Preturile mentinute
artificial la un nivel scazut
Justificarea si fundamentarea
economica a pretului corect al unui produs pe o piata
tine de principiile de functionare a economiei de piata
libera, care functioneaza exlusiv pe principiul legii de
echilibrare a cererii si ofertei, fara imixtiunea factorilor
perturbatori. Preturile corecte sunt cele mai mici posibile, iar daca
preturile curente sunt fixate la niveluri mai mari, cauza o constituie
practicile anticoncurentiale, fie ele de natura privata sau
publica.
De-a lungul timpului,
guvernantii au incercat adeseori sa faca uz de 'forta
legii' pentru a solutiona drastic problemele economice. Daca
preturile sunt (sau par a fi) excesiv de mari si supusii sunt
nemultumiti, este realmente tentanta emiterea unui decret ordin
prin care sa se reduca preturile. Sa presupunem ca se
stabileste o limita pentru pretul graului, sub cel al
pietei. In scurt timp tot graul, care era in depozit, ar dispare de pe
caile comerciale obisnuite; va apare o piata neagra,
cu un pret inclusiv superior celui prealabil. Daca guvernul vrea
sa impuna indeplinirea legii, poate ordona perchezitii in satele
de agricultori si rechizitii ale produselor, dar astfel va rezulta
ca un sector al societatii (agricultorii) ar fi incarcat
fiscal de catre stat intr-o forma abuziva in beneficiul altora
(consumatorii) pentru ca obiectivul politic de eliminare a nemultumirii nu
ar fi indeplinit. La nivel mediu, la urmatoarea recoltare, va rezulta
ca multi agricultori isi vor fi destinat terenurile
cultivarii altor cereale, fara un control al preturilor
si astfel cantitatea produsa de grau va fi mult mai mica.
Presiunea pentru cresterea preturilor va continua.
Guvernantii
moderni sunt mult mai subtili, dar nu si mai abili. In timpul celui de-al
doilea razboi mondial, s-a infiintat in Statele Unite un birou de
control al preturilor, care a elaborat o lista de produse supuse
controlului si a cerut autorizatie pentru orice modificare a
preturilor. Unii producatori de bunuri incluse in lista au ajuns
sa creasca preturile pentru ca masura nu-i
prejudicia prea mult; altii, mai prevazatori sau mai bine
avizati, au procedat la o crestere mai puternica decat
necesarul, prin care aveau garantat beneficiul, chiar daca masurile
de control s-au mentinut mult timp; ceilalti nu erau preveniti,
cu preturi foarte vechi, si astfel erau condamnati la puternice
pierderi. Prima masura a fabricantilor pentru a evita pierderile
a constat in diminuarea calitatii produselor. Apoi au inceput
presiunile in biroul de control al preturilor, prezentarea conturilor, ce
demonstrau ca daca nu li se permitea cresterea preturilor
se vedeau obligati sa inchida fabricile. Birocratii din
acel birou (printre ei se gasea si nimeni altul decat Kenneth Galbraith , care a fost cel care a povestit pentru informarea posteritatii)
nu au avut alt mijloc decat sa cedeze putin cate putin, si
astfel lucrul lor devenea inutil.
Datorita
cunostintelor pe care le avem astazi despre legile de
functionare a pietei, mijloacele de care dispun guvernele pentru a
controla miscarea preturilor, in special in sensul temperarii
acestora, sunt astazi mult mai subtile si puternice.
Autoritatile economice dispun de instrumente fiscale si monetare
pentru a controla cererea si oferta fara a le distorsiona,
adica facand ca preturile sa se mentina
scazute fara alterarea jocului liber al fortelor
pietei.
