Cererea de moneda. Mobilurile preferintei pentru lichiditate

Cererea de moneda. Mobilurile preferintei pentru lichiditate

Cererea si oferta de moneda caracterizeaza o piata specifica, diferita prin natura tranzactiilor  atat de piata bunurilor de consum cat si de cea a factorilor de productie. In ansamblul economiei de piata, piata monetara ocupa insa un loc deosebit de important, datorita rolului si semnificatiei banilor in comportamentul tuturor agentilor economici.

Dupa cum s-a aratat, obiectul tranzactiilor pe piata monetara il constituie moneda- numerarul in circulatie, a carui emisiune cade in sarcina Bancii Centrale, si/sau banii de cont (moneda scripturala), a caror creare este realizata de bancile comerciale. Totalitatea tranzactiilor care definesc piata monetara rezulta din confruntarea specifica dintre cererea si oferta de moneda in functie de pretul ei, care este rata dobanzii. Ansamblul tranzactiilor cu moneda are o mare complexitate, diferentiindu-se de instrumentele monetare utilizate si de alti factori. Oricare dintre aceste tranzactii cu moneda are insa o finalitate -intrarea in posesia disponibilitatilor banesti de catre cei care le-au solicitat.

Purtatorii cererii solicita moneda pentru facilitatile pe care le asigura disponibilitatile banesti. Cererea de moneda este data deci de utilitatea pe care agentii economici o atribuie acesteia, respectiv de functiile indeplinite de bani. Facilitatile oferite de moneda se refera la rolul sau de mijlocitor al schimbului de bunuri economice, dar si la alte importante functii ale monedei in conditiile economiei de piata, cum sunt cele privind cumpararea de actiuni, obligatiuni etc.

In consecinta, cererea generala  de moneda si cererea pentru fiecare agregat monetar sunt conditionate de numerosi factori obiectivi si subiectivi. Piata monetara se refera, in esenta, la cererea de moneda propriu-zisa (de bani lichizi), care determina masa monetara in circulatie sub forma numerarului si a disponibilitatilor (monedei scripturale) in conturile curente ale agentilor economici nonfinanciari.

Cererea de moneda este determinata, in primul rand, de nevoia de mijloace curente de plata ale rezidentilor nonfinanciari, nevoie care depinde, la randul sau, de o serie de factori obiectivi cum sunt: volumul tranzactiilor mijlocite efectiv de moneda, marimea veniturilor banesti ale agentilor economici si perioada de timp intre incasarea si cheltuirea acestora etc.

In al doilea rand, cererea de moneda depinde de raportul dintre vanzarile pe datorie si platile facute in contul creditelor ajunse la scadenta in perioada de referinta, precum si de necesitatea efectuarii unor plati neprezazute sau in situatii neasteptate.

In al treilea rand, cererea de moneda este influentata de modificarea ratei dobanzii, respectiv a pretului platit creditorului pentru folosirea disponibilitatilor banesti ale acestuia pana la restituirea lor. Cu toate ca marfa-moneda este omogena, pretul tranzactiei cu moneda difera in functie de gradul de risc asumat de creditor, de sumele tranzactionate si termenul scadentei. De asemenea, evolutia ratei dobanzii, in functie de starea economiei si a afacerilor poate stimula sau restrange cererea de moneda pe piata monetara.

In al patrulea rand, cererea de moneda este influentata de comportamentul agentilor economici fata de banii lichizi, exprimat prin inclinatia spre lichiditate.

Intensitatea inclinatiei spre lichiditate se exprima prin masa si rata lichiditatii. Masa lichiditatii reprezinta marimea absoluta a soldurilor de bani lichizi detinute de public, determinata fie ca stoc existent la un moment dat, fie ca medie intr-un orizont de timp. Rata lichiditatii reprezinta raportul dintre masa lichiditatii si volumul tranzactiilor mijlocite de moneda, fiind egala cu inversul vitezei de circulatie a banilor.

Daca soldurile banesti efective sunt mai mici decat cele preferate de public, cererea de moneda creste, si invers. In general, agentii economici maresc stocul de moneda pe care il detin prin reducerea cheltuielilor sub nivelul venitului propriu sau prin schimbarea de alte active pe moneda; invers, ei isi reduc soldurile banesti prin majorarea cheltuielilor proprii peste venitul lor sau schimband bani pentru alte active.

Costul de oportunitate al detinerii unei anumite cantitati de bani lichizi este dat de dobanda suplimentara ce s-ar fi obtinut daca banii respectivi ar fi folositi pentru alte plasamente (cumpararea de obligatiuni, actiuni, etc.).

Din aceasta definitie rezulta ca banii vor fi tinuti ca atare (de catre detinatorii lor doar atunci cand ei furnizeaza servicii care au o valoare cel putin egala cu costul de oportunitate al detinerii lor. Cele mai importante servicii obtinute prin pastrarea banilor sunt legate de trei motive/ mobiluri:

tranzactional;

de precautie;

speculativ

In caracterizarea pietei monetare este important sa facem distinctie intre cererea reala de bani si cererea de bani nominali. Cererea de bani reali reprezinta numarul de unitati de putere de cumparare pe care publicul doreste sa-l pastreze sub forme unor sume banesti. Ea se determina prin raportul dintre cantitatea nominala ceruta si indicele general al preturilor. Daca presupunem ca toate celelalte variabile sunt constante, rezulta ca modificarea cererii nominale de bani este direct proportionala cu nivelul preturilor; aceasta constituie o propozitie centrala a teoriei cantitative a banilor.

Figura 4.1 Cererea de bani ca o functie de ratele dobanzilor, venit si nivelul preturilor

Cantitatea de bani ceruta variaza negativ cu rata nominala a dobanzii si pozitiv atat cu venitul national real cat si cu nivelul preturilor. In partea (i) a figurii este ilustrata corelatia invers proportionala dintre bani si rata dobanzii. Cand rata dobanzii creste de la i₀ la i₁, indivizii si firmele reduc cantitatea ceruta de bani de la M₀ la M₁.

In partea (ii) a figurii este ilustrata corelatia direct proportionala dintre cererea de bani si venitul national. Cand venitul national creste de la Y₀ la Y₁, indivizii si firmele cresc cantitatea ceruta de bani de la M₂ la M₃.

In partea (iii) a figurii este ilustrata corelatia direct proportionala dintre cererea de bani si nivelul preturilor. Cand nivelul preturilor se dubleaza de la P₀ la P₁, indivizii si firmele isi dubleaza cantitatea ceruta de bani de la M₄ la M₅ (sursa: Lipsey, R., Chrystal, K.A., op.cit., pag. 766).