Necesitatea simplificarii cadrului de reglementare a societatilor comerciale, preocupare constanta a Comisiei Europene si impactul acestei simplificari asupra reglementarilor nationale

Necesitatea simplificarii cadrului de reglementare a societatilor comerciale, preocupare constanta a Comisiei Europene si impactul acestei simplificari asupra reglementarilor nationale

1. Consideratii generale

In anii 1997, 1999, 2003, 2005, 2006 si 2007, Legea nr.31/1990 privind societatile  comerciale a suferit succesiv importante interventii legislative, care au avut in vedere preluarea si adaptarea acquisului in materia societatilor comerciale, pentru a asigura compatibilizarea cu regulile fundamentale ale dreptului comunitar. Modalitatea de preluare a constituit-o incorporarea textelor comunitare in legea romana si adaptarea acestora, in special prin sintetizarea normelor cuprinse de directive2

Avand in vedere progresele inregistrate in ultimii ani, precum globalizarea economiei, schimbarile tehnologice, normele contabile internationale noi, dezvoltarea jurisprudentei, la nivelul Comisiei Europene, s-a constatat ca este necesara revizuirea directivelor existente in domeniu pentru stabilirea gradului de pertinenta al acestora.

2. Acquis-ul in materia societatilor comerciale2

La nivel european, preocuparile privind armonizarea legislatiei in materia societatilor comerciale au debutat in anul 1959, promotorii initiativei fiind profesorul olandez P. Sanders si notarul francez M. Thibierge3. Dupa numeroase discutii la nivel comunitar, o conceptie unitara s-a coagulat prin Regulamentul nr.2157/08.12.2001 privind Statutul societatii comerciale europene (SE)4. Prin Tratatul de la Amsterdam, regimul juridic al societatilor comerciale este reglementat indirect in art.43 si 48, care definesc dreptul de stabilire. Se garanteaza, astfel, dreptul societatilor comerciale de a se stabili oriunde pe teritoriul comunitar, daca sunt constituite conform legislatiei din statul membru de inmatriculare si au sediul inregistrat pe teritoriul comunitar. Intrucat libertatea de stabilire implica recunoasterea reciproca in toate statele membre, precum si egalitatea de tratament in ceea ce priveste formalitatile, acquis-ul comunitar dezvoltat ulterior a impus armonizarea legislatiilor in domeniul societatilor comerciale si adoptarea mai multor instrumente care sa limiteze riscurile determinate de existenta divergentelor legislative si avand drept scop protectia actionarilor, creditorilor si a tertilor, in general. In acest context, a fost adoptata in anul 1968 prima directiva5 care stabilea cerintele de publicitate pentru infiintarea societatilor de capitaluri, puterile de reprezentare a organelor de conducere, precum si formalitatile de anulare a acestora (Directiva 68/151/CE3 din 9 martie 1968 de coordonare, in vederea echivalarii, a garantiilor impuse societatilor in statele membre, in intelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociatilor sau tertilor).

Directiva a fost modificata ultima data prin Directiva 2003/58/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 iulie 20037. Cea de a doua directiva (Directiva 77/91/CEE8 a Consiliului din 13 decembrie 1976 reglementeaza coordonarea, in vederea echivalarii, a garantiilor impuse societatilor comerciale in statele membre, in intelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociatilor sau tertilor, in ceea ce priveste constituirea societatilor comerciale pe actiuni si mentinerea si modificarea capitalului acestora. Directiva a armonizat reglementarile in domeniul procedurilor de constituire a societatilor comerciale pe actiuni si a celor de mentinere sau de modificare a capitalului acestora; a fost adoptata dupa o analiza care a durat 8 ani, fiind impusa de necesitatea asigurarii unei protectii unitare membrilor societatilor comerciale in tot spatiul comunitar si fiind elaborata in respectul art.58 din Tratat care vizeaza libera circulatie a capitalului. Directiva a fost modificata ultima data prin Directiva 2006/68/CE din 6 septembrie 20069

In perioada 1976-1984 s-a constituit un adevarat nucleu legislativ in domeniu, prin intermediul urmatoarelor acte :

- directivele a treia (Directiva 78/855/CEE10 si a sasea (Directiva 82/891/CEE11 care reglementeaza procedurile privind fuziunea si divizarea societatilor;

- directiva a patra (Directiva 78/660/CEE12 , a saptea (Directiva 83/349/CEE13 si a opta (Directiva 84/253/CEE14 care armonizeaza informatiile financiare publicate (conturile anuale), conturile consolidate precum si procedura auditului.

Directiva a patra a fost modificata substantial prin Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 iunie 200615 Directiva a opta a fost abrogata de Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul statutar al conturilor anuale si al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE si 83/349/CEE ale Consiliului si de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului164

a unsprezecea directiva (Directiva 89/666/EEC17 , privind publicitatea sucursalelor infiintate intr-un stat membru de anumite tipuri de societati care intra sub incidenta dreptului unui alt stat, prin care se faciliteaza exercitarea libertatii de stabilire a societatilor mentionate de art. 58 din Tratat. Punerea in aplicare a directivelor a cincea si a zecea s-a dovedit un esec, fiind retrase de Comisia Europeana in 2001. Acest fapt a determinat adoptarea celei de-a douasprezecea directive (Directiva 89/667/CEE18 ce poate fi considerata directivacadru in ceea ce priveste reglementarea generala a societatilor cu raspundere limitata si care lasa statelor membre competenta definirii regimului lor juridic.

Alaturi de cele douasprezece directive, mai trebuie mentionate si urmatoarele directive, avand relevanta in privinta dreptului societar:

Directiva privind ofertele publice de cumparare: Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumparare19

Statutul societatii europene: Regulamentul (CE) nr. 2001/2157 din 8 octombrie 2001 privind statutul societatii europene, evocat mai sus.

Regulamentul privind IAS20 Regulamentul (CE) nr.1606/2002 al Parlamentului European si al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internationale de contabilitate21 Demersul de fata vizeaza doar aspectele referitoare la necesitatea armonizarii dreptului societatilor comerciale, referirile la audit sau contabilitate fiind doar subsidiare.

3. Necesitatea simplificarii cadrului de reglementare a societatilor comerciale

La data de 10.07.2007 a fost data publicitatii Comunicarea Comisiei Europene privind simplificarea mediului de afaceri pentru societati in domeniul dreptului societatilor comerciale, al contabilitatii si al auditului22

Consiliul European din 8-9 martie 2007 a subliniat ca reducerea dificultatilor administrative este importanta pentru stimularea economiei Europei, avand in vedere in special posibilele avantaje create astfel pentru intreprinderile mici si mijlocii. Acesta a insistat asupra necesitatii unei actiuni comune intense a Uniunii Europene si a statelor membre in vederea reducerii dificultatilor administrative in cadrul UE23. Comisia a evidentiat modalitatea de realizare a acesteia prin adoptarea, la 14 noiembrie 2006, a unui program de simplificare actualizat24 si a principalelor elemente de evaluare a costurilor administrative si de reducere a dificultatilor administrative25. Aceste documente au fost completate de un program de actiune adoptat la 24 ianuarie 200726. Ambele programe accentueaza necesitatea obtinerii unor avantaje economice tangibile. In cadrul acestei initiative au fost identificate drept domenii prioritare: dreptul societatilor comerciale, contabilitatea si auditul la nivel european. Primele analize efectuate de o serie de state membre au aratat existenta unui nivel deosebit de ridicat al costurilor administrative determinate de normele europene din aceste domenii27. In paralel, Comisia a inceput sa evalueze dificultatile administrative reprezentate de domeniul dreptului societatilor comerciale si al contabilitatii in intreaga Uniune Europeana. In noiembrie 200628 s-a precizat29 ca o revizuire de amploare a acquis-ului comunitar in aceste domenii este indispensabila pentru a permite intreprinderilor europene sa fie mai competitive si sa inregistreze mai multe succese intr-un cadru global de inalta competitivitate. Exercitiul va contribui la revizuirea continua a pietei unice initiate de Comisie in cadrul agendei cetatenilor din mai 200630. In special, aceasta va sprijini eforturile in vederea unei bune reglementari europene, care implica o evaluare critica a modului de imbunatatire a legilor existente si de reducere a dificultatilor administrative. Fiind elemente centrale pentru realizarea pietei comune, dreptul societatilor comerciale si contabilitatea au fost printre primele domenii de reglementare armonizate la nivel european.

Domeniul auditului a urmat la scurt timp, prima versiune a celei de-a opta directive privind auditul legal datand de la inceputul anilor 1980. Din acel moment, directivele si regulamentele aferente au fost actualizate de mai multe ori pentru a le adapta la noile evolutii31. O parte din aceste revizuiri sunt recente. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste masuri de modernizare nu a vizat domeniul de aplicare sau continutul esential al directivelor in cauza. Acestea au ramas pe fond neschimbate din momentul adoptarii. In ultimii douazeci - treizeci de ani, mediul de afaceri pentru societatile comerciale europene s-a schimbat foarte mult fata de momentul adoptarii directivelor-cadru si s-a datorat globalizarii economiilor si evolutiilor tehnologice radicale. Odata cu adoptarea unor standarde internationale in domeniul contabil si cu dezvoltarea jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, si cadrul juridic a evoluat. Aceasta jurisprudenta a contribuit la clarificarea domeniului de aplicare a libertatilor fundamentale din tratat, deschizand calea unei mobilitati sporite a intreprinderilor in cadrul Uniunii Europene. Avand in vedere aceste evolutii, s-a dovedit necesara revizuirea directivelor europene existente in domeniu, pentru a evalua in ce masura raman relevante. Aceasta evaluare trebuie sa ia in considerare principiile unei mai bune reglementari, precum si principiul subsidiaritatii si al proportionalitatii. In esenta, exista doua optiuni in ceea ce

priveste anumite directive in materie de drept al societatilor comerciale care vizeaza in principal situatii nationale:

a) prima optiune consta in a intreba daca toate directivele existente in prezent sunt in continuare necesare sau daca acquis-ul comunitar in domeniul dreptului societatilor comerciale ar trebui redus la acele acte juridice care vizeaza in mod special problemele transfrontaliere;

b) a doua optiune, mult mai limitata, consta in concentrarea numai asupra masurilor de simplificare concrete si specifice in vederea sprijinirii societatilor europene.

In ceea ce priveste acquis-ul in materie de drept al societatilor comerciale, care vizeaza probleme transfrontaliere specifice, precum si domeniile contabilitatii si auditului, este necesara implementarea masurilor de simplificare specifice acestor domenii. In domeniul contabilitatii si al auditului, ar trebui sa se puna accent pe reducerea costurilor administrative pentru IMM-uri, pentru care aceste costuri sunt deosebit de ridicate, in timp ce toate societatile comerciale ar trebui sa beneficieze de masuri de simplificare in materie de drept al societatilor comerciale.

4. Necesitatea abordarii generale a dreptului european al societatilor comerciale

In domeniul dreptului societatilor comerciale, mobilitatea sporita a intreprinderilor actuale, nu numai la nivel european, ci si la nivel international, necesita raspunsuri flexibile intr-un mediu aflat in continua schimbare. Aceste schimbari pot fi abordate numai daca statele membre sunt capabile sa reactioneze rapid la aceste noi evolutii. In acest caz, un cadru european armonizat, dar rigid ar putea parea uneori mai mult un impediment in calea inovatiei decat un avantaj pentru piata interna. Mai mult decat atat, competitivitatea societatilor comerciale depinde, de asemenea, de nivelul costurilor administrative legate direct sau indirect de activitatea acestora.

Unele dintre aceste costuri provin din normele europene. Se pune intrebarea daca avantajele acestor norme depasesc in toate situatiile costurile pe care le implica.

In acelasi timp, armonizarea are, de asemenea, efecte pozitive privind competitivitatea societatilor comerciale. Armonizarea este un punct forte pentru pietele transfrontaliere si poate clarifica relatia dintre doua sau mai multe sisteme juridice nationale vizate.

De asemenea, sporeste certitudinea juridica. Acelasi lucru este valabil si in cazul in care sunt adoptate standarde minime de transparenta pentru protejarea tertilor de pericolele determinate de mobilitatea crescuta a societatilor comerciale. In acest caz, normele comune prevad stabilirea unui climat de incredere necesar pentru functionarea pietei interne32

Cu toate acestea, situatia poate fi diferita pentru anumite directive, precum a doua, a treia, a sasea si a douasprezecea directiva in materie de drept al societatilor comerciale. Aceste directive vizeaza in special situatiile nationale si nu au ca obiectiv solutionarea anumitor probleme transfrontaliere.

A treia si a sasea directiva in materie de drept al societatilor comerciale reglementeaza fuziunile si divizarile societatilor comerciale pe actiuni din cadrul aceluiasi stat membru. In momentul adoptarii acestor norme, cu cateva decenii in urma, ele au contribuit la deschiderea de noi posibilitati pentru societatile comerciale si la promovarea pietei interne. In prezent, acestea garanteaza un nivel minim de protectie pentru actionarii si creditorii societatilor comerciale pe actiuni in intreaga Uniune Europeana. Cu toate acestea, intrucat nu prevad o armonizare completa, aceste directive nu creeaza conditii de egalitate; in schimb, unele norme continua sa difere intre statele membre. In acelasi timp, existenta unor cerinte minime in dreptul comunitar impiedica statele membre sa isi adapteze legislatiile nationale la necesitatile in schimbare. Acest fapt determina intrebarea daca avantajele care rezulta din aceste directive justifica restrictiile pe care acestea le impun intreprinderilor. Consideratii similare se aplica in cazul celei de-a doua directive in materie de drept al societatilor comerciale care se refera la capitalul societatilor pe actiuni. Sistemul de mentinere a capitalului prevazut de aceasta directiva a fost pus in discutie mult timp, astfel incat ar trebui luata in considerare cel putin o revizuire a sistemului pentru a oferi societatilor comerciale mai multa flexibilitate in domeniul distributiilor catre actionarii lor. In unele state membre au fost create noi forme juridice nationale care nu intra in domeniul de aplicare a celei de-a doua directive in materie de drept al societatilor comerciale, pentru a beneficia de flexibilitatea pe care directiva nu o ofera, mai ales in privinta cerintelor minime referitoare la capital. A douasprezecea directiva este, in principiu, de natura permisiva, intrucat a oferit persoanelor fizice posibilitatea de a crea societati comerciale cu raspundere limitata in statele membre in care, inainte de transpunerea directivei, erau necesare mai multe persoane pentru formarea unei societati de acest tip. Cu toate acestea, directiva stabileste in acelasi timp o serie de cerinte minime privind procedurile interne ale unei asemenea societati comerciale. Intrebarea este daca trebuie stabilite astfel de restrictii la nivel comunitar. In toate aceste cazuri, Comisia considera drept o optiune viabila abrogarea normelor europene si cresterea flexibilitatii lasand in responsabilitatea statelor membre stabilirea conditiilor in domeniile in cauza. Comisia considera ca o asemenea abordare ar corespunde cel mai bine principiilor unei mai bune reglementari si necesitatii de a oferi Uniunii Europene un acquis rationalizat in domeniul dreptului societatilor comerciale pentru secolul al XXI-lea. Abrogarea totala a directivelor mentionate anterior ar putea parea excesiva. In acest caz, ar trebui simplificate cel putin partial a treia, a sasea si probabil si a doua directiva in materie de drept al societatilor comerciale. In forma lor actuala, aceste directive contin norme atat de detaliate incat statele membre dispun de un grad redus de flexibilitate pentru adaptarea sistemelor lor nationale la necesitatile in continua evolutie ale intreprinderilor si ale partilor interesate, in general. O prima propunere de simplificare a celei de-a treia si a celei de-a sasea directive a fost depusa de Comisie la 7 martie 200733, fiind una dintre masurile cuprinse in programul de actiune al Comisiei de reducere a dificultatilor administrative si a fost aprobata de Consiliul European din 8-9 martie 200734. Cu toate acestea, pe langa aceasta modificare, exista altele mai substantiale care ar trebui abordate, in special o serie de cerinte de raportare incluse in a treia si a sasea directiva par excesive din perspectiva actuala.

4.1. Cerintele de raportare prevazute de a treia si a sasea directiva in materia dreptului

societatilor comerciale

In temeiul celei de-a treia si al celei de-a sasea directive in materie de drept al societatilor comerciale, in contextul pregatirii unei fuziuni sau aunei divizari, societatile comerciale trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte de raportare. Prin urmare, organele administrative sau de conducere ale societatilor comerciale in cauza trebuie sa intocmeasca un raport scris, detaliat, explicand proiectul de functionare si precizand temeiul juridic si economic ale acestuia35. Mai mult decat atat, pentru a evalua in special daca rata de schimb propusa a actiunilor este corecta si rezonabila, este necesar raportul unui expert independent36. In plus, trebuie intocmita o declaratie contabila, daca cele mai recente conturi anuale au fost intocmite pentru un exercitiu financiar incheiat cu mai mult de sase luni inainte de data proiectului de fuziune sau divizare37

In cele din urma, daca in cazul unei divizari trebuie intocmite atat un raport de expertiza in temeiul celei de-a doua directive in materie de drept al societatilor comerciale, cat si un raport asupra proiectului de divizare, normele din cea de-a sasea directiva permit numai statelor membre sa prevada ca ambele rapoarte sa fie intocmite de acelasi expert38; nu se poate acorda o derogare de la niciuna dintre cerintele de raportare.

Ultima cerinta pare sa fie un exemplu tipic de dificultate administrativa. Intr-un mediu de afaceri modern, dubla raportare ar trebui evitata pe cat posibil, intrucat creeaza costuri suplimentare pentru societatile comerciale fara a oferi un plus de valoare real pentru actionari si creditori. Insa si celelalte trei cerinte par sa fie foarte impovaratoare si sa nu ofere decat un grad scazut de flexibilitate atunci cand societatile comerciale sunt constituite la nivel european. Pentru a simplifica procesul de fuziune si divizare, ar fi oportun sa se lase la latitudinea statelor membre posibilitatea de a decide daca doresc sa acorde o mai mare flexibilitate pentru raspunderea directorilor, eventual pe baza unei decizii specifice a adunarii generale, sau sa solicite furnizarea datelor financiare relevante in fiecare situatie. Nu pare sa existe niciun motiv pentru a prefera la nivel european una dintre aceste doua solutii. In plus, pentru a beneficia pe deplin de masurile recente de modernizare, mecanismele privind evaluarea ratei de schimb a actiunilor ar trebui sa ia in considerare flexibilitatea introdusa in anul 2006 in cea de-a doua directiva in materie de drept al societatilor comerciale, cu privire la o situatie similara referitoare la evaluarea aportului in natura39

4.2. Protectia actionarilor si a creditorilor in temeiul celei de-a treia si al celei de-a sasea directive in materie de drept al societatilor comerciale

Directiva 2006/68/CE de modificare a celei de-a doua directive a modernizat normele privind protectia creditorilor aplicabile in cazul unei reduceri a capitalului40. Procedura de protectie a creditorilor ale caror creante sunt anterioare datei publicarii deciziei de reducere a fost specificata mai detaliat. De asemenea, s-a precizat clar ca, in cazul in care doresc sa obtina garantii, acesti creditori trebuie sa dovedeasca, in mod credibil, ca prin reducerea capitalului creantele lor sunt puse in pericol. Prima etapa a modernizarii normelor de protectie a creditorilor prevazute de cea de-a treia si de cea de-a sasea directiva ar trebui sa o reprezinte alinierea dispozitiilor aferente din aceste directive41 la noul sistem.

Cu toate acestea, se pune intrebarea daca este oportun ca, in general, societatea absorbanta sa fie supusa aceleiasi proceduri ca societatea absorbita, desi exista situatii in care efectul unei fuziuni asupra actionarilor si creditorilor societatii absorbante nu difera de tranzactiile comerciale normale. In acest context, ar trebui mentionat faptul ca si normele prevazute de cea de-a doua directiva protejeaza interesele actionarilor. Deseori, fuziunile necesita majorari de capital care prin articolul 29 alineatul (1) din a doua directiva conduc la acordarea unor drepturi de preemptiune actionarilor existenti. In acelasi timp, articolul 19 din cea de-a doua directiva limiteaza domeniul de aplicare a fuziunilor prin achizitie fara o majorare de capital. Creditorii sunt protejati prin alte norme, conform celor expuse anterior. Sub conditia ca actionarii si creditorii sa continue sa aiba dreptul de acces la documentele relevante cu cel putin o luna inainte de adunarea generala a societatilor absorbite, s-ar putea lua in considerare posibilitatea de a lasa statele membre sa decida daca si in ce situatii este necesara aprobarea adunarii generale a societatii absorbante. Totusi, aceasta flexibilitate ar trebui sa existe cel putin in cazul transferului de active ale unei filiale detinute in intregime si al achizitiei unei filiale a carei societate mama detine 90% din actiunile sale, care sunt in prezent reglementate prin norme specifice (articolele 24 si 25 din a treia directiva).

4.3. Alte masuri de simplificare in domeniul dreptului societatilor comerciale

Conform explicatiilor anterioare, pentru simplificarea altor parti ale acquis-ului in domeniul dreptului societatilor comerciale este necesara instituirea unor masuri suplimentare. In primul rand, se au in vedere prima si a unsprezecea directiva in materia dreptului societatilor comerciale. Modalitatile de publicare a informatiilor privind societatile comerciale prevazute de aceste directive inca nu exploateaza toate posibilitatile oferite de tehnologia actuala.

In conformitate cu normele din prima directiva in materie de drept al societatilor comerciale, anumite informatii care trebuie introduse in registrele comerciale ale statelor membre trebuie, de asemenea, publicate in buletinele nationale. In majoritatea cazurilor, aceasta publicare genereaza costuri suplimentare inutile pentru societatile comerciale. Aceste costuri ar putea fi evitate pe viitor, avand in vedere ca in prezent toate aceste informatii sunt disponibile online prin intermediul registrelor electronice ale societatilor comerciale. In ceea ce priveste sucursalele, a unsprezecea directiva in materie de drept al societatilor comerciale prevede cerinte speciale de publicitate. Aceste cerinte genereaza, de asemenea, costuri considerabile pentru numeroase societati comerciale, datorita normelor nationale privind traducerile si certificarile aferente obligatiei de informare. Sunt necesare eforturi pentru reducerea la minimum a acestor costuri prin limitarea cerintelor formale pe care statele membre le pot impune societatilor comerciale in acest context.

In special prima directiva in materie de drept al societatilor comerciale impune societatilor sa publice anumite informatii care trebuie introduse in registrul comercial al statului membru in cauza in plus fata de cele din buletinele nationale. In majoritatea cazurilor, aceasta publicare genereaza costuri suplimentare pentru societatile comerciale.

Incepand cu ianuarie 2007, statele membre trebuie sa permita societatilor comerciale sa transmita pe cale electronica actele si informatiile respective, potrivit articolulului 3 alineatul (2) din prima directiva. Prin intermediul registrelor electronice, aceste informatii sunt accesibile tertilor din toate statele membre, iar Registrul European al Comertului faciliteaza si mai mult accesul la registrele nationale.

Prin urmare, obligatia de a publica datele inregistrate in buletinul national a devenit inutila, cu atat mai mult cu cat deseori buletinele nationale nu reproduc informatiile in totalitate, ci contin numai o referinta la registrul respectiv. In consecinta, functia buletinelor nationale poate fi usor inlocuita printr-un simplu serviciu al registrului care furnizeaza informatiile privind ultimele modificari ale acestuia. Prin urmare, pentru a permite societatilor comerciale sa realizeze economii, cerinta de publicare in buletinul national prevazuta la articolul 3 alineatul (4) din prima directiva ar trebui abrogata. In plus, nu ar trebui sa se permita statelor membre sa solicite, pe langa publicarea in conformitate cu articolul 3 alineatul (2), publicarea in buletinul national in masura in care aceasta ar genera costuri suplimentare pentru societatile comerciale. In ceea ce priveste sucursalele unei societati comerciale, a unsprezecea directiva in materie de drept al societatilor comerciale prevede cerinte speciale de publicitate. Aceste norme implica un cost dublu pentru societatile comerciale: ele trebuie sa asigure traducerea anumitor documente privind societatea in cauza in limba nationala a statului membru in care se afla sucursala si trebuie sa inregistreze aceste documente si informatiile respective, impreuna cu informatiile privind sucursala, in registrul sucursalei. Mai mult decat atat, normele nationale ale statelor membre care stabilesc detaliile privind traducerea certificata genereaza deseori cerinte excesive (legalizarea notariala etc.), ceea ce conduce la o crestere suplimentara a costurilor. Pentru a reduce aceste costuri la un nivel acceptabil, este esential ca statul membru al sucursalei sa accepte traducerea legalizata realizata intr-un alt stat membru. Aceasta obligatie ar trebui sa se aplice cel putin in cazul in care certificatul care a fost eliberat este acceptat de autoritatile juridice sau administrative ale celuilalt stat membru. Prin urmare, articolul 4 din cea de-a unsprezecea directiva ar trebui adaptat in mod corespunzator.

Exista si posibilitati suplimentare de simplificare in ceea ce priveste infiintarea de sucursale. Existenta registrelor electronice in toata Europa permite comunicarea intre acestea. De exemplu, proiectul BRITE42, care ofera o interfata multilingva comuna pentru accesarea registrelor din Registrul European al Comertului - EBR43, are ca obiectiv sa permita cetatenilor si societatilor comerciale europene sa profite la maximum de avantajele acestei tehnologii. Ca urmare, este evidenta necesitatea revizuirii celei de-a unsprezecea directive, ceea ce ar permite reducerea dificultatilor administrative privind infiintarea unei sucursale intr-un alt stat membru, in special acordandu-se posibilitatea de a depune informatiile respective ale sucursalei in statul membru in care este inregistrata societatea-mama44