O prima analiza a categoriei de actiune economica

1. Scopuri si mijloace

Rezultatul urmarit prin intermediul unei actiuni se numeste scop, tel sau obiectiv. In limbajul cotidian, intrebuintam acesti termeni si pentru a desemna scopuri, teluri si obiective intermediare; acestea sunt repere pe care omul care actioneaza doreste sa le atinga numai deoarece crede ca isi va atinge scopul, telul, sau obiectivul sau ultim, depasindu-le. Riguros vorbind, scopul, telul sau obiectivul oricarei actiuni este, intotdeauna, indepartarea unei neplaceri resimtite.

Un mijloc este ceva care serveste la atingerea unui scop, tel sau obiectiv. Mijloacele nu exista ca atare in universul dat; in univers nu exista decat lucruri. Un lucru devine un mijloc in momentul in care ratiunea umana planuieste sa-l intrebuinteze pentru atingerea vreunui scop si actiunea umana il intrebuinteaza efectiv in acest scop. Omul, prin gandire, vede potentialul de a furniza servicii al lucrurilor, i.e. capacitatea lor de a-l sprijini in atingerea scopurilor sale, iar prin actiune le transforma in mijloace. Este cat se poate de important sa realizam ca parti din lumea externa devin mijloace numai prin interventia mintii umane si a derivatiei acesteia, actiunea umana. Obiectele externe ca atare nu sunt decat fenomene ale universului fizic si alcatuiesc domeniul de studiu al stiintelor naturale. Ceea ce le transforma in mijloace este semnificatia si actiunea umana. Praxeologia nu studiaza lumea externa, ci comportamentul omului in raport cu aceasta. Realitatea praxeologica nu este universul fizic, ci reactia constienta a omului la starea data a acestui univers. Teoria economica nu se refera la lucruri si la obiecte materiale tangibile, ci se refera la oameni si la semnificatiile si actiunile lor. Bunurile, marfurile, avutia si toate celelalte notiuni comportamentale nu sunt elemente ale naturii; ele sunt elemente ale semnificatiei si conduitei umane. Cel ce doreste sa le analizeze nu trebuie sa priveasca spre lumea externa, ci trebuie sa le caute in semnificatiile la care se raporteaza oamenii care actioneaza.

Praxeologia si teoria economica nu analizeaza semnificatiile si actiunea umana asa cum ar trebui acestea sa fie, sau cum ar fi daca toti oamenii ar fi inspirati de o filozofie absolut valida si echipati cu o cunoastere tehnologica perfecta. In cadrul stiintei al carei obiect de studiu este omul supus greselii nu incape loc pentru notiuni ca acelea de validitate absoluta si omniscienta. [p.93] Tel este tot ceea ce urmareste omul. Mijloc este tot ceea ce este considerat ca atare de catre omul care actioneaza.

Sarcina de a indeparta erorile in domeniile tehnologiei si al terapeuticii le revine stiintelor respective. Sarcina stiintelor economice este de a indeparta doctrinele eronate privitoare la domeniul actiunii sociale. Insa daca oamenii nu urmeaza indrumarea stiintei, ci se agata de prejudecatile lor gresite, aceste erori fac parte din realitate si trebuie analizate ca atare. Economistii considera controlul schimbului valutar un mijloc inadecvat pentru atingerea obiectivelor urmarite de catre cei ce recurg la el. Insa daca opinia publica nu renunta la iluziile sale si guvernele recurg, in consecinta, la controlul schimburilor valutare, cursul evenimentelor va fi determinat de aceasta atitudine. Medicina contemporana considera doctrina privitoare la efectele terapeutice ale mandragorei o fabulatie. Dar, cata vreme oamenii au luat aceasta fabulatie drept adevar, mandragora a fost un bun economic, pentru a carui achizitie se platea un pret. Cand analizeaza preturile, teoria economica nu intreaba ce sunt lucrurile in ochii altor persoane, ci numai ce sunt ele in lumina semnificatiei pe care le-o atribuie cei ce urmaresc sa si le procure. Ea analizeaza preturile reale, platite si incasate in cursul tranzactiilor reale, si nu cum ar fi preturile daca oamenii ar fi diferiti de ceea ce sunt in realitate.

Mijloacele sunt, cu necesitate, intotdeauna limitate, i.e. rare in raport cu serviciile pentru care doreste omul sa le intrebuinteze. Daca lucrurile nu ar sta astfel, atunci ele nu ar constitui obiectul nici unei actiuni. Cand omul nu este constrans de insuficienta cantitatii lucrurilor disponibile, nu este nevoie de nici o actiune.

Exista obiceiul de a numi telul bunul ultim, iar mijloacele bunuri. Adoptand aceasta terminologie economistii au gandit dintr-o perspectiva mai mult tehnologica decat praxeologica. Ei au distins intre bunuri gratuite si bunuri economice, numind bunuri gratuite acele lucruri care, fiind disponibile din abundenta si cu prisos, nu se cereau a fi economisite. Dar asemenea bunuri nu constituie obiectul nici unei actiuni. Ele sunt conditii generale ale bunastarii umane, parti ale mediului natural in care traieste si actioneaza omul. Numai bunurile economice constituie substratul actiunii. Numai de ele se ocupa stiintele economice.

Bunurile economice care sunt potrivite ca atare pentru a satisface dorintele umane in mod nemijlocit, si a caror capacitate de a furniza anumite servicii nu depinde de cooperarea altor bunuri economice, se numesc bunuri de consum, sau bunuri de ordinul intai. Mijloacele care nu satisfac dorinte decat in mod indirect, atunci cand sunt insotite de cooperarea altor bunuri complementare, se numesc bunuri de productie, sau factori de productie, sau bunuri de ordin superior sau mai indepartat. Serviciile furnizate de catre un bun de productie constau [p.94] in producerea, asistata de cooperarea bunurilor de productie complementare, a unui produs. Acesta poate fi un bun de consum; sau poate fi un bun de productie care, in combinatie cu alte bunuri de productie, va furniza in cele din urma un bun de consum. Ne putem imagina bunurile de productie aranjate in ordinea corespunzatoare proximitatii lor fata de bunurile de consum pentru a caror productie pot fi intrebuintate. Acele bunuri care se afla cel mai aproape de productia bunurilor de consum sunt numite de ordinul doi, iar, in continuare, cele care sunt utilizate pentru productia bunurilor de ordinul doi sunt numite de ordinul trei, si asa mai departe.

Ratiunea unui asemenea aranjament ordinal al bunurilor este de a furniza o baza pentru teoria valorii si a preturilor factorilor de productie. Se va arata ulterior cum evaluarea si preturile bunurilor de ordin superior sunt dependente de valoarea si preturile bunurilor de ordin inferior, produse cu ajutorul lor. Evaluarea initiala si ultima a lucrurilor externe se refera doar la bunurile de consum. Toate celelalte lucruri sunt evaluate in functie de rolul pe care-l joaca in producerea bunurilor de consum.

De aceea, nu este necesar sa aranjam efectiv bunurile de productie in succesiunea diverselor ordine, de la 2 la n. Nu este mai putin inutil sa ne lasam atrasi in discutiile pedante care urmaresc a stabili daca un bun concret trebuie numit bun de ordinul cel mai scazut sau, mai degraba, bun de un ordin mai inalt. Nu este important daca vom numi bun de consum imediat consumabil boabele crude de cafea, sau boabele de cafea prajite, sau cafeaua macinata, sau cafeaua preparata pentru a fi bauta, sau doar cafeaua preparata si amestecata cu frisca si zahar. Nu conteaza ce etichetare adoptam, deoarece, in privinta evaluarii, tot ce se poate spune despre un bun de consum ramane valabil pentru orice bun de ordin mai inalt (cu exceptia bunurilor de ordinul cel mai inalt), daca il privim ca pe un produs.

Un bun economic nu este materializat in mod necesar intr-un lucru tangibil. Bunurile economice nonmateriale se numesc servicii.

2. Ierarhia valorilor

Omul care actioneaza alege intre diverse posibilitati care i se ofera spre alegere. El prefera o alternativa unei alta.

Se obisnuieste sa se spuna ca omul are o ierarhie de dorinte sau valori in mintea lui, atunci cand isi organizeaza actiunile. Pe baza unei asemenea ierarhii, el isi satisface dorintele mai intense, i.e. ceea ce este de valoare mai ridicata, si lasa nesatisfacut ceea ce este de valoare mai scazuta, i.e. ceea ce este o dorinta mai putin intensa. Nu exista nici o obiectie impotriva unei atari prezentari a starii de [p.95] lucruri. Totusi, nu trebuie sa uitam ca ierarhia valorilor sau a dorintelor nu se manifesta decat in realitatea actiunii. Ierarhiile acestea nu poseda nici o existenta independenta, in afara comportamentului efectiv al indivizilor. Singura sursa din care provine cunoasterea noastra privitoare la ierarhiile acestea este observarea actiunilor unui om. Fiecare actiune este, intotdeauna, in acord perfect cu ierarhia valorilor sau a dorintelor deoarece aceste ierarhii nu sunt nimic altceva decat un instrument de interpretare al actiunilor unui om.

Doctrinele etice urmaresc stabilirea ierarhiilor de valori in conformitate cu care omul ar trebui sa actioneze, dar nu actioneaza intotdeauna in mod necesar. Ele isi atribuie vocatia de a discerne binele de rau si de a indruma omul cu privire la ceea ce ar trebui sa urmareasca, in calitate de bine suprem. Acestea sunt discipline normative, care urmaresc cunoasterea a ceea ce ar trebui sa fie. Ele nu sunt neutre cu privire la fapte; ele judeca faptele din punctul de vedere al unor standarde liber adoptate.

Nu aceasta este atitudinea praxeologiei si a stiintelor economice. Acestea sunt pe deplin constiente de faptul ca telurile ultime ale actiunii umane nu se preteaza a fi examinate din perspectiva vreunui standard absolut. Telurile ultime sunt date ultime, ele sunt pur subiective, difera de la om la om si, la aceiasi oameni, de la un moment la altul al vietii lor. Praxeologia si stiintele economice analizeaza mijloacele pentru atingerea telurilor alese de indivizii care actioneaza. Ele nu formuleaza nici o opinie privitoare la chestiuni ca aceea de sti daca sibaritismul este mai bun decat ascetismul. Ele aplica mijloacelor o singura unitate de masura, aceea a adecvarii sau a inadecvarii lor pentru atingerea scopurilor urmarite de indivizii care actioneaza.

Notiunile de anormalitate si de perversitate nu-si gasesc, de aceea, locul in stiintele economice. Acestea nu afirma ca un om e pervers pentru ca prefera lucrurile neplacute, daunatoare si dureroase, celor agreabile, benefice si placute. Ele afirma numai ca el este diferit de alti oameni; ca lui ii place ceea ce altii detesta; ca el considera util ceea ce altii doresc sa evite; ca lui ii face placere sa indure dureri pe care altii le evita deoarece le produc neplaceri. Notiunile polare de normal si pervers pot fi utilizate, in perspectiva antropologica, pentru a distinge intre cei care se comporta ca si majoritatea celorlalti si outsiderii sau exceptiile atipice; ele pot fi intrebuintate in perspectiva biologica, pentru a distinge intre cei al carui comportament prezerva fortele vitale si cei al caror comportament este autodistructiv; ele pot fi aplicate in sens etic, pentru a distinge intre cei ce se comporta corect si cei ce actioneaza altfel decat ar trebui. Totusi, in cadrul stiintelor teoretice ale actiunii umane nu incape loc pentru o asemenea distinctie. [p.96] Orice examinare a telurilor ultime se dovedeste a fi pur subiectiva si, de aceea, arbitrara.

Valoarea este importanta pe care o atribuie telurilor ultime omul care actioneaza. Doar telurilor ultime le este atribuita valoarea primara si originara. Mijloacele sunt evaluate prin derivare, in functie de potentialul lor de a furniza servicii, care sa contribuie la atingerea telurilor ultime. Evaluarea lor este derivata din evaluarea respectivelor teluri. Ele sunt importante pentru om numai in masura in care ii ofera posibilitatea de a atinge anumite scopuri.

Valoarea nu este intrinseca, nu este in lucruri. Ea este in noi; este felul in care omul reactioneaza la conditiile mediului sau.

Valoarea nu este nici in cuvinte sau in doctrine. Ea se reflecta in conduita umana. Nu ceea ce spun oamenii sau grupurile de oameni despre valoare conteaza, ci felul cum actioneaza ei. Oratia moralistilor si pompa programelor diferitelor partide sunt semnificative ca atare. Dar ele nu influenteaza cursul evenimentelor umane decat in masura in care determina efectiv actiunile oamenilor.

3. Ierarhia nevoilor

In ciuda tuturor declaratiilor contrare, imensa majoritate a oamenilor urmaresc in primul rand imbunatatirea conditiilor materiale de bunastare. Ei doresc hrana mai multa si mai buna, case si haine mai bune si mii de alte desfatari. Ei tanjesc dupa abundenta si sanatate. Luand aceste scopuri drept date, psihologia aplicata incearca sa determine care mijloace sunt cele mai adecvate pentru a furniza cat mai multa satisfactie cu putinta. Ea distinge, din acest punct de vedere, intre nevoile "reale" ale omului si poftele sale imaginare si caduce. Ea ii invata pe oameni cum ar trebui sa actioneze si catre ce mijloace ar trebui sa se indrepte.

Importanta acestor doctrine este evidenta. Din punctul sau de vedere, psihologul este indreptatit sa distinga intre actiune rezonabila si actiune contrara scopului. El are dreptate atunci cand opune metodele judicioase de nutritie celor nesabuite. El poate condamna anumite forme de comportament, ca fiind absurde si contrare nevoilor "reale". Totusi, asemenea judecati sunt neavenite intr-o stiinta care se preocupa de realitatea actiunii umane. Nu ceea ce ar trebui sa faca omul, ci ceea ce face conteaza pentru praxeologie si teoria economica. Igiena ar putea sa aiba dreptate atunci cand numeste alcoolul si nicotina otravuri. Dar teoria economica trebuie sa explice preturile tutunului si ale bauturilor alcoolice asa cum sunt ele, nu asa cum ar fi in conditii diferite. In domeniul stiintelor economice nu exista loc pentru ierarhii de nevoi diferite de ierarhia valorilor reflectata in [p.97] comportamentul efectiv al omului. Teoria economica analizeaza omul real, asa slab si supus erorii cum este, si nu fiintei ideale, omnisciente si perfecte, asa cum nu sunt decat zeii.