ESECUL PIETELOR - cauze ale esecului pietelor, cazuri de esec ale pietelor, bunastarea sociala

ESECUL PIETELOR

Obiective ale cursului:

indicarea cauzelor esecului pietelor;

explicarea cauzelor de esec ale pietelor;

descrierea modului de alocare a resurselor

Continutul cursului:

1 Cauze ale esecului pietelor

Insuccesul pietei se manifesta atat la nivelul agentilor economici, dar si la nivelul sistemului economic. Practic, este vorba despre incapacitatea institutiilor de piata ale unui sistem economic de a sustine activitatile necesare din punct de vedere social, sau de a le elimina pe cele nedorite.

Cauzele care se considera a determina esecul pietelor sunt:

1.     Dificultatea individualizarii dreptului de proprietate;

2.     Existenta unor costuri tranzactionale semnificative;

3.     Esecul negocierii unor acorduri mutual avantajoase de schimb.

Le vom analiza pe rand :

1. Dificultatea individualizarii dreptului de proprietate este determinata de faptul ca dreptul de proprietate asupra unui bun este detinut de un grup de persoane sau exista o serie de confuzii si ambiguitati privind asupra acestuia, ceea ce conduce la dificultati in institutionalizarea apararii drepturilor de proprietate. In aceste conditii, realizarea acestui scop, determina o serie de cheltuieli cu actiunile de prevenire, identificare si pedepsire a celor care cauta sa utilizeze ilegal un anume bun.

Existenta unor costuri tranzactionale semnificative este determinata de faptul ca schimbul necesita informatii care costa si reprezinta obstacole in derularea tranzactiilor si in asigurarea unei alocari eficiente a resurselor prin intermediul pietelor libere.

3.Esecul negocierii unor acorduri mutual avantajoase de schimb se datoreaza faptului ca in loc sa se ajunga la un acord convenabil pentru ambii parteneri, fapt care impune concesii si renuntari reciproce, fiecare participant cauta sa obtina pentru sine cat mai multe avantaje.

Cazuri de esec ale pietelor

Prezentam in continuare o serie de situatii de esec ale pietelor mentionate in literatura de specialitate :

1.     Bunurile publice;

2.     Bunurile de merit si de nemerit;

3.     Externalitatile;

4.     Deficientele de informatii;

5.     Pietele lente si pietele instabile.

1.Bunurile publice reprezinta o categorie de bunuri care se caracterizeaza prin nonexclusivitate (nonconcurenta) si nonexhaustivitate ( nonrivalitate).

Un exemplu in acest sens este iluminatul public care are ca scop sa lumineze strada deci nu un trecator in defavoarea alteia.

Daca cele doua caracteristici pot fi atribuite unui bun atunci avem bunuri publice pure; daca acestea nu pot fi atribuite unui bun in totalitate atunci avem bunuri private pure.

Sistemul de piata libera este ineficient in oferirea de bunuri publice si din acest motiv decizia privind alocarea de resurse pentru producerea acestor bunuri de consum colectiv, se ia de regula in afara mecanismelor pietei.

In tarile dezvoltate economic, producerea bunurilor publice este incredintata unor intreprinderi private care le produc in baza unor contracte cu guvernul, care sustine financiar producerea lor.

Bunurile de merit si bunurile de nemerit (merit goods and demerit goods); primele sunt acele bunuri pe care autoritatile publice le impun oamenilor sau ii incurajeaza sa le consume pornind de la aprecierea ca acestia nu cunosc efectele benefice care s-ar obtine din consumul bunurilor respective; celelalte sunt acele bunuri pe care guvernele le interzic in consum considerandu-se ca indivizii nu sunt constienti ca vor avea de suferit de pe urma consumarii lor (de exemplu drogurile).

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Piata in mod normal functioneaza prin raspunsurile producatorilor la cererea cumparatorilor.

Daca consumatorii nu apreciaza avantajele sau dezavantajele din consum atunci se impune din partea autoritatilor publice o atitudine paternalista.

3. Externalitatile sunt acele bunuri a caror producere sau consumare afecteaza indirect si alte persoane decat cele care le produc sau le consuma. Preturile de piata ale acestor bunuri nu reflecta costurile sau beneficiile asociate producatorului sau cumparatorul acestor bunuri.

Unele costuri si beneficii sunt asociate altor subiecti economici (sunt externe).

Externalitatile se caracterizeaza prin doua elemente:

a)     Deriva din activitatea de producator sau consumator si nu din cea apartinand celor care o suporta ;

b)     Nu sunt inregistrate pe piata in mod direct si deci nu influenteaza echilibrul concurential.

Externalitatile pot fi

a)     Pozitive ;

b)     Negative.

Le vom analiza pe rand :

a)     Externalitatile pozitive apar cand :

beneficiul privat < beneficiul social unde :

Beneficiul privat include numai avantajele insusite de subiectii implicati direct in activitatea respectiva;

Beneficiul social include toate utilitatile de care beneficiaza o colectivitate in urma desfasurarii unei activitati oarecare. In situatia externalitatilor pozitive beneficiul social implica si beneficiul tertelor persoane (beneficii externe) lor.

Un exemplu de externalitati pozitive este repararea fatadei unei case, intretinerea unei gradini sau a unei jardiniere, care pot aduce satisfactii si vecinilor , fara ca acestia sa fi contribuit la asigurarea suportului material sau financiar al actiunii de infrumusetare.

In lucrarile din domeniul economiei mediului externalitatile pozitive sunt intalnite si sub numele de economii externe de consum care semnifica faptul ca de deciziile unui consumator, aplicate in practica profita si alti agenti economici fara ca acestia sa suporte contravaloarea unei compensatii pentru cel care a luat deciziile.

b)     Externalitatile negative apar cand :

costurile private < costurile sociale unde :

Costurile private sunt toate costurile suportate direct de unitatile implicate in aceasta activitate.

Costurile sociale sunt costurile (sansele sacrificate) suportate de membrii unei comunitati in urma organizarii unei activitati.

Costurile sociale include si costurile externe adica acelea suportate de terti.

Un exemplu de astfel de externalitati il reprezinta poluarea industriala ; astfel cand un petrolier isi goleste compartimentele in mare sau ocean sau cand fumul toxic afecteaza calitatea aerului fara ca acestia sa suporte costurile sociale ale comunitatii afectate de aceste efecte. Un alt exemplu referitor la acest tip de externalitati este acela cand accesibilitatea la utilitatile unui bun public depinde de numarul turistilor : intr-un parc sosirea unui numar mare de vizitatori reduce posibilitatea de confort ergonomic pentru cei existenti. In literatura de specialitate din domeniul economiei mediului acest tip de externalitati este cunoscut si sub numele de dezeconomii de productie deoarece piata nu intervine spontan pentru acoperirea acestor pagube.

Care este politica autoritatilor publice in cazul externalitatilor ?

In cazul externalitatilor pozitive unii economisti propun acordarea de subventii pentru incurajarea actiunilor de producere a externalitatilor pozitive in timp ce pentru cazul externalitatilor negative se impune in opinia acestora internalizarea lor.

In acest sens economistii propun:

a) introducerea de taxe si impozite care sa aduca costurile private la nivelul celor sociale ;

b) aplicarea de amenzi producatorilor de externalitati negative care sa duca la egalizarea celor doua tipuri de costuri descrise anterior.

Unii economisti apreciaza ca internalizarea externalitatilor negative poate fi solutionata fara implicarea autoritatilor publice. In conceptia lor un asemenea obiectiv poate fi realizat prin neimplicarea autoritatilor publice daca sunt indeplinite conditiile urmatoare :

a) o mai buna definire a drepturilor de proprietate asupra externalitatilor, indiferent de tipul si structura formelor de proprietate ;

b) reducerea costurilor tranzactiilor prin mai buna circulatie a informatiilor asupra acestora;

c)      reducerea numarului agentilor afectati de externalitatile negative.

4. Piete lente respectiv piete instabile ( undershooting and overshooting) ; primele sunt cele in care cererea si oferta nu sunt foarte sensibile la schimbarile de pret; a doua categorie sunt cele in care cererea si oferta sunt foarte sensibile la schimbarile de pret, astfel incat piata sufera fluctuatii excesive ale pretului si cantitatii. Factorii care determina aceste evolutii pot fi:

a) puterea de cumparare a consumatorilor ;

b) forta economica a producatorilor ;

c) un anumit tip de management guvernamental sau privat ;

d)     filozofia comunitatii respective.

3 Economia bunastarii

Conceptul de "stare de bunastare" are o evolutie de peste 150 de ani. In timpul epocii victoriene (dupa numele reginei Victoria a Marii Britanii din perioada 1837- 1901) a fost semnat "Actul Reformei" document care continea un pachet de masuri menit sa atenueze consecintele aplicarii doctrinei liberalismului clasic in cazul Revolutiei industriale.

In perioada 1865-1900 "starea de bunastare " s-a definit mai mult in raport cu unele realizari pe plan social, de unde si denumirea de "colectivism victorian" sub influenta statului traditionalist al lui Disrael. In perioada 1900-1914 obiectivul realizarii "starii de bunastare" s-a limitat doar la atingerea unui "minimum national" al bunastarii pentru ca pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial sa apara alaturi de problemele sanatatii, educatiei, asigurarii locurilor de munca si problemele conservarii mediului.

Perioadei "miracolelor economice" din deceniul 6 al secolului nostru le-a urmat o faza de raspuns constand din amplificarea convulsiilor sociale si extinderea preocuparilor pentru analiza comparativa a costurilor sociale ale cresterii economice accelerate.

Rapoartele Clubului de la Roma din anii 1972 si 1974 precum si profunda criza derivata din cresterile succesive ale pretului petrolului au permis relansarea teoriilor din domeniul "economiei bunastarii ".

S-a considerat ca o anumita redistribuire a veniturilor in favoarea celor saraci chiar daca este inechitabila ar contribui la o ameliorare a bunastarii. O asemenea actiune ar inrautati situatia celorlalti membrii ai societatii. Literatura de specialitate formuleaza totusi si unele solutii care au acceptul unanimitatii. Relevanta este in opinia noastra comparatia costurilor marginale ale diferitelor activitati economice cu utilitatile lor marginale.

Sa urmarim grafic doua situatii :

a) Cmarg_A>Umarg_A

Cmarg_A

V _1A

V_oA

V_1A

Umarg_A

q_oA q_1A

Pe piata bunului B, se produc unitati aditionale (suplimentare) din bunul A fapt care impune si sporirea costurilor (costuri marginale), consumatorii sunt dispusi sa aloce pentru achizitionarea acestora, venitul V_1A care evident este inferior celui scontate de producator ( V _1A) pentru a-si asigura optimul.

Deci pe aceasta piata costul marginal depaseste utilitatea marginala, fapt care determina scaderea rentabilitatii prin faptul ca un consumator nu este dispus sa aloce pentru achizitionarea bunului A venitul dorit de producator.

b) Cmarg_B<Umarg_B

Cmarg_B

V _1B

V_oB

V_1B

Umarg_B

q_1B q_oB

Daca productia din bunul B este in scadere fapt care determina si reducerea costurilor, consumatorii sunt dispusi sa aloce pentru achizitionarea acestora venitul V _1B care este superior celui scontat de producator ( V _1B) pentru a-si asigura optimul. Pe piata bunului B, costul marginal este mai mic decat utilitatea marginala.

Ce se va intampla in cele doua situatii prezentate anterior:

In prima situatie Cmarg_A>Vmarg_A ; deci costul marginal pentru producerea unei unitati suplimentare din bunul A este mai mare decat sporul de venit pe care consumatorii sunt dispusi sa-l aloce pentru achizitionarea acestuia;

In a doua situatie Cmarg_B< Vmarg_B; deci costul marginal pentru producerea unei unitati suplimentare din bunul A este mai mic decat sporul de venit pe care consumatorii sunt dispusi sa-l aloce pentru achizitionarea acestuia;

Care va fi decizia intreprinzatorului respectiv ?

Cea mai rationala masura va fi aceea de a transfera resursele catre activitatile economice care conduc la realizarea produsului B. Acest transfer este optim pentru ambele parti; consumatorii sunt multumiti dupa acest transfer deoarece evalueaza bunul respectiv B peste costul ei marginal; producatorul isi imbunatateste rentabilitatea economica deoarece elimina pierderea cauzata de existenta in cazul bunului A, a unui cost marginal superior utilitatii marginale atribuite de consumator.

Concluzii din analiza celor doua situatii:

Daca echilibrul pietei libere nu este atins atunci este intotdeauna posibil sa se transfere resursele din domenii economice unde costul marginal depaseste utilitatea marginala in altele in care costul marginal este mai mic decat utilitatea marginala. Acest transfer conduce la cresterea bunastarii tuturor participantilor la activitatile economice. Sursa acestui castig este tocmai valoarea suplimentara ce poate fi obtinuta prin acest transfer.

Daca Cmarg_A=Umarg_A si Cmarg_B=Umarg_B nu exista realocare a resurselor care sa aiba potential de a imbogati toti oamenii. In aceasta situatie singura cale de imbogatire pentru unii este luarea veniturilor de la alti oameni ceea ce duce la saracirea ultimilor.

Mecanismul prezentat anterior nu are o valabilitate universala. Consumatorul si producatorul sunt conditionati de o serie de factori care nu permit substitutia unor bunuri. De exemplu necesitatea acoperirii nevoilor fiziologice (alimente, apa, caldura etc) impune existenta unor domenii care nu intotdeauna permit transferuri de resurse in altele. Existenta primelor este asadar conditionata de interventia autoritatilor publice actiune care nu este in acord cu piata libera.

Realizarea bunastarii presupune asigurarea alocarii eficiente a resurselor adica acel mod de repartitie a lor astfel incat sa nu asigure inegalitati prin transferul de bogatie si saracie de la un segment la altul al populatiei. Aceasta presupune existenta unor alternative in activitatea economica care sa permita realizarea de bogatie suplimentara cu efecte benefice asupra tuturor participantilor.