Preocupari de dinamizare a macroanalizei keynesiste - neokeynesismul

PREOCUPARI DE DINAMIZARE A MACROANALIZEI KEYNESISTE - NEOKEYNESISMUL

Deceniile de la mijlocul secolului al XX-lea, au fost marcate de cresterea importantei si audientei keynesismului in gandirea economica din tarile dezvoltate si de practica interventiei statului in economie.

Sfarsitul celui de-al doi-lea razboi mondial si prabusirea fostelor colonii au adus schimbari substantiale in raportul de forte, la scara internationala si nationala, ceea ce a determinat modificari importante in gandirea economica.

Cresterea continua a interdependentelor dintre statele lumii, accentuate de revolutia tehnico-stiintifica din perioada postbelica, pe fondul complicarii mecanismului de functionare a economiei mondiale, au adus in atentia specialistilor, o serie de probleme generale, cum ar fi: sporirea avutiei nationale, cresterea nivelului de trai si a competitivitatii, blocaje si crize economice, coexistenta sistemelor economiei de piata cu cele comuniste,etc.

De asemenea, tarile lumii s-au confruntat in aceasta perioada cu probleme specifice, care tineau de nivelul de dezvoltare si de sistemul social-politic adoptat. In tarile dezvoltate, se remarcau astfel, preocupari privind cresterea economica si adoptarea unei politici interventioniste optime din partea statului pentru a asigura o asemenea orientare, tarile socialiste erau preocupate de reorganizarea structurii economice pe baza proprietatii colective, de stat si cooperatiste, iar tarile lumii a treia, erau interesate de lichidarea subdezvoltarii.

In perioada postbelica, se pot distinge trei etape ale dezvoltarii gandirii economice:

a)     Etapa 1945 - 1971: accentul a fost pus pe reconstructia si relansarea economica, fapt care a dus la aparitia teoriilor cresterii sau dezvoltarii economice, coexistand cu teoria keynesista adoptata de tarile occidentale dezvoltate si teoria marxista a reproductiei largite, din tarile est-europene.

b)     Etapa 1971 - 1989: s-a acordat o importanta deosebita practicii economice, in vederea rezolvarii disfunctiona-litatilor sistemelor economice, respectiv crizele ciclice si de sistem din tarile occidentale, culminand cu criza din anii 1974/1975. Pe de alta parte, in aceasta etapa, economia mondiala se confrunta si cu slaba eficienta a economiilor planificate, fapt care a determinat accentuarea controverselor teoretice si ideologice dintre "est" si "vest".

c)      Etapa ulterioara anului 1989: la nivelul economiei mondiale se urmareste relansarea economica internationala, in conditiile tranzitiei fostelor tari comuniste la economia de piata, ceea ce a dus la aparitia unor noi teorii ale tranzitiei de la socialism la capitalism.

In acest context, continuarea si amplificarea dezbaterilor privind locul si rolul keynesismului in gandirea economica a secolului XX, a consacrat acest curent de gandire, in ciuda interpretarilor foarte diferite si a contestarilor care s-au manifestat.

Majoritatea economistilor si factorilor de decizie din tarile occidentale au considerat doctrina keynesista, ca fiind fundamentul teoretic esential in explicarea procesului de relansare economica, printre acestia numarandu-se: Joan Robinson, Nicholas Kaldor, Roy Harrod, Edward Domar, Robert Klein, James Tobin, si altii.

Semnaland inconsecventele teoriei keynesiste, sustinatorii sai au contrbuit la perfectionarea acesteia, prin preocuparile pe care le-au manifestat, printr-o abordare dinamica a proceselor economice pe termen lung, precum si prin analiza mai aprofundata a sferei productiei, pornind de la relatia dintre consum si economii, de la rolul investitiilor de capital in sporirea cheltuielilor si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca. Datorita propunerilor de perfectionare si dezvoltare a teoriei si politicii economice pe care le-au facut, adeptii teoriei keynesiste s-au facut cunoscuti in lumea stiintifica sub denumirea de neokeynesisti.

JOAN ROBINSON (1903 - 1983)

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Lucrari principale: "Acumulare si capital"(1956), "Eseuri in teoria cresterii economice" (1962), "Reflectii privind teoria comertului international"(1974), "Contributii la economia moderna" (1978) etc.

Joan Robinson a fost sefa catedrei de economie de la Cambridge in perioada 1965-1971, si a devenit discipol al lui J.M.Keynes inca din 1931. Pe parcursul timpului, prin studiile pe care le-a facut si prin lucrarile publicate, ea si-a adus o contributie remarcabila la stiinta economica de orientare keynesista.

Astfel, ea face distinctie intre timpul istoric si cel logic, remarcand deosebiri intre modul in care economistii percep si utilizeaza factorul timp. Modelul economic elaborat pe baza teoriei neoclasice si a echilibrului economic general, are in vedere timpul logic, respectiv succesiunea uniforma a timpului, nefacand deosebire intre trecut si viitor. Modelele keynesiste, care recunosc incertitudinea, iau in consideratie timpul istoric si tin cont de invatamintele trecutului si de anticipatiile viitorului.

J. Robinson apreciaza modelele bazate pe timpul istoric ca fiind mai relevante pe plan teoretic si mai aproape de realitate.

Ea se preocupa, in acelasi timp, indeaproape, de teoria cresterii, dezvoltand un model in care rata investitiei constituie variabila fundamentala. J. Robinson demonstreaza modul in care se poate determina, pe aceasta baza, nivelul consumului, cel al economisirii si in special nivelul profitului, care la randul sau influenteaza deciziile investitionale viitoare.

De asemenea, face o sinteza a tipologiei modelelor de crestere economica si realizeaza o analiza critica a acestora, respectiv: modelului clasic, modelului neoclasic si modelului keynesist.

Joan Robinson a intervenit si in alte domenii de cercetare: dezvoltare, comert international, istoria gandirii economice, filosofia economica, iar spre sfarsitul vietii a devenit tot mai ostila fata de noua directie conservatoare si formalista adoptata de teoria economica.

NICHOLAS KALDOR (1908 - 1983)

Lucrari principale: "Acumularea de capital si cresterea eco-nomica"(1961), "Factorii strategici ai dezvoltarii economice" (1967), "Limitele teoriei generale" (1983), "Economie fara echilibru" (1984) etc.

Nicholas Kaldor, s-a nascut la Budapesta, in Ungaria si a studiat la Berlin si la Londra, fiind licentiat al London School of Economics, unde , de altfel a si predat.

Aparitia "Teoriei generale" a reprezentat un punct de referinta al carierei sale, deoarece N.Kaldor se dedica atunci, construirii pe aceasta baza a unei teorii a ciclurilor, in scopul de a izola factorii determinanti, tinand cont de instabilitatea investitiei.

Prin studiile sale, el face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii economice pe baze keynesiste, prin includerea in model a problemei repartitiei venitului national si analizei functiei progresului tehnic autonom (fara investitii), precum si a celui dependent de cresterea investitiilor.

N. Kaldor face, nu numai o analiza a categoriilor globale, ci si o analiza structurala a unora dinre acestea, cum ar fi, spre exemplu economiile intreprinzatorilor si ale muncitorilor. De asemenea, se ocupa de influenta procesului de repartitie a venitului national asupra acumularii de capital si a cresterii economice, relevand doesebirile intre titularii de profit si titularii de salarii. Spre deosebire de Keynes, N.Kaldor considera ca, cresterea economica presupune un echilibru pe termen lung, insotit de folosirea deplina a fortei de munca.

Prin opera sa vasta, Kaldor a adus contributii importante intr-o serie intreaga de domenii ale stiintei economice, ca de exemplu: valoare si repartitie, moneda, fiscalitate, capital, dezvoltare, progres tehnic, economia bunastarii, comert international. Reformator, adversar inversunat al monetarismului, discipol critic al lui Keynes, N.Kaldor si-a manifestat interesul atat fata de latura teoretica, cat si de cea practica, a politicii economice.

ROY HARROD (1901 - 978)

MODELUL DE CRESTERE ECONOMICA "HARROD - DOMAR"

Lucrari principale: "Spre o teorie a dinamicii economice" (1948), "Fundamentele logicii inductive"(1956), "Politica si inflatie"(1958), "Spre o noua politica economica"(1967), "Dinamica economica"(1973) etc.

Roy Harrod studiaza la Oxford literatura clasica, istoria veche si filosofia, pentru ca apoi sa mearga la Cambridge, unde sub indrumarea lui Keynes, caruia ii devine prieten si colaborator, sa studieze economia.

Harrod este cunoscut, in primul rand , ca fiind creatorul teoriei moderne a cresterii economice, pe care, in esenta, e elaborat-o inainte de razboi. Inca de la primul sau articol publicat in 1930, Harrod introduce o inovatie teoretica importanta in cadrul dezvoltarii teoriei concurentei monopoliste, si anume curba venitului marginal, pentru ca apoi sa dezvolte conceptul de multiplicator al comertului exterior.

In aceasta perioada, se afla intr-un contact strans cu Keynes, fiind un aparator constant al acestuia. Dupa publicarea "Teoriei generale", el se declara un partizan al viziunii keynesiste privind raporturile dintre investitii, inclinatia spre economisire si venit national, prin intermediul multiplicatorului investiilor. Dar, in acelasi timp adauga, ca pentru a intelege fluctuatiile ciclice ale activitatii economice, trebuie sa se tina cont si de efectele cresterii productiei asupra investitiilor, denumind acest concept acceleratorul investitional.

Harrod incearca sa dinamizeze analiza continuta in "Teoria generala", careia ii reproseaza caracterul static, elaborand impreuna cu economistul nord-american Evsey Domar, celebrul model al cresterii economice "Harrod-Domar".

Pornind de la modelul lui Keynes, ei extind aria investigatiei la o serie de variabile economice independente, de care depinde dinamica economica, si anume: cresterea populatiei, progresul tehnic si cresterea productivitatii muncii. Cei doi urmareau sa explice, pe de o parte, relatiile functionale dintre variabilele modelului cresterii economice si volumul acumularii de capital, si tipurile de crestere economica, pe de alta parte.

Pe langa multiplicatorul lui Keynes, Harrod si Domar mai folosesc alti doi indicatori:

coeficientul capitalului (C ), introdus de Harrod, si care arata de cat capital este nevoie (investitia suplimentara, respectiv acumularea de capital) pentru a spori venitul cu o unitate. Coeficientul mediu de capital este C = K / Y, iar coeficientul marginal al capitalului este C = I / /Y.

eficienta investitiilor , care arata cu cat poate spori venitul pe fiecare unitate din ultima investitie de capital facuta (i = /Y / I).

In final, modelul "Harrod-Domar"se bazeaza pe relatia dintre rata cresterii productiei nationale

(G = /Y / Y), inclinatia spre economisire a comunitatii (s), pe care Harrod o considera relativ stabila si ceoficientul marginal al capitalullui (C = I / /Y).

Derivata din egalitatea keynesista intre investitii si economii, relatia is forma GC = s.

Dar Harrod defineste o a doua rata a cresterii, Gw - rata cresterii garantate (necesare). Daca aceasta se realizeaza, intreprinzatorii sunt satisfacuti, fiind determinati sa investeasca in continuare. Harrod desemneaza prin Cr coeficientul de capital dorit de intreprinzatori, corespunzator acestei rate a cresterii.

De aici, deriva ecuatia fundamentala a cresterii GwCr = s.

Aceasta este o conditie a echilibrului si stabilitatii economice, existand un raport precis intre rata cresterii, coeficientul de capital si rata economisirii, care va asigura o crestere stabila.

Pentru a corecta dezechilibrele din economie, neokeynesistii propun o politica economica de interventie a statului in economie, mai flexibila decat cea propusa de Keynes, tinand cont de caracterul mai deschis la economiilor de piata contemporane si de relatiile economice internationale.

R.Harrod denumeste aceasta politica prin sintagma "stop and go". ceea ce semnifica "franare si stimulare" a initiativelor particulare cu ajutorul parghiilor de care dispune statul la scara macroeconomica.

Aceste parghii sunt utilizate diferentiat, in functie de conjunctura economica, respectiv impozite si dobanzi mari in perioada de expansiune economica si invers, impozite si dobanzi mici in perioada de recesiune economica.