si anume: cele de consultanta juridica, fiscala, contabila, comerciala (studii de piata, publicitate, transport) etc.

Al doilea val este situat in perioada 1965-1975 si se caracterizeaza prin tendinta de "externalizare" a serviciilor, respectiv prin transferarea unei game largi de servicii prestate in interiorul intreprinderilor spre societati de servicii independente juridic. In acelasi timp, serviciile specializate mentinute in interiorul intreprinderilor sunt oferite tot mai mult spre utilizare si altor firme, inclusiv prin crearea unor filiale specializate. In categoria acestor servicii externalizate se includ cele: de cercetare si proiectare; de paza, curatenie si reparatii; de transport: unele activitati informatice si financiare (facturari, plati); cele pentru furnizarea muncii temporare etc.

Inclinatia crescanda a intreprinderilor spre serviciile specializate, oferite din exteriorul productiei intalnita tot mai frecvent, se explica prin avantajele economice, din care multe pot fi cuantificate, "ale externalizarii". Dintre acestea, pot fi enumerate:

- realizarea unui spor de productivitate a muncii ca urmare a eliminarii unei parti a salariatilor cu prestarea serviciilor in interiorul intreprinderii si de aici posibilitatea reducerii costurilor;

- posibilitatea de a nu acoperi o cerere presanta fara a se dispune in permanenta de personalul adecvat si echipamentul tehnic necesar;

- eliminarea cheltuielilor de cercetare dezvoltare, prin achizitionarea licentelor sau tehnologiilor puse la punct de alte firme, in vederea ameliorarii nivelului tehnic al fabricatiei;

- calitatea superioara a serviciilor astfel obtinute, ca urmare a faptului ca sunt executate de un personal cu pregatire inalta si totodata specializat;

- degrevarea managerilor de o suma de activitati marunte, de rutina si, implicit, posibilitatea concentrarii acestora asupra ridicarii nivelului tehnic al productiei, prospectarii pietelor si imbunatatirii imaginii intreprinderii etc.

In legatura cu tendinta de "externalizare" a serviciilor trebuie evidentiat totusi ca ea nu exclude evolutia inversa, spre "internalizare". Miscarea serviciilor spre exteriorul sau interiorul intreprinderii producatoare de bunuri variaza in functie de nivelul de dezvoltare economica, de la o tara la alta, in raport cu strategia cresterii si sub actiunea unui ansamblu de factori, intre care mai importanti sunt considerati a fi:

- nivelul de dezvoltare si generalizare a tehnicii sau mai exact, nivelul general de dezvoltare tehnologica atins de o economic data;

- gradul de dezvoltare a schimburilor, respectiv aria de cuprindere si coerenta pietelor.

Pe termen lung, procesele de externalizare si internalizare a serviciilor sunt reversibile, deoarece tehnica si piata pot evolua si corespunzator, eficienta sa raspunda de fiecare data altor comandamente si determinari.

Al treilea val, considerat de data recenta si manifestandu-se si in prezent, se refera la dezvoltarea "exploziva" a serviciilor si la "proliferarea" a doua mari categorii de prestatii, si anume:

- cele privind informatizarea procesului de productie si

- cele de studiere a pietelor si comercializare a produselor.

In componenta acestor grupe cu evolutie deosebit de rapida pot fi mentionate: serviciile de studii si consultanta, organizarea de experimente si teste, controlul tehnic si diagnosticarea, studii de fezabilitate, de reorganizare a intreprinderilor inclusiv supravegherea acestui proces etc.

Cauza principala a expansiunii acestor servicii o reprezinta necesitatea adoptarii de catre intreprinderi a unei strategii coerente de conceptie si realizare a produselor, de flexibilizare a productiei si publicitate adecvata, in vederea surmontarii exigentelor unui mediu caracterizat printr-o concurenta, interna si externa, tot mai pronuntata.

Trecerea in revista a principalelor momente marcate de evolutia serviciilor pentru agenti economici evidentiaza, pe de o parte, o crestere continua a dimensiunilor lor si, pe de alta parte, o extindere a ariei de referinta. In prezent, sfera acestor servicii s-a largit imens, acoperind o mare diversitate de procese de munca cuprinse in extractia materiilor prime, obtinerea si livrarea produselor si asigurarea utilizarii normale a acestora.

Serviciile destinate productiei privesc asadar toate laturile activitatii desfasurate in unitatile economice: cercetarea-proiectarea, activitatea informational-decizionala, conducerea si organizarea proceselor economice, aprovizionarea tehnico-materiala si desfacerea produselor finite, transportul, intretinerea si repararea utilajelor si instalatiilor, selectia si pregatirea fortei de munca etc. Se remarca, astfel, continutul complex al acestei categorii, diversitatea prestatiilor componente. In aceste conditii, se impune structurarea lor, delimitarea de categorii omogene.

Dupa criteriul situarii in timp fata de derularea procesului de productie propriu-zis, serviciile pentru agenti economici se subdivid in patru grupe importante, si anume:

- servicii situate in amonte de productie: cercetare-dezvoltare-proiectare; studii de fezabilitate si evaluarea riscului; conceptia si elaborarea produselor; studii de piata; aprovizionare si stocare; consultanta in domeniul afacerilor etc.;

- servicii prestate in timpul productiei: engineering (conceptia tehnologica, controlul de calitate, testare, probe, incercari, analize fizico-chimice etc.); reparatii si intretinere;

- servicii desfasurate in paralel cu productia: contabilitate, juridice, financiare, recrutarea si formarea personalului; leasing mobiliar si imobiliar; paza si securitate; curatenie, management etc.;

- servicii situate in aval de productie: publicitate, service, consultanta in utilizarea produselor, studiul comportamentului in consum al produselor, transport, formarea clientelei etc.

Corespunzator evolutiei si structurii lor, serviciile pentru productie pot fi organizate sub forma unor compartimente in cadrul intreprinderii pe care o deservesc, sau in unitati independente in functie de nivelul de dezvoltare a fiecarei activitati, de importanta fiecarui tip de serviciu fata de activitatea de baza si potrivit criteriilor de eficienta. Serviciile organizate sub forma unor compartimente specializate ale intreprinderii producatoare (organizarea productiei, aprovizionare si desfacere, reparatii si intretinere, selectia personalului, contabilitate etc.) au, de regula, un caracter mai tehnic, sunt strict specializate, sunt legate nemijlocit de productia intreprinderii si trebuie dimensionate la limita minima pentru a asigura o utilizare rationala si eficienta a mijloacelor umane si materiale afectate acestor activitati.

Un asemenea mod de organizare tine seama si de marimea intreprinderii; in general, o intreprindere de mari dimensiuni, un holding de exemplu, are propriile compartimente specializate in prestarea de servicii, in timp ce o intreprindere mica va apela, in proportie mai mare, la terti.

O a doua modalitate de organizare este reprezentata de crearea de societati distincte (persoane juridice) specializate in realizarea de servicii: cercetare stiintifica, proiectare, consultanta, contabilitate, asistenta juridica, financiara etc. Aceste societati presteaza servicii pentru un numar important de agenti economici apropiati din punctul de vedere al profilului de activitate sau dintr-un domeniu al economiei (minerit, siderurgic, constructii, ferme zootehnice etc.). In aceasta formula se asigura o mai buna gospodarire a mijloacelor, concentrarea si specializarea fortei de munca, dotarea tehnica cea mai moderna si corespunzator servicii de inalta calitate.

Atunci cand un serviciu beneficiaza de o dezvoltare deosebita, cand este solicitat de un numar mare de utilizatori si corespunzator, exista multe societati specializate in oferirea aceluiasi

tip de prestatie, acestea (societatile de servicii) se pot constitui intr-o structura organizatorica distincta, intr-o ramura a economiei. O astfel de situatie se intalneste in cazul transporturilor, telecomunicatiilor, sistemului financiar-bancar, comertului, cercetarii stiintifice etc.

Pe masura dezvoltarii economice, procesul de autonomizare a serviciilor in unitati si ramuri specializate se adanceste ca rezultat al cresterii rolului si importantei lor in productie, a eficientei economice superioare pe care o asigura o astfel de organizare.

2. Servicii comerciale prestate agentilor economici

Diversitatea serviciilor destinate agentilor economici face dificila analiza lor globala, evaluarea dimensiunilor si ritmurilor de evolutie, a contributiei lor la realizarea productiei materiale. Totodata, faptul ca aceste servicii sunt incorporate, in proportie semnificativa, in produsele finale si ca atare imposibil de separat si identificat sporeste dificultatile masurarii si caracterizarii lor. Cel mai adesea dimensiunile, evolutia si efectele acestor servicii sunt exprimate cu ajutorul unor indicatori generali (numar de prestatori - unitati sau angajati), indirecti (valoare adaugata) si limitat la prestatiile care se autonomizeaza sub forma unor ramuri distincte ale economiei.

Sunt cateva servicii considerate prin pondere si dinamica cele mai reprezentative pentru acest domeniu si anume: transporturile, telecomunicatiile, cercetarea stiintifica, serviciile financiar bancare.

Transporturile reprezinta pentru majoritatea tarilor lumii o ramura distincta a economiei, asigurand deplasarea in spatiu a produselor si persoanelor, si respectiv legaturile dintre diverse sectoare de activitate; in multe situatii transporturile sunt considerate o prelungire a procesului de productie, contribuind la desfasurarea normala a acestuia.

Dinamica activitatii din sfera transporturilor este determinata de ritmurile dezvoltarii economice generale, de evolutia productiei materiale, de structura si distributia acesteia in profil teritorial.

In privinta evolutiei, transporturile nu au cunoscut cresteri spectaculoase, ele facand parte din categoria serviciilor clasice, traditionale. Se impune totusi o mentiune in legatura cu structura pe tipuri de transport a acestor servicii, in sensul unor mutatii semnificative in favoarea transporturilor maritime si aeriene apreciate prin performantele lor inalte si costurile relativ reduse (cel putin in cazul celor maritime).

Pentru caracterizarea nivelului de dezvoltare a serviciilor de transport se mai utilizeaza si indicatorii bazei materiale exprimati de lungimea retelei de linii de cale ferata si de drumuri

nationale, de densitatea acestora pe kmp, de marimea parcului de mijloace de transport in functiune si de capacitatea acestora.

Serviciile in domeniul comunicatiilor (sau posta si telecomunicatii, in unele situatii), desi cu o pondere relativ modesta - de 1,1-2,2% din PIB - se numara, pentru majoritatea tarilor lumii, in categoria celor cu o evolutie superioara mediei. Intensificarea legaturilor intre partenerii de afaceri din interiorul si din afara tarilor, facilitatile oferite de patrunderea progresului tehnic in domeniul comunicatiilor, accesibilitatea larga la sistemele moderne de circulatie a informatiei sau de curierat rapid, asociate sporirii rolului comunicarii in procesul decizional al agentilor economici s-au reflectat in ritmurile inalte de crestere a serviciilor de acest gen.

Serviciile de posta si telecomunicatii se caracterizeaza printr-un curs ascendent chiar pe fondul unei perioade de recesiune pe care o traverseaza tara noastra. Dintre aceste servicii o evolutie deosebit de rapida au cunoscut serviciile de "telefonie, telegrafie si transmisie de date", explicabila prin cresterea semnificativa a numarului de agenti economici si prin modernizarea activitatii acestora.

Un loc aparte in structura serviciilor destinate agentilor economici ocupa cele de cercetare stiintifica (cercetare-dezvoltare-proiectare). Definita prin activitatile orientate spre descoperirea de noi cunostinte si utilizarea lor in viata economica si sociala, cercetarea stiintifica este considerata, pe buna dreptate motorul progresului. Recunoasterea acestui rol este sustinuta de eforturile umane si financiare facute de toate tarile lumii pentru dezvoltarea cercetarii stiintifice de ritmurile de crestere inregistrate de acest sector.

Sumele alocate din produsul intern brut sau din bugetele nationale pentru finantarea cercetarii stiintifice, numarul si structura profesionala a celor care isi desfasoara activitatea in sfera cercetarii, rezultatele obtinute (exprimate printr-o mare diversitate de indicatori : numar de studii, de proiecte, de brevete, de publicatii, de premii etc.) ofera o imagine sugestiva a locului detinut de serviciile de cercetare-dezvoltare.

In caracterizarea nivelului de dezvoltare a serviciilor de cercetare stiintifica trebuie aratat ca acestea se situeaza, in majoritatea tarilor lumii, intre cele care se bucura de foarte multa atentie si corespunzator, intre cele mai dinamice; pentru tari ca SUA; Japonia, Franta, Germania, Canada, cercetarea stiintifica constituie o prioritate; sumele alocate acestei activitati reprezinta circa 2,5% din PIB tarilor respective, inregistrand in ultimele 2-3 decenii o dublare la fiecare 10 ani. De asemenea, populatia ocupata in domeniul cercetarii variaza in limitele 1,0-1,4% din total, cu tendinta de crestere.

In privinta Romaniei, serviciile de cercetare stiintifica au inregistrat, dupa 1990, o involutie, rezultat al scaderii PIB si corespunzator, a posibilitatilor de finantare a acestui sector.

Serviciile de intermediere financiara, reprezinta o alta categorie importanta de prestatii pentru agentii economici; ele au aparut dupa al doilea razboi mondial in SUA si au fost implementate rapid si in Europa Occidentala. Ele au cunoscut o evolutie rapida datorita impactului direct asupra situatiei economico-financiare a intreprinderilor industriale, indeosebi a celor mici si mijlocii.

Cele mai importante si moderne, totodata, servicii din aceasta categorie sunt: leasingul (credit-bail in terminologie franceza) si factoringul.

Leasingul a devenit un mod de finantare de prima importanta. El a fost implantat in Europa Occidentala la inceputul anilor '60 cunoscand o dezvoltare rapida in Marea Britanie, Franta, Germania, Spania, Olanda. Rata anuala de crestere a operatiunilor de leasing in Europa Occidentala in ultimii ani a fost de peste 25%, ceea ce situeaza acest tip de serviciu, pe primul loc in dinamica serviciilor cu plata. Locul de lider pe piata leasingului il ocupa SUA.

Leasingul european a asigurat finantarea unui volum total de investitii de 61 miliarde ECU, respectiv 1/4 din piata mondiala a leasingului, in ordinea descrescanda a cifrei de afaceri, pe primul loc se situeaza Marea Britanie (16 miliarde ECU), urmata de Franta (14 miliarde), Germania (7,5 miliarde), Spania (6,3 miliarde) si Italia (5,7 miliarde). In acest fel, partea investitiilor prin leasing in ansamblul finantarii investitiilor reprezinta in prezent peste 30% in Anglia, 25% in Spania, 15% in Franta si Germania si 12% in Italia.

Desi operatiunea de leasing are acceptii diferite in tarile vest-europene, elementul comun este contractul de inchiriere asupra unui bun mobil sau imobil. In acceptiunea anglo-saxona, operatiunile de leasing sunt de doua tipuri care se deosebesc dupa raportul dintre marimea chiriei totale cerute si valoarea bunurilor inchiriate:

a) leasing financiar (finance lease), cu care a inceput istoria leasingului in Europa, presupune ca la sfarsitul perioadei contractului, societatea specializata in acest gen de operatii, sa-si recupereze cheltuielile totale (valoarea echipamentelor plus cheltuielile financiare si de asigurare) la care se adauga profitul societatii, pe seama chiriei totale incasate. In acest caz valoarea ramasa a bunului inchiriat nu mai prezinta interes deosebit pentru nici o parte din contract, neexistand o obligatie a intreprinderii utilizatoare de a-l cumpara.

b) leasing operational (operating lease), care nu presupune ca societatea de leasing sa-si acopere cheltuielile si profitul pe seama chiriei. Valoarea ramasa a bunului inchiriat prezinta, in acest caz, o importanta mult mai mare deoarece bunul este revandut altei intreprinderi la un pret care sa asigure societatii (alaturi de chiriile incasate) un profit scontat. In prezent, se manifesta tendinta de reducere usoara a leasingului financiar in favoarea celui operational. Aceasta modificare care, se crede ca se va accentua in urmatorii ani, este determinata de ridicarea nivelului tehnic al bunurilor mobile, inchiriate care determina necesitatea preluarii riscului tehnic

de catre societatea de leasing prin reducerea chiriei si cresterea valorii ramase. Revanzarea bunului pe o piata secundara la sfarsitul contractului de leasing este un mijloc de asigurare a unor profituri relativ ridicate cu conditia cunoasterii temeinice a caracteristicilor tehnice ale produselor si indeosebi a fiabilitatii acestora.

In domeniul leasingului mobiliar se manifesta tendinta de specializare a operatiunilor in functie de volumul financiar al acestora, aparand si termeni specifici in acest sens:

- sales aid leasing care asociaza o societate de leasing cu un furnizor de bunuri (echipamente) asigurand cumparatorilor un mod de nuantare pe baza unor contracte standardizate cu o valoare relativ mica;

- vendor leasing reflecta aceeasi realitate dar pe baza unor contracte cu clauze speciale si la valori mult mai mari. Un exemplu reprezentativ in acest sens este inchirierea de mijloace de transport. Contractele sunt incheiate in acest domeniu cu clauze speciale solicitate de clienti care se refera la efectuarea si a altor categorii de servicii care decurg din intretinerea unui parc de vehicule;

- repararea si asigurarea vehiculelor;

- tinerea unei banci de date privind inlocuirea pieselor conform prescriptiilor tehnice;

- inlocuire autovehiculelor uzate etc.

In domeniul leasingului imobiliar a aparut sistemul lease-back, care consta in cumpararea unui intreg edificiu in functiune de catre societatea de leasing si care este inchiriat imediat vanzatorului pe o perioada de timp de maximum 20 de ani. Dezvoltarea rapida a leasingului mobiliar si imobiliar (cel mobiliar din Franta reprezinta cca. 20% din total) se datoreste avantajelor financiare pe care le, are asupra eficientei economice a intreprinderilor solicitatoare. De aceea, in Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda peste 50% din intreprinderile existente apeleaza la serviciile societatilor de leasing. Avantajele intreprinderii care solicita finantarea investitiilor prin leasing financiar constau in:

- diminuarea bazei impozabile a intreprinderii datorita includerii chiriei aferente in cheltuielile de productie;

- posibilitatea de a tine permanent pasul cu tehnica momentului prin inlocuirea rapida a echipamentelor inchiriate, uzate moral (echipamente informatic si de birou, masini-unelte, aparatura medicala). De aceea, intreprinderile beneficiare tind sa inscrie tot mai mult in contracte, clauza inlocuirii echipamentelor, indeosebi a celor supuse mai intens uzurii morale;

- asigurarea unei finantari totale (a echipamentului si cheltuielilor adiacente) in conditiile unei insuficiente sau lipsei totale a capitalului propriu. De aceea, se considera ca finantarea prin leasing asigura posibilitatea pastrarii fondurilor proprii de lichiditati ale intreprinderilor, indeosebi ale celor mici si mijlocii, cu care pot sa se lanseze in alte afaceri. Se observa ca, cu cat

o intreprindere este mai stramtorata financiar, cu atat apeleaza mai mult la finantarea prin leasing.

Denumirea de factoring a unui alt tip de servicii de intermediere financiara vine de la notiunea de "factor" prin care se desemneaza societatea de servicii financiare care preia, pe baza de contract, o parte din functiunile financiar-contabile ale unor intreprinderi.

Operatiunile de factoring sunt efectuate de catre un organism complex care grupeaza o banca si o societate de asigurare, dispunand printre altele de un serviciu de contabilitate, un serviciu de sondare a pietei si un serviciu juridic.

Esenta operatiunilor de factoring consta in efectuarea unui serviciu complex de natura financiara si contabila. Societatea de factoring cumpara toate drepturile intreprinderii cu care a incheiat contractul de factoring, rezultate din vanzarea produselor, urmand a incasa contravaloarea lor de la clientii acesteia, tine o contabilitate detaliata a contului "clienti" al intreprinderii furnizoare, da indicatii privitoare la modul de organizare a serviciilor contabile, financiare si comerciale ale intreprinderii respective.

Dupa primirea documentelor din care rezulta livrarea marfurilor, societatea de factoring pune la dispozitia intreprinderii furnizoare contravaloarea marfurilor rezultate din documentele de livrare, mai putin dobanda calculata la un nivel aproximativ egal cu taxa scontului la care se adauga comisionul (de cca. 2% din valoarea operatiunilor efectuate prin factoring). Tinand apoi legatura cu clientii, cunoscand posibilitatile acestora de rambursare a creditelor primite, societatea de factoring este cea care fixeaza volumul maxim al creditului comercial pe care-l poate acorda intreprinderea. In caz de nerambursare a creditelor, societatea de factoring isi asuma intreaga raspundere ce decurge din aceasta situatie.

Larga dezvoltare a societatilor de factoring in SUA si in economia tarilor vest-europene se datoreste avantajelor rezultate din aceasta noua modalitate de finantare a intreprinderilor furnizoare. Avantajul cel mai insemnat se refera la simplificarea aparatului contabil al intreprinderilor si reducerea cheltuielilor lor administrative. Sarcina tinerii evidentei contabile a clientilor revenind societatii de factoring, contabilitatii intreprinderii furnizoare ii revine rolul principal in tinerea contului unic al "factorului" iar serviciul incasari se ocupa doar de realizarea acelor venituri rezultate din livrarile care nu au fost stipulate in contractul de factoring. De asemenea, volumul maxim al creditului comercial pe care-l poate acorda furnizorul clientilor, in functie de situatia financiara a acestora, fiind stabilit de catre societatea de factoring, serviciul comercial al intreprinderii este degrevat de operatiunile de amanare a platii creditelor putand sa-si concentreze atentia spre o mai atenta prospectare a pietei.

Un alt avantaj al factoringului rezulta din simplificarea si amplificarea surselor de finantare a intreprinderilor. Neavand datorii de incasat de la clienti, acestea fiind preluate de

societatea de factoring, intreprinderea dispune de mijloace banesti cu care poate relua procesul de productie si stinge obligatiile fata de furnizorii diversi.

Ca urmare a acestor avantaje, dupa calculele efectuate de Camera consilierilor financiari din Franta, economiile rezultate din efectuarea operatiilor de factoring la capitolul cheltuielilor financiar-contabile sunt de ordinul 0,45-0,8% din cifra de afaceri a intreprinderilor care apeleaza la aceasta modalitate de finantare. De asemenea, furnizorii ale caror exporturi se deruleaza prin intermediul factoringului beneficiaza de o serie de avantaje rezultate din modul de finantare mai simplu, din rapiditatea acesteia si de posibilitatile mai mari de informare asupra pietei externe (desi comisionul perceput de societatea de factoring este mai ridicat pentru operatiunile externe fata de cele interne). Pentru societatea de factoring avantajul net se concretizeaza in profitul rezultat din dobanda perceputa de la clienti si din taxa de comision al carui nivel depinde de natura creditelor acordate si de garantiile oferite de clienti.

O forma relativ noua a factoringului, izvorata din necesitatea sprijinirii cresterii exporturilor intreprinderilor mici si mijlocii o reprezinta societatile de gestiune a exportului. Ele sunt o forma activa si temporara de parteneriat intre o societate de servicii specializata in export si in gestiunea exportului si o intreprindere industriala mica sau mijlocie, care nu dispune de un serviciu de export in cadrul structurii sale organizatorice.

In aceste conditii, cresterea ponderii exportului in productia intreprinderilor mici si mijlocii se poate realiza nu numai prin consiliere teoretica asupra pietelor externe ci prin echipe complexe de profesionisti veritabili in export care preiau rolul de responsabil al exportului si iau masuri concrete de solutionare adecvata a problemelor, pana cand, prin cresterea cifrei de afaceri, se justifica economic crearea unui compartiment de export in interiorul intreprinderii. Sfera de actiune a societatilor de gestiune a exportului este foarte larga. In ea se inscriu toate serviciile cuprinse intre definirea strategiei de dezvoltare a exportului intreprinderii si obiectivele de vanzare, pana la verificarea borderourilor de expeditie, cuprinzand si implementarea agentilor comerciali.

Recurgerea la acest gen de servicii de catre sefii intreprinderilor mici si mijlocii le permite acestora sa depaseasca impasul in efectuarea unor investitii comerciale costisitoare in raport cu resursele lor. Costul serviciilor societatilor de gestiune a exportului este mult mai usor de suportat financiar, el reprezentand numai 25-30% din investitia necesara crearii unui serviciu propriu de export.

"Noile servicii" reprezinta o categorie aparte in cadrul sferei serviciilor pentru intreprinderi carora li se atribuie un rol important in tertiarizarea sistemului productiv. In general, elementul comun prin care se identifica "noile servicii" este apartenenta lor directa la tehnologiile actuale de informare si de comunicatii. Dinamica accelerata a "noilor servicii" este

efectul progreselor enorme realizate in ultimele 2-3 decenii in domeniul tehnologiilor de informare si comunicatii.

Sfera "noilor servicii" cuprinde trei componente:

- servicii informatice

- servicii de informare electronica

- servicii noi de telecomunicatii.

Serviciile informatice ("computer services") se refera la prelucrarea datelor, dezvoltarea de programe, intretinerea calculatoarelor, servicii de consultanta si inginerie informatica (conceperea si instalarea de sisteme) si cateva servicii tehnice specializate ca securitatea informatiilor si asigurarea conditiilor exterioare de functionare a computerelor. Cea mai mare parte a serviciilor informatice (cca. 70%) o reprezinta conceperea de programe specializate pe un anumit tip de aplicatie sau de programe standard. Cea mai rapida expansiune o au si o vor avea in urmatorii 10 ani serviciile informatice axate pe programe standard pentru microordinatoare profesionale.

Serviciile de informare electronica ("information scrvices") au rolul de a colecta informatiile, de a elabora un program de servire a utilizatorilor si de a asigura livrarea lor spre utilizatori, prin intermediul unei retele, sub forma unor date bibliografice, date codificate si de "full text".

Desi dinamica serviciilor de informare electronica este extrem de accelerata (indeosebi in domeniul financiar, de credit si de informare a intreprinderilor), cifra de afaceri a prestatorilor de servicii electronice din Europa Occidentala este de doua ori mai mica fata de cea realizata de omologii americani. In plus, se estimeaza ca acest decalaj se datoreaza faptului ca aproape 70% din bazele de date vest-europene apartin sectorului public si organismelor nelucrative fata de apartenenta in proportie de 75% a acestor baze de date sectorului privat din SUA.

Serviciile de telecomunicatii noi cuprind comunicatiile mobile (radiofonia si telefonul celular), accesul la retele cu debit mare pentru transmiterea de date numerice, texte, imagini, mesageria electronica, videotextul, telex, rezervarea automata si serviciile desemnate prin prefixul tele (tele-banking, tele-shoping, tele-detectie, tele-conferinta, tele-munca etc.). Piata actuala a noilor servicii de telecomunicatii din UE este evaluata la 600 milioane ECU si un numar de 30 mii de salariati. Desi volumul pietei este redus in prezent, exista multe exemple care certifica posibilitatile de crestere rapida a acestor categorii de servicii. Astfel, serviciile de curier electronic din interiorul intreprinderilor ca si cele de schimburi de date intre intreprinderi cresc in rate anuale de 20-40%; sistemul de transmisie la distanta a unui semnal sau mesaj sub forma sonora si/sau vizuala spre un receptor de buzunar este utilizat de 5,7% din populatia activa a SUA, 3,6% in Japonia, 1,9% in Marea Britanie, 1% in Franta si Germania; serviciile de telefonie

celulara sunt utilizate de peste 2 milioane de beneficiari in SUA iar rata de crestere anuala a acestor servicii este de circa 30%.

In Romania, serviciile financiare, aproape inexistente inainte, reprezinta astazi circa 20% din totalul serviciilor furnizate agentilor economici, in paralel, crescand corespunzator si numarul institutiilor financiar-bancare si de asigurari. Evident, comparativ cu piata internationala, serviciile financiare mai dezvoltate in tara noastra sunt cele clasice de administrare a resurselor financiare, consultanta, decontari intre parteneri de afaceri, acordari de credite etc. si mai putin cele numite de intermediere financiara. Se poate aprecia, in aceste conditii, ca piata serviciilor financiare se afla abia la inceputurile ei, avand perspective deosebite.

De asemenea, trebuie remarcata afirmarea si cresterea serviciilor de tipul "tranzactii imobiliare" cu pondere de 22,9% in total si a celor din domeniul informaticii, deocamdata cu o prezenta de numai 5,0%.

In finalul analizei intreprinse asupra principalelor categorii de servicii prestate agentilor economici, o imagine sugestiva pentru realitatea romaneasca si mai ales pentru perspectiva, pentru conturarea unei strategii de viitor ofera tabloul sinoptic al evolutiei si structurii acestor activitati¹ . Astfel, in totalitatea lor, serviciile comerciale destinate agentilor economici s-au inscris, ca de altfel intreaga economie, pe o curba descendenta .

In privinta structurii pe categorii, prezenta unor grupe ca: tranzactii imobiliare, informatice, arhitectura si inginerie etc. este expresia pentru a marca progresele inregistrate in acest domeniu.

Concluziile desprinse din analiza evolutiei si structurii serviciilor pentru productie conduc la necesitatea unor eforturi sustinute de dezvoltare a acestora, ca si de diversificare a lor prin promovarea celor mai recent afirmate pe piata mondiala.

Cu precizarea ca in perioada analizata s-au produs o serie de modificari de natura metodologica, inclusiv eliminarea si evidentierea distincta a serviciilor de transporturi si telecomunicatii.