PRODUCTIVITATEA FACTORULUI MUNCA - oferta individuala de mana de lucru Efectul de venit si efectul de substitutie

PRODUCTIVITATEA FACTORULUI MUNCA

1. Oferta individuala de mana de lucru

Privita din punctul de vedere al economiei de ansamblu, oferta de mana de lucru are mai multe dimensiuni. Dintr-o astfel de perspectiva, ea depinde de: 1) dimensiunea si structura demografica a populatiei; 2) rata de participare a mainii de lucru, adica procentul din populatia in varsta apta de munca, care are de lucru sau este in cautarea unui loc de munca; 3) numarul de ore lucrate pe saptamana sau pe an; 4) calitatea mainii de lucru.

Din punct de vedere practic, in teoria economica este dificil de luat in considerare toti acesti factori. Din aceasta cauza, se opereaza cu unele simplificari. Astfel, deoarece subiectul este teoria economica a pietei muncii si nu demografia, se va considera ca dimensiunea si structura demografica a populatiei sunt date. Ceilalti trei factori mentionati vor fi luati insa in considerare. Paragraful de fata se axeaza pe teoria ofertei de mana de lucru, ca premisa absoluta obligatorie pentru intelegerea multiplelor aspecte legate de piata munc

inainte de toate, vom prezenta un model simplificat referitor la optiunea dintre munca si timp liber, in scopul de a intelege factorii care determina combinatia optima dintre aceste doua variabile. in continuare, in ipoteza ca nivelul salariilor poate sa ia diferite valori, vom obtine curba individuala a ofertei de mana de lucru pe termen scurt. in fine, vom analiza modul cum diferite scheme de salarizare pot afecta numarul de ore pe care un individ este dispus sa le munceasca pe zi.

Modelul simplificat

Din punct de vedere individual, fiecare persoana dispune de un fond limitat de timp. De aceea, ea va trebui sa ia o decizie in a aloca acest fond de timp intre ore de munca si, respectiv, timp liber. Termenul de timp liber are un inteles mai larg, incluzand - din punctul de vedere al teoriei economice - toate activitatile pe care un individ le desfasoara si pentru care nu este platit: munca in gospodarie, odihna, activitati de instruire etc. Pentru a putea intelege modul cum se face optiunea dintre munca si timp liber, vom utiliza ipoteza obisnuita a teoriei microeconomice, conform careia un individ se angajeaza ca sa munceasca in scopul de a obtine si -in fapt - venituri reale (bunuri si servicii), care ii servesc la atingerea unui anumit nivel de utilitate. in acelasi timp, si modul cum isi petrece timpul liber ii aduce o anumita cantitate de utilitate.

Pentru a determina alocarea optima intre munca si timp liber, trebuie obtinute inca doua categorii de informat Este vorba, in primul rand, de informatii cu caracter subiectiv, referitoare la preferintele unui individ oarecare in ceea ce priveste munca si timpul liber, aceste informatii vor fi cuprinse intr-o asa numita harta a curbelor de indiferenta. in fine, in al doilea rand, sunt necesare unele informatii cu caracter obiectiv, ce vor fi sugerate prin intermediul unei constrangeri bugetare.

Curbele de indiferenta

O curba de indiferenta - este reprezentarea grafica a acelor combinatii posibile dintre veniturile reale si timpul liber, care conduc la obtinerea unui anumit nivel de utilitate sau satisfactie de catre un anumit individ.

In figura de mai jos, este reprezentata o astfel de curba, utilizand un sistem de axe, in care pe orizontala se afla timpul liber zilnic, iar pe verticala - venitul zilnic:

Fig. .1. Curba de indiferenta venit - timp liber.zi

Caracteristicile acestei curbe de indiferenta sunt comune cu cele ale curbelor de indiferenta utilizate pentru a pune in evidenta comportamentul rational al unui consumator: 1) fiecare punct de pe curba de indiferenta reprezinta un acelasi nivel de utilitate a individului in cauza; 2) curba de indiferenta este descrescatoare; 3) curba de indiferenta este convexa; 4) panta curbei reprezinta rata marginala de substituire dintre veniturile zilnice si timpul liber (RMS).Cateva explicatii suplimentare se impun. Astfel, curba de indiferenta este o curba descrescatoare, deoarece pentru a obtine mai multe ore pe zi de timp liber, individul respectiv trebuie sa renunte la o parte din venituri. In plus, ea este convexa, fiindca pentru a obtine din ce in ce mai mult timp liber el trebuie sa renunte la venituri din ce in ce mai mari, ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, ca panta curbei de indiferenta este din ce in ce mai mica, pe masura ce ne deplasam in jos. In fine, RMS reprezinta cantitatea de venit la care cineva trebuie sa renunte pentru a castiga inca o ora suplimentara de timp liber.

Mai multe curbe de indiferenta reprezentate pe acelasi grafic formeaza o harta a curbelor de indiferenta:

Fig. 2. Harta curbelor de indiferenta venit - timp liber

Fiecare dintre curbele din figura de mai sus refelecta un nivel diferit de utilitate. In figura sunt reprezentate doar trei dintr-un numar practic infinit de astfel de curbe. In plus, cu cat curbele sunt mai indepartate de origine, cu atat ele reprezinta nivele mai ridicate de utilitate (I₃>I₂>Ii). Acest lucru este evident daca se traverseaza bisectoarea cadranului respectiv; intersectia sa cu fiecare dintre curbele de indiferenta reprezinta cantitati din ce in ce mai mari atat de venit, cat si de timp liber, pe masura ce ne indepartam de origine.

2. Constrangerea bugetara

Ipoteza conform careia un individ isi maximizeaza utilitatea prin situarea pe cea mai inalta, dar - in acelasi timp - si accesibila curba de indiferenta, implica insa acceptarea ideii ca alegerea sa este supusa unor constrangeri. Este vorba aici despre constrangeri de natura bugetara, adica despre suma de bani pe care individul respectiv o are disponibila. Sa presupunem ca singura sursa de bani a lui o constituie veniturile pe care le obtine din munca (adica, fara sa poata face apel la economii adunate de-a lungul timpului sau la niste imprumuturi etc). Sa mai presupunem ca salariul sau este dat, adica este independent de numarul de ore lucrate (ceea ce ne permite sa consideram o forma lineara pentru constrangerea bugetara). In aceste conditii, putem construi o dreapta a bugetului care este, prin definitie, reprezentarea grafica a tuturor combinatiilor posibile dintre venituri (bunuri) si timp liber ce pot fi obtinute de catre un individ, fiind dat un anumit salariu.

Fig. 3. Constrangerea bugetara

Ca ecuatie constrangerea bugetara poate fi scrisa in felul urmator: Y = SH, unde Y = venit, S = salariu orar si H = numar de ore lucrate. De aici se poate scrie Y = S(24 - T_L) ⁼ 24S - ST_L, unde T_L - numar de ore de timp liber, panta dreptei bugetului fiind - S.2.3. Maximizarea utilitatOptimul individual (pozitia de maximizare a utilitatii) poate fi determinat prin punerea pe acelasi grafic a preferintelor cu caracter subiectiv (reprezentate cu ajutorul curbelor de indiferenta) si a informatiilor cu caracter obiectiv (continute in dreapta bugetului).

Fig. 4. maximizarea utilitatii: alegerea optima intre timp liber si venit

Trebuie reamintit ca utilitatea totala a individului respectiv este cu atat mai mare, cu cat curbele de indiferenta sunt mai departe de origine. De aceea, persoana respectiva isi va maximiza utilitatea totala prin atingerea celei mai inalt posibile curbe de indiferenta. Acest lucru se intampla in punctul de tangenta dintre dreapta bugetului si una din curbe. In termeni ceva mai tehnici, in acest punct, panta curbei de indiferenta este egala cu panta dreptei bugetului, adica RMS este egala cu salariul orar.

3. Efectul de venit si efectul de substitutie

Un individ poate decide sa munceasca mai multe sau mai putine ore pe zi, in functie de modificarile care intervin la nivelul salariului orar. in figura de mai jos, sunt reprezentate patru drepte ale bugetului si pozitiile de optim asociate fiecareia dintre ele.

Fig. 5. Influenta modificarii nivelului salariului pozitiei de optim

Ceea ce se observa este ca, pe masura ce salariul orar creste, creste si numarul de ore pe care persoana respectiva este dispusa sa le munceasca, dar numai pana la un anumit punct, dupa care incepe din^; nou sa creasca numarul de ore de timp liber. Figura urmatoare prezinta cele patru pozitii de optim intr-un sistem de axe 'traditional', in care pe abscisa sunt reprezentate numarul de ore de munca oferite, iar pe ordonata - salariul orar.

Fig. 6. Oferta individuala de munca

Se poate vedea ca oferta de munca a unui individ este crescatoare pana la un anumit punct, dupa care - pe masura ce salariul continua sa creasca - numarul de ore de munca, pe care persoana respectiva este dispusa sa le munceasca, scade. Ca o observatie, trebuie precizat ca preferintele (referitoare la optiunea dintre munca si timp liber) individuale difera, deci pozitia exacta a curbei din figura de mai sus, forma sa, respectiv punctul in care tendinta se inverseaza, sunt diferite de la persoana la persoana.Forma curbei ofertei individuale dee munca poate fi explicata prin intermediul efectului de substitutie si a efectului de venit. Atunci cand salariul orar creste, cele doua efecte actioneaza in sensul modificarii pozitiei de optim. Efectul de venit se manifesta datorita faptului ca o cantitate mai mare de bunuri si servicii poate fi obtinuta de pe urma prestarii unui numar dat de ore de munca. in acest caz, un individ va folosi o parte din venitul suplimentar obtinut pentru a cumpara efectiv bunuri si servicii; in acelasi timp, putem sa ne imaginam ca si timpul liber este ceea ce se cheama un bun normal, adica un bun la carui consum' creste pe masura ce veniturile cresc. Din acest punct de vedere, o alta parte a veniturilor suplimentare va fi folosita pentru a 'cumpara' timp liber. Dar cum poate fi 'cumparat' timpul liber? intr-un singur mod, si acela este de a lucra mai putine ore pe zi. Aceasta inseamna ca, atunci cand salariul creste - si in ipoteza ca timpul liber este un bun normal - efectul de venit tinde sa reduca numarul de ore pe care cineva este dispus sa le muceasca.

in schimb, efectul de substitutie va contribui la cresterea numarului de ore de munca. Atunci cand salariul creste, pretul relativ al timpului liber se modifica. intradevar, o data cu cresterea salariului, va creste si pretul {sau costul de oportunitate) timpul liber (cantitatea de bunuri si servicii la care cineva trebuie sa renunte pentru a obtine o ora de timp liber in plus). Atunci cand un bun devine mai scump, un individ va consuma cantitati mai mici din acesta: in cazul nostru va 'consuma' cantitati mai mici de timp liber, deci cu alte cuvinte, va munci mai multe ore pe zi.

Rezultatul final pe care o crestere a salariului il are asupra numarului de ore pe care un individ este dispus sa le munceasca depinde de amplitudinea celor doua efecte. Teoria economica nu da un raspuns cert in aceasta privinta. Astfel, daca efectul de substitutie este dominant, atunci individul in cauza, pe masura ce salariul creste, va opta pentru mai multe ore de munca pe zi. in schimb, in situatia in care efectul de venit va fi mai puternic, o crestere a salariului il va determina sa ofere mai putine ore de munca decat inainte.

4. Cererea de factori de productie

Cererea de factori de productie este o cerere derivata; ea apare in masura in care firmele vor sa produca bunuri si servicii, si pentru aceasta au nevoie de resurse. Cu alte cuvinte, cererea de factori deriva din cererea de bunuri si servic Un producator ia in mod simultan deciziile referitoare la cat sa produca si la ce cantitate de factori sa foloseasca. In plus, ca si in cazul pietei unui produs, analiza trebuie sa ia in considerare diferentele existente intre cele doua abordari: pe termen lung si, respectiv, pe termen scurt. Astfel, spre exemplu, pe termen scurt, oferta de economisti specializati in operatiuni pe piata de capital este fixa, constanta; deaceea, o 'crestere a cererii pentru astfel de specialisti (determinata, sa zicem, de aparitia Bursei de valori) va avea drept rezultat o crestere a salariilor de echilibru ale unor astfel de economisti in toate ramurile de unde ei ar putea proveni (de exemplu, din sistemul financiar-bancar). Pe de alta parte insa, pe termen lung, oferta de astfel de specialisti nu mai este fixa. Salariile mai mari oferite pe piata de capital vor actiona ca un semnalizator pentru alte persoane, care vor incepe sa se specializeze in acest domeniu. in mod similar, va trebui tacuta distinctia intre cererea pe termen scurt si respectiv cererea pe termen lung.

5. Cererea de mana de lucru pe termen scurt

Piata mainii de lucru, ca si celelalte piete dintr-o economie, este guvernata de fortele cererii si ale ofertei. Pentru a putea intelege cererea de mana de lucru, trebuie sa analizam modul cum firmele decid sa angajeze salariati si cum ii utilizeaza, in continuare, pentru a produce bunuri si servicIntreprinzatorii, oamenii de afaceri angajeaza mana de lucru, deoarece aceasta este productiva, adica produce bunuri ce pot fi vandute la anumite preturi.

Fie cazul unei firme ce isi urmareste obiectivul normal, si anume maximizarea profitului. in plus, sa presupunem ca firma respectiva actioneaza pe piete perfect concurentiale atat in ceea ce priveste produsul sau, cat si mana de lucru pe care o angajeaza. Pentru a decide cati salariati va angaja, firma trebuie sa analizeze modul cum numarul de angajati influenteaza cantitatea de produse realizata. Tabelul de mai jos prezinta datele necesare in cazul acestei firme, atunci cand ea vinde produsul pe care il realizeaza la un pret de 5 unitati monetare:

Coloana 1 din tabelul de mai sus prezinta numarul de salariati, iar coloana 2 contine date referitoare la cantitatea de bunuri produsa de firma, intr-o anumita perioada de timp. Aceasta este reprezentarea, sub forma tabelara, a unei functii de productie. Functia de productie reprezinta relatia dintre cantitatea de resurse utilizata pentru a produce un anumit bun si cantitatea din bunul respectiv.

Pe de alta parte, cunoastem din temele precedente ca modul corect de rationament economic este cel marginal. De aceea, coloana a 3-a din tabel prezinta produsul marginal al mainii de lucru (productivitate marginala, exprimata in unitati fizice), adica sporul de productie realizat de fiecare salariat suplimentar. De exemplu, atunci cand firma foloseste doi muncitori (in loc de unul singur), productia sa creste cu 13 unitati.

Ceea ce trebuie observat este insa ca, atunci cand numarul de salariati creste, produsul marginal al mainii de lucru scade. Aceasta trasatura este cunoscuta sub denumirea de legea productivitatii marginale descrescatoare si se refera la scaderea produsului marginal creat de un factor de productie, atunci cand cantitatea folosita din factorul respectiv creste, in vreme ce cantitatile utilizate din ceilalti factori raman constante. Din aceasta cauza functia de productie va avea forma din figura de mai jos:

Fig. 7. Functia de productie

Pe de alta parte insa, firma - al carei obiectiv consta in maximizarea profitului - va fi interesata mai degraba in veniturile obtinute decat in cantitatile produse. De aceea, atunci cand va decide cati salariati va angaja, ea va lua in considerare profitul pe care i-1 va aduce fiecare salariat suplimentar. Cum profitul reprezinta diferenta dintre venituri si costuri, atunci profitul suplimentar adus de fiecare angajat reprezinta diferenta dintre contributia respectivului la total venit si salariul sau. Pentru a putea calcula aceasta contributie, trebuie sa transformam produsul marginal al mainii de lucru (exprimat in unitati fizice) in valoarea produsului marginal (masurata in unitati banesti). Pentru acest scop, folosim pretul de vanzare a produsului firmei respective; valoarea produsului marginal (productivitatea marginala, exprimata in unitati valorice) al unui factor de productie este data de produsul marginal al respectivului factor (productivitate marginala in unitati fizice), inmultit cu pretul de vanzare pe piata a bunului realizat (coloana a 4-a din tabelul de mai sus). Deoarece am presupus ca firma actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta (deci pretul de vanzare este constant), atunci si valoarea produsului marginal este descrescatoare, pe masura ce numarul de salariati creste.

Sa vedem acum cati salariati va angaja firma respectiva. Sa presupunem ca salariul unui angajat este de 20 de unitati monetare. in aceasta situatie, primul salariat pe care il angajeaza firma respectiva este profitabil: el aduce un venit de 35 si un profit de 15 u.m. In mod similar, cel de-al doilea realizeaza un venit de 65 si un profit de 45 s.a.m.d. Angajarea unui al cincilea salariat este insa neprofitabil; el ar realiza un venit de numai 15 u.m., in vreme ce salariul sau ar fi de 20, ceea ce ar conduce la o pierdere de 5 u.m. pentru firma respectiva. Pe aceste considerente, firma va angaja doar patru salariati. Din punct de vedere grafic, decizia firmei este prezentata in figura urmatoare:

Fig. 8. Determinarea numarului de salariati, pe care ii va angaja o firma

Valoarea produsului marginal este reprezentata ca o dreapta descrescatoare, deoarece produsul marginal al mainii de lucru este el insusi    descrescator, pe masura ce numarul de salariati creste. Dreapta orizontala din figura semnifica nivelul salariului stabilit de catre piata. In scopul de a-si maximiza profitul, firma va angaja salariatii pana in punctul in care cele doua drepte se intersecteaza (L_E). La stanga acestui punct, valoarea produsului marginal este mai mare decat salariul, deci angajarea a inca unui salariat este profitabila din punct de vedere al firmei. Deci, o firma actionand in conditii de concurenta perfecta va angaja salariatii pana in punctul in care valoarea produsului marginal va fi egala cu nivelul salariului. in fapt, deciziile unei firme in legatura cu cat de mult va produce si respectiv, cu cat de mare va fi cererea sa de factori de productie nu reprezinta altceva decat cele doua fete ale uneia si aceleiasi monede. Astfel, atunci cand o firma, aflata pe o piata cu concurenta perfecta, angajeaza salariatii pana in punctul in care valoarea produsului marginal al mainii de lucru devine egala cu salariul platit muncitorului respectiv, aceasta firma - in mod automat - va produce in punctul in care pretul stabilit de piata este egal cu costul sau marginal.

Din perspectiva celor de mai sus, curba cererii de mana de lucru a unei firme individuale, actionand pe o piata cu concurenta perfecta, este data de curba valorii produsului marginal al mainii de lucru.

6. Cererea de mana de lucru pe termen lung

Pe termen lung, cantitatile utilizate din toti factorii de productie pot fi variabile. Sa ne mai reamintim ca, in fapt, curbele costurilor de productie ale unei firme sunt reprezentarea grafica a nivelurilor minime de cheltuieli necesare pentru a realiza fiecare nivel posibil de productie. Obtinerea unui nivel minim de cheltuieli depinde de doi factori: (1) functia de productie, care prezinta alternativele tehnice disponibile si (2) preturile factorilor de productie. Din acest punct de vedere, acelasi nivel de productie a unui bun oarecare poate fi obtinut fie folosind o metoda care utilizeaza mai mult capital (in raport cu mana de lucru), fie una care foloseste mai multa mana de lucru (relativ la capital). De aceea, orice crestere a pretului unuia dintre factorii de productie va determina inlocuirea - intr-o anumita masura -a acestuia cu factorul care devine relativ mai ieftin. Aceasta afirmatie ajuta la intelegerea diferentelor intre tari, in ceea ce priveste dimensiunea raportului mana de lucru-capital, in ramuri similare (spre exemplu, intre agricultura mecanizata practicata in tarile dezvoltate si cea bazata, in primul rand, pe mana de lucru intalnita in tarile in curs de dezvoltare).

Pe termen lung, o crestere a salariilor va determina o reducere a cantitatii de mana de lucru cerute. Efectul de substitutie va conduce la o crestere a cantitatii de capital utilizate la fiecare nivel de productie; in plus, cu cat costul marginal va fi mai mare, cu atat nivelul realizat de productie va fi mai mic. Efectul de substitutie si cel de venit vor actiona deci in aceeasi directie.

Reducerea nivelului de productie va determina insa o diminuare a cantitatilor folosite din toti factorii de productie. Din aceasta perspectiva, cantitatea de capital folosita creste ca urmare e efectului de substitutie, dar scade ca efect al celui de venit. Efectul net al acestor influente depinde de elasticitatea cererii pentru produsul firmei respective: cu cat cererea va fi mai elastica, cu atat reducerea de productie - ca urmare a cresterii pretului unui factor de productie - va fi mai mare:

Fig. 9. Efectul unei cresteri a salariului asupra cererii de mana de lucru

In graficul de mai sus, sunt prezentate efectele unei cresteri a salariilor. Acest lucru il va determina pe un producator sa foloseasca metode de productie bazate mai mult pe utilizarea capitalului. Pe de alta parte insa, costurile totale si cele marginale vor creste. Atunci cand cererea pentru produsul firmei respective este o dreapta orizontala (CC), o crestere a costului marginal de la Cm₀ la Cmi va determina o reducere a nivelului de productie de la Q₀ la Q|. insa, in cazul in care firma are de satisfacut o cerere descrescatoare (CC'), situatie in care venitul marginal   este reprezentat de Vm atunci modificarea costului marginal va determina o reducere a productiei de mai mici dimensiuni, de la Q_n la Q₂.

7. Metoda curbelor de indiferenta

Pentru a descrie modul cum o firma decide asupra metodei de productie pe care o va folosi, poate fi utilizata si metoda curbelor de indiferenta. Figura de mai jos prezinta cantitati de resurse - mana de lucru (L) si capital (K) - pe care le poate utiliza o anumita firma:

Fig.10. O izocuanta

Punctele A, B, C si D reprezinta cantitatile minime de resurse necesare pentru a produce o unitate dintr-un anumit produs, utilizand tehnici (metode) de productie diferite. Metoda A utilizeaza cel mai mult mana de lucru, dar si cea mai redusa cantitate de capital; in schimb, metoda D prezinta cea mai mare intensivitate a capitalului. Prin unirea punctelor A, B, C si D se obtine o izocuanta ('aceeasi cantitate'). Aceasta este reprezentarea grafica a diferitelor combinatii de factori necesare pentru a realiza un nivel dat de productie.

Figura urmatoare prezinta mai multe izocuante, fiecare dintre ele corespunde unui anumit nivel de productie, iar fiecare punct de pe o izocuanta reprezinta o metoda diferita de productie (care utilizeaza mai mult capital si mai putina mana de lucru sau invers). Nivelul de productie realizat creste, pe masura ce izocuantele se departeaza de origine.

Fig. 11. Minimizarea costului

Trei dintre proprietatile izocuantelor trebuie mentionate: (1) izocuantele nu se pot intersecta, deoarece fiecare dintre ele reprezinta un alt nivel de productie; (2) izocuantele sunt niste curbe descrescatoare, deoarece o firma - pentru a realiza un anumit nivel de productie - va utiliza mai mult capital decat in prezent, numai in cazul in care va folosi mai putina mana de lucru si viceversa; (3) izocuantele sunt niste curbe convexe, deoarece - pe masura ce, spre exemplu, cantitatea de mana de lucru scade - este nevoie de cantitati tot mai mari de capital pentru a realiza un nivel constant de productie.

in figura de ma sus, dreapta L₀K₀ este numita drepata izocostului. Ea reprezinta grafic diferite combinatii de resurse care conduc la acelasi nivel de cheltuieli. Cu alte cuvinte, la un anumit nivel al cheltuielilor, o firma poate utiliza mai mult capital numai daca renunta la o anumita cantitate de mana de lucru. Panta dreptei izocostului reflecta preturile relative ale celor doi factori de productie. Astfel, in punctul K₀, firma respectiva cumpara numai capital; daca renunta Ia o unitate de capital, ea poate achizitiona una sau mai multe unitati de mana de lucru, in functie de preturile celor doi factori de productie. in plus, niveluri mai mari de cheltuieli vor fi reprezentate prin drepte ale izocostului paralele cu L₀Kn, dar situate la dreapta acesteia. Date fiind aceste consideratii, decizia firmei va fi urmatoarea:

In scopul de a-si minimiza cheltuielile necesare realizarii unui nivel dat de productie, firma va decide sa produca in punctul in care dreapta izocostului este tangenta la una dintre izocuante.

Acest punct exista si este unic. In plus, in acest punct, panta (negativa) a dreptei izocostului este egala cu panta (negativa) izocuantei. Daca notam cu s -salariul si cu d - pretul capitalului, atunci panta dreptei izocostului este -d/s. Sa incercam in continuare, sa vedem care este panta izocuantei.In cazul in care firma va utiliza o unitate suplimentara de capital, atunci ea va produce o cantitate suplimentara de produse, egala cu produsul fizic marginal al capitalului (PMK), adica productivitatea capitalului exprimata in unitati fizice. Pe de alta parte insa, prin renuntarea la o unitate de mana de lucru, firma renunta la o cantitate de productie egala cu produsul fizic marginal al mainii de lucru (PML). Deci, o modificare de sens contrar - egala cu (-PMK/PML) - a factorului mana de lucru va mentine acelasi nivel de productie (conditie pentru ca firma sa se situeze in continuare pe aceeasi izocuanta), desi cantitatea de capital a crescut cu o unitate (+1). Aceasta inseamna ca raportul (-PMK/PML) este chiar panta izocuantei, deoarece ne arata ce modificari trebuie sa survina in cantitatea de mana de lucru necesara pentru a pastra acelasi nivel de productie, in cazul unei cresteri cu o unitate a cantitatii de capital. Conditia de mai sus poate fi scrisa in felul urmator:

Panta dreptei izocostului = -d/s = - PMK/PML = Panta izocuantei

La acelasi rezultat se ajunge si in cazul in care firma urmareste nu minimzarea costului pentru un nivel dat al productiei, ci alte criterii, cum ar fi maximizarea productiei, la un nivel dat al cheltuielilor.

Punctul A din figura de mai sus reprezinta deci punctul in care nivelul de productie dat de izocuanta respectiva va fi produs in conditiile unor cheltuieli minime. in mod similar, pot fi determinate astfel de puncte pentru toate izocuantele din grafic; va fi obtinuta, in acest fel, curba costului total. Mai ramane de analizat cum firma isi va stabili nivelul de productie (izocuanta) care conduce la maximizarea profitului.

Pentru aceasta, sa presupunem ca, in punctul A, produsul marginal al mainii de lucru se situeaza peste nivelul s al salariului. Ecuatia de mai sus ne arata ca, pe termen lung, produsul marginal al capitalului va depasi, de asemenea, pretul sau d, deoarece numai intr-o astfel de situatie raportul d/s dintre preturile factorilor va fi egal cu raportul productivitatilor marginale PMK/PML. Dar intr-o astfel de situatie, firma va dori sa sporeasca productia, ceea ce - pe termen lung - se va si intampla; procedand astfel, firma va folosi cantitati supimentare din fiecare factor, pana in momentul in care produsul marginal al fiecarui factor devine egal cu pretul acestuia:

PML=s si PMK=d

Profitul va fi deci maxim numai in cazul in care respectiv de productie va fi realizat cu cheltuieli minime.

8. Echilibrul pe piata muncii

Am vazut pana acum modul cum o firma oarecare, aflata pe piata cu concurenta perfecta si care are drept obiectiv maximizarea profitului, ia decizia cu privire la cati salariati va angaja. Cu alte cuvinte, au fost formulate doua concluzii cu privire la stabilirea nivelului salariului:

Salariul se modifica in asa fel, incat sa echilibreze cererea si oferta de mana de lucru;

Salariul este egal cu valoarea produsului marginal al mainii de lucru.

La prima vedere, poate parea oarecum surprinzator ca salariul reuseste sa realizeze ambele aceste lucruri deodata. Figura de mai jos prezinta situatia de echilibru de pe piata muncii:

Fig. 12. Echilibru! pe piata muncii

Salariul (la nivelul Se) si cantitatea de mana de lucru folosita (la nivelul Le) s-au ajustat in asa fel, inca cererea si oferta sa devina egale. Atunci cand piata este in echilibru, fiecare firma a angajat exact acel numar de salariati pe care il considera profitabil la nivelul dat al salariului de echilibru. Cu alte cuvinte, fiecare firma a urmarit obiectivul maximizarii profitului, angajand salariati pana in momentul in care valoarea produsului marginal a devenit egala cu salariul.

Acesta inseamna ca orice modificare a cererii sau ofertei de mana de lucru trebuie sa conduca la modificarea, in aceeasi masura, a salariului de echilibru si a valorii produsului marginal, atata timp cat acestea trebuie sa fie intotdeauna egale. Sa analizam, in continuare, cateva astfel de modificari.

9. Modificarea ofertei de mana de lucru

Sa presupunem o crestere, dintr-un motiv sau altul, a ofertei de mana de lucru (in pozitia O,, din figura de mai jos). La nivelul initial al salariului (Se), va aparea o oferta in exces de mana de lucru. Acest surplus va determina o scadere a nivelului salariului (la nivelul Si), ceea ce va stimula firma sa angajeze muncitori suplimentari.

Fig. 13. Modificarea ofertei de mana de lucru

Pe masura ce numarul de salariati creste, produsul marginal al mainii de lucru scade, la fel ca si valoarea produsului marginal. in noua pozitie de echilibru atat salariul, cat si valoarea produsului marginal sunt mult mai mici decat inainte.

10. Modificarea cererii de mana de lucru

Sa presupunem acum o modificare a gusturilor consumatorilor determina o crestere a pretului unui anumit produs. Aceasta crestere a pretului nu influenteaza in nici un fel produsul marginal ai mainii de lucru, indiferent care ar fi numarul de salariati utilizat pentru obtinerea produsului respectiv. Ea determina insa o crestere a valorii produsului marginal. Firma va dori sa angajeze mai multi salariati decat pana acum.

Fig, 14. Modificarea cererii de mana de lucru

Datorita faptului ca cererea de mana de lucru s-a deplasat spre dreapta, nivelul de echilibru al salariului si cantitatea de mana de lucru au crecut. inca o data, salariul si valoarea produsului marginal s-au deplasat impreuna, in aceeasi directie.

Aceasta analiza justifica, in fapt, afirmatia potrivit careia, daca o firma o duce bine si salariatii sai au numai de castigat. Ca urmare a cresterii cererii pentru produsul sau, firma va obtine un profit mai mare, dar si salariatii sai vor fi platiti cu salarii mai mari. Lucrurile s-ar petrece exact invers, in cazul cand s-ar inregistra o scadere a cererii consumatorilor.

11. Imperfectiuni pe piata muncii

Pana in prezent am considerat ca piata muncii este o piata cu concurenta perfecta. In realitate, ea este o piata imperfecta atat din perspectiva cererii, cat si a ofertei. Astfel, intre imperfectiunile legate de cererea de mana de lucru pot fi mentionate: (1) existenta monopolurilor sau a monopsonurilor (adica spre exemplu, organizatii patronale care negociaza - in mod colectiv - salariile si conditiile de ocupare, in numele firmelor membre). Pe de alta parte, sunt imperfectiuni legate si de oferta de mana de lucru, cum ar fi existenta sindicatelor si aparitia, in consecinta, a institutiei negocierilor colective. Vom analiza, in continuare, cazul unui monopol, al unui monopson, precum si influenta exercitata de sindicate si de procesul negocierilor colective.

Politica de angajari a unui monopol ce urmareste maximizarea profitului

Un monopol, dupa cum stim, este confruntat cu o curba descrescatoare a cererii pentru produsul sau. Aceasta inseamna ca, daca el utilizeaza mai multi salariati, va trebui sa reduca pretul de vanzare (pentru a putea vinde cantitatea suplimentara realizata). Dupa cum se arata in figura de mai jos, curba produsului marginal (PML) se gaseste sub curba valorii produsului marginal (VPM):

Fig, 15. Cazul unui monopol

Sa presupunem, in continuare, ca monopulul opereaza pe o piata a muncii perfect concurenti ale si, de aceea este confruntat cu o oferta de mana de lucru perfect elastica (SS, ceea ce semnifica faptul ca monopolul respectiv poate sa angajeze oricati muncitori, de la salariul fixat de piata). in aceasta situatie, monopolul va angaja OL unitati de munca. Angajarea unor muncitori pe acest nivel va determina o crestere mai mare a cheltuielilor cu salariile decat a veniturilor firmei, ceea ce va conduce la o scadere a profiturilor.Pe de alta parte, in conditiile in care toate pietele ar fi perfect concurentiale, nivelul de ocupare ar fi OL,. Se poate deci constata ca monopolul utilizeaza mai putina mana de lucru decat o firma aflata in situatia concurentei perfecte. Aceasta rezulta, de altfel, din faptul ca monopolul produce mai putine decat s-ar produce pe o piata perfect concurentiala.

Politica de angajari a unei firme aflate in pozitie de monopson pe piata manii de lucru

Sa presupunem acum cazul invers: un monopson pe piata mainii de lucru (si care, in acest fel, poate influenta nivelul salariilor sial ocuparii), dar care isi vinde produsele lui pe o piata perfect concurentiala.

Nivelul de echilibru (in ceea ce priveste ocuparea mainii de lucru) al monopsonului va fi influentat de costul marginal al mainii de lucru (Cm) si de valoarea produsului marginal al muncii (PML = VPM)

Costul marginal al mainii de lucru are insa doua componente:

in calitate de monopson, firma respectiva va putea angaja muncitori suplimentari numai daca ofera un salariu maimare;

in plus, presupunand ca toti muncitorii primesc acelasi salariu, orice salariu mai mare menit a atrage muncitori suplimentari va trebui platit si muncitorilor existenti.

Din aceste motive, costul marginal al mainii de lucru este mai mare decat costul mediu al ei:

Fig. 16. Cazul unui monopson pe piata mainii de lucru

In figura de mai sus, curba crescatoare SS este, in fapt curba costului mediu al mainii de lucru: ea arata nivelul salariului necesar pentru a atrage o anumita oferta de mana de lucru. Dat fiind faptul ca monopsonul respectiv urnareste sa-si maximizeze profitul, numarul de salariati pe care el poate si doreste sa-1 angajeze este determinat de intersectia curbei Cm cu cea a (PML = VPM). Deci monopsonul va utiliza OL unitati de munca, iar salariul pe care il va plati va fi OW.

Aceasta metoda face posibila calcularea si comentarea aportului la cresterea economica a patru factori: doi cantitativi si doi calitativi, dupa cum urmeaza:

cresterea populatiei ocupate (DPL);

cresterea productivitatii muncii (DPW);

cresterea capitalului fix (DPK);

cresterea eficientei folosirii capitalului fix (DPE).

12. Factorul natural

Premisa primara a satisfacerii nevoilor umane esie natura. Mediul natural este cel dintai izvor al resurselor materiale si cadrul existentei si al activitatii oamenilor. Direct sau indirect, natura ofera aproape toate cele necesare existentei omului si progresului societat

Problemele folosirii rationale, ale conservarii si economisirii resurselor naturale au devenit tot mai stringente in ultimul timp.

Desfasurarea unei cresteri economice intr-un mod realist presupune cunoasterea resurselor naturale, clasificarea lor detaliata si luarea in considerare a progresului stiintific si tehnic, care trebuie sa fie si progres economic si ecologic.

Clasificarea resurselor naturale, din punct de vedere al originii si ritmului de formare in resurse neregenerabile si resurse regenerabile, ofera posibilitatea unei politici economice bazate pe un orizont de timp adecvat si unei alocari eficiente a resurselor nu numai intre productii, dar si intre generat

Resursele neregenerabile cuprind zacamintele de carbune, petrol, minereuri de fier, cupru, cositor, aur, argint, etc., care nu se reproduc sau se produc in cantitati irelevante pentru cresterea economica.

Resursele regenerabile se disting prin capacitatea de a se reinnoi, fie in mod natural, fie prin interventia omului, in conjugare cu natura. Durata de reproductie a acestor resurse difera insa foarte mult de la o varietate la alta.

In conditiile crizei de materii prime si energie, recuperarea oricarei resurse refolosibile, sub diferite forme, capata asemenea dimensiuni incat trebuie sa fie inscrisa ca o masura eficienta in orice strategie care isi propune dret scop activizarea elementelor dispersate in procesele de productie, circulatie si consum, dar care pot fi valorificate cu finalitati multiple.

Revolutia stiintifica si tehnica contemporana ridica noi probleme in relatia dintre cresterea economica si progres tehnic, pe de o parte, si protectia mediului natural, pe de alta parte.

Cresterea economica, in conditiile neprotejarii resurselor, se dovedeste inacceptabila atat din punct de vedere al mediului, cat si ai dezvoltarii, caci invatamant, cultura vor conduce la instruirea si calificarea indivizilor, la pastrarea starii de sanatate a populatiei sau la refacerea acesteia, creand astfel conditii propice participarii,, cu o productivitate-a muncii sporita, la dezvoltarea activitatii economice si sociale.

13. Factorul uman si investitiile in resurse umane

Factorul uman contribuie la cresterea economica, prin sporirea volumului de munca prestata la scara macroeconomica de catre populatia ocupata in cadrul timpului de munca efectiv, precum si prin calitatea fortei de munca, exprimata sintetic prin productivitatea munc La baza factorului uman se afla resursele de munca.

Resursele de munca sau potentialul de munca al unei tari exprima totalitatea persoanelor in varsta legala de munca si apte de munca.

Potentialul de resurse de munca depinde, in principal, de factorii demografici, cum sunt: densitatea populatiei, natalitatea, mortalitatea, miscarea migratorie internationala a oamenilor, durata medie de viata, mai ales a vietii active, conditiile de trai, etc. Din resursele de munca o parte formeaza populatia activa, iar cealalta parte constituie populatia inactiva.

Populatia activa reprezinta forta nemijlocita de productie a societat in definirea conceptului de populatie activa exista deosebiri nationale.In literatura de specialitate din tara noastra, populatia activa este considerata ca fiind totalitatea persoanelor ocupate in procesul muncii sociale in diferite activitati profesionale, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii si studentii de Ia cursurile de zi, precum si persoanele in curs de schimbare a locului de munca. La o marime data a populatiei totale, populatia activa si ponderea acesteia in total depind de: evolutia demografica anterioara, durata scolarizarii, structura pe sexe a populatiei, reglementarea varstei de pensionare, normalitatea, respeciv gradul de infirmitate a populatiei, etc.

Cresterea economica si populatia activa sunt in relatii de reciprocitate. Pe de o parte, cresterea are incidente directe asupra naturii si evolutiei angajatilor (sectoare de activitate, grupuri socio-profesionale), asupra mobilitatii geografice si profesionale a populatiei active, asupra calitatii, duratei, greuiatii, dificultatii muncii, etc. Pe de alta parte, populatia activa poate exercita o influenta favorabila asupra cresterii economice gratie cresterilor mai mici sau mai ridicate ale productivitatii, prin calitatea formatiei de lucru, prin deschiderea sa spre mobilitatea geografica si profesionala.

Din populatia activa, cea care isi aduce efectiv contributia la crearea de noi bunuri materiale si servicii este populatia ocupata. Aceasta cuprinde persoanele care presteaza efectiv o munca si obtin un venit din prestarea munc Dinamica populatiei ocupate si ponderea ei in totalul populatiei depind de mai multi factori: capacitatea economiei nationale de a crea noi locuri de munca, raportul dintre cererea si oferta de forta de munca, motivatia participarii la munca, etc. Somajul este unul din factorii care influenteaza in permanenta raportul dintre populatia ocupata si cea activa.

Potentialul de munca este influentat si de calitatea factorului uman, care se afla in stransa legatura atat cu nivelul de instruire profesionala si de cultura generala, cat si cu nivelul general de dezvoltare economica a tar Intre continutul factorului uman si nivelul general de dezvoltare a societatii exista permanent o relatie de interdependenta, de interconditionare.

Simon Kuznets apreciaza ca 'sporirea masei de cunostinte constituie factorul cel mai important al cresterii economice' (S. Kuznets - 'Economic growth and structure', 1966).

De-a lungul timpului, omul a trecut de la activitati simple la altele mai complexe, de la o munca preponderent fizica la alta preponderent intelectuala. Astazi, automatizarea, informatizarea, robotizarea productiei schimba locul si rolul omului in economie, determina sporirea ponderii muncii complexe, creative, ridicarea permanenta a volumului de cunostinte, sporirea importantei laturii calitative a factorului uman.

Drept urmare, intensificarea procesulor de formare si perfectionare permanenta a resurselor de munca au devenit probleme esentiale ale sustinerii cresterii economice.

Spre deosebire de unii economisti, care considera cresterea populatiei ca o amenintare pentru cresterea economica, iar pentru a se evita o catastrofa trebuie sa se recurga la rata zero de crestere a populatiei, Alfred Sauvy, cunoscut ca un demograf de seama, a pus accent deosebit pe factorul demografic in cresterea economica.

In lucrarea sa 'Theorie generale de la population', Sauvy apreciaza cu deplin temei ca niciodata micsorarea populatiei n-a marcat o perioada fericita pentru indivizi, ci, dimpotriva, a constituit un factor de stagnare si regres economic.

El ajunge la concluzia ca stagnarea cresterii populatiei si imbatranirea acesteia constituie principala cauza care a determinat slaba dezvoltare a economiei franceze de la sfarsitul sec. XIX si pana la cel de-al doilea razboi mondial. El atrage atentia asupra efectului binefacator al investitiilor demografice, prin care intelege investitiile 'destinate a face fata cresterii populatiei' (A. Sauvy - 'Theorie generale de la population', 1963).

In tara noastra, statistica evidentiaza scaderea populatiei feta de 1989. Pierderea insemnata din numarul populatiei are multiple cauze, dintre care cele rnai insemnate sunt: emigratia care a avut loc dupa 1989, descresterea dramatica a numarului nasterilor, cresterea mortalitatii, degradarea drastica a nivelului de trai, a conditiilor de locuit, a celor sanitare, etc. Scaderea populatiei, insotita de scaderea mare a 'nasterilor si mortalitatea infantila au dus la o imMtranire demografica, la creare de dezechilibre grave intre generatii si numeroase probleme sociale. Problema echilibrului intre varste nu este una care se rezolva in cativa ani, ci in multe decenii, de aceea reluarea cresterii economice pozitive este si o conditie de existenta a tarii noastre.

Cresterea fortei de munca depinde de urmatorii factori importanti:

- sporul 'natural' demografic - este determinat de o rata a natalitatii mai mare decat rata mortalitatii In general, o crestere rapida demografica inseamna ca tinerii reprezinta un procent din ce in ce mai mare in cadrul fortei de munca. Se presupune ca o forta de munca mai tanara este mai energica si mai sarguincioasa, cu un potential mai ridicat de mobilitate geografica si profesionala. Pe de alta pane, o crestere demografica lenta are tendinta de a creste procentul lucratorilor activi in varsta din economie si rata persoanelor in varsta intretinute ori pensionate in raport cu populatia activa a tarii (rata de dependenta).Daca rata de crestere demografica determina o crestere a numarului de consumatori si a fortei de munca, atunci rata de crestere economica datorata sporului populatiei trebuie sa depaseasca rata de crestere demografica, daca se doreste ca productia pe cap de locuitor, si deci bunastarea sociala, sa creasca.

migratia internationala - reprezinta fluxul de indivizi care se deplaseaza dintr-o tara in alta, fiind determinat de gradul de mobilitate internationala a fortei de munca. Imigratia neta are tendinta de a creste forta de munca dintr-o tara, in vreme ce emigratia neta tinde sa o diminueze. Mobilitatea fortei de munca este afectata totusi de diferentele lingvistice, de obiceiuri si traditii, de oportunitatile de locuri de munca si de sansele de promovare si, foarte important, de legile care reglementeaza imigrarea;

rata de ocupare - reprezinta procentul din populatia activa economic raportat la totalul populatiei. O crestere a ratei va avea drept consecinta sporul de forta de munca. Rata de ocupare este deteiminata de masura in care fiecare esantion de varsta si sex din populatie, conform iegii, obiceiului, traditiei, atitudinii, doreste sa participe activ pe piata munc

Cresterea calitativa a fortei de munca depinde in mod hotarator de dezvoltarea invatamantului, a activitatilor cultural-artistice si de ocrotirea sanatat De aceea, investitiile in resurse umane sunt considerate cele mai eficiente investitii si, totodata, factori importanti ai cresterii economice.

Educatia precede si face posibila cresterea economica, cu conditia de a fi adaptata trebuintelor societatii respective si exigentelor viitorului. Ea valorifica cea mai pretioasa energie - energia umana, furnizand un agent al cresterii care, prin calitatea lui, are un impact direct asupra productivitatii muncii in toate sectoarele de activitate.

Cheltuielile pentru invatamant contribuie ia sporirea eficientei economice, iar expresia sintetica a eficientei acestor cheltuieli o reprezinta contributia Ia cresterea economica.

Activitatile social-culturale contribuie, alaturi de invatamant, la cresterea calitatii factorului uman, ridicarea si imbogatirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor si idealurilor morale si etice, ridicarea gradului de educatie si civilizatie.

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale exercita influenta asupra economiei, asupra dezvoltarii economice; ele contribuie la intretinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatii de munca a indivizilor, la formarea si ridicarea calificarii acestora.

Prin urmare, resursele financiare destinate culturii si artei intra in componenta 'investitiei in resurse umane'; ele au un efect indirect si mai indepartat, influenteaza pozitiv activitatea economica si sociala si, in final. contribuie la cresterea economica.

Intre cheltuielile pentru actiuni social-culturale si cele pentru cresterea economica a tarii exista relatii de interconditionare: o tara dezvoltata din punct de vedere economic va dispune de mai mari resurse financiare si va putea indrepta o parte din ele pentru finantarea acestor actiuni; la randul lor, actiunilede invatamant, cultura vor conduce la instruirea si calificarea indivizilor, la pastrarea starii de sanatate a populatiei sau la refacerea acesteia, creand astfel conditii propice participarii, cu o productivitate a muncii sporita, la dezvoltarea activitatii economico-sociale.

Sanatatea reprezinta unul dintre cei mai importanti factori care asigura desfasurarea vietii si activitat

Ocrotirea sanatatii nu este numai o problema medicala, ci si o problema cu profund caracter social, facand parte integranta din ansamblul conditiilor social-economice de dezvoltare. Eficienta economica a ocrotirii sanatatii se concretizeaza in reducerea perioadelor de incapacitate de munca datorate imbolnavirilor si accidentelor, eradicarea unor boli, limitarea extinderii altora. Pastrarea sanatatii conduce la cresterea duratei medii de viata si a vietii active, la cresterea capacitatii de munca, la economisirea unor importante fonduri financiare si, in ansamblu, Ia cresterea venitului national.

14. Cresterea productivitatii muncii - factor de baza al dezvoltarii economice

Importanta covarsitoare pe care o are sporirea sistematica a productivitatii muncii a facut ca aceasta problema sa ocupe un loc central in politica economica.

Cresterea productivitatii muncii are ca efect direct economisirea muncii omenesti, respectiv reducerea cantitatii de timp cheltuite pentru crearea unei valori de intrebuintare, sau marirea numarului de unitati de valori de intrebuintare create intr-o unitate de timp. Ea presupune o asemena 'schimbare in procesul muncii datorita careia - scria K. Marx - se reduce tirnpul de munca socialmente necesar pentru producerea unei marfi, datorita careia o cantitate mai mica de munca dobandeste forta de a produce o cantitate mai mare de valoare de intrebuintare'. Cu alte cuvinte, prin cresterea productivitatii muncii are loc o economisire a timpului pe care solicitatea il aloca productiei, creandu-se astfel posibilitatea prelungirii timpului destinat de om dezvoltarii si perfectionarii sale si pentru refacerea fortei de munca. Asa cum precizeaza Marx, intreaga economie se reduce, in ultima instanta, la folosirea rationala a timpului de catre societate.

Astfel cresterea productivitatii muncii se manifesta in societate ca un proces neintrerupt si rapid, el nu mai cunoaste o evolutie oscilatorie, cu perioade de caderi sau intreruperi, manifestandu-se numai ca tendinta generala, ci capata o continuitate deplina, o intensitate deosebita, concretizata intr-un ritm inalt de infaptuire. Pe langa caracterul neintrerupt, cresterea productivitatii muncii capata si un caracter multilateral. Ritmul inalt de crestere a productivitatii muncii este specific pentru toate ramurile de activitate si pentru toate intreprinderile. intarirea si dezvoltarea societatii, ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii si prelungirea timpului liber al acestora se poate realiza numai prin cresterea necontenita a productivitatii muncii in toate domeniile de activitate.

Ridicarea productivitatii muncii contribuie, alaturi de marirea volumului productiei, si la reducerea cheltuielilor de productie, ducand prin aceasta la cresterea rentabilitatii intreprinderilor. Consumul de munca vie si respectiv ponderea retributiei nominale pe unitate de produs se micsoreaza odata cu cresterea productivitatii munc Acest lucru nu se realizeaza prin scaderea retributiei muncitorilor, ci prin reducerea consumului de munca pe unitatea de produs, ceea ce face ca retributia sa se repartizeze asupra unei mase mai mari de bunuri. Reducerea consumului de munca vie si respectiv a retributiei pe unitate de produs (in conditiile sporirii continue a numarului de lucratori si a nivelului retributiei nominale) ca urmare a cresterii productivitatii muncii isi gaseste expresia in cele doua corelatii fundamentale ale indicatorilor de munca si retributie:

devansarea dinamicii fondului total de retributie de catre dinamica productiei globale;

devansarea dinamicii retributiei medii de catre diamica productivitatii muncii

Respectarea corelatiei este necesara deoarece valoarea creata de sporirea productivitatii muncii trebuie sa acopere nu numai sporul de retributie, dar si mijloacele necesare pentru construirea unor noi capacitati de productie suplimentare, pentru marirea alocatiilor pentru nevoi social-culturale etc.

Sporirea productivitatii muncii actioneaza in directia reducerii cheltuielilor de productie si prin faptul ca o serie de cheltuieli, cum sunt cele indirecte (de intretinere, administratie etc), raman neschimbate, sau nu cresc proportional cu sporirea productiei, fapt ce determina ca ele sa se repartizeze asupra unui numar mai mare de produse, reducandu-se ponderea lor pe unitatea de produs.

Cresterea productivitatii muncii, fiind factorul cu contributia cea mai mare la sporul absolut al venitului national, reprezinta in acelasi timp factorul de care depinde volumul acumularilorin economie cu alte cuvinte asigurarea dezvoltarii neintrerupte si echilibrate a economiei nationale, infaptuirea in ritm rapid a reproductiei. Cum venitul national este si sursa consumului, cresterea productivitatii muncii are rol hotarator si in ridicarea bunastarii celor ce muncesc. Cu cat este mai mare productivitatea muncii, cu cat bogatiile nationale si potentialul uman sunt valorificate la un nivel mai inalt, cu atat se creeaza posibilitati mai mari pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale intregii populat

Rolul deosebit pe care il are cresterea productivitatii muncii in dezvoltarea de ansamblu a economiei nationale determina ca sarcinile in acest domeniu sa fie ridicate. Realizarea lor depinde de transpunerea in viata a masurilor luate de stat in vederea cresterii productivitat

15. Factorii psihosociali ai cresterii productivitatii muncii

Structura socioprofesionala a fortei de munca, gradul de integrare a acesteia in conditiile tehnico-productive si sociale ale intreprinderii, stabilitatea si nivelul calificarii ei influenteaza in mod hotarator functionalitatea de ansamblu a intreprinderii, deci si functionalitatea ei pe planul productivitatii munc

in conditiile progresului tehnic modern, forta de munca se prezinta ca factor esential al dezvoltarii economice. in imprejurarile actuale, cand stiinta devine o forta de productie nemijlocita, cand creatiile stiintifice si tehnice cunosc o dezvoltare exploziva, nivelul, ritmul si amploarea dezvoltarii economice a unei tari, valorificarea optima a bogatiilor ei naturale, sporirea avutiei nationale, gradul ei de prosperitate si civilizatie depind din ce in ce mai mult de calitatea resurselor de munca, de utilizarea lor rationala.

Daca in diversele cercetari si studii privind productivitatea muncii, majoritatea factorilor economici, tehnico-materiali si de structura au fost analizati in profunzime, nu acelasi lucru se poate spune despre factorii psihosociali ai productivitatii munc Subgrupa acestor factori cuprinde acele variabile de natura psihosociala care au o influenta directa asupra productivitatii muncii, deoarece ele se raporteaza la factorul uman.Activitatea productiva se desfasoara, dupa cate stim, nu numai intr-un mediu social organizat, in cadrul unei anumite structuri obiective, in care oamenii se prezinta ca o forta de munca uriasa, neomogena in structura, avand calificari, specializari si pozitii ierarhice diferite, trasaturi de personalitate diferite. Mai mult, fiecare aduce cu el o multitudine de experiente sociale, o varietate de aspiratii, incat intreprinderea este traversata, pe deasupra masinilor si a produselor, de stari de spirit ce patrund din exterior. Aceastea se insereaza, mai usor sau mai greu, cu calm sau din contra, cu conflicte, la relatiile fundamentale create de fluxul productiei.

Asadar, in cadrul oricarei structuri organizationale, sau, mai clar, organizatii se creeaza un mediu psihosocial propriu, care, la randul lui, va determina ca relatiile interpersonale existente sa fie de o anumita natura. Pentru ca activitatea de productie sa fie cat mai eficienta, trebuie analizate si studiate structurile, sa le spunem mentale-specifice, din fiecare organizatie sau mediu organizational. Cu alte cuvinte, trebuie sa se cunoasca sub toate aspectele (cantitativ, dar mai ales calitativ) elementul uman al productiei, deoarece acesta reprezinta elementul determinant, mai ales daca avem in vedere ca principala forta productiva a societatii o reprezinta omul, cu plenitudinea capacitatilor lui fizice si intelectuale si cu o anumita structura psihologica.

Ignorarea factorilor psihosociali ai productivitatii muncii sau tratarea superficiala a lor are un efect negativ asupra eficientei productiei. Studiile economice trebuie completata si cu analiza variabilelor psihosociale ale productiei si productivitatii muncS-a trecut ulterior la cercetarea grupului de munca ca organizatie sociala si a relatiilor dintre indivizii din cadrul grupului, precum si la relatiile dintre indivizi si grupele de munca din care fac parte. Este interesant de amintit ca s-a facut o legatura intre productivitatea muncii si grupului neformal de munca, astfel incat s-a deschis drumul studierii acestei forme de organizare social-umana, a fenomenelor care o caracterizeaza si a rolului social pe care-1 are in determinarea nivelului productivitatii munc

Explicatia orientarii cercetarilor occidentale in directia surprinderii, evidentierii si activarii variabilelor factoriale de natura psihosociala trebuie cautata in urmatoarele:

cresterea ponderii factorilor tehnici, a investitiilor facute in aparatul tehnic al productiei, care a devenit foarte complex. in aceasta situatie, pentru obtinerea unor profituri ridicate in continuare s-a indreptat atentia spre cel de-al doilea factor al productiei - factorul uman, care in febra perfectionarilor tehnice fusese neglijat;

intensificarea conflictelor sociale, paralel cu cresterea gradului de organizare a oamenilor, pentru asigurarea unor conditii normale de munca, a unor salarii ridicate, a unor servicii sociale corespunzatoare etc.

Rezolvarea acestor probleme si goana dupa profituri cat mai mari au determinat reconsiderarea, rolului factorului uman in productie. De aici se desprinde cresterea interesului pentru intensificarea cercetarilor de natura psihosociala.

In reogarnizarea sau recompensarea sarcinilor trebuie sa se aiba in vedere nu numai sarcinile de productie propriu-zise, nivelul su gradul de calificare al lucratorilor, ci si factorii motivatori de continut, astfel incat organizarea muncii sa se faca imbibandu-se obiectivele intreprinderii cu dorintele manifestate si posibilitatile lucratorilor. Sistemul are in vedere depistarea talentelor, motivarea lucratorilor pentru punerea in valoare a acestora, reorganizarea muncii in functie de dorintele si interesele intrepinderii, dar si a intereselor lucratorilor, reorganizarea controlului indeplinirii sarcinilor si transferarea lui in cea mai mare parte asupra lucratorilor, iar in final, asigurarea unui raspuns (feed-back) care sa permita fiecarui lucrator sa-si analizeze activitatea si sa faca eventuale corect De fapt, asa cum rezulta din cele aratate mai sus, sistemul presupune imbinarea a trei elemente:

modificarea muncii, care are in vedere tocmai reasezarea sarcinilor si constituirea unei sarcini recompuse;

controlul privind desfasurarea acestei sarcini recompuse. Aici se are in vedere un transfer de atributii in acest domeniu de la organele superioare (sefi-ateliere, sefi-echipa, maistrii etc.) la lucratori. in cazul lucratorilor noi, munca de control trebuie desfasurata cu atentie de catre seful direct, transferul urmand a se realiza treptat, pe masura ce are loc integrarea acestora in productie;

feed-back-ul, necesar pentru eventuale corectii si mai ales pentru introducerea sentimentului de realizare personala.

Specialistii in acest domeniu arata ca in conditiile contemporane exista mari posibilitati de 'imbogatire' a muncii pentru fiecare meserie. in aceasta idee, Robert N. Ford propune o schema de modulare a sarcinilor si o serie de prescriptii generale care pot fi luate in considerare si aplicate la toate tipurile de munca sau meser

Rezultatele aplicarii metodei amintite sunt evidentiate la nivelul lucratorilor, in cresterea satisfactiei pentru munca depusa, a gradului de responsabilitate, in perfectionarea pregatirii profesionale si implicit in sporirea performantelor, respectiv a productivitatii munc Prin intermediul metodei respective se realizeaza o implicare mai activa a teoriei moivatiei in sistemul de organizare a muncii, avandu-se in vedere si directiile progresului tehnic contemporan. Respectiv, se pleaca de la ideea ca lucratorii nu pot fi motivati din afara muncii sau sarcinilor pe care le au de executat, ci, dimpotriva, motivarea trebuie sa porneasca din interiorul muncii, cu alte cuvinte trebuie dezvoltate acele elemente ale muncii - prin sistemul de modulare a sarcinilor - care sa permita lucratorilor participarea constienta la organizarea muncii lor si, pe aceasta cale, la obtinerea unor performante superioare. Aceste elemente reunite, paralei cu eliminarea factorilor de insatisfactie (climat de munca necorespunzator, relatii interpersonale neprincipiale, relatii incordate cu seful direct etc.) asigura mobilizarea permanenta a lucratorilor in directia perfectionarii lor profesionale si implicit a cresterii productivitatii munc

Toate studiile referitoare la motivatie, fie in mod direct, fie in mod indirect, scot in evidenta corelatia care exista intre satisfactie si productivitate. Aceasta corelatie este uneori contestata, respectiv dupa unii autori nu exista o relatie stabila intre cele doua elemente, satisfactiile actuale fiind adesea mai putin importante pentru determinarea comportamentului organizational. Dupa alti autori, corelatia pozitiva descoperita intre satisfactie si productivitate este interpretata in sensul ca mai mult o productivitate inalta genereaza un moral ridicat, si nu invers.

Factorii psihosociali care au contigenta cu productivitatea muncii nu sunt omogeni. Unii dintre ei denumiti factori intrinseci muncii de tip industrial, se formeaza si apar in cadrul unor colectivitati umane organizate, fiind un produs specific al relatiilor interumane . Acesti factori, ca: integrarea in munca si gradul ei de nuantare, satisfactie profesionala, relatiile formale si cele neformale de munca, atitudinea fata de colectiv etc., apar de la inceput ca factori sociali. Atitudinea fata de grupul formal sau neformal se manifesta numai in cadrul unei colectivitati umane, in afara acesteia ea neputand exista.

Alti factori, denumiti factori extrinseci muncii de tip industrial, nu sunt initial sociali prin efectul pe care-1 exercita asupra colectivitatilor umane organizate. Astfel, factori ca: structura sociala a fortei de munca (varsta, sexul, pregatirea scolara, vechimea, mediul de provenienta), tipul de conducere utilizat, conditii ergonomice, gradul de stabilitate a fortei de munca, sistemul de servicii sociale, timpul liber, distanta pana la locul de munca etc, actioneaza ca urmare a unei legi obiective si a unor masuri economice, culturale, politice, juridice luate in cadrul societat Ei au un caracter general si, in conditii identice, influenteaza in egala masura asupra tuturor indivizilor umani. Actiunea lor, care nu se manifesta decat intr-un anumit cadru are totusi o influenta deosebita asupra productivitatii munc Desi acesti factori nu imbraca de la inceput un caracter social, prin actiunea lor contribuie la aparitia si dezvoltarea unui anumit tip de relatii interumane intre membrii unei colectivitati, la nasterea anumitor sisteme de comunicare etc. Asadar, prin actiunea lor, acesti factori devin sociali, avand in ceea ce ne priveste, aceeasi importanta ca si factorii intrinseci.

Factorii psihosociali care au tangenta cu productivitatea muncii sunt numerosi. Prin influenta pe care o exercita asupra comportamentului, actiunilor, constiintei indivizilor umani si a colectivelor de munca, ei actioneaza asupra productivitati muncii, capatand calitatea de a o influenta si, impreuna cu alti factori, de a o determina..

Intensitatea actiunii lor, ca si efectele ei sunt diferite de la o situatie la alta. Daca modul de manifestare si efectele actiunii unor factori asupra productivitatii muncii sunt cunoscute datorita unor analize stiintifice intreprinse in aceasta directie, alti factori sunt putin cunoscuti, premisele teoretice avansate asupra sferei lor de actiune si asupra efectelor acestei actiuni avand la baza de multe ori doar observatii empirice. Nu mai vorbim despre totala ignorare a unora, iar in cazul multor intreprinderi intalnim numai recunoasterea formala a existentei lor si nimic intreprins pentru punerea lor in valoare. Importanta care se acorda acestora in tarile cu o industrie avansata demonstreaza ca, pe langa factorii de natura economica si tehnico-materiala, factorii psihosociali, atunci cand sunt activati, reprezinta o forta puternica de potentare a productivitatii muncii, respectiv a productiei.

In analiza acestor factori si a modului lor de actiune nu trebuie sa pierdem din vedere influenta exercitata de relatiile de proprietate socialiste asupra relatiilor interumane ce apar in cadrul unitatilor economice, precum si asupra profilului spiritual al membrilor societatii {V. Cornescu, 1979).