Resursele financiare ale statului

Resursele financiare ale statului. Bugetul

Promovarea politicilor macroeconomice implica o serie de cheltuieli din partea statului mai ales pentru obiectivele de investitii publice. Din acest motiv apare ca o necesitate formarea resurselor financiare prin preluarea unei parti din veniturile agentilor economica precum si folosirea lor. Cele doua aspecte, formarea si utilizarea lor sunt realizate si urmarite prin intermediul bugetului de stat care este folosit de autoritatile guvernamentale si prin bugetele locale folosite de administratia locala.

La buget se adauga si fondurile extrabugetare care au destinatie speciala si nu se include in bugetul de stat. Aceste fonduri se afla la dispozitia organelor de stat centrale si locale, fiind concentrate in fonduri cu destinatie speciala (de exemplu fondul de pensii). Acestea largesc posibilitatea statului de a interveni in economie ocolind bugetul de stat si controlul parlamentar, creandu-se si aparenta unei diminuari a deficitului bugetar.

Bugetul reprezinta o balanta cu doua parti: venituri si cheltuieli care se stabileste anticipat pe un an dupa cum urmeaza:

Observatii:

Proiectul de buget se dezbate anual si se aproba de puterea legislativa a tarii, respectiv de organele locale ale puterii.

La incheierea unui exercitiu bugetar (financiar), reprezentantii puterii executive prezinta rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor si de folosire a cheltuielilor in concordanta cu legea bugetului. In acest sens se poate vorbi de mai multe documente: proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor; legea initiala a finantelor publice (a bugetului); lege rectificativa a legii initiale; legea de aprobare a executiei bugetului.

Bugetul de stat reprezinta totdeauna un compromis ce reflecta raportul de forte intre grupurile purtatoare ale diverselor interese din parlament si din tara. Fiecare compromis este insotit de o continua lupta politica ce se desfasoara atat in campaniile electorale cat si in tara.

Corespunzator raportului dintre venituri si cheltuieli distingem urmatoarele tipuri de buget:

I Bugetul echilibrat

Este situatia in care:

Acest tip de buget are un efect neutru asupra economiei.

II. Bugetul deficitar

Este situatia in care:

Depasirea veniturilor de catre cheltuieli conduce la deficit bugetar.

In vederea acoperirii deficitelor bugetare statul poate apela la una din urmatoarele masuri:

Imprumuturi interne si externe sau la emisiune de moneda fara acoperire in bunuri si servicii (inflatie controlata).

In vederea acoperirii deficitului bugetar prin imprumuturi interne si externe, statul poate apela la vanzarea de hartii de valoare (obligatiuni, certificate de depozit si trezorerie cu o anumita scadenta), imprumuturi la fondurile extrabugetare si credite la banci.

Indebitarile statului se acumuleaza si se transforma in datorie publica. Aceasta urmeaza a fi platita in viitor, impreuna cu dobanzile aferente. Unii platitori de impozite sunt si detinatori de hartii de valoare care partial contribuie la stingerea creditelor si imprumuturilor de stat dar practica a demonstrat ca din aceste venituri curente nu se pot plati aceste imprumuturi. In aceste conditii, statul cauta noi imprumuturi si in acest mod acoperind datorii mai vechi, organele puterii publice fac noi datorii si mai mari. Datoria publica poate fi interna si externa, pe termen scurt si pe termen lung. Dintre tipurile enumerate cea mai riscanta datorie este cea externa si pe termen scurt. Aceasta deoarece se poate prelungi, dar cu dobanzi mai mari si numai dupa ca au fost platite dobanzile. Din acest motiv problema datoriei externe, este una din cele mai importante probleme ale managementului guvernamental. Pe plan mondial se apreciaza ca o datorie care ajunge la 20-30% din intrarile din afara conduce la reducerea posibilitatii de a obtine noi imprumuturi. Pentru gestionarea problemei datoriei externe, guvernele iau masuri de rezolvare a acestei situatii. Printre acestea se numara:

achitarea datoriei pe seama rezervelor valutare si in aur; aceasta masura este insa destul de greu de pus in practica de tarile sarace;

transformarea datoriei pe termen scurt in datorie pe termen lung, in trecerea de la datorii la vedere la datorii pe termen (consolidarea datoriei externe); aceasta operatiune este posibila numai cu acordul creditorilor care s-au constituit in cluburi speciale unde adopta politici solitare in raport cu marii datornici si rau platnicii.

reducerea marimii datoriei externe prin transformarea acesteia in investitii straine pe termen lung (conversia datoriei externe); o asemenea masura determina insa participarea subiectilor creditori la privatizarea proprietatii de stat in tara debitoare;

apelarea la organisme internationale cum sunt Banca Mondiala si Fondul Monetar International care acorda unele facilitati in pentru depasirea situatiei in cauza, dar numai conditionate de o serie de restrictii privind emisiunea monetara, politica de credit; incurajarea concurentei; supravegherea deficitului bugetar si mentinerea sa la un anumit nivel.

Cresterea veniturilor la prima parte a balantei bugetului se realizeaza in principal pe baza impozitelor care determina generarea veniturilor fiscale.   

Impozitele sunt prelevari obligatorii si fara contrapartida directa efectuate de administratiile publice in vederea:

sustinerii cheltuielilor publice (functia financiara);

regularizarii activitatii economice (functia politica).

Literatura economica a promovat diferite clasificari ale impozitelor. Retine atentia clasificarea care le imparte impozite directe si indirecte:

Impozitele directe sunt acele impozite care sunt varsate de contribuabili in functie de veniturile lor . In aceasta categorie de impozite intra impozitele asupra veniturilor persoanelor fizice, asupra societatilor, asupra drepturilor de succesiune etc.).

Impozitele indirecte sunt acelea care sunt incluse in pretul unor produse sau servicii. In aceasta categorie intra: taxa pe valoare adaugata, drepturi, taxe vamale, drepturi de inregistrare si de timbru etc. Impozitele indeplinesc trei importante functii:

1.     Functia fiscala, pe seama lor finantandu-se cheltuielile sociale, indeosebi ale puterii politice;

2.     Functia sociala deoarece impozitele joaca un important rol in viata sociala. Pe tema modului de percepere a impozitelor se practica discutii aprinse cu ocazia alegerilor locale si parlamentare. De asemenea majoritatea cetatenilor considera ca platesc impozite mult prea mari si ca alte categorii sociale suporta mai putin povara fiscala.

Literatura economica a consacrat trei sisteme de percepere a impozitelor:

sistemul impunerii progresive presupune practicarea unor cote de impozitare diferentiate de marimea veniturilor (baza de impunere); deci cu cat baza de impunere este mai mare cu atat este mai mare partea care se ia din aceasta (impozitele);

sistemul impunerii proportionale presupune o cota fixa a impozitului in venituri indiferent de marimea acestuia;

sistemul impunerii regresive presupune practicarea unor cote regresive diminuate ale impozitului pe masura cresterii veniturilor.

Cele trei sisteme sunt intalnite in practica, folosirea unuia sau altuia dintre ele fiind determinata de obiectivele urmarite de guvernele respective.

3. Functia de reglare statala are ca scop realizarea unor obiective ale reglarii macroeconomice cum sunt: ciclul economic, structurile sectoriale, de ramura a economiei, investitiile, preturile, progresul tehnico-stiintific, relatiile economice externe, protectia mediului ambiant etc.

III. Bugetul excedentar

Este situatia in care:

Este o situatie pozitiva pana la un anumit nivel. Depasirea acestui nivel influenteaza negativ echilibrul economic deoarece se imobilizeaza o parte din resurse care ar putea fi transformate in investitii sau cerere de bunuri de consum.

Din cele aratate, rezulta ca politica in domeniul impozitelor este delicata si trebuie sa realizeze un echilibru intre efectele impozitelor asupra agentilor economici si a deciziilor lor precum si asupra nevoilor de resurse banesti ale bugetului pentru realizarea cheltuielilor publice.