SISTEMUL MONETAR

1.1 Sistemul monetar in strainatate

Dezvoltarea fenomenului financiar-monetar sub forma activitatilor economice de repartitie si monetare a impus structurarea acestuia si completarea sa cu institutii si idei, punandu-se, la un moment dat, baza pentru aparitia si functionarea unui sistem financiar-monetar international. Existenta natiunilor suverane si deschiderea lor spre exterior impun realizarea conversiei unitatilor monetare intre diferite tari datorita tranzactiilor comerciale sau financiare care se deruleaza intre agenti economici rezidenti sau nerezidenti. Realizarea acestor tranzactii si efectuarea platilor internationale au la baza reguli uniforme, stabilite prin intelegerea dintre statele participante la diviziunea internationala a muncii. Acestea sunt supuse unui proces permanent de modificare si adaptare la necesitatile de plati internationale ce decurg din evolutia economiei mondiale, in special din evolutia comertului international. insa, un sistem monetar international nu are sens doar in raport cu necesitatea de a asigura o functionare normala a comertului interantional. Daca toate tarile participante ar avea aceeasi moneda, nu s-ar mai pune problema convertibilitatii. Deci, existenta monedelor straine impune formarea unui sistem monetar international.

Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli inregistrate, cu privire la institutionalizarea, realizarea si circulatia banilor la scara internationala. Aceste reguli trebuie sa defineasca: un regim de schimb constand in principii care asigure convertibilitatea intre monede; aprovizionarea cu bani lichizi in cantitate suficienta pentru a face fata progresului comertului international, un sistem de rezerve care confera statelor ce participa la schimb mijloacele de plata necesare acoperirii dezechilibrelor temporare intre cantitatile de devize intrate si iesite din tara.; mecanisme de reajustare in situatia in care se manifesta dezechilibre ale balantei de plati curente sau conservate pe termen mediu sau lung.

In evolutia relatiilor monetare internationale se pot distinge patru etape: secolul al XIX-lea, in care se manifesta instalarea si apogeul etalonului-aur, a carui functionare este perturbata de inflatia cauzata de primul razboi mondial; reintoarcerea la aur din perioada interbelica genereaza etalonul de schimb-aur (Gold Exchange Standard), a carui prabusire este determinata de criza din anii '30; reconstructia pe baze noi , dupa cel de-al doilea razboi mondial, a sistemului monetar international (Gold Exchange Standard este centrat pe dolar); prabusirea, la inceputul deceniului opt, a acordurilor de schimburi fixe stabilite la Bretton Woods ca urmare a dezechilibrelor comerciale care faceau imposibila mentinerea paritatii in aur a dolarului. La inceputul secolului al XIX-lea, cand are loc o intensificare a schimburilor comerciale, a fost introdus etalonul-aur fara a fi oficializat printr-o conferinta internationala.

Acesta a functionat incepand din anii 1870 pana la primul razboi mondial.

In cadrul acestui sistem aurul avea o dubla functie: mijloc de plata utilizat pentru lichidarea debitelor si creditelor in conturi straine si mijloc de circulatie si de plata pe piata interna. Teoretic, etalonul-aur trebuia sa indeplineasca doua functii esentiale: sa asigure mentinerea cursurilor de schimb in benzi de fluctuatie foarte inguste si sa ofere posibilitatea reechilibrarii balantei de plati curente prin fluxuri de capital. In practica, insa, mecanismele de reajustare nu au functionat automat. Derularea lor in mod pozitiv s-a manifestat ca urmare a suprematiei financiare detinuta de Londra. Astfel, prin manipularea ratei dobanzii - cunoscuta sub denumirea de rata a scontului - Banca Angliei putea opri ' hemoragia de aur' (printr-o majorare a ratei dobanzii care atragea capital strain). Ca urmare a convertibilitatii lor in aur, monedele principalelor puteri economice ale timpului au devenit monede de rezerva. Pentru bancile centrale era cea mai avantajoasa detinerea acestor devize care puteau fi mai usor plasate in comparatie cu aurul. Astfel, rezervele in lire sterline ale Bancii Angliei erau in 1913 de trei ori mai mari decat cele in aur. Cu toate virtutiile indiscutabile ale etalonului aur moneda, mecanismele sale stabilizatoare au putut functiona doar in conditiile pietei liber concurentiale si a libetatii efective a transferurilor internationale de capital. Dar aceste conditii nu au fost intrunite niciodata intr-o forma ideala iar cu timpul au devenit tot mai anacronice. Etalonul aur-moneda a favorizat tarile dezvoltate facilitand concentrarea aurului in cateva dintre acestea si permitandu-le sa furnizeze lumii drept lichiditate internationala propria lor moneda. Celelalte tari au fost constranse sa efectueze devalorizari repetate, fapt ce a condus la subordonarea lor fata de marile centre financiare si bancare ale lumii. Primul razboi mondial a generat necesitati financiare enorme care puteau fi satisfacute numai prin emisiune monetara. Aceasta a determinat in tarile respective o puternica inflatie, accentuata de o distantare tot mai mare intre nivelul cererii si al ofertei, ca urmare a faptului ca sectorul productiv era orientat spre economia de razboi. Suprematia lirei sterline a fost zdruncinata, vechile paritati nu mai corespundeau situatiei manifestate iar repartizarea stocului mondial de aur devenise prea inegala. Pentru a preintampina efectele negative ale acestei situatii asupra pietelor interne, multe state au procedat la anularea regulilor de functionare ale etalonului-aur.

Manifestarea unor fenomene cum sunt speculatiile, crizele economice, puternice devalorizari si protectionismul exacerbat a zguduit puternic sistemul monetar international. Criza financiara internationala si conflictul armat au redat aurului un rol central. Reintoarcerea la etalonul-aur a fost criticata de o serie de economisti ai vremii. Astfel, J.M. Keynes, in 'Tratat asupra reformei monetare', considera ca nu trebuia sa se renunte la echilibrul interior in schimbul celui exterior si ca politicile de deflatie destinate stabilizarii cursului de schimb erau periculoase.

Incercarile de reintroducere a banilor aur au fost sortite esecului deoarece mecanismele automatiste ale acestuia erau in contradictie cu noile conditii economico-sociale care impuneau interventia activa a statelor in economie. De asemenea, o serie de valute importante pe plan mondial au fost fie subevaluate, fie supraevaluate, iar situatia balantei de plati era distorsionata. Devalorizarea lirei sterline si abandonarea etalonului aur in Marea Britanie marcheaza prabusirea Sistemului Monetar International. La Conferinta Financiara si Monetara a Natiunilor Unite din 1944 a fost abordata pentru prima data problema constituirii unui sistem financiar-monetar international bazat pe principiile etalonului aur-devize, si in cadrul acestuia pe dolar ca principala moneda de rezerva. Totodata, au fost stabilite cateva elemente caracteristice ale sistemului valutar international: fixitatea paritatilor, cu o marja de fluctuatie de 1% in jurul unei paritati centrale definita in raport cu dolarul; schimbarea paritatilor era posibila numai in urma consultarii cu FMI pentru corectarea unui 'dezechilibru fundamental' al schimburilor; garantarea convertibilitatii dolarului in aur (aceasta era singura moneda convertibila in aur, cu 35 de dolari uncia), fiind instaurat etalonul de schimb aur; convertibilitatea reciproca a monedelor, respectiv desfiintarea restrictiilor asupra platilor curente, realizarea unui volum de lichiditati internationale suficiente pentru finantarea schimburilor comerciale dintre state si instituirea mecanismului de echilibrare a platilor internationale.

Constituirea sistemului valutar pe baza principiilor stabilite la Bretton Woods a reprezentat un succes remarcabil al ideii de cooperare internationala in domeniul financiar-monetar. Sistemul a propulsat dolarul in comparatie cu celelalte valute ale lumii acesta fiind utilizat ca moneda de referinta in tranzactiile internationale si servind bancilor centrale ca activ de rezerva. Functionarea sistemului monetar astfel creat s-a confruntat cu mari dificultati inca din primele zile de existenta, care s-au accentuat in perioada noiembrie 1967 august 1971 cand s-a manifestat criza sistemului monetar, toate incercarile de salvgardare esuand.

Deci, lichidarea sistemului monetar international constituit in 1944 s-a realizat in trei etape: lichidarea pool-ului aurului in martie 1968 a dus la o inconvertibilitate in fapt a dolarului; la 15 august 1971 se manifesta inconvertibilitatea in drept a dolarului; instituirea la 13 martie 1973 a cursurilor flotante pentru principalele monede. Cea mai mare parte a monedelor devin flotante in martie 1973, dolarul intrand intr-o perioada lunga de fluctuatii neregulate, fapt ce a privat sistemul monetar international de orice referinta fixa si orice sansa de a pastra o anumita stabilitate. Variatia cursurilor nu a determinat echilibrarea balantei de plati ci a constituit o sursa suplimentara de dezechilibre. Evolutia aleatoare a cursurilor de schimb poate determina o anulare totala a profitului din comert, precum si o sporire considerabila a datoriei externe pentru statele mai sarace.

Deci, generalizarea flotarii cursurilor nu reflecta neaparat o recunoastere a superioritatii cursurilor flexibile in comparatie cu paritatile fixe, ci este doar o forma de manifestare a disfunctionalitatilor de la Bretton Woods. Trecerea la flexibilitate a constituit pentru domeniul monetar ceea ce liberalismul a reprezentat pentru sistemul comercial - o consecinta a deschiderii pietelor. Implementarea cursurilor flotante a fost o problema ce a constituit obiectul unor dezbateri teoretice cu mult timp inainte de punerea ei in practica. Astfel, cursurile flotante erau considerate solutia optima pentru evitarea efectelor generate de devalorizari si revalorizari. Milton Friedman afirma in anii '60 ca ' un sistem al cursurilor de schimb flotante ne va permite sa ne indreptam in mod direct catre un comert complet liberalizat. De fapt, s-a considerat ca regimul cursurilor de schimb flotante ar genera o serie de efecte cum ar fi formarea de cursuri de schimb reale in functie de raportul dintre cerere si oferta fara interventia autoritatilor centrale; diminuarea rolului bancilor de emisiune ca urmare a stabilirii spontane a cursurilor de schimb; sporirea gradului de autonomie a politicilor monetare; eliminarea efectului speculativ.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

In concluzie, flotarea monedelor nu a impiedicat expansiunea comertului international ci a facut-o posibila in contextul unor dezechilibre ale balantei de plati, socurilor petroliere si a diferentelor considerabile dintre ratele inflatiei. Dezordinea a fost generata de trecerea de la un sistem in care o moneda juca rolul principal, la altul, in care mai multe devize se afla in concurenta: dolarul, yenul si ECU. Profundele transformari economico-sociale de la sfarsitul acestui secol au demonstrat necesitatea cresterii preocuparilor pentru realizarea unui nou sistem international monetar, care sa analizeze si sa ia in considerare mutatiile survenite in structura economica a statelor. Convulsiile monetare repetate inregistrate in ultimii ani (criza francului in 1993, cea a pesou-lui mexican in decembrie 1994 s.a.) au determinat ONU sa preconizeze o 'noua ordine politico-economica mondiala'.

1.2 Sistemul Monetar in Romania

Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite intre anii 1786-1855 , reprezentand 55 de placi de piatra , gasite intr-o zona de mine aurifere . Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane si contin detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare . Clauzele principale se refereau la faptul ca bancile acordau imprumut in numerar si percepeau dobanzi . In epoca moderna , primele incercari de creare a unei banci au avut loc la inceputul secolului al XIX-lea . Inca din 1861 , a fost ridicata problema crearii unei banci nationale de Ion C. Bratianu , care , in discursul sau rostit in Camera in ziua de 10 ianuarie , a afirmat ca : ' atat timp cat nu vom avea o banca nationala nu vor dispare crizele financiare din tara ' Cuvantarea din 10 ianuarie 1861 a lui I . C. Bratianu nu a ramas fara ecou.

In februarie 1861 , Manolache Costache Epureanu , presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de finante , a publicat in Monitorul Oficial , un proiect lege pentru infiintarea unei banci de scont si circulatie , cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane sa fie subscris de stat , iar restul de 9 milioane de catre particulari . Proiectul nu a fost votat , deoarece , intre timp , Guvernul Manolache Costache a demisionat .

In 1864 a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Aceasta institutie , a avut un rol foarte important pana la crearea Bancii Nationale a Romaniei in 1880 , intrucat a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite . In perioada urmatoare , au aparut tot felul de proiecte si incercari , mai ales din cercuri straine , in vederea organizarii unei banci de scont si circulatie. Creditul Funciar si celelalte institutii financiare , create prin forte proprii , care prospereau , au intensificat discutiile si pregatirile pentru infiintarea unei banci de emisiune . Infiintarea unei banci de emisiune ramanea , in continuare, o mare nevoie, determinata de interesele generale ale statului sub aspect financiar si valutar , a greutatilor politice din anii 1876-1877 . I .C .Bratianu sustinea ca ' ce mult si dureros se simte lipsa unui asezamant financiar puternic si serios , care sa poata da tarii existenta baneasca in vremuri de nevoie ' .
Inconsistenta in timp a politicii monetare a fost determinata, in prima parte a perioadei de tranzitie, si de situatia sistemului bancar romanesc. Nu de putine ori BNR a fost obligata de sistemul economic sa intervina pentru sustinerea bancilor cu probleme din sistem, tocmai pentru a nu aparea fenomenul de contagiune

La 27 februarie 1880 , Guvernul I .C .Bratianu a depus in Camera proiectul unei banci nationale care trebuia sa ajute economia nationala mai mult ca oricare alta institutie . La 17 aprilie 1880 , proiectul , depus de ministrul de finante I .C . Bratianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Bancii Nationale a Romaniei , care urma sa-si inceapa activitatea la 1 iulie 1880 . Acest moment important a fost caracterizat de Stefan Zeletin ca ' cel mai de seama eveniment in dezvoltarea burgheziei romane moderne , metropola capitalismului nostru bancar ' .
Sediul principal al bancii s-a stabilit la Bucuresti , cu obligatia de a infiinta sucursale si agentii in principalele orase ale tarii si , in special , in fiecare capitala de judet . Capitalul Bancii s-a stabilit la 30 milioane lei , din care 10 milioane lei sa se depuna de stat si 20 milioane lei de particulari . Datorita urmaririi in permanenta a mersului pietei , adaptandu-se cu elasticitatea la cerintele acesteia , asigurand respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei tarii , ingrijindu-se de garantarea si existenta disponibilitatilor de fonduri in lei si in moneda straina , Banca Nationala a contribuit , efectiv , la depasirea cu succes a perioadelor de criza cu care s-a confruntat economia tarii in acea perioada . Banca Nationala a Romaniei este cea mai importanta banca infiintata in acea perioada , care , din punct de vedere organizatoric , a fost conceputa dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei . Acesta a fost inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern . Infiintarea B.N.R. a creat premisele pentru aparitia si altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc . Banca Nationala a Romaniei s-a constituit ca importanta institutie destinata creditarii activitatii economice si comerciale , scontarii dar si operatiunilor cu alte instrumente financiare .
La 1 ianuarie 1901 , Banca Nationala devine institutie cu caracter privat, statul iesind din asociatie . La sfarsitul secolului al XIX-lea a inceput sa se faca simtita o puternica centralizare a capitalului bancar in Romania . In aceasta perioada , unele case bancare sau asociatii bancare , aparute anterior , dar care in contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar , si-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.

In perioada primului razboi mondial s-a intensificat activitatea bancara in Romania ca rezultat al neutralitatii Romaniei . In aceasta perioada au aparut oportunitati noi de comert cu toate partile implicate in conflict . Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului bancar .

Anii care au urmat imediat razboiului au adus o incetinire dramatica activitati economice , recesiunea cuprinzand intreaga Europa .

Treptat , tarile din Europa au inceput sa-si refaca economia , fenomen resimtit si in Romania . Rezultatele s-au regasit si in sistemul bancar . Bancile au atras importante fonduri disponibile de pe piata si prin intermediul creditelor acordate de Banca Nationala - au reusit sa ramburseze sumele in bani devalorizati . Dupa primul razboi mondial , numarul bancilor din Romania a continuat sa creasca pana la criza economica din perioada 1929-1933 . Aceasta depresiune a determinat falimentul multor banci . Guvernul Romaniei din acea vreme , a trebuit sa intervina contracarand efectele crizei economice, bancare si monetare . Guvernul a adoptat politici de conducere si control in vederea acordarii ajutorului necesar revigorarii sistemului bancar .

Politicile adoptate au contribuit la salvarea bancilor mai mari , dar , din cele 1204 banci existente in 1934 , circa 600 banci au fost lichidate sau au fuzionat.
In anii '40 sistemul bancar a fost dominat de 5 banci principale : Banca Romaneasca , Banca de Credit Roman , Banca Comerciala Romana , Banca Comerciala Italiana si Romana si Societatea Bancara Romana . Aceste banci realizau 50% din totalitatea operatiunilor bancare .

Pana in 1947 , sistemul bancar romanesc cunoscuse o dezvoltare remarcabila . Bancile detineau resurse importante si functionau conform standardelor internationale ; personalul bancar era format de specialisti pregatiti in conditii de concurenta si standarde profesionale foarte ridicate , asa cum erau stabilite de Banca Nationala . Dupa 1947 , sistemul bancar a fost restrans datorita trecerii la economia de comanda si intrarii Romaniei in zona de influenta sovietica (fosta U.R.S.S.). Pana la sfarsitul anului 1989 , sistemul bancar romanesc oferea un numar limitat de servicii si produse bancare .
In anul 1989 in Romania existau 4 banci : Banca Nationala a Romaniei , Banca Romana de Comert Exterior , Banca de Investitii si Banca Agricola , la care se adauga si C.E.C.-ul .

Dupa 1989 , Romania a fost martora multor schimbari , iar trecerea la o economie de piata a determinat cresterea continua a numarului de agenti economici privati. Reforma sistemului bancar a inceput in 1990-1991 , prin elaborarea si abordarea unei noi legislatii bancare privind organizarea si functionarea bancii centrale si a bancilor comerciale . Sistemul bancar din Romania este structurat pe doua nivele , respectiv o banca centrala si institutiile financiare , carora prin lege li s-a acordat statutul de banci . B.N.R. este banca centrala a tarii , institutia de emisiune a statului roman . Prin noile reglementari , Banca Nationala incearca sa creeze un sistem bancar modern si , in acelasi timp , sa-si indeplineasca rolul de banca centrala . Operatiunile comerciale indeplinite pana la 1989 de Banca Nationala , au fost transferate unei noi banci comerciale (B.C.R.). In Romania , bancile comerciale functioneaza conform legii privind societatile comerciale , legii privind activitatea bancara si pe baza licentei (autorizatiei ) acordate de B.N.R.

Datorita evolutiei istorice si particularitatilor tranzitiei catre o economie de piata , sistemul bancar romanesc prezinta unele aspecte si probleme comune cu situatia sistemelor bancare din alte tari . Luand in considerare modelul structurii unui sistem bancar a fost creat un sistem bancar pe doua nivele : Banca Nationala a Romaniei , ca banca centrala si bancile comerciale . Legislatia bancara adoptata initial in 1991 , a stimulat , intr-o prima faza , aparitia unui sistem bancar novator, favorabil tranzitiei la economia de piata . In epoca contemporana locul si rolul bancilor in economie sunt strans legate de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii-investitii , relatie hotaratoare in cresterea economica . Locul si rolul bancilor in economie , structura lor , sunt determinate si de creatia monetara , factor specific al functionalitatii bancilor in economie . Avand in vedere rolul si importanta pe care le au bancile la buna functionare a unitatilor economice si a economiei in ansamblu , s-a impus ca in perioada de tranzitie la economia de piata, sa se creeze un sistem modern , capabil sa ofere o gama larga de produse si servicii bancare de un nivel calitativ superior care sa satisfaca exigentele tuturor categoriilor de agenti economici ( clienti ) din economia de piata .

Exista un potential considerabil de crestere si dezvoltare a activitatii bancare, atat in domeniul clientilor persoane juridice, cat si, pe termen lung in domeniul clientilor persoane fizice .

In acest context , imediat dupa 1989 , la inceputul perioadei de tranzitie , in activitatea bancara din Romania s-au produs o serie de schimbari esentiale :

a)          Banca Nationala a Romaniei a fost reorganizata si a intra astfel , in sarcinile sale firesti de Banca Centrala , cu urmatoarele functii : emisiune monetara , asigurarea stabilitatii monetare , administrarea rezervelor valutare ale tarii , urmarirea executarii balantei de plati externe , supravegherea activitatilor bancare . Pentru activitatile comerciale ale Bancii Nationale a Romaniei a fost creata Banca Comerciala Romana S.A. Pentru mentinerea circulatiei banesti la nivel corespunzator , Banca Nationala a Romaniei asigura legatura dintre dimensiunile creditului si volumul masei monetare in circulatie .

b)        Bancile ( Banca Romana de Comert Exterior , Banca Agricola, Banca de Investitii ) pe baza hotararii Guvernului au fost transformate in banci comerciale , cu capital de stat si autohton privat , aprobandu-li-se si noi statute de organizare si functionare .

c)          Au fost infiintate banci cu capital privat autohton si strain precum si sucursale ale unor bancistraine .

Bancile constituite aveau obligatia de a deschide conturi de corespondent la Banca Nationala si crearea de rezerve minime potrivit reglementarilor date de Banca Nationala a Romaniei si alte conturi precum si sa se refinanteze de la aceasta , in conditiile stabilite . Crearea de banci particulare contribuie , atat la o mai buna acoperire a nevoilor de capital , cat si la dezvoltarea procesului concurential cu efecte benefice pentru agentii economici , pentru economia nationala in ansamblu . Principalul obiectiv al reformei sistemului bancar romanesc este de a se crea un sistem bancar modern , corespunzator standardelor internationale , care sa contribuie direct la dezvoltarea si stabilitatea economiei . Acest obiectiv poate fi atins prin activitatea concentrata a Bancii Nationale a Romaniei si a bancilor comerciale. Sectorul bancar a identificat un numar de obiective pe termen scurt , mediu si lung , de natura sa intareasca si sa dezvolte infrastructura financiara .

Banca Nationala a Romaniei a stabilit prin regulamentele sale , atat nivelul minim de lichiditate , cat si modul de calcul al gradului de lichiditate al unei banci comerciale . Intr-o economie de piata , sistemul bancar indeplineste functia de atragere si concentare a economiilor societatii si de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv si impartial de alocare a creditului , catre cele mai eficiente investitii . Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor , ofera servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie si implementarea politicii monetare . Avand in vedere ca in economia de piata indicatorul sintetic care reflecta eficienta economica a activitatii bancare este PROFITUL , bancile in aceasta perioada de tranzitie isi organizeaza activitatea astfel incat sa poata atrage un numar cat mai mare de clienti , care sa le asigure realizarea obiectivului propus .

Pentru alegerea clientilor , bancile trebuie sa tina seama de caracterul concurential al pietei , care este piata cumparatorului . Bancile (Banca Romana de Comert Exterior , Banca Agricola ) , pe baza Hotararii Guvernului , au fost transformate in banci comerciale , cu capital de stat si autohton privat .