Introducere in studiul istoriei curentelor economice

Introducere in studiul istoriei curentelor economice

1.1. CLARIFICARI NOTIONALE SI METODOLOGICE

Prezentul curs incearca sa prezinte evolutia si analiza ideilor, teoriilor si doctrinelor economice pe parcursul timpului, urmarind sa evidentieze importanta practica a acestei discipline, care, in perioada moderna si contemporana devine un domeniu de referinta pentru actualele conceptii si teorii economice, menite sa scoata economiile nationale din impas si sa asigure o crestere economica sustinuta.

Istoria unei stiinte reprezinta insasi acea stiinta. Acest fapt este valabil, cu atat mai mult, pentru stiinta economica, care este in fond, o stiinta istorica. In nici un domeniu, pe nici un taram, confruntarile de idei nu au fost atat de acerbe si nu au fost sustinute cu aceasi patima ca cele din stiinta economica. Conceptiile si teoriile economice s-au cristalizat si au exprimat perioadele istorice in care s-au format si pe care le-au calauzit, fiind apoi, in mod inexorabil invinse sau duse mai departe, intr-o noua formula, in care s-au intrepatruns contributiile noi cu conceptele si ideile valoroase ale vechilor teorii. Mercantilistii, liberalii fiziocrati, reprezentantii clasicismului englez, marginalistii, reprezinta marea familie a gandirii economice.

Obiectul de studiu al disciplinei istroriei gandirii economice, il reprezinta ideile majore, teoriile si doctrinele economice, analizate in succesiunea lor istorica, precum si confruntarile dintre acestea, ca urmare a orientarilor diferite, determinate, in principal, de sistemele de interese divergente pe care aceste doctrine le reprezinta.

Obiectivele prezentului curs de istorie a curentelor economice sunt urmatoarele:

cunoasterea drumului parcurs de stiinta economica, a procesului cumulativ de imbogatire a acesteia cu noi descoperiri si realizari in domeniul economic.

marcarea salturilor evolutive realizate in timp de stiinta economica, caracterizarea si aprofundarea acestor perioade, care au antrenat schimbarea paradigmelor economice.

analizarea legaturilor si interconexiunilor intime dintre teoriile economice si politicile economice promovate de state in diferite perioade de timp, ca expresie a unor anumite orientari economice .

avertizarea factorilor de decizie asupra pericolelor intreprinderii unor masuri economice insuficient fundamentate, persoanele instruite, care cunosc domeniul doctrinelor economice avand posibilitatea de a sesiza mai lesne tendintele si orientarile evolutiei economiei.

Pentru a studia si a intelege domeniul istoriei gandirii economice, este necesara clarificarea notiunilor de baza care permit abordarea acestor probleme:

Gandirea economica reprezinta un proces de reflectare activa a vietii economice a societatii, fiind un produs al interactiunii dintre caracteristicile obiective ale mediului economico-social si calitatile subiective ale autorilor.

Teoria economica reprezinta ansamblul ideilor structurate rezultate prin prelucrarea sistematica a informatiilor privind activitatea economica sau componentele ei, ca urmare a activitatii de cercetare intreprinse de oamenii de stiinta din domeniul economic. Acestia urmaresc dezvaluirea cauzelor, a esentelor si a legilor care guverneaza evolutia fenomenelor economico- sociale.

Doctrina economica consta dintr-un complex de teorii care exprima aprecieri, realizeaza judecati de valoare, recomanda proiecte de reforma, sustin, promoveaza sau, se afla efectiv la baza diferitelor tipuri de politici economice, prin care sunt influentate mecanismele de functionare, sau, chiar cursul dezvoltarii economice. Asadar, teoria ne serveste ca instrument de analiza pentru ceea ce exista, in timp ce doctrina ne arata ce trebuie facut sau nu trebuie facut, venind sa experimenteze prin intermediul politicii economice.

Metodele de care uzeaza teoria economica sunt cele descriptive si empirice, in timp ce doctrina, este in esenta normativa, prin aceea ca indica calea ce trebuie urmata pentru atingerea binelui economic si social.

Istoria gandirii economice studiaza etapele maturizarii acestei stiinte, urmarind trei aspecte: obiectul de studiu, mijloacele de investigare a proceselor economice si rezultatele obtinute in procesul cercetarii. Esenta ecestor etape, o reprezinta ansamblul elementelor fundamentale de structura, principiile si metodele de operare si investigare ale unei generatii de economisti, ale unei scoli sau curent de gandire economica.

Modelul de operare, "cadrul acesta general asupra lumii" este un concept relativ nou, introdus pentru prima data de Th. Kuhn, in lucrarea sa "Structura revolutiilor stiintifice" (1962) si este denumit "paradigma".

El contine generalizari simbolice care permit constructii logice si matematice si care joaca rolul de legi sau definitii. Conform viziunii lui Th. Kuhn, schimbarea unei paradigme, desi presupune schimbarea imaginii noastre despre lume, nu inseamna in mod necesar un progres spre adevar, un pas in plus spre o adevarata imagine a lumii, intrucat aceasta nu exista.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Th. Kuhn a elaborat cinci insusiri pe care trebuie sa le prezinte o teorie stiintifica, spre a fi considerata valabila, respectiv aceasta trebuie sa fie:

a)     precisa - sa corespunda datelor experimentale;

b)     coerenta - cu ea insasi, dar si cu celelalte teorii;

c)      simpla - sa organizeze si sa sistematizeze in mod logic si inteligibil faptele;

d)     bogata - sa evidentieze fapte si relatii noi;

e)     aplicabila dincolo de faptele particulare pe care urma initial sa le explice, respectiv sa aiba o mare deschidere.

Aceste cinci caracteristici (precizie, coerenta, simplitate, deschidere, cuprinzatoare) reprezinta baza electibilitatii teoriilor. Totusi, autorul recunoaste ca aceste criterii (sau altele asemanatoare) nu vor fi niciodata suficiente spre a permite cu certitudine alegerea intre doua teorii rivale. Calitatile de judecata, de ordin normativ si de anticipare, ce se afla la baza succesului stiintific al oricarei teorii, nu pot fi inlocuite prin nici un algoritm reductionist.

In lucrarea sa "Teoria economica in retrospectiva", Mark Blaug sustine ca: "istoria economiei nu este cronica unei acumulari continue de realizari teoretice, ci istoria revolutiilor intelectuale amplificate, in care adevarurile deja cunoscute sunt neglijate in favoarea unor noi revelatii. Intr-adevar, uneori, pare ca economia a fost dezvoltata pe principiul simetriei, conform caruia fiecare noua teorie apare ca reversul celei vechi".

Din aceasta perspectiva evaluarea si verificarea teoriilor devine extrem de importanta pentru stiinta. In acest sens, trebuie insistat in primul rand pe componentele obiective, judecatile normative bazate pe cunostinte testate fiind mult mai fundamentate si mai solide decat cele inspirate de anumite pozitii ideologice sau de criterii sentimental-subiective.

Comparativ cu altele, stiinta economica prezinta anumite particularitati:

1. Obiectul stiintei economice este unul de ordin istoric. Fenomenele studiate de aceasta nu sunt pemanente si ca atare legitatile pe care ganditorii in economie incearca sa le puna in evidenta vor fi intotdeauna fragile si supuse modificarii.
2. Miscarea istorica influenteaza nu numai fenomenele economice, dar si iminenta rezolvarii problemelor specifice unei anumite perioade. Se poate sustine ca alternantele majore de teorii constituie variante de rezolvare a noilor probleme ridicate de conditiile economice, sociale, institutionale, etc. Nu exista ireversibilitate si nici cumulativitate, aparitia noilor teorii fiind strans legata de problematica istorica la care se raporteaza.
3. Ratiunea esentiala pentru care stiinta economica nu poate adopta aceleasi principii metodologice ca si celelalte stiinte empirice, consta in caracterul sau moral si politic. Ea este supusa in permanenta analizelor si deciziilor care reclama interventia statului , precum si a judecatilor de ordin etic si politic. De asemenea, constatam ca este foarte dificil sa departajam teoria de modul sau de aplicare, aspectele pozitive de cele normative, acestea actionand si interconditionandu-se reciproc, astfel incat evaluarea critica nu se poate realiza in mod echivalent ca in stiintele fizice.
4. O serie de cercetatori contemporani considera ca economia a devenit o stiinta prea "masiva" prin efortul sau de cercetare, pentru ca o revolutie in termenii teoriei generale, sau ai economiei ca "un intreg" sa mai poata fi posibila astazi.

1.2. SCOLI SI CURENTE DE GANDIRE ECONOMICA

Cercetatorii, economistii si ganditorii stiintei economice sunt grupati dupa anumite criterii in "scoli" de gandire economica sau "curente" de gandire economica. Primele sunt grupari mai restranse, ultimele reprezentand mai mult decat scolile, din punct de vedere cantitativ, ca sfera de cuprindere, dar si calitativ, ca substanta.

Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele de gandire economica pot fi considerate urmatoarele: comunitatea de interese economice, sociale si politice ale apartenentilor acestora, comunitatea de metoda (paradigma), afinitatile in privinta ascendentei culturale, de politica economica sau chiar adversitatile politico-ideologice fata de adversarii lor.

Denumirile date scolilor si curentelor de gandire economica sunt extrem de diferite..

Astfel, unele iau in consideratie contributia substantiala a unor autori la dezvoltarea stiintei economice, fiind denumiti economisti clasici (F. Quesnay, A. Smith, D.Ricardo etc.), sau elementele innoitoare prezente la generatiile succesive de economisti, fiind denumiti, ca urmare, neoclasici (C.Menger, W.St.Jevons, A.Marshall, etc.).

Alte denumiri se revendica de la metodologia aplicata de catre diverse grupuri de economisti, ca de exemplu: scoala marginalista (C. Menger, W.St.Jevons, A. Marshall, V. Pareto) si scoala istorica germana (W.Roscher, K,Kniess, etc.).

Deosebirea intre cele doua consta in faptul ca prima utilizeaza calculul marginal in explicarea fenomenelor economice, in timp ce, cea de-a doua da prioritate investigatiilor istorice privind analiza fenomenelor economice.

De asemenea, in anumite cazuri denumirile scolilor provin de la numele orasului in care acestea s-au manifestat (Scoala de la Viena, Scoala de la Lausanne, Scoala de la Chicago, Scoala de la Freiburg, etc.), sau chiar al tarii respective (Scoala austriaca, Scoala franceza, Scoala germana, etc.).

O serie intreaga de curente ale gandirii economica au fost denumite luandu-se in consideratie optiunea de politica economica a reprezentantilor lor, manifestandu-se astfel: curentul liberal (A.Smith, D.Ricardo, J.St. Mill); curentul socialist (Ch.Fourier, R.Owen, etc.); curentul marxist (K.Marx, Fr. Engels, V.I.Lenin, etc.); curentul dirijist (J.M.Keynes, J.Robinson, R.F.Harrod).

Alteori, denumirile curentelor de gandire economica provin chiar de la numele fondatorului lor (marxism, keynesism, etc.) si pot fi combinate cu diferite prefixe care semnifica succesiunea unor generatii ale curentului respectiv (neomarxisti, postkeynesisti etc.).

Trebuie sa mentionam, ca denumirile curentelor economice mai pot deriva si din conceptia reprezentantilor lor fata de modul in care doresc sa realizeze transformarea societatii (conservatori, liberali, reformisti, radicali, revolutionari, etc.).

Principalul element pe care trebuie sa-l luam in consideratie in caracterizarea diferitelor curente si doctrine de gandire economica, il reprezinta nivelul teoretic, respectiv capacitatea autorilor de a percepe si explica problemele majore ale perioadei lor, precum si eficienta practica a masurilor de politica economica pe care le avanseaza.

In cadrul aceluiasi curent de gandire economica pot coexista mai multe scoli. Spre exemplu, curentul neoclassic de la sfarsitul secolului al XIX-lea reuneste: scoala psihologica (C.Menger, E. Bohm-Bawerk,etc.) si scoala matematica (L.Walras, V.Pareto). Mai multe curente de gandire economica pot alcatui o orientare sau o tendinta, iar daca aceasta se intinde pe o perioada de timp mai indelungata, o megatendinta. In epoca moderna si contemporana asistam la confruntarea dintre doua astfel de megatendinte, respectiv intre liberalism si marxism.

Bibliografie

Abraham-Frois G.       - Economie politica, Humanitas, 1994.

Becker G. - Capitalul uman, Ed.All,1997.

Blaug M. - Teoria economica in retrospectiva, Ed.didactica, 1992.

Friedman M. - Capitalism si libertate, Ed.   Enciclopedica, 1995.

Heilbroner R. - Filozofia lucrurilor pamantesti, Humanitas, 1994.

Hayek Fr. - Drumul catre servitute, Humanitas, 1993.

Keynes J.M. - Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor, Ed. Stiintifica, 1970.

Madgearu V. - Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial, Ed. Independenta Economica,1940.

Malthus Th.    Eseu - Asupra principiului populatiei, Ed. Stiintifica, 1992.

Manoilescu M. - Fortele nationale productive si comertul exterior, Ed.Stiintifica, 1987.

Marx K. - Capitalul, Ed. Politica, 1969.

Mill J.St. - Despre libertate, Humanitas, 1993.

Murgescu C. - Mersul ideilor economice la romani, Ed. Stiintifica, 1987.

Nicolae-Valeanu I.      - Tratat de doctrine economice, RAMO, 1996.

Ricardo D. - Opere alese, Ed. Academiei,1962

Samuelson P., Nordhaus W.D. - Economics, 1998.

Smith A. - Avutia natiunilor, Ed. Academiei, 1962.

Weber W. -     Etica protestanta si spiritul capitalismului, Humanitas, 1993.