Importanta socio-economica a cresterii ovinelor pe plan mondial si national. directii de exploatare a ovinelor

IMPORTANTA SOCIO-ECONOMICA A CRESTERII OVINELOR PE PLAN MONDIAL SI NATIONAL. DIRECTII DE EXPLOATARE A OVINELOR

Aptitudinile de productie complexe si capacitatea valorificarii economice a unor resurse furajere foarte diferite, evidentiaza importanta socio-economica a speciei ovine, oglindita sintetic in evolutia numerica a efectivelor si a productiilor realizate pe plan mondial, indeosebi in diferite tari. Numarul foarte mare de rase si varietati de oi existent pe plan mondial (350 - 500), care se cresc pentru diferite productii, precum si diversitatea conditiilor climatice, de relief si social economice, au contribuit la practicarea unor sisteme tehnolgice de exploatare foarte diferite, de la cele pastoral extensive la cele intensiv industriale.

De-a lungul timpului cresterea ovinelor pe plan mondial a parcurs o serie de etape, fiecare avand unele particularitati

• Etapa I - se extinde pana la inceputul secolului al XVIII-lea si este caracterizata prin predominata ovinelor rustice, cu lana grosiera si productii mixte
• Etapa II - include secolul XVIII si prima jumatate a secolului XIX, fiind caracterizata prin aparitia pe baza selectiei naturale a ovinelor cu lana fina de tip Merinos
• Etapa III - incepe din a doua jumatate a secolului XIX, se caracterizeaza prin exploatarea pentru carne a ovinelor si aparitia primelor rase specializate formate prin selectie artificiala si incrucisari
• Etapa IV - incepe in prima jumatate a secolului XX fiind caracterizata prin cresterea numerica a noilor rase perfectionate cu productii mixte. In perioada actuala exploatarea ovinelor continua sa inregistreze un pronuntat proces de formare si raspandire a noi populatii de ovine, concomitent cu ameliorarea si perfectionarea celor existente.

Din cele mai vechi timpuri specia ovina s-a bucurat de o atentie deosebita, avand o mare raspandire mai ales in zonele cu climat temperat si oceanic cuprinse intre 40⁰ latitudine nordica si sudica, unde densitatea lor este cea mai mare, zone neprielnice de crestere fiind cele cu climat umed si rece sau cele cu climat umed si prea cald. Cea mai mare raspandire o au ovinele din grupa Merinos, care s-au extins in ambele emisfere in jurul paralelei de 40⁰, in zonele delimitate de izotermele medii anuale de 10 - 20 ⁰C si cu precipitatii medii anuale de sub 600 mm anual.

O zona propice de crestere a ovinelor din Europa este reprezentata de zona mediteraneana.

In zona ecuatoriala si a tropicelor, exceptie facand unele podisuri inalte din America Latina, Africa si Asia, numarul ovinelor este foarte redus. In unele regiuni din Africa, America de Sud, Indonezia, zona nordica a Europei, Americii si Asiei, conditile de crestere sunt extrem de nefavorabile.

In conditiile climatului oceanic din Marea Britanie s-au format rase precoce de carne, cu dezvoltare accentuata, care s-au raspandit in toate tarile crescatoare de ovine (Noua Zeelanda, Australia, SUA), unde sunt exploatate atat in stare curata cat si prin incrucisare.

Pe continentul european, directia de exploatare a ovinelor este foarte diferita, dar predomina exploatarea pentru productia de lapte si carne in detrimentul productiei de lana care se produce la o calitate deosebita si costuri minime in Australia si Noua Zeelanda. Astfel rasele de carne si cele de carne-lana se exploateaza in tari ca Marea Britanie, Franta, Germania, Italia; rase specializate in directia productiei de lapte se exploateaza in Franta, Italia, Spania, Grecia; rase pentru lana fina in Spania, Ungaria, Franta, Romania; rase mixte pentru lana-lapte-carne, carne-lapte-lana, lapte-lana de covoare-carne in romania, tarile fostei Iugoslavii, Bulgaria, Albania, Grecia, Romania, Turcia.

In tarile fostei C.S.I. avand in vedere conditiile pedo-climatice foarte variate se exploateaza un numar foarte mare de rase cu insusiri morfo-productive variate: rase de lana, lana-carne, lana grosiera-lapte, pielicele, carne grasime. De asemenea in aceasta zona densitatea ovinelor este foarte variabila, ea crescand de la nord la sud.

Continentul Asiatic se caracterizeaza prin exploatarea raselor de pielicele (tarile sudice ale fostei CSI, Mongolia, Iran, IraK, Afganistan), dar pe langa acestea se mai cresc si rase primitive exploatate pentru lana grosiera de covoare, lapte, carne-grasime. O exceptie pentru acest continent o reprezinta Israelul, tara in care se exploateaza in mod industrial o rasa specializata in directia productiei de lapte, rasa Awassi.

In ceea ce priveste America de Sud, exploatarea oilor se face cu precadere in Uruguai si Argentina, crescandu-se rase de lana, lana-carne si carne precum si metisi dintre acestea.

Pe continentul African, repartitia ovinelor este neuniforma, astfel in nord se cresc efective relativ reduse reprezentate de rase primitive exploatate pentru productia de lana groasa, lapte si carne. In Sudul continentului african, datorita conditiilor climatice si celor tehnice se exploateaza rase cu lana fina, rase si metisi precoce de carne si efective de mare valoare din rase de pielicele.

Din cele prezentate se poate concluziona ca pe langa factorii agro-pedo-climatici, o importanta deosebita asupra dezvoltarii numerice si calitative a ovinelor o au factorii social economici, astfel nivelul tehnologic de exploatare este mai ridicat in tarile avansate din punct de vedere economic. De asemenea pe plan mondial se constata o evolutie treptata de la sistemele traditionale extensive si semiextensive, spre cresterea semiintensiva si intensiva a unor rase si tipuri ameliorate, specializate in diferite directii de productie sau mixte.

Pe teritoriul tarii noastre dezvoltarea oviculturii a fost stimulata de conditiile agro-pedo-climatice, reprezentate de suprafetele intinse de pasuni si fanete, peste 4 miloane de ha, de climatul temperat si de factorii socio-economici. Ramura de productie cu vechi traditii la noi, cresterea ovinelor s-a dezvoltat continuu, astfel ca in perioada 1960-1985, Romania s-a situat dupa numarul de oi pe locul trei in Europa, dupa Marea Britanie si Spania si pe un loc important pe plan mondial. Dupa al II-lea Razboi Mondial s-au inregistrat unele succese deosebite in ameliorarea efectivelor pentru productia de lana fina si semifina precum si in organizarea ingrasarii tineretului ovin si a conditionarii pentru abatorizare a ovinelor adulte reformate

Inainte de Primul razboi mondial se cresteau ovine Turcana si Stogose si in masura mai redusa ovine de rasa Tigaie, care erau mai putin productive si cu eficienta economica scazuta, dar rustice, rezistente la intemperii si mai putin pretentioase la conditii de intretinere. Dupa cel de al doilea razboi mondial, mai precis dupa anii 60 se modifica structura de rasa, astfel sporesc efectivele de ovine cu lana fina si semifina in detrimentul celor cu lana grosiera, (prin Tigaizare, Spancizare si Merinozare), reprezentate de rasa Turcana, a carei arie de crestere se restrange la nivelul zonei montane si submontane. In cercetarea stiintifica, dupa anul 1980, au fost obtinute unele rezultate remarcabile, intre care mentionam: ameliorarea raselor Merinos de Palas si Merinos de Transilvania, pentru productii mixte de carne-lana respectiv lana carne; formarea raselor de oi Rusetu, pentru carne-lana crossbred, a rasei Merinos de Cluj, pentru carne-lana fina-lapte, a rasei Caracul de Botosani, s.a.

Sporirea importantei economice a carnii de ovina a determinat organele centrale de conducere sa adopte, la finele deceniului al VII-lea (anii 1970) al secolului trecut, o solutie falsa de rezolvare, nefundamentata stiintific si contraindicata sub aspect biologic si economic: importul unor mari efective de reproductie din rase de carne (Romney Marsh) si de carne-lana crossbred (Corriedale s.a.) din Noua Zeelanda si Australia. Operatiunea, in sine, a constituit o mare pierdere nationala si a avut importante efecte daunatoare: pierderea aproape in totalitate a efectivelor importate si a descendentilor precum si devierea de la preocuparile si programele reale privind ameliorarea pentru productia de carne si de lapte. Pe planul exploatarii ovinelor s-a procedat tot in modalitate voluntarista, la introducerea fortata, de la nivel central de comanda a "tehnologiei industriale" de intretinere a ovinelor de prasila, in adaposturi cu pardosea-gratar. Sistemul a fost extrem de costisitor si daunator si a fost in intregime inlaturat.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Schimbarile politice care au avut loc in tara noastra dupa anul 1989, au conditionat trecerea la economia de piata si la reforme social-economice de anvergura istorica, ceeace a dus la importante modificari si in sectorul ovin. Efectivul de ovine, care in 1985 era de peste 18 milioane capete, scade drastic in continuare, ajungand in ultimii ani la circa 8 milioane capete. Totodata, scade vertiginos productia de lana si de carne, fiind diminuata si productia de lapte.

EVOLUTIA EFECTIVELOR DE OVINE IN ROMANIA IN PERIOADA 1985 - 2000

EVOLUTIA EFECTIVELOR DE OVINE IN ROMANIA IN PERIOADA 1993 - 1999

Cauzele acestor evolutii descendente sunt numeroase, o influenta majora revenind restructurarii incerte si faramitarii formelor de proprietate, in contextul lipsei de orientare si de sprijin a actiunilor, ceeace a dus la micsorarea considerabila a efectivului total, care acum este detinut in cea mai mare parte de catre proprietarii mici si mijlocii, multi dintre acestia fiind neprofesionisti.

TIPUL DE PROPRIETARI SI NUMARUL DE OI (SEPTEMBRIE 1997)

Este de specificat, ca in majoritatea exploatatiilor cu efective mici de ovine - agricultorii nespecializati (pana la 20 capete ovine) sau crescatori de profesie (20-200 oi) si chiar in unele crescatorii detinute de crescatori de profesie mijlocii ( 200-500 oi) si mari (peste 500 oi) performantele de productie sunt mijlocii si modeste, putin competitive pe plan cantitativ si calitativ, iar in final economic.

Daca pana inainte de 1989, directia principala de productie a speciei ovine era lana, dupa acest an este necesara o reorientare a directiilor de exploatare inspre productia de lapte si carne care reprezinta principalele cai de rentabilizare a speciei. Concomitent cu scaderea drastica a efectivelor, piata libera a influientat directiile de exploatare, laptele si carnea devenind prioritare, concomitent cu scaderea ponderii valorice a lanii. Astfel, directia de exploatare a raselor Merinos de Palas si Merinos de Transilvania, este pentru carne (61,5 % respectiv 64,5 %), lapte (28,7 % respectiv 25,8 %) si lana (9,8 % respectiv 9,7 %), rasele Turcana si Tigaie sunt exploatate pentru lapte (59 % respectiv 50,9 %), carne (37,2 % respectiv 43,6 %) si lana (3,5 % respectiv 5,5 %).

EVALUAREA DIRECTIILOR DE EXPLOATARE IN RAPORT DE PONDEREA VALORICA A PRODUCTIILOR LA RASELE LOCALE DE OVINE - %

Elaborarea unei strategii a dezvoltarii sectorului ovin trebuie sa fie inclusa in ansamblul procesului de dezvoltare agro-industriala a tarii, urmand ca vechile sisteme de productie sa fie modernizate si adaptate la cerintele economice si sociale ale acestui secol. In faza initiala, procesul de dezvoltare incepe, in mod obiectiv, cu baza tehnico-materiala si cu structura genetica existenta, precum si cu un fond de date stiintifice experimentale si practice proprii, precum si a datelor din alte tari, dar neaplicate in mod consecvent la noi, precum si cu un nivel inegal de instruire profesionala a crescatorilor. Toate acestea, sunt considerate in cadrul obiectiv de influenta a mediului geo-climatic al tarii noastre, cu diferente zonale importante, precum si in situatia nivelului in general mijlociu si scazut de calificare profesionala a crescatorilor de oi neprofesionisti, care reprezinta majoritatea din totalul crescatorilor.

In prima etapa trebuie sa fie constituite si nominalizate nucleele de selectie si turmele valoroase din cadrul raselor, varietatilor si ecotipurilor locale. Constituirea acestor prime grupari si elaborarea procedeelor de evidenta si control, a criteriilor si a metodologiei de apreciere si calificare, precum si a metodelor de testare, trebuie sa fie compatibile cu cele care se aplica in cadrul Uniunii Europene.

In acelasi context se vor stabilii principiile de baza, metodele si lucrarile tehnice privind optimizarea structurii si zonarea raselor, precum si modul de folosinta a resurselor genetice si de organizare a crescatoriilor de oi pe nivele valorice de ameliorare, in cadrul unui program de ameliorare elaborat pe plan national.

Nucleele de selectie si efectivele valoroase din rasele locale trebuie sa fie selectionate si inmultite in continuare in stare curata. In perioada urmatoare, in baza prevederilor dinstrategia de dezvoltare se va proceda la elaborarea unor scheme de incrucisari industriale simple si complexe, intre rase locale si importate, in scopul obtinerii in timp scurt a unor productii superioare de carne si lapte. In vederea importului unor mici nuclee se vor elabora studii privind selectia raselor posibile partenere de incrucisare, pentru evaluarea performantelor acestora in conditiile de mediu si tehnologice date, a valorii de combinabilitate cu rasele noastre, precum si a capacitatii de adaptare si aclimatizare la noile conditii. Concomitent se vor preconiza solutii de perspectiva si scheme de incrucisari in scopul formarii unor tipuri si rase locale ameliorate cu productii mixte sau si specializate.

Aceasta etapa necesita un sprijin guvernamental adecvat, bazat pe programe si planuri de actiune concrete. Sprijinul guvernamental este necesar pe plan mai larg in fazele incipiente, indeosebi pentru mentinerea si promovarea actiunilor in zone mai putin favorabile. Totodata, va fi oportuna si economic eficienta stimularea initiativelor privind aplicarea tehnologiilor intensive de crestere si exploatarea ovinelor in rasa curata si prin incrucisari industriale, pentru carne si pentru lapte in zone cu agricultura de inalta performanta.

Pentru realizarea unui bun plasament pe pietele externe, in conditii de concurenta, produsele specifice trebuie sa fie competitive, prin raportarea la reglementarile Comisiei Europene si pe plan mondial, privind confirmarea calitatii si a tipicitatii, precum si atestatul de origine al acestora.

La reusita actiunilor preconizate, o contributie importanta isi vor aduce societatile de crestere, asociatiile si crescatorii individuali, a caror activitate pe plan tehnic-administrativ i financiar trebuie orientata si sprijinita in faza primara la nivel guvernamental si pe plan local.

Invatamantului agro-zootehnic la toate nivelele si cercetarii stiintifice aplicative, precum si serviciilor de extensie le revine un rol de importanta majora in dezvoltarea si modernizarea sectorului ovin, care sa devina performant si competitiv pe plan national si international.