INFLATIA - definirea inflatiei, caracteristicile inflatiei si cauzele care genereaza inflatie, inflatia si efectele ei

INFLATIA

1.1 Definirea inflatiei

Inflatia este un dezechilibru prezent in economia oricarei tari, reprezentat de o crestere generalizata a preturilor si de scaderea simultana a puterii de cumparare a monedei nationale.

Inflatia este un indicator final, care arata la sfarsit de an fiscal daca politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alaturi de politicile Bancii Centrale, se coordoneaza si conduc la o stabilitate a preturilor de consum.

In cazul majoritatii statelor contemporane, unul dintre obiectivele esentiale ale politicii economice este combaterea sau macar limitarea inflatiei. Cu toate acestea, nu numai definirea si masurarea inflatiei, ci si insasi natura fenomenului inflationist actual, precum si mijloacele cele mai potrivite de lupta contra inflatiei continua sa provoace numeroase controverse. Desi exista diferentieri intre diversele curente de gandire economica, sociala si politica privind natura si efectele inflatiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlarii inflatiei si evitarii procesului inflationist.

Sensul initial al notiunii de 'inflatie' este legat de ideea de 'umflare', de 'crestere', insa de o crestere daunatoare. De obicei, se considera ca aceasta stare provine din existenta unei cantitati excedentare de moneda, dar inflatia nu este legata numai de fenomenele monetare. In analizele moderne o alta idee asociata notiunii de 'inflatie' este aceea ca inflatia constituie un fenomen dinamic, care apare in miscare, in cazul in care echilibrul este perturbat, pentru a fi regasit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv in aceasta privinta, cuprinzand expresii ca 'presiuni inflationiste', 'tensiuni inflationiste' (fenomene inflationiste minore si partiale) toate acestea sugerand ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice. Deci, inflatia este un fenomen care se desfasoara in timp si care reflecta anumite 'forte' contrare care intretin sau deregleaza o miscare prealabila. Inflatia este o expresie a fenomenului de accelerare, adica a unui fenomen de crestere a vitezei diverselor procese, in particular a vitezei de circulatie a monedei si a vitezei de crestere a preturilor.

1.2 Caracteristicile inflatiei si cauzele care genereaza inflatie

Principalele cauze ale inflatiei sunt:

• Inflatie prin moneda - emisiunea excesiva de moneda peste oferta reala de bunuri si servicii;

Aceasta atrage un surplus de cerere de marfuri care duce la cresterea preturilor. Marirea preturilor are loc nu prin simpla sporire a cantitatii de bani, ci prin cresterea cererii pe care aceasta o face posibila. Inflatia monetara este definita foarte clar prin ecuatia schimbului a lui Fisher: MV=PT unde: M= Masa monetara V= Viteza de circulatie a monedei P= Nivelul general al preturilor, iar T= Volumul tranzactiilor.

Astfel, se poate vedea ca daca M (masa monetara) creste foarte mult se cauzeaza un dezechilibru major in ecuatie care nu poate fi adus la normal decat prin cresterea lui P (nivelul general al preturilor). Spunem aceasta deoarece: -T (volumul tranzactiilor) nu poate creste mai mult de nivelul maxim pe care i-l permite productia; - V (viteza de circulatie a banilor) nu este usor de modificat deoarece sunt greu de modificat: gusturile; obiceiurile si preferintele consumatorilor.

• Inflatie prin cerere - excedentul de cerere agregata peste oferta agregata;

Apare datorita cresterii cererii agregate, in conditiile in care oferta agregata ramane in urma cererii sau chiar se micsoreaza. Cererea agregata poate sa creasca si in conditiile in care masa monetara nu se modifica, atunci cand:

sporesc veniturile banesti ale populatiei, ducand la marirea puterii de cumparare a acesteia;

are loc cresterea salariilor neinsotita de sporirea productivitatii muncii;

se extinde creditul de consum;

se diminueaza inclinatia spre economisire.

• Inflatie prin costuri - cresterea costurilor de productie, independent de cererea agregata;

Marirea costurilor nu stimuleaza productia iar oferta de bunuri si servicii scade iar preturile cresc. Costurile de productie cresc cand remunerarea factorilor de productie creste mai mult decat productivitatea lor. Un rol important il ocupa sporirea cheltuielilor pentru salarii neinsotita de o crestere superioara a productivitatii muncii. In acelasi sens, al cresterii costurilor, actioneaza si marirea preturilor la materii prime, materiale, combustibil, energie, etc.

• Inflatia importata

Cresterea preturilor peste granita mareste valoarea importului, care in cazul mijloacelor de productie (materii prime, utilaje, masini, energie) duce la cresterea costurilor si a preturilor bunurilor economice produse anterior.

• Inflatia prin structuri

Se caracterizeaza prin practicarea unor preturi ridicate fara o legatura directa cu cresterea cererii sau scaderea ofertei si se datoreaza structurii oligopoliste sau monopoliste a economiei, care impiedica manifestarea concurentei si ca atare practicarea unor preturi ridicate.

Formele inflatiei

Inflatia prin cerere

Inflatia prin cerere isi are geneza intr-un dezechilibru ce se produce pe piata bunurilor si serviciilor. Cresterea preturilor se datoreaza cresterii cererii globale de bunuri si servicii, in raport de o oferta globala lipsita de elasticitate.

In acest cadru cresterea cererii (de bunuri de consum, de bunuri de investitii sau pentru export) poate avea urmari diferite:

daca oferta este perfect elastica, adica oferta poate fi majorata pastrandu-se aceleasi preturi, are loc un fenomen de expansiune, excesul de cerere se repercuteaza integral asupra volumului cantitatilor de bunuri si servicii schimbate;

daca oferta este perfect rigida, adica nu pot fi majorate cantitatile oferite pe piata, excesul de cerere se repercuteaza integral asupra preturilor.

Dar in lumea contemporana, cererea globala tinde tot timpul sa fie excesiva. Daca cererea e primordiala in raport cu oferta (asa cum sustin un numar mare de economisti contemporani) realizarea echilibrului in conditii de stabilitate a preturilor este teoretic imposibila. Exista in fiecare moment, un excedent al cererii globale fata de oferta globala, ceea ce constituie un puseu inflationist care nu poate fi eliminat.

Explicatia acestei tendinte a cererii globale de a fi tot timpul mai mare decat oferta globala tine de faptul ca, in lumea contemporana constientizarea nevoilor grupurilor sociale face ca dorintele sa depaseasca intotdeauna posibilitatile de a le satisface. Astfel spus, intr-o societate care a devenit constienta de forta sa si care are mereu nevoi crescande, dorintele cresc, in pofida progresului tehnic, mai repede decat posibilitatile de satisfacere a acestora. Intr-o asemenea societate cererea globala este in permanenta mai mare decat oferta globala desi progresul tehnic tinde sa reduca aceasta discrepanta pe cand cererea este exigenta in ceea ce priveste urgenta nevoilor sale. Ca urmare, aceasta disparitate exista in toate societatile economice contemporane in care excesul de cerere e forma in care se prezinta economia aflata in progres.

Excesul de cerere este, insa, susceptibil sa duca la ceea ce se numeste 'spirala inflationista' sau 'cercul vicios al inflatiei', termen care exprima in limbaj popular ideea de crestere exponentiala nelimitata a preturilor.

Intr-adevar un exces de cerere tinde sa antreneze cresterea preturilor, ceea ce, in mod normal, va contribui la pregatirea unei cresteri a productiei. Producatorii, intreprinzatorii, etc., stiu ca prin preturi marite isi vor spori prosperitatea, iar ca urmare, vor incerca sa-si amplifice productia. Insa, cresterea productiei, va antrena, cresterea salariilor, deoarece salariatii vor dori sa participe si ei la impartirea foloaselor prosperitatii firmelor la care lucreaza. Dar, cresterea salariilor determina cresterea puterii de cumparare a populatiei, antrenand o noua crestere a cererii excedentare. Astfel ia nastere un 'cerc vicios': se porneste de la o cerere excedentara si se ajunge din nou la o cerere excedentara.

Daca noua cerere excedentara este mai puternica decat cererea initiala, ea va genera un nou tur al circuitului: cererea respectiva antreneaza o crestere si mai mare a preturilor, care, la randul sau, antreneaza cresterea productiei si, deci, a salariilor, ceea ce duce la cresterea puterii de cumparare si, deci, a cererii excedentare s.a.m.d. Ca urmare daca nimic din exterior nu va opri aceasta 'spirala' economia intra pe calea infernala a inflatiei prin cerere.

Cresterea cererii are de regula la baza o majorare a ofertei de moneda sau a creatiei de moneda datorata comportamentului bancilor, intreprinderilor, sau familiilor ceea ce conduce la sporirea creditelor din economie. Cauzele pot fi de asemeni: un excedent al balantei de plati sau efectul unei masuri de politica bugetara, o crestere a alocatiilor intr-un domeniu dat.

In acelasi timp, modificarile utilizarii venitului national sau ale orientarilor patrimoniale ale populatiei pot duce la modificari in raportul intre economie si consum. Cresterile de venit ale unor categorii sau utilizarea economiilor pentru achizitia unor bunuri de folosinta indelungata, de exemplu, pot majora cererea de consum.

La randul sau inelasticitatea ofertei poate fi accidentala, pe termen scurt sau mai indelungat. Absenta sau insuficienta stocurilor poate crea o lipsa trecatoare pentru unele produse. Discrepanta apare atunci cand reinnoirea stocurilor nu se poate face in ritmul necesar, din lipsa de capacitate sau resurse in productia interna si mai ales prin insuficienta mijloacelor de plata externe.

Inflatia prin costuri

Inflatia prin costuri este o expresie a dezechilibrului pe piata factorilor de productie. Ea are la origine vointa unui grup social de a modifica repartitia venitului national. Salariul, ca principal factor al pretului de cost, creeaza prin cresterea sa, premisa cresterii preturilor.

Inflatia prin costuri este cauza unor evidente procese inflationiste iar cresterile costului vietii provoaca la randul lor, noi revendicari privind cresterile de salarii. Inflatia prin costuri este proprie tarilor aflate in crestere economica. In continuare este aratat mecanismul de desfasurare a inflatiei. Cresterile economice presupun distorsiuni in cadrul unei economii deoarece are ca efect cresteri importante de productivitate in unele sectoare si ramuri (pana la 10-15%), in timp ce sectoarele tertiare se apropie de 0. Transferul in cadrul fiecarei societati a avantajelor progresului se poate face prin doua modalitati:

Scaderea preturilor, salariile ramanand constante. In acest caz scaderea preturilor poate avea un efect deprimant, caci ea nu poate stimula productia si poate provoca somaj;

Cresterea salariilor si a veniturilor in functie de cresterile de productivitate, preturile ramanand pe cat posibil, stabile.

De fapt societatea prefera primordial solutia cresterii salariale si aici apar unele distorsiuni. In realitate pretind majorari si cei care nu obtin cresteri de productivitate in activitatea lor. In consecinta in multe sectoare cresterile remunerarii vor avea ca efect cresterea costurilor bunurilor si serviciilor pe care le produc.

Revendicarilor justificate ale salariatilor din sectoare cu o puternica productivitate a muncii se asociaza si cei care nu realizeaza asemenea modificari calitative, si astfel cresterea 'aliniata' a salariilor conduce pe economie la o majorare medie a veniturilor care va depasi de fapt cresterea reala a productivitatii muncii.

Sa presupunem ca din diverse cauze (o greva reusita, amenintari cu miscari salariale, etc.), are loc o crestere a salariilor platite de intreprinderi. Salariul este un element de cost, iar ca urmare cresterea salariilor va determina cresterea preturilor. Trebuie totusi precizat ca, deoarece salariul este doar unul din elementele costului, nu este obligatoriu ca preturile sa creasca in aceeasi proportie cu salariile. Cresterea preturilor, chiar daca este mai mica decat cea a salariilor, risca sa provoace scaderea productiei, mai ales daca piata nu este foarte favorabila. Cresterea preturilor de productie, combinata cu scaderea ofertei, vor determina cresterea preturilor cu amanuntul si, deci, reducerea puterii de cumparare a salariilor, care initial a crescut. Scaderea puterii de cumparare a clasei salariale provoaca din nou insatisfactia acestei clase si, deci, noi lupte, care vor conduce, probabil, daca forta sindicatelor este suficienta, la o noua crestere de salarii s.a.m.d. Aceasta este 'spirala inflationista preturi salarii'. Se pleaca de la o crestere de salarii si se ajunge din nou la o crestere de salarii.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Totusi, este de notat ca inflatia prin costuri nu se dezvolta decat in anumite conditii. Astfel, pentru ca acest tip de inflatie sa se mentina, este necesar ca reactia patronala la cresterea salariilor sa fie rigida, adica patronii care realizeaza un anumit profit, sa incerce sa il conserve. In caz contrar, adica atunci cand patronii consimt sa-si diminueze profiturile, inflatia prin costuri va dura mai putin, deoarece reducerea profiturilor compenseaza cresterea salariilor. Inseamna ca principala problema este de ordin social: relatia productie - salarii - profit. Ca urmare, daca solutia acestei probleme sociale consta in adaptarea patronilor la situatia creata, ceea ce din punct de vedere economic se traduce prin diminuarea profiturilor, inflatia prin costuri va fi mai mica.

In al doilea rand - si acesta este principalul argument al fortelor sindicale - daca, intr-o perioada de progres tehnic, ca aceasta, cresterea salariilor este insotita de cresterea productivitatii, aceasta din urma va neutraliza (in ipoteza ca este suficienta), cresterea salariilor. Cu alte cuvinte, in cazul in care principala cauza a cresterii economice este imbunatatirea productivitatii, inflatia prin cresterea salariilor este imposibila.

In al treilea rand, 'cercul vicios' amintit nu apare decat in cazul in care elasticitatea cererii este o elasticitate defavorabila, in sensul ca marirea preturilor determina reducerea cererii. In cazul in care cererea se adapteaza la cresterea preturilor, deoarece nevoile sunt foarte puternice, majorarea preturilor nu va impiedica desfacerea produselor, iar cresterea salariilor nu va duce automat la cresterea preturilor.

Rezulta ca profiturile, productivitatea muncii si elasticitatea cererii sunt factorii colaterali, care pot impiedica dezvoltarea inflatiei salariale, adica a inflatiei prin costuri. Posibilitatile normale de crestere a salariilor sunt axate pe cresterea productivitatii muncii. Castigul obtinut din cresterea productivitatii muncii este justificat sa fie distribuit factorilor de productie salariati si patroni.

Dar . in timp ce cresterile reale de productivitate sunt diferite si variate in intreprinderi si ramuri, cererile de majorare a salariilor tind spre o 'aliniere'. Astfel, majorarile prin aliniere duc, in final, la o realitate negativa prin efectul sau; cresterea de ansamblu a salariului depaseste cresterea medie a productivitatii. Potrivit aprecierilor teoreticienilor inflatiei, la randul sau, cresterea de preturi va fi proportionala cu diferenta dintre procesul de crestere a productivitatii si procesul de crestere a salariilor. De exemplu, daca productivitatea creste cu 3% si salariile cu 8% cresterea de preturi va fi de 5%.

Inflatia prin venituri este determinata nu numai de salarii, dar si de profit. In desfasurarea ciclului inflationist trebuie sa se tina seama de faptul ca, in timp ce preturile tuturor marfurilor cresc in mod liber, salariile se modifica numai dupa ce factorii interesati (patroni, guvernul) considera ca sunt motivatii bine justificate, iar noile niveluri de salarii sunt justificate. Astfel ca atat timp cat in cursul inflatiei declasate salariul ramane in urma preturilor celorlalte marfuri patronul ramane cu un castig suplimentar din aceasta situatie.

Inflatia importata

In epoca contemporana relatiile economice intre tari sunt ample si multilaterale astfel ca fiecare economie este influentata mai mult sau mai putin de fluxurile internationale de valori si de toate caracteristicele pe care acestea le au si le aduc pe pietele nationale. Astfel o prima cale de patrundere a influentelor externe sunt importurile de produse, in general, cele de materii prime in special.

Fiecare tara poate primi stimuli inflationisti din exterior in functie de masura in care economia lor se bazeaza pe importul de materii si produse. De exemplu, cresterea preturilor materiilor prime importate, ca urmare a situatiei pietei internationale, determina cresterea costurilor si, deci, a preturilor produselor fabricate din materiile prime respective. Este cunoscut ca produsele petroliere au avut un impact deosebit in economiile tarilor dezvoltate reactionand si intensificand procese inflationiste majore.

De asemenea, cresterea preturilor bunurilor de consum importate, duce la cresterea preturilor cu amanuntul ale bunurilor respective, etc. Sub presiunea preturilor de import, costurile de productie cresc exercitand asupra economiei nationale influente negative diferentiate, in functie de utilizare.

In aceste cazuri, se naste, deci, o inflatie de origine externa pe o cale care nu este cea a cresterii cererii, ci a schimburilor cu strainatatea. Legat de aceasta, trebuie precizat, ca unele elemente de cost sunt stabilite de stat.

Este vorba in principal despre costul serviciilor publice, care, in economiile contemporane sunt oferite adesea la preturi mici sau chiar in mod gratuit. Or statul, insarcinat printre altele, sa impiedice cresterea preturilor cu amanuntul, poate decide sa nu mai acorde facilitatile amintite, deoarece acestea il costa prea mult, caz in care aceasta majorare duce la o crestere a costurilor si, deci, a preturilor, asemanatoare cu cresterea generata de presiunile sindicale. Este insa evident ca in acest caz clasa salariala este complet straina de cresterea de preturi, responsabilitatea cresterii costurilor revenind statului.

Este de subliniat ca in ultimele doua decenii exportatorii de materii prime s-au coalizat in incercarea lor de a asigura o evolutie pozitiva, in favoarea preturilor materiilor prime si de a obtine astfel o parte tot mai ridicata, pe aceasta cale, din rezultatele cresterii economice mondiale.

Variatia cursurilor de schimb si, pe acest fundal, degradarea cursurilor de schimb pentru importatori a reprezentat o alta cale de influentare a procesului inflationist. Ultimele decenii se caracterizeaza prin continua depreciere monetara in ritmuri mai inalte a marii majoritati a valutelor. Deprecierea monetara reflectata in termenii cursului valutar inseamna continua 'scumpire' a importului si 'ieftinirea' pentru straini a marfurilor nationale exportate.

Valoarea relativa a diferitelor valute si mai ales evolutia neconcordanta cu celelalte a constituit una din caile de transfer a cresterilor de productivitate pe plan international. Astfel inflatia prin import a devenit un mecanism prin care se desfasoara in cadrul international lupta pentru impartirea rezultatelor cresterii economice diferentiate si deci, inegale de la o tara la alta.

O alta componenta a stimulilor inflationisti din circulatia libera a capitalurilor intre tari. Fluxurile de capital cu propriile lor determinante care vin adesea in neconcordanta cu factorii functiei de care decurge circulatia monetara. Aparute in momente specifice, adesea lipsite de cauzalitate monetara, aceste pusee acceleaza deprecierea, se cumuleaza si influenteaza astfel procesul inflationist.

Inflatia structurala

Inflatia structurala este determinata in principal de disparitia mecanismelor obiective si exterioare omului, cum ar fi in domeniul monetar etalonul - aur. Astfel cadrul disciplinator al unor posibile sanctiuni cu efecte negative nu mai actioneaza.

Subiectivismul in politica economica actioneaza pe deplin. Si astfel inflatia structurala are drept resorturi principale o vointa sociala, materializata printr-o anumita politica economica sau sociala. Evident, aceste politici au ca scop imbunatatiri ale structurii sau sunt un efect al unei structuri imbunatatite. Inflatia structurala este considerata ca prezenta in numeroase tari ca expresie a faptului ca acestea au ales calea unei dezvoltari accelerate, a unei cresteri economice rapide implicand o mobilizare intensiva a factorilor de productie.

Cresterea creeaza prin natura ei un dezechilibru in economie, conduce la crearea de noi capacitati de productie cu noi tehnologii, aparitia unor ramuri cu rol conducator in economie si declinul unor sectoare si ramuri depasite.

In majoritatea lor, aceste cresteri impuse nu au pregatire necesara, nu au fost realizate economii prealabile si deci nu exista fonduri de finantare. Recurgerea la credit intern, sau, mai grav, la finantarea bugetara implica distribuirea de venituri fara contrapartida imediata si duce la multiplicarea cererii. Deci inflatia este implicita. Cresterea preturilor si uneori economiile fortate sunt singurele modalitati de reconstituire a unui echilibru (nominal) in economie.

Primordial promovarea cresterii economice prin aceste metode de finantare conduce la un aflux monetar in economie si creaza premisele unui proces inflationist tip cerere, prin crearea unei cereri multiplicate. Pe de alta parte, cresterea este, totodata, o sursa de riscuri crescande si de mutatii accelerate care sunt impuse societatii.

Sarcinile fiscale si sociale, fie ca se reflecta direct in costuri fie ca suscita noi revendicari de la categoriile supuse presiunilor inflationiste, carora le afecteaza veniturile, duce la accentuarea procesului inflationist prin procese de tipul inflatie venituri. Sub alt aspect inflatia structurala este expresia faptului ca in epoca actuala toate corelatiile, inclusiv ajustarile necesare in plan macroeconomic se realizeaza la nivelul lor superior. Mecanismul de desfasurare a acestui fenomen are la baza motivatii economice.

Intr-o economie libera jocul relativ al preturilor ar trebui sa permita transmiterea informatiilor cu privire la cerere si sa orienteze pe producator in dimensionarea ofertei lor. Dar teama de scaderea preturilor, intr-o economie cu productie agricola indeosebi, conduce la o puternica rezistenta a celor afectati, in cazul acesta o masa importanta. De aici politica de sustinere a preturilor pentru produsele excedentare (si cresterea mult mai accentuata a preturilor bunurilor mai deficitare).

Consideram ca acest fapt se produce intr-o economie in care piata ar cere reducerea preturilor produselor agricole cu 5% si cresterea preturilor la produse industriale cu 5%. Daca se adopta o politica de sustinere, evolutia preturilor pe cele doua categorii in loc sa se compenseze, respectiv sa se anuleze (-5%, +5%) asigurand astfel mentinerea nivelului general al preturilor, va conduce la o crestere medie a preturilor de 5% (in cadrul aceleiasi diferente de 5% intre categorii, in cadrul careia insa, prima categorie se pastreaza cu un pret neschimbat si deci o crestere de 0% iar cea de a doua ramane la distanta necesara de 10%).

Astfel politica de sustinere a unor sectoare este de fapt generatoare unei inflatii continue. Ajustarea la nivel major este tipica si la transferurile specifice ale cresterilor de productivitatea muncii. O alta cauza a inflatiei structurale rezida din rigiditatea economiei care apare in momentele de crestere economica atunci cand se tinde spre o deplina utilizare a fortei de munca. Situatiile pot fi diferite de la o economie la alta, esenta consta in faptul ca in conditiile perioadei in care se tinde spre angajarea totala a fortelor de productie, a fortei de munca primordial, apare o zona de costurilor crescande - efect al unor astfel de rigiditati.

Procesul de dezvoltare a inflatiei

Analizand procesul de dezvoltare a inflatiei, majoritatea autorilor deosebesc doua forme noi: inflatia deschisa si inflatia ascunsa.

Inflatia deschisa

Inflatia deschisa, numita si inflatie 'explicita', 'declarata', 'recunoscuta' este cea mai bine cunoscuta. Caracteristica formei de inflatie este ca se dezvolta prin ea insasi, intr-o maniera autonoma, fara a fi stopata printr-o interventie umana. Spre deosebire de aceasta, inflatia ascunsa este reprimata prin masuri autoritare.

La ora actuala, analiza inflatiei deschise este o analiza pluridisciplinara, sociologica, psihologica si economica.

Premisa de la care porneste aceasta analiza este ca si in societatile contemporane exista conflicte sociale. Ca urmare, curbele, ecuatiile, modelele si celelalte instrumente analitice cu care opereaza stiinta economica moderna, pentru a determina starea de echilibru trebuie plasate de fiecare data intr-un context uman si sociologic concret. Grupurile sociale - cele doua mari clase sociale pe care le-a descris Marx: intreprinzatorii si salariatii - formeaza categorii sociale a caror atitudine psihologica are o importanta majora in realizarea sau nerealizarea echilibrelor.

Alaturi de aceste doua mari grupuri sociale mai exista si alte grupuri, cum ar fi agricultorii, rentierii, birocratii, care participa de asemenea la lupta sociala. Toate aceste grupuri si, in primul rand, grupurile principale amintite, au comportamente specifice, insa in general, nu sunt dispuse sa accepte, intr-o maniera calma si resemnata, cerintele echilibrului economic. Fiecare grup social incearca in maniera sa specifica, sa transfere asupra altor grupuri sociale sacrificiile implicate de satisfacerea cerintelor echilibrului economic, iar ca urmare intre grupurile sociale exista in permanenta conflicte.

O varianta interesanta a acestei analize sociologice a inflatiei este cea propusa de A. Leroux. Potrivit acestuia, inflatia este provocata nu atat de grupurile sociale, cat de organismele care reprezinta aceste grupuri. Organismele respective formeaza ceea ce autorul citat numeste 'socio-structuri', cuprinzand, in principal, sindicate muncitoresti, organizatiile patronale si statul; dinamica relatiilor dintre aceste socio-structuri constituie principalul factor care explica intretinerea si amplificarea procesului inflationist.

Grupurile sociale au doua tipuri de comportamente: 1) comportamente de adaptare sau de ajustare la necesitatile externe - asemanatoare cu tipul de comportament numit 'de resemnare'; 2) comportamente de rezistenta, de refuz, de lupta continua - asemanatoare cu tipul de comportament numit 'de ruptura'.

Prin prisma studierii inflatiei, problema care se pune este de a sti care este tipul de comportament - de adaptare sau de ruptura - pe care il au detinatorii de moneda, agentii economici care actioneaza asupra preturilor la un moment dat, intr-o tara data, intr-o conjunctura data, s.a.m.d. Daca tipul de comportament dominant este cel de refuz de a se adapta, exista toate sansele ca societatea sa se angajeze pe calea unei inflatii deschise. Investigarea comportamentelor sociale ale participantilor la viata economica permite, cunoasterea faptului daca societatea este sau nu in faza de intrare in inflatia deschisa.

Inflatia ascunsa

Inflatia ascunsa (reprimata, franata) se caracterizeaza prin interventia deciziilor din partea principalului responsabil de dezvoltarea inflatiei: statul. Aceste decizii constituie, in primul rand, ceea ce se numeste 'politica monetara', dar pot apartine si altor componente ale politicii macroeconomice (politica fiscala, bugetara, de utilizare a fortei de munca, de comert exterior, etc). Indiferent de aceasta, adoptarea deciziilor respective semnifica faptul ca statul a inteles ca economia a intrat pe calea unei inflatii deschise, care risca sa declanseze un proces de autoamplificare si ca guvernul incearca sa intervina.

Interventia guvernului contine insa intotdeauna un alt pericol, si anume ca remediul folosit pentru stavilirea inflatiei sa aiba consecinte negative asupra altor procese economice, de unde, necesitatea unei maxime prudente in administrarea politicii antiinflationiste.

Iesirea din inflatie

La fel ca intrarea in inflatie, iesirea din inflatie este incerta sub aspectul posibilitatii iesirii, a momentului si a modului in care are loc aceasta.

Hiperinflatia (sfarsitul exploziv)

In ipoteza ca inflatia este lasata sa se dezvolte intr-o maniera autonoma, ea nu are sfarsit. Un proces exponential nu se termina niciodata, ci continua la infinit. Cand cresterea preturilor depaseste zona de 3 cifre anual, se ajunge la hiperinflatie. In mod conventional, se apreciaza ca bariera este trecuta cand cresterea lunara a preturilor depaseste 50% (ceea ce inseamna o rata anualizata de 13000%). Efectele hiperinflatiei sunt cu adevarat devastatoare: preturile isi pierd complet efectul de semnalizare, productia este dezorganizata, populatia isi pierde increderea in moneda, se revine la forme primitive de schimb in natura.

In istoria monetara sunt cunoscute relativ putine cazuri de hiperinflatie, dar toate au avut efecte traumatizante. Asemenea finaluri urmeaza de fiecare data unor perioade de inflatie 'galopanta'. Un exemplu celebru in aceasta privinta este cel al Republicii de la Weimar, care a precedat in Germania regimul hitlerist. Inflatia 'galopanta' a aparut in acest caz in perioada imediat urmatoare incheierii primul razboi mondial, ca urmare a infrangerii militare a Germaniei. In perioada ianuarie 1922 - noiembrie 1923, preturile au crescut de 10 miliarde de ori; sub presiunea fugii de bani a populatiei, masa monetara in termeni reali a scazut de 30 ori; salariile reale au inregistrat fluctuatii enorme - in medie de circa 33%, in plus sau in minus, de la o luna la alta. De fapt, se poate spune ca Germania a fost invinsa de doua ori - o data prin forta armelor si o data prin prabusirea monedei sale - si ca dintre aceste doua infrangeri, prabusirea marcii a fost cea mai grava, a distrus echilibrul fundamental al tarii. Acest exemplu arata ca inflatia nu ia sfarsit in sensul matematic al termenului ci in sensul sau istoric, adica prin producerea unei catastrofe sociale, care deregleaza echilibrul nu numai al unei tari, ci, poate, al intregii lumi.

Ungaria este singura tara ce a cunoscut 2 episoade ale hiperinflatiei la numai doua decenii distanta. Primul a durat 12 luni (martie 1923 - februarie 1924) interval in care preturile au crescut de 44 ori, rata maxima lunara a inflatiei ajungand la 98%. Cel de al doilea reprezinta un 'record' absolut: perioada august 1945 - iulie 1946, in care preturile au crescut de 3,81 x 10²⁷ ori. cu o rata medie lunara de 19.800%.

Deflatia

A doua modalitate de iesire din inflatie este una rationala, prudenta si de decizie preventiva, numita 'deflatie' si care, daca reuseste, conduce la o repreciere a monedei. Este vorba despre o operatie prin care se incearca eliminarea efectelor inflatiei si revenirea la normalitatea de dinainte de perioada de inflatie.

Deflatia este o miscare inversa fata de inflatie, adica un efort depus pentru a aduce masa monetara la marimea initiala, respectiv pentru a aduce preturile la nivelul initial. Astfel, acceptand explicatia cantitativista a fenomenului inflationist conform careia principalul factor al cresterii preturilor este cel monetar, deflatia poate fi definita ca fiind operatia sau ansamblul de operatii prin care se elimina masa monetara excedentara.

Cu alte cuvinte, deflatia este un complex de masuri adoptate pentru 'resorbirea' cantitatii prea mari de moneda. Daca aceste masuri se realizeaza, ele permit monedei sa-si redobandeasca valoarea initiala, adica sa se reprecieze (revalorizeze). Mecanismul deflatiei consta in diminuarea sau oprirea inflatiei printr-o politica adecvata; daca aceasta politica reuseste, se va regasi valoarea anterioara a unitatii monetare.

In forma sa clasica - descrisa mai sus - mecanismul deflatiei nu a fost insa realizat niciodata. Din punct de vedere istoric, se cunosc numeroase cazuri (inclusiv cel al Republicii de la Weimar, amintit anterior) in care s-a incercat aplicarea unei politici deflationiste, insa in pofida eforturilor dificile si sustinute care s-au depus, politicile respective au esuat de fiecare data.

Explicatia rezida in faptul ca pentru a putea aplica o politica deflationista, este necesar ca populatia si ceilalti utilizatori de moneda sa accepte o disciplina foarte riguroasa adica sa renunte la obiceiurile dobandite in perioada de aparenta facilitate, caracteristica inflatiei. Or, de regula, lumea se simte bine intr-o situatie de facilitate, chiar daca aceasta facilitate inseamna, de fapt, posibilitatea de a efectua cheltuielile inflationiste care distrug moneda.

De aceea, in momentul in care se formuleaza cerinta limitarii sau chiar opririi totale a cheltuielilor inflationiste, autoritatile se confrunta cu o puternica rezistenta psihologica. Aceasta rezistenta este cu atat mai eficace, cu cat tara in cauza traieste intr-un regim mai democratic, in care autoritatile depind de votul populatiei careia ii cer restrangerea la maxim a satisfacerii trebuintelor materiale. Astfel, intr-un regin democratic, este imposibil ca politica deflationista sa fie decisa prin consultarea electoratului. De aceea, singura solutie ramasa - cu exceptia instaurarii unui regim politica de mana forte - este educarea publicului. Democratia insasi trebuie sa faca educatia necesara, ajutand populatia sa inteleaga ca o perioada de restrangere este succeptibila sa duca la insanatosirea morala. Desigur, o asemenea educatie este, mai usoara in domeniul vietii individuale, insa in domeniul vietii sociale a unui popor este infinit mai dificila. Din aceasta cauza, autoritatile au esuat, de regula, in incercarile lor de deflatie, ceea ce a dus la continuarea inflatiei si la tot ceea ce se stie ca a urmat.

Stabilizarea

A treia solutie este stabilizarea, adica oprirea fenomenului inflationist la punctul la care s-a ajuns si mentinerea valorii monedei la acest nivel existent, inferior celui initial. In modul acesta, se consacra pierderea de valoare suferita de moneda prin inflatie si se previne reaparitia inflatiei in viitor.

Programe de stabilizare au fost aplicate in numeroase tari in perioada interbelica (Franta - 1928, Anglia - 1931, Romania - 1929), insa masurile respective nu au reusit, deoarece cauzele care au provocat anterior inflatia nu au fost eliminate. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se cunosc insa doua experiente reusite: R.F.G. si Israel. La ora actuala, problema elaborarii si aplicarii unor programe de stabilizare monetara se pune mai ales in tarile excomuniste si in fostele republici sovietice unde inflatia face ravagii, impiedicand reformarea si relansarea economiilor respective.

Concluzia care se desprinde din analiza tuturor acestor cazuri - este ca inflatia trebuie fie eliminata, fie respectata. Daca nu poate fi eliminata - si de cele mai multe ori nu poate fi - inflatia nu trebuie reprimata, caci, atunci, imbraca forma oculte, care sunt mai periculoase decat forma deschisa.

Inflatia taratoare (lenta)

'Inflatia taratoare' - 'ascensiunea' preturilor - poate fi definita ca o crestere de preturi permanenta, insa de slaba intensitate, care nu declanseaza un proces accelerat, adica nu este de tip exponential. Spre deosebire de adevarata inflatie, acest nou fenomen este compatibil atat cu echilibrul monetar, cat si cu recesiunea economica.

Adevarata inflatie este incompatibila cu echilibrul monetar de durata, deoarece distruge mecanismele de restabilire a acestuia. Noul tip de usoara crestere a preturilor deregleaza si el putin echilibrul monetar, insa aceasta dereglare este limitata si, oricum, favorabila cresterii economice.

De asemenea, noul tip de crestere a preturilor este compatibil cu recesiunea, inteleasa ca incetinire a cresterii economice. In trecut, cresterea preturilor a coincis in toate cazurile cu expansiunea economica, iar scaderea preturilor cu recesiunea. In prezent, se constata ca recesiunea ('stagflatia') poate coexista cu cresterea preturilor. Pe de alta parte, in masura in care este usoara si nu face ravagii, cresterea preturilor limiteaza stagnarea si face ca recesiunea sa nu se perpetueze la infinit. Totul se petrece ca si cum economia ar trece printr-un moment de relaxare pentru a-si relua apoi expensiunea cu si mai multa vigoare.

Faptul ca asa-zisa 'inflatie lenta' este compatibila cu recesiunea si ca, mai mult, permite transformarea acesteia intr-o premisa a cresterii economice viitoare, se explica prin aceea ca, cresterea usoara a preturilor nu provoaca un dezechilibru global al economiei, ci dezechilibre sectoriale, limitate, particulare. Or, existenta unor dezechilibre sectoriale, intr-un anumit sector insa nu in celelalte, sau, in tot cazul, nu in toate celelalte, este in sine un fenomen pozitiv. Caci, aceste dezechilibre partiale si particulare, care nu se generalizeaza, intretin o tensiune interna, care alimenteaza forta ascendenta a economiei.

1.3 Inflatia si efectele ei

In perioada inflatiei apar stimuli specifici decurgand din necesitatea satisfacerii cererii crescute sau din dorinta de a realiza profituri sporite (dezvoltarea productiei bunurilor de consum sau a productiei de razboi, extinderea comertului, si a schimburilor interne), ceea ce conduce si la o redistribuire a capacitatilor si resurselor in acest sens. Inflatia aduce, prin cresterea nivelului preturilor nationale fata de cele externe, slabirea capacitatii concurentiale ale firmelor nationale.

Deprecierea monetara conduce la ieftinirea marfurilor nationale pentru cumparatorii straini si deci usureaza exportul. Este un factor ce nu avantajeaza pe moment. Dar noi urmarim functionarea firmei ca un proces de continuitate. Pentru producatorii nationali, in situatia in care inflatia se permanentizeaza, devine evident ca preturile de achizitie a materiilor prime din import cresc mai repede decat preturile cu care se exporta marfurile si deci ca pentru fiecare partida de marfuri se produce in fapt o pierdere de substanta.

Procesul inflationist antreneaza si extinde somajul. Vizand cresterea competitivitatii si avand in vedere costurile crescute de salarii, patronii apeleaza la aplicarea tehnologiilor moderne, care prezinta avantajul ca ridica randamentele si diminueaza personalul. Conditiile specifice inflatiei faciliteaza investitiile si asigura acoperirea si amortizarea lor in sensul cel mai favorabil pentru firme. Asa se face ca eliberarile de personal si somajul cresc, in timp ce productia si cererea globala sunt inca normale. Fenomenele de recesiune, atunci cand se instaleaza, majoreaza somajul, care este o caracteristica evidenta a stagflatiei.

Inflatia favorizeaza si accelereaza procesul investitional. Factorii care faciliteaza investitiile sunt numerosi. Pe de o parte, marea majoritate a intreprinderilor au perspective mai sigure privind evolutia de viitor, iar reinnoirea echipamentului si modernizarea tehnologiilor este o conditie a cresterii profitului. Pe de alta parte, in timpul inflatiei se ieftineste creditul - intrucat toate obligatiile decurgand din imprumuturi: rate de rambursare si dobanzi devin tot mai "ieftine" pe masura ce inainteaza procesul inflationist. La aceasta se adauga si faptul ca statul, interesat in anumite activitati, in special tarile in curs de dezvoltare angajate in revolutii structurale, acorda direct resurse (din buget) faciliteaza conditiile de obtinere a creditului, sau stabileste norme speciale de transfer prin cost a cheltuielor de investitii.

Inflatia afecteaza creditul si descurajeaza economiile. Inflatia contribuie la deprecierea depozitelor si prin aceasta descurajeaza economiile. In conditiile unor inflatii moderate depunatorii sunt supusi unei eroziuni lente a capitalurilor aflate la banci sau casele de economii. Dobanzile fixe, practicate, in general, raman nominal stabile si sufera o diminuare in termeni reali. Problema recuperarii eroziunii capitalului prin dobanzi reale se pune mai tarziu in stadii inaintate ale inflatiei, iar 'preocuparile' in acest sens, chiar daca nu sunt numai declarative, se aplica de regula cu intarziere. Astfel, creditorii sufera o eroziune efectiva a capitalurilor aflate sub forma de depuneri la banci.

Inflatia privilegiaza debitorii. Debitorii sunt deosebiti de avantajati, intrucat, in conditiile diminuarii inflatiei, ratele de rambursare, inclusiv dobanzile, in termeni reali, sunt tot mai diminuate. A realiza investitii prin credite inseamna, de fapt, a plati sub valoare bunurile de patrimoniu achizionate. Iata premisele unei cresteri patrimoniale importante in timpul inflatiei, pentru cei care beneficiaza de credite.

La randul lor, depunatorii sunt nevoiti sa suporte pierderi importante in puterea de cumparare a capitalurilor si dobanzile cuvenite. Asa cum statisticile consemneaza, depunatorii sunt obligati a realiza scopurile economice pe care si le-au propus evaluate in anume termeni reali, sa accelereze procesul economiilor, sa majoreze economiile nominale, desi conditiile din timpul inflatiei nu faciliteaza acest lucru pentru marea masa a populatiei.

Inflatia favorizeaza cresterea profiturilor. Prin mobilitatea specifica a preturilor de vanzare a marfurilor, din timpul inflatiei si conditiile de piata mai favorabile vanzatorilor, acestia practica de regula dimensiuni sporite ale cotelor de profit incluse in preturi. Sub un alt aspect, inflatia creeaza o resursa specifica de crestere a profitului prin conditiile specifice in care se stabileste si se reconsidera pretul fortei de munca, salariul, in timp ce preturile marfurilor urmeaza mersul inflatiei atat pentru categoria materii prime cat si pentru produsele finite.

Pretul muncii in valoare nominala ramane periodic fix, ceea ce creeaza in etapa respectiva diferente care revin in ultima masura celui ce incaseaza pretul de vanzare, adica patronului. De asemenea, profiturile patronale isi gasesc conditii favorabile de investire asigurand firmelor in timpul inflatiei o ampla crestere patrimoniala.

Una din cele mai pregnante consecinte sociale ale inflatiei este modificarea repartitiei veniturilor si patrimoniilor in valoarea lor reala. In timpul inflatiei averea isi poate modifica mai mult sau mai putin valoarea in expresie nominala, in functie de forma in care se gaseste.

Astfel preturile se modifica pentru bunuri care alcatuiesc patrimoniul cum ar fi: terenurile, cladirile, echipamentele, in ritmuri mai apropiate sau diferite de evolutia indicilor de pret si deci in general tind sa-si pastreze valoarea lor reala in conditiile date ale puterii de cumparare. Pentru unele din aceste componente: imobile, bijuterii, actiuni, etc., inflatia creeaza conditiile de crestere accelerata a pretului si deci temeiuri ale imbogatirii excesive a unor persoane sau firme.

O serie de componente ale patrimoniului nu au aceeeasi situatie. Astfel activele financiare de tip creante, indeosebi obligatiunile, sau activele monetare, in special depozitele, isi pastreaza valorile nominale anterioare si aduc proprietarilor lor insemnate pierderi in termeni reali. In acest fel patrimoniile unei anumite categorii de persoane: mici intreprinzatori, familii modeste sau pensionari, sunt serios afectate.

Astfel inflatia actioneaza selectiv: imbogateste cu mult mai mult pe mai putini si saraceste cu mai putin pe mult mai multi. Redistribuirea veniturilor reprezinta terenul care insa afecteaza plenar intreaga societate, suscita revendicari si conduce la confruntari sociale de amplitudine. Inflatia divizeaza societatea in doua mari categorii:

persoane ale caror venituri variaza in functie de evolutia preturilor si care isi pot asigura astfel echivalentele veniturilor, in raport de cresterea generala a preturilor;

persoane care depind de venituri nominale fixe, sau care se modifica incet si cu multe dificultati, astfel incat veniturile lor reale sunt in permanenta ramase in urma, fata de nivelul general al preturilor si al amputeaza pregnant, puterea de cumparare.

Intre persoanele afectate de inflatie sunt pensionarii, persoanele care depind de ajutoare sociale publice, ale caror venituri depind de prevederile bugetare, care prezinta rigiditati in modificari, ceea ce implica sporuri limitate si tardive ale veniturilor lor nominale, in neconcordanta cu cresterea preturilor.

O situatie speciala o au salariatii care sufera permanent impactul ramanerii in urma a puterii de cumparare fata de evolutia preturilor. Reajustarea periodica a salariilor se face de regula cu intarziere si avand in vedere revendicari deja depasite, astfel ca, in evolutie, trendul veniturilor lor reale ramane in urma dinamiicii generale a preturilor. Diferentele intre partea cuvenita a salariilor in pret si partea efectiv platita ramane un izvor de profit suplimentar pentru patroni. De aici conflictul social intre patroni si salariati, ca expresie a intereselor diferite ale acestora.

Astfel, in mod necesar, in perioada inflatiei experienta arata ca se polarizeaza grupe diferite grupe ce doresc sa-si impuna intersele sau revendicarile. Aceste grupe dispun fie de putere economica, fie de putere sociala cu rezonanta electorala.

Printre acestea au un rol preponderent: asociatiile patronale (oligopoluri, carteluri) si sindicatele ca reprezentate la salariatilor; alte grupari de mici producatori, micii patroni din agricultura si comert avand un rol de rezonanta mai restrans. O analiza mai atenta a evolutiei procesului inflationist arata ca actiunea grupurilor economice, aparandu-si fiecare propriile interese 'colaboreaza' de fapt si este de maniera sa intensifice si sa accentueze evolutia fenomenului inflationist, In multe momente si pe multiple planuri contribuind la aparitia tensiunilor inflationiste, in legatura cu transmisia lor in intreaga economie si cu privire la rezistenta opusa incetinirii ritmului de cresterea preturilor si salariilor.

Inca din debutul proceselor inflationiste interventia sindicatelor tinde sa promoveze in economie cerintele de cresterea salariilor inspirate de la ramurile cele mai productive la nivelul carora cresterile sunt justificate. In continuare sustinerea generala inseamna 'alinieri' la crestere si pentru domenii in care cresterea in dimensiunile solicitate nu este motivata, si chiar depasiri ale pragurilor 'negociate'. Astfel, prin forta lor sindicatele contribuie la accelerarea ritmului de crestere a veniturilor membrilor lor.

La randul lor, firmele mari, oligopolurile, sustin mai prompt satisfacerea solicitarilor de crestere a salariilor, pe de o parte, pentru ca avand un grad mai ridicat de concentrare au si o sindicalizare mai ampla, dar pe de alta parte, pentru ca au o productivitate mai mare au si profituri mai inalte. La nivelul lor, cresterea salariilor va permite o crestere mai mare a acestor profituri decurgand din cresterile de preturi pe care oligopolurile le pot impune. Iata ca in economie valurile de cresteri de salarii pornesc de la firmele mari din ramurile cheie. Ele declanseaza astfel valuri de cresteri de preturi in dimensiuni care nu se potrivesc celorlalte domenii din economie, angajand in modul cel mai direct spirala preturi - salarii.

Cele doua grupuri enumerate la care ne-am referit actioneaza in sensul extensiunii proceselor inflationiste in intreaga economie in cadrul unui mecanism specific. Sindicatele impun interesele salariale in prevederile contractelor colective de munca incheiate, pe masura si in conditiile convenite cu marii parteneri, marile intreprinderi. Largirea aplicabilitatii acestor prevederi, prin similitudine si pentru ramuri si intreprinderi mai putin productive, are drept efect, in modul cel mai direct, cresterea preturilor.

Mai mici sau mai mari, intreprinderile vor avea in consecinta modele de comportament in cresterea preturilor, cu sunt marile oligopoluri. In sfarsit, daca prin diminuarea presiunilor inflatiei sau prin masurile de combatere ar putea fi posibila sau de dorit scaderea preturilor, exista temeiuri de impotrivire, de o potriva in cele doua medii.

Sindicatele nu accepta legaturi posibile intre scaderea pretului unui produs si puterea de cumparare a salariului si considera ca sporurile de salarii provin, in principal, din scaderea profitului intreprinderii si nu din cresterea preturilor.

La randul lor oligopolurile sunt, dupa cum se stie, cele ce pot impune preturile si-si pot asigura profituri inalte in orice conditii de salarizare.

1.4 Masurarea fenomenului inflationist

Pentru masurarea inflatiei se pot utiliza mai multe metode. Pe scurt, enumeram cateva dintre acestea:

• In marime absoluta - excedentul de masa monetara peste oferta reala de marfuri, care da nastere la un surplus de cerere absoluta nominala ce se traduce prin majorari ale preturilor efective;

• In expresie relativa - raportul intre excedentul sau surplusul de moneda (respectiv, de cerere)si oferta reala de bunuri si servicii, in economie, caruia ii corespunde o anumita majorare a preturilor;
• Indicele general al preturilor IGP;
• Indicele preturilor de consum IPC;
• Indicele puterii de cumparare a banilor IPCB