Valoarea specifica a banilor

In masura in care bunurile intrebuintate ca bani sunt evaluate si exprimate in lumina serviciilor pe care le furnizeaza pentru obiective nonmonetare, nu apar probleme care sa necesite un tratament special. Sarcina teoriei monetare consta numai in cercetarea acelei componente a evaluarii banilor care este conditionata de functionarea lor ca mijloc de efectuare a schimburilor.

In cursul istoriei numeroase bunuri au fost intrebuintate ca mijloace de efectuare a schimburilor. O lunga evolutie a eliminat cea mai mare parte a acestor bunuri din functia lor monetara. Au ramas numai doua: aurul si argintul. In cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, din ce in ce mai multe guverne s-au orientat deliberat spre demonetizarea argintului.

In toate cazurile acestea, ceea ce se intrebuinteaza in calitate de moneda este o marfa, care este de asemenea intrebuintata pentru obiective nemonetare. In conditiile functionarii etalonului aur, aurul este moneda si moneda este aur. Nu conteaza daca legile atribuie sau nu calitatea de mijloc legal de efectuare a platilor (legal tender) doar monedelor de aur batute de guvern. Ceea ce conteaza este ca aceste monede contin efectiv o greutate fixa [p.429] de aur si orice cantitate de metal pretios poate fi transformata in moneda. In conditiile functionarii etalonului aur, dolarul si lira sterlina nu erau decat simple nume pentru o anumita greutate de aur, in limitele definite de lege cu un grad foarte mare de precizie. Putem numi o astfel de moneda moneda-marfa (commodity money).

Un al doilea tip de moneda este moneda-credit (credit money). Moneda credit s-a dezvoltat pornind de la utilizarea substiutelor monetare. Exista obiceiul de a utiliza creante platibile la cerere si absolut sigure, ca substitute pentru suma de bani asupra caruia dadeau un drept. (Vom analiza caracteristicile si problemele substitutelor monetare in sectiunile urmatoaroare.) Piata n-a incetat sa intrebuinteze asemenea creante cand, intr-o buna zi, rambursarea lor prompta a fost suspendata si astfel au aparut indoieli in legatura cu siguranta si solvabilitatea celui obligat sa achite suma. Cata vreme aceste creante fusesera creante cu scadenta cotidiana acoperita de un debitor a carui solvabilitate era incontestabila si puteau fi preschimbate in bani la vedere si fara alte cheltuieli, valoarea lor de schimb era egala cu valoarea inscrisa pe ele; Aceasta echivalenta perfecta era cea care le conferea caracterul de substitute monetare. Insa cand rambursarea a fost suspendata, scadenta a fost amanata pe o perioada nedeterminata si, in consecinta, au aparut indoieli in legatura cu solvabilitatea debitorului, sau cel putin in legatura cu intentia lui de a plati, aceste creante au pierdut din valoarea care le era atribuita in prealabil. De acum inainte nu mai erau decat creante nepurtatoare de dobanda asupra unui debitor indoielnic si scadente la o data neprecizata. Insa, deoarece erau intrebuintate ca mijloace de efectuare a schimburilor, valoarea lor nu a scazut pana la nivelul la care ar fi scazut daca ar fi fost simple creante.

Putem presupune fara riscul de a ne insela prea mult ca asemenea moneda credit ar putea ramane in uz, ca mijloc de efectuare a schimbului, chiar daca si-ar pierde caracterul de creanta asupra unei banci sau trezorerii, devenind astfel moneda discretionara (fiat money). Moneda discretionara este o moneda care consta in simple insemne monetare, care nu pot fi intrebuintate nici pentru scopuri industriale, nici nu reprezinta o creanta asupra nimanui.

Investigarea faptului daca in trecut au aparut specimene de moneda discretionara, sau daca toate tipurile de moneda care n-au fost moneda marfa au fost moneda credit nu este o sarcina a catalacticii, ci a istoriei economice. Singurul lucru pe care-l stabileste catalactica in mod necesar, este ca trebuie admisa posibilitatea existentei monedei discretionare.

Ceea ce este important de retinut este ca, in cazul fiecarui tip de moneda, demonetizarea - i.e. abandonarea utilizarii monedei ca mijloc de efectuare a schimburilor - trebuie sa conduca la o reducere serioasa a valorii sale de schimb. Ce inseamna lucrul acesta din punct de vedere practic s-a vazut in ultimii nouazeci de ani, cand utilizarea argintului ca moneda marfa a fost progresiv restransa. [p.430]

Exista specimene de moneda credit sau de moneda discretionara care sunt incorporate intr-o moneda metalica. Banii acestia sunt tipariti, asa-zicand, pe argint, nichel sau cupru. Daca o asemenea moneda discretionara se demonetizeaza, ea isi pastreaza totusi valoarea de schimb, ca bucata de metal. Insa aceasta nu este decat o indemnizatie foarte redusa pentru proprietarul ei. Ea este lipsita de importanta practica.

Pastrarea de detineri monetare necesita sacrificii. In masura in care cineva pastreaza bani in buzunare sau in soldul sau bancar, el renunta la cumpararea imediata de bunuri pe care le-ar putea consuma sau intrebuinta in vederea productiei. In cadrul unei economii de piata aceste sacrificii pot fi determinate cu precizie, prin calcul. Ele sunt egale cu nivelul dobanzii originare pe care ar fi incasat-o prin investirea sumei respective. Faptul ca cineva ia in calcul aceasta pierdere a unei posibilitati de castig este o dovada ca el prefera avantajele detinerii monetare, in ciuda pierderii venitului pe care i l-ar fi adus dobanda.

Se pot specifica avantajele pe care le asteapta oamenii de pe urma pastrarii unei anumite cantitati de bani lichizi. Dar este o iluzie sa presupunem ca analizarea acestor motive ne-ar putea furniza o teorie a determinarii puterii de cumparare, independenta de notiunile de detinere monetara si de cerere si oferta de moneda. [12] Avantajele si dezavantajele provenite din detinerea de moneda nu sunt factori obiectivi, care sa poata influenta direct marimea detinerilor monetare. Ele sunt ierarhizate de catre fiecare individ si sunt evaluate comparativ. Rezultatul este o judecata subiectiva de valoare, colorata de personalitatea individului. Diferite persoane, sau aceleasi persoane la diferite momente, evalueaza aceleasi fapte obiective in mod diferit. Exact asa cum informatiile despre avutia si conditia fizica a unei persoane nu ne spun ce suma ar fi aceasta dispusa sa cheltuiasca pentru hrana de o anumita capacitate nutritiva, tot astfel informatiile despre date ce privesc conditia materiala a omului nu ne permit sa facem afirmatii precise referitoare la dimensiunea detinerilor sale monetare.