Domeniul si metoda catalacticii

1. Delimitarea problemelor catalacticii

N-au existat niciodata incertitudini si indoieli cu privire la domeniul stiintei economice. Indata ce oamenii au devenit interesati de studiul sistematic al teoriei economice sau al economiei politice, cu totii au cazut de acord ca sarcina acestei ramuri a cunoasterii este de a investiga fenomenele de piata, adica determinarea rapoartelor mutuale de schimb ale bunurilor si serviciilor comercializate pe piata, originea lor, pornind de la actiunea umana, si efectele lor asupra actiunilor ulterioare. Complexitatea definitiei precise a domeniului teoriei economice nu provine dintr-o incertitudine referitoare le orbita fenomenelor investigate. Ea se datoreaza faptului ca incercarile de a elucida aceste fenomene trebuie sa treaca dincolo de domeniul pietei si al tranzactiilor de piata. Pentru a concepe pe deplin piata suntem siliti sa studiem actiunea unor ipotetici indivizi izolati, pe de o parte, iar pe de alta sa punem in contrast sistemul de piata cu o comunitate socialista imaginara. Atunci cand studiem relatiile de schimb interpersonale nu putem evita sa avem de-a face cu schimbul autistic. Dar, in cazul acesta, nu mai este posibil sa demarcam net frontiera care separa tipul de actiune care este propriu domeniului stiintei economice in sens restans, de alte tipuri de actiune. Teoria economica isi largeste orizontul, transformandu-se intr-o stiinta generala a tuturor tipurilor de actiune umana, i.e. in praxeologie. Se pune problema cum sa distingem cu precizie, in cadrul mai larg al praxeologiei in general, orbita mai restansa a problemelor propriu-zis economice.

Incercarile nereusite de a rezolva aceasta problema, a delimitarii precise a domeniului catalacticii, au ales drept criteriu fie motivatiile care cauzeaza actiunea, fie obiectivele pe care le urmareste actiunea. Insa varietatea si multiplicitatea motivatiilor care incita omul la actiune este lipsita de relevanta pentru studiul general al actiunii. Fiecare actiune este motivata de imboldul de a indeparta o neplacere resimtita. Pentru stiinta actiunii nu conteaza cum califica oamenii aceasta neplacere, din punct de vedere fiziologic, psihologic sau etic. Sarcina teoriei economice este de a analiza preturile marfurilor, asa cum sunt ele cerute si platite in tranzactiile de piata. Ea nu trebuie sa-si restranga investigatiile [p.233] la studiul acelor preturi care apar, sau ar aparea, ca rezultat al unei conduite ce ilustreaza atitudinile carora psihologia, etica, sau oricare alta perspectiva asupra comportamentului uman, le ataseaza o anumita eticheta. Clasificarea actiunilor in functie de diversele lor motivatii poate fi productiva in psihologie si poate furniza o norma de evaluare morala; dar ea este lipsita de interes pentru teoria economica. In esenta, acelasi lucru se poate spune si despre tentativele de a restrange domeniul teoriei economice la acele actiuni ce urmaresc furnizarea catre oameni de lucruri materiale tangibile, din universul extern. Riguros vorbind, oamenii nu au nevoie de bunurile tangibile ca atare, ci de serviciile pe care aceste bunuri sunt in masura sa le furnizeze. Ei doresc sporul de bunastare pe care aceste servicii le pot asigura. Dar daca asa stau lucrurile, nu este posibil sa eliminam din orbita actiunilor "economice" acele actiuni care indeparteaza neplacerile direct si fara interpunerea vreunui lucru tangibil sau vizibil. Sfatul medicului, lectia profesorului, recitalul artistului si alte servicii personale nu sunt in mai mica masura obiecte de studiu economic decat planurile arhitectului pentru constructia unei cladiri, formula omului de stiinta pentru producerea unui compus chimic, sau contributia autorului la publicarea unei carti.

Domeniul de studiu al catalacticii este alcatuit din toate fenomenele de piata, cu toate radacinile, ramificatiile si consecintele lor. Este adevarat ca oamenii care se angajeaza in tranzactii pe piata nu sunt motivati doar de dorinta de a obtine hrana, adapost si satisfactie sexuala, ci si de numeroase imbolduri "idealiste". Omul care actioneaza alege intre diverse alternative, indiferent daca acestea sunt clasificate drept materiale sau ideale. In ierarhiile reale de valori lucrurile materiale si cele ideale se amesteca unele cu altele. Chiar daca ar fi posibil sa se delimiteze net preocuparile materiale de cele ideale, trebuie sa realizam ca fiecare actiune concreta fie urmareste realizarea unor obiective atat materiale cat si ideale, fie este rezultatul unei alegeri intre ceva material si ceva ideal.

Intrebarea daca este sau nu posibil de a separa net acele actiuni, care urmaresc satisfacerea unor nevoi conditionate exclusiv de structura fiziologica a omului de alte nevoi, "superioare", trebuie lasata fara raspuns. Insa nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca, in realitate, nici un fel de hrana nu este pretuita exclusiv pentru capacitatile ei nutritive si nici un fel de haina sau casa exclusiv pentru acelea de protectie impotriva frigului si a ploii. Este de necontestat ca cererea pentru bunuri este, in mare masura, influentata de consideratii religioase si etice, de judecati de valoare estetice, de cutume, obiceiuri, prejudecati, traditii, mode si multe alte lucruri. Pentru economistul care incearca sa-si limiteze investigatiile [p.234] doar la aspectele "materiale", domeniul de studiu se dizolva de indata ce incearca sa-l fixeze. Tot ce se poate afirma este ca teoria economica se ocupa indeosebi cu analiza determinarii preturilor monetare ale bunurilor si serviciilor comercializate pe piata. Pentru a realiza acest lucru, ea trebuie sa porneasca de la o teorie generala a actiunii umane. Mai mult, ea trebuie sa studieze nu doar fenomenele de piata ci, in egala masura, si conduitele ipotetice a unui om izolat si a unei comunitati socialiste. In fine, ea nu trebuie sa-si limiteze investigatiile la acele moduri de actiune care, in limbajul curent, se numesc "economice", ci trebuie sa studieze de asemenea si actiunile numite, intr-o maniera mai putin riguroasa, "non-economice".

Domeniul praxeologiei, teoria generala a actunii umane, poate fi precis definit si circumscris. Problemele propriu-zis economice, i.e. ale actiunii economice in sens restrans, nu pot fi decat partial izolate de ansamblul cuprinzator al teoriei praxeologice. In toate tentativele de formulare a unei definitii a teoriei economice "autentice" un rol il joaca diverse conventii si fapte accidentale din istoria stiintei.

Nu rigoarea logica sau epistemologica, ci consideratii de expedienta si de conventionalism traditional sunt cele care ne fac sa afirmam ca domeniul catalacticii, sau al teoriei economice in sens restrans, este analiza fenomenelor de piata. Aceasta revine la afirmatia: Catalactica este analiza acelor actiuni care sunt intreprinse pe baza calculului monetar. Schimbul de piata si calculul monetar sunt inseparabil legate laolalta. O piata bazata exclusiv pe schimb direct nu este decat o constructie imaginara. Pe de alta parte, moneda si calculul monetar sunt conditionate de existenta pietei.

Analizarea functionarii unui sistem de productie socialist imaginar este cu siguranta una din sarcinile teoriei economice. Insa accesul la acest tip de analiza nu este nici el posibil decat prin studiul catalacticii, prin elucidarea unui sistem in care exista preturi monetare si calcul economic.

Negarea teoriei economice

Exista doctrine care neaga in mod declarat posibilitatea unei stiinte economice. Ceea ce se preda astazi in majoritatea universitatilor sub titlul de teorie economica este practic o negare a ei.

Cel ce contesta existenta teoriei economice neaga practic faptul ca bunastarea omului este stirbita de vreo raritate a factorilor externi. El afirma implicit ca toata lumea s-ar putea bucura de satisfacerea perfecta a tuturor [p.235] dorintelor, cu conditia ca o reforma sa reuseasca sa depaseasca anumite obstacole ridicate de inadecvarea institutiilor umane. Conditiile ar putea fi paradiziace pentru un numar nelimitat de oameni. Raritatea este un produs artificial al practicilor mostenite. Abolirea practicilor acestea ar deschide portile abundentei.

Conform doctrinei lui Karl Marx si a urmasilor sai, raritatea este doar o categorie istorica. Ea este o trasatura a istoriei timpurii a omenirii -- si va fi lichidata o data pentru totdeauna prin abolirea proprietatii private. Deindata ce omenirea va fi facut saltul din regimul necesitatii in cel al libertatii, [1] atingand, prin aceasta, "faza superioara a societatii comuniste", ne vom putea bucura de abundenta si vom putea, in consecinta, sa-i dam "fiecaruia dupa nevoi". In marea revarsare de scrieri marxiste nu exista nici cea mai vaga aluzie la posibilitatea ca o societate comunista aflata in "faza sa superioara" sa mai aiba de infruntat raritatea factorilor naturali de productie. Dezutilitatea muncii se evapora prin afirmatia ca munca, in comunism, nu va mai fi provocatoare de durere, ci de placere, "necesitatea primordiala a vietii". Episoadele neplacute ale "experimentului" rus sunt interpretate ca fiind cauzate de ostilitatea capitalistilor, de faptul ca socialismul intr-o singura tara nu este inca perfect si deci nu a fost inca in masura sa-si atinga "faza superioara"; iar mai recent ele au fost atribuite razboiului.

Exista apoi inflationistii radicali, reprezentati de pilda de Proudhon si Ernest Solvay. In opinia lor, raritatea este cauzata de limitarea artificiala a expansiunii creditelor si a altor metode de sporire a cantitatii de bani aflati in circulatie, impusa publicului neprevenit de catre interesele egoiste de clasa ale bancherilor si ale altor exploatatori. Ei recomanda drept panaceu universal cheltuielile publice nelimitate.

Acesta este mitul belsugului si al abundentei potentiale. Teoria economica poate lasa explicarea popularitatii acestui tip de gandire fantasmagorica si de visare diurna in seama istoricilor si a psihologilor. Tot ce are economistul de spus in privinta acestui discurs steril este ca teoria economica se preocupa de problemele cu care omul trebuie sa se confrunte, datorita faptului ca viata sa este conditionata de factori naturali. Ea analizeaza actiunea, i.e. tentativele deliberate de eliminare, atat cat este posibil, a neplacerilor resimtite. Ea n-are nimic de spus despre starea de lucruri dintr-un univers cu posibilitati nelimitate, care este irealizabil si nici macar nu poate fi conceput de mintea umana. Putem admite ca, intr-o asemenea lume, n-ar exista nici valoare, nici raritate si nici probleme economice. Lucrurile acestea vor [p.236] lipsi deoarece nu vor fi alegeri de facut, nu vor exista actiuni si nici sarcini de rezolvat cu mijloacele ratiunii. Fiintele care ar evolua intr-o asemenea lume nu si-ar dezvolta niciodata ratiunea si gandirea. Daca o asemenea lume ar fi, in cele din urma, rezervata descendentilor rasei umane, aceste fiinte binecuvantate si-ar vedea puterea de gandire disparand si ar inceta de a mai fi umane, deoarece sarcina primordiala a ratiunii este de a face fata, in mod constient, limitarilor impuse omului de catre natura, de a lupta impotriva raritatii. Omul activ si ganditor este produsul unui univers caracterizat prin raritate, in care orice bunastare este rasplata trudei si necazurilor, a comportamentului numit indeobste economic.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

2. Metoda constructiilor imaginare

Metoda specifica a teoriei economice este metoda constructiilor imaginare.

Aceasta este metoda praxeologiei. Faptul ca ea a fost elaborata si perfectionata in contextul studiilor economice in sens restrans se datoreaza imprejurarii ca, cel putin pana acum, teoria economica a fost partea cea mai bine dezvoltata a praxeologiei. Oricine doreste sa exprime o opinie despre problemele numite indeobste economice recurge la aceasta metoda. Intrebuintarea acestor constructii imaginare nu este, asadar, o procedura specifica analizei stiintifice a acestor probleme. Si omul de rand recurge la aceeasi metoda cand are de a face cu ele. Dar, in vreme ce constructiile omului de rand sunt mai mult sau mai putin confuze si lipsite de acuratete, teoria economica urmareste sa le elaboreze cu cea mai mare grija, scrupulozitate si precizie, si sa le examineze critic conditiile de existenta si presupozitiile.

O constructie imaginara este o imagine conceptuala a unei secvente de evenimente, rezultate logic din elementele de actiune intervenite in formarea sa. Este un produs al deductiei, derivat, in ultima instanta, din categoria fundamentala de actiune, actul de a prefera si de a lasa deoparte. Cand elaboreaza o asemenea constructie imaginara, economistul nu este preocupat de intrebarea daca ea reflecta sau nu conditiile reale, pe care-si propune el sa le analizeze. Nu-l preocupa nici intrebarea daca un sistem ca cel pe care-l presupune constructia sa imaginara poate fi conceput ca existand si functionand in realitate. Chiar si constructiile imaginare care sunt de neconceput, care sunt contradictorii sau irealizabile, pot furniza servicii utile si chiar indispensabile pentru intelegerea realitatii, cu conditia ca economistul sa stie cum sa le intrebuinteze corect.

Metoda constructiilor imaginare este justificata de succesul ei. Spre deosebire de stiintele naturale, praxeologia nu-si poate intemeia rezultatele pe experimente de laborator si pe perceptii senzoriale ale unor obiecte externe. [p.237] Ea trebuie sa elaboreze metode complet diferite de cele ale fizicii si biologiei. Ar fi o eroare grava sa se caute analogii ale constructiilor imaginare in domeniul stiintelor naturale. Constructiile imaginare ale praxeologiei nu pot fi nicicand confruntate cu vreo experienta a lucrurilor externe si nu pot fi niciodata evaluate din punctul de vedere al experientelor de felul acesta. Functia lor este de a permite omului un tip de cercetare in care nu se poate bizui pe simturi. Cand confruntam constructiile imaginare cu realitatea nu putem pune intrebarea daca ele corespund experientei si descriu corect datele empirice. Trebuie sa ne intrebam daca presupozitiile constructiei noastre sunt identice cu conditiile de existenta ale actiunilor pe care dorim sa le concepem.

Formula de baza pentru elaborarea de constructii imaginare este de a face abstractie de existenta anumitor conditii prezente in cazul actiunii efective. Atunci suntem in masura sa sesizam consecintele ipotetice ale absentei acestor conditii si sa concepem efectele prezentei lor. Asa concepem categoria de actiune, construind imaginea unei stari in care nu exista actiune, fie pentru ca individul este pe deplin multumit si nu simte nici un fel de neplacere, fie pentru ca nu cunoaste nici un procedeu de pe urma caruia sa poata anticipa o ameliorare a bunastarii sale (sau a starii sale de satisfactie). Tot asa concepem notiunea de dobanda originara, cu ajutorul unei constructii imaginare, in care nu se face nici o distinctie intre satisfactiile care se manifesta pe durate de timp egale ca lungime, dar inegale din punctul de vedere al distantei la care se situeaza fata de momentul actiunii.

Metoda constructiilor imaginare este indispensabila pentru praxeologie; ea este singura metoda adecvata cercetarii praxeologice si economice. De buna seama ea este dificil de manevrat, deoarece poate da nastere cu usurinta la silogisme eronate. Ea ne poarta pe o muche ascutita; de ambele parti se casca haurile absurdului si al nonsensului. Doar autocritica nemiloasa ne poate feri de a cadea iremediabil in aceste prapastii fara fund.

3. Economia de piata pura

Constructia imaginara a unei economii de piata pure sau neobstructionate presupune ca exista diviziune a muncii si proprietate privata (control privat) asupra mijloacelor de productie si ca, in consecinta, exista schimburi de bunuri si servicii pe piata. Ea presupune ca functionarea pietei nu este obstructionata de factori institutionali, ca guvernul - aparatul social de constrangere si coercitie - urmareste prezervarea bunei functionari a sistemului de piata, se abtine de la a-i stanjeni functionarea si ofera protectie impotriva agresiunilor. [p.238] Piata este libera; nu exista nici un amestec al factorilor straini de piata in domeniul preturilor, al ratelor salariale si al ratelor dobanzii. Pornind de la aceste presupozitii teoria economica urmareste sa elucideze functionarea unei economii de piata pure. Abia intr-un stadiu ulterior, dupa ce va fi epuizat tot ce se poate invata din studiul acestei constructii imaginare, ea se intoarce la studiul diverselor probleme ridicate de amestecul in procesul pietei al guvernului si al altor organe, care nu intrebuinteaza coercitia si constrangerea.

Este uimitor ca aceasta metoda logic incontestabila, singura in masura sa rezolve problemele in discutie, a fost atacata cu furie. Oamenii au etichetat-o drept o idee preconceputa in favoarea politicii economice liberale, pe care o stigmatizeaza ca reactionara, regalism economic, manchesterism, negativism, s.a.m.d. Ei neaga posibilitatea de a castiga ceva in domeniul cunoasterii realitatii ca urmare a studiului acestei constructii imaginare. Insa acesti critici turbulenti se contrazic pe ei insisi indata ce recurg la aceeasi metoda, pentru avansarea propriilor lor asertiuni. Solicitand salarii minime ei evoca presupusele conditii nesatisfacatoare de pe o piata libera a mainii de lucru, iar cerand tarife ei descriu presupusele dezastre provocate de liberul schimb. Bineinteles, nu exista o alta cale de elucidare a efectelor unei masuri ce limiteaza liberul joc al factorilor care intervin pe o piata neobstructionata, decat aceea de a studia initial starea de lucruri existenta in conditii de libertate economica.

Este adevarat ca din investigatiile lor economistii au tras concluzia ca telurile pe care majoritatea oamenilor, practic toti oamenii, urmaresc sa le atinga, trudind si muncind si recurgand la politicile economice, pot fi cel mai bine realizate acolo unde sistemul de piata libera nu este impiedicat de decrete guvernamentale. Insa aceasta nu este o judecata preconceputa, rezultata dintr-o insuficienta atentie acordata functionarii interventiilor guvernamentale in afaceri. Dimpotriva, ea este rezultatul unei cercetari atente si nepartinitoare a tuturor aspectelor interventionismului. De asemenea, este adevarat ca economistii clasici si epigonii lor obisnuiau sa numeasca sistemul economiei neobstructionate "natural", iar amestecul guvernului in fenomenele de piata "artificial" si "perturbator". Insa aceasta terminologie era produsul cercetarii atente de catre ei a problemelor interventionismului. Atunci cand numeau o stare sociala de lucruri indezirabila "contrara naturii", ei se conformau uzantelor semantice ale epocii.

Teismul si deismul din epoca luminilor priveau regularitatea fenomenelor naturale drept o emanatie a decretelor Providentei. Cand filozofii iluministi descopereau ca si in sfera actiunii umane si a evolutiei sociale se manifesta o regularitate a fenomenelor, ei erau gata sa o interpreteze si pe aceasta ca pe o dovada [p.239] de grija parinteasca din partea Creatorului universului. Aceasta era adevarata semnificatie a doctrinei armoniei predeterminate, asa cum a fost ea expusa de anumiti economisti. [4] Filozofia sociala a despotismului paternalist punea accentul pe misiunea divina a regilor si a autocratilor predestinati sa conduca popoarele. In replica, liberalul afirma ca functionarea unei piete neobstructionate, pe care consumatorul - i.e., fiecare cetatean - este suveran, produce mai multe rezultate satisfacatoare decat decretele conducatorilor miruiti. Observati functionarea sistemului de piata -- spuneau ei -- si veti descoperi in ea amprenta degetului lui Dumnezeu.

Odata cu constructia imaginara a economiei de piata pure, economistii clasici au elaborat opusul ei logic, constructia imaginara a unei societati socialiste. In procesul euristic care a dus, in cele din urma, la descoperirea functionarii unei economii de piata, aceasta imagine a unei ordini socialiste a avut chiar prioritate din punct de vedere logic. Intrebarea care ii preocupa pe economisti era daca un croitor poate fi alimentat cu paine si incaltaminte, atunci cand nu exista decrete guvernamentale care sa-l sileasca pe brutar si pe cizmar sa-i satisfaca nevoile. Primul lor gand a fost ca amestecul autoritar este necesar pentru a face ca fiecare specialist sa-si deserveasca concetatenii. Economistii au fost surprinsi cand au descoperit ca nu este necesara nici o astfel de constrangere. Punand in contrast productivitatea si profitabilitatea, interesul propriu si bunastarea publica, egoismul si altruismul, economistii trimiteau implicit la imaginea unui sistem socialist. Mirarea lor in fata functionarii asa-zicand "automate" a sistemului de piata, se datora tocmai faptului ca ei realizasera ca modul "anarhic" de productie reuseste sa-i aprovizioneze mai bine pe oameni decat ordinele unui guvern centralizat omnipotent. Ideea de socialism - un sistem de diviziune a muncii in intregime controlat si gestionat de catre o autoritate planificatoare - n-a aparut in mintea reformistilor utopisti. Acestia urmareau mai degraba coexistenta autarhica a unor mici entitati autosuficiente; sa ne gandim, de pilda, la falansterul lui Fourier. Radicalismul reformistilor a apucat-o pe panta socialismului in momentul in care au adoptat ca model pentru noua lor ordine imaginea unei economii gestionate de un guvern national, sau de o autoritate mondiala.

Maximizarea profiturilor

Se considera indeobste ca economistii, in analiza pe care o fac problemelor unei economii de piata, sunt mai degraba nerealisti in adoptarea ipotezei ca [p.240] oamenii sunt intotdeauna dornici sa obtina cele mai mari avantaje cu putinta. Se afirma ca ei construiesc imaginea unei fiinte perfect egoiste si rationale, pentru care nu conteaza decat profitul. Un asemenea homo oeconomicus poate ca seamana cu misitii si speculatorii. Dar imensa majoritate a oamenilor sunt foarte diferiti. Din aceasta imagine inselatoare nu se poate invata nimic folositor pentru cunoasterea realitatii.

Nu este necesar sa procedam din nou la o respingere a tuturor confuziilor, erorilor si distorsiunilor implicate in aceasta afirmatie. Primele doua parti ale acestei carti au demascat erorile respective. Aici va fi suficient sa ne ocupam de problema maximizarii profiturilor.

Praxeologia in general si teoria economica in particular nu presupun, cu privire la motivatiile actiunii umane decat ca omul care actioneaza doreste sa indeparteze neplacerea. In conditiile particulare ale tranzactiilor efectuate pe piata, actiune inseamna a cumpara si a vinde. Tot ce afirma teoria economica despre cerere si oferta se refera la orice cerere si oferta si nu doar la cererea si oferta rezultate din anumite imprejurari care ar necesita o descriere sau o definitie particulara. A spune ca un om confruntat cu alternativa de a obtine mai mult sau mai putin pentru o marfa pe care doreste sa o vanda alege - ceteris paribus - pretul mai ridicat, nu necesita presupozitii suplimentare. Un pret mai ridicat inseamna, pentru vanzator, o mai buna satisfacere a dorintelor sale. Mutatis mutandis, acelasi lucru se poate spune despre cumparator. Suma economisita in procesul de cumparare a marfii respective ii permite sa cheltuiasca mai mult pentru satisfacerea altor nevoi. A cumpara pe piata cea mai ieftina si a vinde pe cea mai scumpa nu este, ceteris paribus, un comportament care sa necesite vreun fel de presupozitii speciale, cu privire la motivatiile si moralitatea actorului. Nu este vorba decat despre rezultatele necesare ale oricarei actiuni, in conditiile schimbului de piata.

In capacitatea sa de om de afaceri, o persoana este servitorul consumatorilor, tinut sa se conformeze dorintelor acestora. Ea nu se poate lasa in voia propriilor ei capricii si fantezii. Insa capriciile si fanteziile clientilor sai sunt pentru ea lege, daca acesti clienti sunt dispusi sa plateasca pentru satisfacerea lor. Omul de afaceri este constrans sa-si adapteze comportamentul cererii consumatorilor. Daca acestia din urma, lipsiti de gust pentru ceea ce este frumos, prefera lucruri urate si vulgare, el trebuie sa le furnizeze asemenea lucruri, chiar impotriva convingerilor sale. [5] Daca consumatorii nu doresc sa plateasca un pret mai mare pentru produsele autohtone decat pentru cele straine, atunci el trebuie sa cumpere produsul strain, presupunand ca acesta este mai ieftin. Un patron nu poate acorda favoruri pe seama clientilor sai. El nu poate plati rate salariale mai mari decat cele determinate de piata, daca cumparatorii nu sunt dispusi sa plateasca preturi corespunzator mai mari pentru [p.241] bunurile produse in fabricile in care ratele salariale sunt mai mari decat in altele.

Nu la fel stau lucrurile cu omul in calitatea sa de cheltuitor al veniturilor sale. Cu acestea, el este liber sa faca ce doreste. El poate da de pomana. Motivat de diverse doctrine si prejudecati, el poate discrimina impotriva bunurilor cu o anumita origine sau provenienta, preferand produsul de mai slaba calitate sau mai scump celui superior din punct de vedere tehnologic si mai ieftin.

De regula, cand fac cumparaturi, oamenii nu ofera cadouri vanzatorilor. Dar uneori se intampla si aceasta. Linia de demarcatie intre cumpararea de bunuri si servicii de care este nevoie si facerea de pomeni este uneori dificil de identificat. Cel ce cumpara la o licitatie organizata in scopuri caritabile combina, de regula, o achizitie cu o donatie caritabila. Cel ce da un banut muzicantului orb de pe strada nu plateste in nici un caz pentru spectacolul de calitate indoielnica; el da pur si simplu de pomana.

Omul este unitar cand actioneaza. Omul de afaceri care detine intreaga firma poate sterge uneori linia de demarcatie dintre afaceri si caritate. Daca doreste sa-si ajute un prieten aflat in dificultate, delicatetea sentimentelor il poate face sa recurga la procedee care feresc prietenul de jena pe care i-ar provoca-o dependenta de pomana. El ii ofera prietenului o slujba la firma sa, desi nu are nevoie de ajutorul acestuia, sau si-ar putea angaja un ajutor echivalent la un salariu mai mic. Riguros vorbind, acesta este consum si nu o cheltuiala destinata sporirii profiturilor firmei. [6]

O serie de greseli jenante trebuie puse pe seama tendintei de a acorda atentie numai lucrurilor tangibile, vizibile si masurabile, si de a le neglija pe toate celelalte. Consumatorul nu cumpara doar hrana si calorii. El nu doreste sa se hraneasca asemenea unui lup, ci sa manance ca un om. Hrana satisface cu atat mai mult pofta unor oameni cu cat este gatita mai apetisant si mai gustos, cu cat masa este pusa mai frumos si cu cat mediul in care este consumata hrana este mai agreabil. Asemenea lucruri sunt lasate deoparte in consideratiile care privesc exclusiv aspectele chimice ale procesului de digestie. [7] Insa faptul ca ele joaca un rol important in determinarea preturilor hranei este perfect compatibil cu afirmatia ca oamenii prefera, ceteris paribus, sa cumpere pe pietele cele mai ieftine. Oridecateori un cumparator, care alege intre doua lucruri perfect identice din punct de vedere chimic si tehnologic, il prefera pe cel mai scump, el are un motiv. El nu se insala, [p.242] ci plateste pentru servicii pe care chimia si tehnologia, cu metodele lor specifice de investigatie, nu le pot percepe. Putem sa suradem pe seama vanitatii ridicole a unei persoane care prefera o locuinta mai scumpa uneia mai ieftine pentru ca-i place sa-si soarba cocktailurile in vecinatatea unui duce. Insa nu trebuie sa afirmam despre conduita persoanei respective ca nu urmareste imbunatatirea propriei sale stari de satisfactie.

Ceea ce face un om urmareste intotdeauna imbunatatirea propriei sale stari de satisfactie. In acest sens - si in nici un altul - suntem liberi sa utilizam termenul de egoism si sa subliniem ca actiunea este intotdeauna, in mod necesar, egoista. Chiar si o actiune care urmareste direct ameliorarea situatiei altora este egoista. Actorul considera mai satisfacator pentru el insusi sa le asigure altora hrana, mai degraba decat pe a sa proprie. Neplacerea sa provine din constiinta faptului ca alti oameni sunt nevoiasi.

Este adevarat ca numerosi oameni se comporta altfel si prefera sa-si umple propriul lor stomac, mai degraba decat pe cel al concetatenilor lor. Dar aceasta n-are nimic de a face cu teoria economica; este un dat al experientei istorice. In tot cazul, teoria economica se refera la orice fel de actiune, indiferent daca aceasta este motivata de imboldul unui om de a manca sau de a-i face pe altii sa manance.

Daca maximizarea profiturilor inseamna ca omul urmareste sa-si sporeasca la maximum avantajele dobandite in toate tranzactiile de piata, atunci expresia este o circumlocutie, pleonastica si perifrastica. Ea nu afirma decat ceea ce este implicat in insasi categoria de actiune. Daca inseamna altceva, atunci este expresia unei idei eronate.

Unii economisti considera ca sarcina teoriei economice este de a stabili cum se poate atinge cea mai mare satisfactie cu putinta a intregii populatii, sau a celui mai mare numar de oameni, din intreaga societate. Ei nu inteleg ca nu exista nici o metoda prin care sa masuram starea de satisfactie a diversilor indivizi. Ei interpreteaza gresit caracterul judecatilor care se bazeaza pe comparatii intre gradele de fericire ale diversilor oameni. Ei considera ca stabilesc fapte, cand de fapt exprima judecati arbitrare de valoare. Oricine poate spune ca este drept sa se fure de la bogati pentru a face cadouri saracilor. Insa a numi ceva drept sau nedrept este intotdeauna o judecata subiectiva de valoare si, ca atate, ceva strict personal, care nu se preteaza la nici o verificare sau falsificare. Teoria economica nu urmareste pronuntarea unor judecati de valoare. Ea urmareste cunoasterea consecintelor anumitor moduri de a actiona.

S-a spus ca nevoile fiziologice ale oamenilor sunt asemanatoare si ca aceasta egalitate ne furnizeaza un etalon pentru masurarea gradului lor de satisfactie obiectiva. Cei ce exprima asemenea opinii si recomanda utilizarea unor asemenea criterii de ghidare a politicilor guvernamentale, propun in fond ca oamenii sa fie tratati asa cum isi trateaza crescatorul de animale vitele. Acestor reformatori le scapa faptul ca nu exista [p.243] nici un principiu universal de alimentatie, valabil pentru toti oamenii. Alegerea unuia dintre diversele principii depinde in intregime de telurile urmarite. Crescatorul de animale nu-si hraneste vitele in scopul de a le face fericite, ci pentru a atinge scopurile pe care le-a stabilit in ce le priveste, conform propriilor sale planuri. El poate prefera mai mult lapte, mai multa carne, sau alte lucruri. Ce fel de oameni doresc crescatorii de animale sa obtina -- atleti sau matematicieni? Razboinici sau muncitori in uzine? Cel ce ar face din om materia prima a unui sistem deliberat de crestere si hranire si-ar aroga puteri despotice si si-ar intrebuinta concetatenii ca mijloace pentru atingerea propriilor sale teluri, care difera de acelea pe care le urmaresc ei insisi.

Judecatile de valoare ale unui individ fac diferentieri intre ceea ce il satisface mai mult si ceea ce il satisface mai putin. Judecatile de valoare pe care le face un om in legatura cu satisfactiile altui om nu spun nimic despre satisfactiile acestuia din urma. Ele ne spun numai ce situatie a omului acesta il satisface pe cel ce formuleaza judecata. Reformatorii aflati in cautarea unui maximum de satisfactie generala nu ne spun decat ce stare a treburilor altor oameni ii satisface cel mai mult pe ei.