Obiective si probleme de macroeconomie - obiective si principii de macroeconomie

Obiective si probleme de macroeconomie

Macroeconomia este un domeniu al stiintelor economice. Spre deosebire de microeconomie, macroeconomia opereaza cu marimi agregate, cerceteaza comportamentul economiei in general, cum ar fi venitul total sau gradul de ocupare al fortei de munca, rata inflatiei sau oscilatiile conjuncturale. Macroeconomia incearca sa gaseasca explicatii pentru aceste oscilatii, sa gaseasca factorii de control relevanti si sa evidentieze interdependentele  dintre acestia.

In centrul atentiei teoriilor macroeconomice se afla, in final, rolul pe care statul il are in intreg contextul economic; din aceste teorii deriva cerinte adresate politicii economice. Guvernele incearca sa modifice marimile care sunt semnificative din cauza considerarii ex-post. Astfel prin modificari ale impozitelor, dobanzilor sau a cererii statului, scopuri definite politic, se urmaresc alte scopuri cum ar fi stabilitatea nivelului preturilor, gradul de ocupare completa a fortei de munca sau cresterea economica. Marimile macroeconomice joaca un rol important in procesul politic de legitimare, deoarece pot fi interpretate de alegatori ca un indiciu asupra calitatii muncii Guvernului.

Economia oricarei tari reprezinta un ansamblu deosebit de complex, expresie a volumului urias de operatii si tranzactii intre numerosii participanti sau agenti economici care produc, finanteaza, distribuie si consuma bunuri si servicii. Toti acesti participanti, numiti unitati rezidente pot avea sau nu nationalitatea tari respective si pot sa fie sau nu prezente pe teritoriul tarii in momentul in care se efectueaza operatii si tranzactii economice.

O caracteristica esentiala a lumii contemporane o reprezinta accentuarea interdependentelor dintre activitatile economice desfasurate de diferiti agenti economici individuali. Desi aceste activitati economice se desfasoara intr-o mare varietate de conditii economice, tehnico-stiintifice, politice, naturale, etc., ele se deruleaza intr-o puternica unitate si interactiune. Avand in vedere acest fapt, macroeconomia isi propune drept obiectiv esential sa studieze economia ca un tot, problemele sale teoretice si practice, privite din unghiul unor astfel de interdependente, mai exact, din perspectiva agentilor economici agregati. Ea nu pune accentul pe intelegerea detaliata a fenomenelor si proceselor economice (pretul unui produs in raport cu cel de-al doilea produs, productia unui bun in raport cu productia altuia, etc.), ci este  tabloul de ansamblu al economiei, se intereseaza, mai ales, de interactiunea partilor sale componente, de modul cum ele se ajusteaza si se influenteaza unele pe altele. Variabilele care intereseaza macroeconomia sunt productia si venitul national, ocuparea si neocuparea, consumul total, economiile totale, nivelul circulatiei monetare, nivelul general al preturilor, etc.. Toate acestea sunt denumite agregate economice.[1]

Obiective si principii de macroeconomie

Teoria macroeconomica studiaza economia nationala si economia mondiala, precum si modul in care se formeaza si evolueaza agregatele macroeconomice. Scopul teoriei macroeconomice este acela de a surprinde si explica interconditionarile dintre piete si agentii economici, precum si elaborarea unui mecanism care sa arate modul in care functioneaza economia nationala (preturi, venituri, productie, PIB, utilizarea globala a fortei de munca, curs de schimb). De asemenea, teoria macroeconomica mai studiaza efectele pe care le au actiunile de reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public) asupra veniturilor totale si ansamblului locurilor de munca.

Macroeconomiile se impart in macroeconomii deschise mari si macroeconomii deschise mici. Cei mai multi specialisti impart astfel tarile in functie de pozitia lor pe pietele monetare si financiare mondiale.

Primul principiu al nucleului macroeconomiei se refera la faptul ca PIB-ul real fluctueaza in jurul unui trend crescator in majoritatea economiilor. Trendul ascendent este determinat cu precadere de latura de oferta a economiei (factorii de productie si productivitatea utilizarii acestora). Fluctuatiile PIB-ului real in jurul trendului sau, rezulta in principal, ca urmare a modificarilor pe latura de cerere a economiei.

Al doilea principiu se refera la faptul ca accelerarea expansiunii monetare se regaseste pe termen lung doar in cresterea inflatiei, fara nici un efect in sensul reducerii ratei somajului. Desi controversat nu cu mult timp in urma, principiul se bucura in prezent de o recunoastere relativ larga.

Enuntul principiului este calificat de studiile empirice ale caror concluzii sugereaza ca ratele relativ ridicate ale inflatiei au un impact negativ asupra trendului ascendent pe termen lung PIB-ului real. Implicatia principiului in ceea ce priveste politica monetara sustine ca Banca Centrala trebuie sa-si asume si sa urmareasca in mod consecvent atingerea unui obiectiv privind rata inflatiei pe termen lung.

Al treilea principiu din nucleul macroeconomiei accepta compromisul pe termen scurt dintre inflatie si somaj. Explicatiile compromisului insista fie asupra unor rigiditati nominale pe termen scurt, fie asupra informatiei imperfecte privind preturile. Problema daca politica monetara se transmite prin intermediul ratei dobanzii, al creditului sau al preturilor instrumentelor financiare a ramas in centrul dezbaterii.

De asemenea, exista controverse, indeosebi de natura empirica, privind eficacitatea politicii monetare in raport cu cea fiscala. In ciuda acestor dezbateri, implicatia principiului nu este controversata: politicile macroeconomice trebuie sa stabilizeze rata cererii agregate nominale in scopul atenuarii fluctuatiilor PIB-ului real si al inflatiei.

Al patrulea principiu recunoaste ca anticipatiile reprezinta un factor al impactului politicilor macroeconomice. Anticipatiile raspund la modificarea politicilor macroeconomice si influenteaza efectele acestora. Principiul evidentiaza importanta credibilitatii. Daca politicile macroeconomice sunt credibile, atunci costul pe termen scurt al dezinflatiei este mai redus.

Al cincilea principiu recomanda incadrarea politicilor macroeconomice intr-un proces sistematic bazat mai degraba pe reguli decat pe discretionism. Dezbaterea aplicarii principiului in politica monetara a castigat in complexitate, evoluand de la regula simpla privind stabilitatea ratei masei monetare la functia de reactie a Bancii Centrale indicand raspunsul dezirabil al instrumentelor la obiective, tinte si indicatori. In domeniul politicii fiscale, principiul spune ca rolul stabilizator al acesteia trebuie acceptat cu prudenta. In conditii de incertitudine, regulile, indiferent de forma lor, tind sa reprezinte repere utile ale politicii macroeconomice.