CREDINTA IN LEGILE NATURALE

Pentru ca o stiinta sa se nasca si sa se dezvolte, se impune degajarea clara a obiectului sau si sa i se stabileasca frontierele in raport cu stiintele vecine. Stiinta este in esenta formularea legilor care exprima aceste raporturi necesare, adica legile naturale.

Secolului al XVIII-lea i se atribuie divizarea spiritului stintific in studiul societatii umane. In aceasta perioada entuziasmul general pentru fizica, chimie, astronomie, stiinte naturale, a demonstrat ca activitatea societatii umane este supusa ca si miscarea astrelor, legilor si ca progresul dorit al societatii se impiedica de obstacole tinand de natura lucrurilor si ca stiintele umane au ca scop formularea legilor la natura si importanta acestor obstacole. In loc de a fi finaliste si normative ca in Evul Mediu, stiintele umane incep sa fie si sa devina descriptive si explicative. Corpul social a fost asimilat corpului uman. Astfel, William Petty si Quesnay au vorbit de anatomia sau fiziologia sociala si au studiat circulatia venitului intre clasele sociale ca si studiul circulatiei sangelui intre organele corpului uman. Pe de alta parte, cercetand analogiile in domeniul astronomiei si al mecanicii, au cercetat mecanismele" sociale precum astronomii au studiat mecanica.Cu timpul, analogiile de acest fel au fost abandonate treptat si au inceput eforturile de analiza stintifica a fenomenelor sociale.

In Franta, Montesquieu a definit stiintific legea ca o expresie a " raporturilor necesare care deriva din natura lucrurilor". El a crezut ca organizarea politica era supusa unor asemenea legi.

John Locke a afirmat de asemenea ca societatile umane sunt supuse unor legi naturale superioare legilor civile. In secolul al XVIII-lea a fost marcata o ruptura completa cu trecutul, spiritul stiintific inspirand toate cercetarile sociale. In acest context trebuie remarcat:

• Cercetarea "legilor naturale" in sensul modern al acestei notiuni a fost fructul unei lungi evolutii inceputa cu mult timp in urma;
• Conceptia secolului al XVIII-lea despre "legile naturale" nu este conforma cu cea pe care o avem astazi despre aceste legi;
• Ideea de " lege naturala" a inspirat fericit lucrarile marilor precursori ai scolii clasice.

1. Legea naturala inaintea secolului al XVIII-lea

Se vorbea de "legea naturala" cu mult inainte de secolul al XVIII-lea. De-a lungul secolelor dominate de gandirea lui Aristotel, conceptul de "lege naturala" era normativ si nu analitic. Juristii din Roma antica vorbeau de "jus naturale'' fiind opus celui de "jus civile". Mai tarziu, scolasticii au recunoscut numelui "natura" cateva principii de drept. Se vorbea de " libertate naturala" a oamenilor si de "egalitatea naturala" dintre toti oamenii. Inainte de secolul al XVIII-lea se stia ca institutiile pozitive trebuiau adaptate la circumstantele de loc si de timp si aceia care n-o faceau dadeau rezultate negative.

Jean Bodin, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, aprecia  "acomodarea afacerilor publice la natura timpului si a ordonantelor umane la legile naturale". Termenul "legi naturale" este bine definit aici in sensul sau analitic si nu normativ. Fraza sugereaza ca legislatorul nu poate merge impotriva "raporturilor necesare care deriva din natura lucrurilor".

Ganditorii dinaintea secolului al XVIII-lea n-au dezvoltat o gandire stintiifica, ei doar au inceput orientarea cercetarii legilor naturale spre sensul analitic al notiunii.

2.Legea naturala in secolul al XVIII-lea

Pentru filozofii de drept natural, creatia era opera unui Dumnezeu bun, voind ca omul sa  fie fericit, dar l-a lasat liber. Ei credeau intr-un plan divin, propriu asigurarii bunastarii oamenilor, dar apreciau ca oamenii erau liberi sa-l accepte sau sa-l respinga. Ordinea naturala nu era pentru ei o ordine necesara, ea nu era decat un manunchi de institutii putand asigura bunastarea omului, daca acesta le respecta. Singurul lucru inevitabil era pedeaspsa ( sfarsitul prosperitatii) aplicata societatii care refuza aceasta ordine.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Jean Jacques Rousseau credea ca omul era departat prin stat de natura, inainte de a-si gasi bunastarea. Omul trebuie, pentru a deveni mai fericit sa ia in considerare cateva instituti capabile sa asigure prosperitatea societatilor umane. Ratiunea si stiinta trebuiau sa-l invete ce inseamna ordinea naturala. Dar si aici ordinea naturala era considerata ca un ideal nu ca un fapt.

Primii clasici au descris lumea intre real si realitate. Astfel, scopul cercetarilor fiziocratilor a fost, nu atat de a descoperi legile naturale ale antichitatii economice cat conditiile ordinii naturale si esentiale ale societatii.

Mai tarziu, in secolul al XIX- lea, principalul obiect al gandirii economice franceze a fost studiul institutiilor celor mai bune. Aceasta gandire era normativa.

Jean Baptiste Say a incercat sa defineasca stiinta economica drept numai descriptiva.

Primii clasici englezi credeau ca o lege economica limita, dupa parerea lor cresterea salariilor.

Mai tarziu Thomas Hobes a aratat ca mobilul major al omului a fost si a ramas cercetarea propriului sau univers si fiecare individ pentru a-si asigura propria satisfactie, trebuie sa conlucreze cu semenii lui.

In concluzie: Legile ordinii naturale, formulate de primii clasici nu au fost in mod absolut analize ale realitatii. Ele exprima conditii de realizare a unei lumi ordonate si fericite. Popoarele si indivizii care le incalca se expun la razbunarea legilor materiale, adica la mizerie sau esec.

Reprezentanti

1. William Petty 1623-1687), in lucrarea sa de referinta " Esenta aritmeticii politice si Anatomia politica", apar teorii referitoare la productie, schimb si distributie

• distingea doi factori de productie - munca si pamantul;
• nu considera capitalul un al 3-lea factor de productie;
• a vorbit despre munca prezenta si munca trecuta ca si despre avantajele  diviziunii muncii.
• a prezentat schimbul ca fiind supus legilor naturale. Daca sunt nesocotite, ele se razbuna, in sensul ca preturile trebuie sa revina mai devreme sau mai tarziu la nivelul lor natural;
• factorul cel mai activ in formarea preturilor era costul de productie iar printre elementele lui se include renumerarea muncii.

In sfera distributiei distinge 3 mari categorii de venituri

1. renta pentru proprietarii funciari;
2. profitul pentru intreprinzatori;
3. salariul pentru muncitor.

Despre profit el s-a pronuntat impotriva limitarii legale a acestuia de catre stat, aratand ca acesta era un pret care se stabilea pe piata A crezut ca exista o lege naturala a salariilor conform careia acestea se stabileau la un nivel determinat de minimul de existenta.

2. Condillac (1715-1780)

• aprecia ca "a produce inseamna a conferi noi forme materiale" refuzand ideea ca numai natura este productiva;
• a introdus psihologia in Economia Politica demonstrand rolul jucat de mobilul economic si interesul individual prezentand o teorie coerenta a volorii ;
• a afirmat ca valoarea nu are drept cauza initiala costul de productie ( un lucru nu are valoare pentru ca costa, ci el costa pentru ca are valoare). Valoarea este atribuita lucrurilor de cel ce spera ca acestea sa-l serveasca si deci ea depinde de utilitatea si raritatea
• in teoria distribuirii veniturilor a distins 4 categoriii de subiecti:
1. capitalisti;
2. proprietari funciari;
3. intreprinzatori;
4. salariati.

Richard Cantillon (1697-1734),

• a fost considerat fondator al stiintei economice
• credea ca societatea este supusa unor legi naturale;
• a avut importante contributii in studiul naturii bogatiei, valoare si repartitie;

Pentru a defini bogatia el a renuntat la iluziile secolului al XVI-lea. El scria ca bogatia "nu este altceva decat hrana, comoditatile si agrementele vietii. Pamantul este sursa materiei din care provine bogatia, munca este forma care o produce'. Abundenta de bani stimuleaza activitatea productiva.

El a sustinut o teorie a volorii. Preturile marfurilor se fixeaza prin jocul factorilor naturali. El sustine ideea ca trebuie facuta distinctie intre valoare intrinseca si pretul de piata. Valoarea intrinseca este determinata de costul de productie. Preturile de piata se pot departa provizoriu de la valoarea intrinseca din cauza imposibilitati de a dimensiona productia marfurilor si alimentelor la consumul lor. Dar departarea preturilor de la valoarea intrinseca se resoarbe de  la sine, preturile de piata tind intodeauna a se apropia de valoarea intrinseca.

Reparatia in viziunea lui, printre indivizii care isi aduc aportul la opera colectiva a productiei, se numara cei " cu venituri certe" si cei "cu venituri incerte" (castiguri). Pe ultimii i-a numit intreprinzatori (cei care purtau riscul productiei si renumerarea lor), celelalte venituri erau

• renta ;
• profitul ;
• salariul.

Capitalul nu a fost considerat al treilea-lea factor de productie dar a fost ca o marfa al carei pret era supus legilor naturale si nu putea fi fixat de catre vointa autoritatii. Salariul ca pret al muncii, depindea de o lege naturala, legat de costul de productie al muncii si deci fiind variabil urmand gradul de formare profesionala al muncitorului.