Notiunile de inflatie si
deflatie nu sunt concepte praxeologice. Ele n-au fost create de
economisti, ci de vorbirea curenta a marelui public si a
politicienilor. In el este implicata eroarea populara ca ar
exista ceva de felul monedei neutre, sau al monedei cu putere de cumparare
stabila, si ca moneda sanatoasa ar trebui sa
fie neutra si sa posede o putere de cumparare stabila.
Din aceasta perspectiva, termenul de inflatie a fost
intrebuintat pentru a desemna schimbarile venite din partea banilor
si care au drept rezultat o scadere a puterii de cumparare, iar
termenul de deflatie a fost intrebuintat pentru a desemna
schimbarile venite din partea banilor care au drept rezultat o
crestere a puterii de cumparare. [p.423]
Insa cei ce intrebuinteaza
acesti termeni nu realizeaza faptul ca puterea de cumparare
nu ramane niciodata neschimbata si ca, de aceea,
exista intotdeauna inflatie sau deflatie. Ei ignora aceste
fluctuatii perpetue si inevitabile in cazul in care nu au decat o
amploare redusa si nu sunt vadite, rezervand intrebuintarea
termenilor de inflatie si deflatie numai pentru cazurile de
schimbari majore ale puterii de cumparare. Deoarece intrebarea din ce
punct incepe sa fie potrivit sa numim mare o modificare a puterii de
cumparare depinde de judecati de relevanta personale,
devine evident ca inflatia si deflatia sunt termeni
carora le lipseste precizia categoriala necesara
conceptelor praxeologice, economice si catalactice. Intrebuintarea
lor este potrivita in istorie si in politica. Catalactica poate
recurge la ei numai in vederea aplicarii teoremelor sale la interpretarea
evenimentelor istoriei economice si a programelor politice. Mai mult, este
foarte util sa se faca uz de acesti doi termeni chiar si in
cursul investigatiilor riguros catalactice, ori de cate ori nu este
posibila nici o neintelegere si se poate evita incarcarea
pedanta a limbajului. Dar este necesar sa nu uitam
niciodata ca tot ce afirma catalactica referitor la
inflatie si deflatie - adica la schimbarile mari
ale puterii de cumparare venite din partea monedei - este valabil si
cu privire la schimbarile mici, desi, bineinteles,
consecintele schimbarilor mai mici sunt mai putin vadite
decat consecintele celor mari.
Termenii de inflationism si
deflationism, inflationist si deflationist, desemneaza
programe politice care urmaresc inflatia sau deflatia in sensul
unor mari modificari ale puterii de cumparare induse de moneda.
Revolutia semantica ce constituie
una din trasaturile caracteristice ale zilelor noastre a modificat
si intelesul traditional al termenilor inflatie si
deflatie. Ceea ce numesc oamenii astazi inflatie sau
deflatie a incetat de a mai fi o mare crestere sau descrestere a
ofertei de moneda, desemnand consecintele inexorabile ale acestor
fenomene, adica tendinta generala de crestere sau reducere
a preturilor bunurilor si a ratelor salariale. Aceasta
inovatie nu este nicidecum inofensiva. Ea joaca un rol important
in stimularea predilectiei populare catre inflatie.
In primul rand, nu mai exista nici un
termen care sa insemne ceea ce insemna inflatia. Este cu
neputinta sa ne impotrivim unei politici pe care nu o putem
numi. Atunci cand doresc sa puna sub semnul intrebarii
utilitatea emiterii unor cantitati masive de moneda
aditionala, oamenii politici si scriitorii nu mai au posibilitatea
de a intrebuinta o terminologie acceptata si inteleasa
de catre public. Ei trebuie sa procedeze la o analiza
detaliata a acestor politici, plina de detalii si de dari
de seama minutioase, oridecateori doresc sa se refere la ele -
si trebuie sa repete aceasta procedura greoaie in fiecare
propozitie pe care vor sa o dedice acestui subiect. Deoarece politica
aceasta nu are nici un nume, perpetuarea ei devine de la sine
inteleasa, ca stare de fapt. Ea se perpetueaza in mod luxuriant.
Al doilea neajuns este ca cei ce fac
incercari zadarnice si disperate de a combate consecintele
inevitabile ale inflatiei - deci cresterea preturilor --
isi prezinta in mod inducator in eroare incercarile drept o
lupta impotriva inflatiei. [p.424] Desi nu lupta decat
impotriva simptomelor, ei se prefac ca lupta impotriva cauzelor
raului. Deoarece nu inteleg relatia cauzala dintre
cresterea cantitatii de bani, pe de o parte, si
cresterea preturilor, pe de alta, practic ei
inrautatesc starea de lucruri. Exemplul cel mai bun l-au
furnizat subsidiile oferite fermierilor de guvernele Statelor Unite, Canadei
si Marii Britanii, in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial.
Preturile maximale reduc oferta la bunurile respective, deoarece
productia genereaza pierderi in cazul producatorilor marginali.
Pentru a evita o atare consecinta, guvernele le-au acordat
subventii fermierilor care produc la costurile cele mai ridicate.
Finantarea acestor subventii s-a facut din sporiri
aditionale ale cantitatii de moneda. Daca pentru produsele
respective consumatorii ar fi trebuit sa plateasca preturi
mai mari, atunci nu ar fi aparut alte efecte inflationiste.
Consumatorii ar fi fost nevoiti sa intrebuinteze pentru asemenea
cheltuieli suplimentare doar banii care fusesera deja emisi dinainte.
Astfel, confuzia dintre inflatie si consecintele sale poate de
fapt genera mai multa inflatie.
Este evident ca aceasta
acceptiune de moda noua a termenilor inflatie si
deflatie este in intregime derutanta si inducatoare in
eroare si trebuie respinsa in mod categoric.
