Esecul pietelor. Externalitati si bunuri publice

Termenul de esec de piata exprima o performanta a pietei care este mai putin buna decat cea mai buna performanta posibila. El inseamna ca cel mai bun rezultat posibil al pietei nu a fost obtinut.

Functionarea libera a sistemului de piata nu asigura:

alocarea resurselor societatii cu eficienta maxima;

distribuirea veniturilor si pastrarea sistemului de valori in concordanta cu cri­terii de eficienta sociala maxima.

In economia reala de piata din tarile dezvoltate, exista o concurenta imper­fecta, iar imperfectiunile pietei sunt generate, atat de esecurile diferitelor piete concu­rentiale, cat si de interventia directa a guvernului. Prin compararea si masurarea efec­telor celor doua categorii de imperfectiuni, se pot cunoaste efectele masurilor pe care le implica guvernarea economica.

Buna functionare a unei economii bazate pe evolutia libera a fortelor pietei, necesita interventia autoritatilor publice in viata economico-sociala pentru solu­tiona­rea unor probleme, cum sunt: garantarea proprietatii private, crearea conditiilor reale pentru respectarea regulilor concurentei, asigurarea normelor care stau la baza res­tructurarii, falimentului si lichidarii firmelor.

Desfasurarea si dezvoltarea concurentei necesita interventia statului in econo­mie pentru crearea conditiilor de aparitie a noi firme, pentru importul unor resurse, pentru prevenirea sau diminuarea poluarii, pentru ajutorarea unor grupuri care se con­frunta cu probleme deosebite (somaj, boala etc.).

Intr-o economie de piata libera, autoritatile trebuie sa creeze conditii pentru ca preturile sa reflecte, in cel mai inalt grad posibil, raritatea relativa a resurselor. Astfel de conditii, inseamna elaborarea unor reglementari privind functionarea mono­polurilor, stiut fiind ca acestea ar putea face ca preturile sa nu reflecte corect raritatea relativa a bunurilor economice.

In cazul poluarii, prin stabilirea unor reglementari adecvate, se pot preveni efectele negative asupra mediului care pot fi generate de piata, se poate crea un com­portament al agentilor economici care sa corespunda atat intereselor proprii de a obtine un profit tot mai ridicat, cat si criteriile ecologice si social-economice ale societatii.

O imperfectiune a pietei este somajul. Pentru corectarea imperfectiunilor pietei, din punct de vedere al somajului, autoritatile pot actiona pe cai, cum sunt:

subventionarea directa a fortei de munca din unele domenii, in vederea redu­cerii costurilor salariale;

stimularea cererii agregate din economie prin sporirea cheltuielilor publice, redu­cerea impozitelor etc.

Unul dintre factorii ce genereaza rezultate de piata ineficiente, sunt bunurile publice. Un bun public are un cost total de productie care nu creste pe masura ce numarul total de consumatori creste. In categoria bunuri  publice intra:

armata nationala, care apara pe toti cetatenii natiunii, indiferent de numarul cu care acesta sporeste;

politia care, in cazul unei localitati, asigura protectie impotriva raufacatorilor, protejandu-i atat pe localnici, cat si pe vizitatori;

anumite informatii, cum sunt infor­matiile meteorologice, care sunt utile pentru diversi agenti economici si indivizi, ajutandu-i sa ia    masuri pentru evitarea unor fenomene, iar costul informatiei pentru un utilizator in plus este zero.

Alte bunuri publice sunt: rezerva de aer curat, centralele electrice, concertele in aer liber.

O caracteristica a unui bun public este accesibilitatea lui tuturor odata ce a fost produs, utilizarea lui neputand fi restrictionata la cei care sunt dispusi sa plateasca pentru el. Din acest motiv, piata privata nu produce cantitati eficiente de bunuri publice deoarece, dupa realizarea lor, sunt fie ineficiente, fie imposibil ca oamenii sa fie determinati sa plateasca pentru utilizarea lor.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Bunurile publice au doua caracteristici fundamentale:

nonexclusivitatea

nonrivalitatea (nonexhaustivitatea).

Nonexclusivitatea este imposibilitatea sau dificultatea de a exclude de la utili­zare vreun utilizator potential, imediat ce bunul a fost produs. De exemplu, dupa punerea in functiune a instalatiilor de iluminat public, toti cetatenii pot beneficia de lumina respectiva. Atunci cand costul mijloacelor folosite pentru a exclude de la con­sumarea bunurilor publice este mai mare decat avantajele ce s-ar putea obtine, invinge decizia de nonexcludere.

Nonrivalitatea inseamna lipsa de rivalitate intre utilizatori, in ceea ce priveste consumul acestor bunuri, adica un nou consumator nu modifica oferta disponibila pentru ceilalti. Dupa ce bunul a fost produs, suplimen­tarea beneficiarilor acestuia nu determina cresterea costului pentru orice consumator aditional costul marginal fiind zero.

Rivalitatea este o trasatura a bunurilor private in sensul ca, daca o persoana consuma o anumita cantitate din ele, acea cantitate nu mai este disponibila pentru consumul altcuiva.

Bunurile care au in deplinatatea lor cele doua caracteristici fundamentale sunt bunuri publice pure. Bunurile care nu au deloc cele doua trasaturi sunt bunuri private pure. Intre cele doua categorii extreme se afla bunurile publice si bunurile private, dupa cum prezenta sau absenta caracteristicilor mentionate este precumpanitoare.

In situatii practice, bunurile pure exista, "apararea" fiind un exemplu. In multe cazuri, un bun este un amestec intre "public" si "privat". De exemplu, o parcare publica este un bun care se caracterizeaza prin nonrivalitate pana la capacitatea normala; peste o anumita limita de utilizare in exces, ea devine partial rivalitara si complet rivalitara atunci cand gradul de utilizare este  maxim (100%).

Furnizarea bunurilor publice de catre stat este motivata de esecurile de piata, respectiv de situatiile in care pietele nu conduc la o alocare eficienta a resurselor. Pentru corectarea esecului pietelor este necesara interventia statului sau crearea unei piete care sa absoarba deficitul de piata.

Principalele instrumente folosite de admi­nistratia publica pentru a     interveni cand apare esecul de piata sunt

a.     regulile si regle­mentarile;

b.     proprietatea publica;

c.      cheltuielile si impozitele.

a. Regulile si reglementarile sunt utilizate atat pentru a fixa cadrul in care ope­reaza fortele de piata, cat si pentru a modifica functionarea pietelor libere.

b. Proprietatea publica este un instrument pentru exercitarea contro­lului asupra productiei si distributiei unor bunuri. De exemplu, guvernul poate privatiza anumite industrii aflate in proprietatea sa si totodata, poate sa stabileasca reguli pentru com­portamentul proprietarilor privati.

c. Unele cheltuieli guvernamentale sunt determinate de promovarea factorilor de productie folositi la producerea bunurilor si serviciilor in sectorul public al economiei. Aceste cheltuieli sunt facute pentru producerea bunurilor care nu sunt furnizate de piata libera (apararea nationala, sistemul juridic).

Impozitele au o importanta majora pentru realizarea multor politici guverna­mentale. Ele furnizeaza fondurile necesare finantarii cheltuielilor.

Prin desfasurarea activitatilor economice se produc anumite efecte asupra ter­tilor sau mediului natural a caror valoare nu se reflecta in pretul bunului tranzac­tionat, numite externalitati. Ele mai sunt efecte ale celei de a treia parti, deoarece de ele nu tin cont producatorul si consumatorul, participantii directi ai unei tranzactii.

Externalitatile reprezinta costuri sau beneficii generate de o tranzactie de care participantii primari ai tranzactiei nu tin cont si care sunt suportate sau de care benefi­ciaza alti participanti. Ele pot fi negative, atunci cand afecteaza pe utilizatori prin costurile nete pe care le determina si pozitive, cand genereaza beneficii nete.

Externalitatile pozitive sunt generate de domenii, cum sunt: invatamantul, cer­cetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si alte sectoare de creatie. Desfasurarea activitatilor in aceste domenii ocazioneaza costuri care sunt mari in raport cu efectele directe obtinute de firme si mici in raport cu efectele sociale globale. Aceste activitati sunt fie subventionate de guvern, fie finantate direct.

Externalitatile determina indepartarea productiei de la nivelul optim din punct de vedere social, deoarece nu sunt incluse in deciziile de productie ale agentilor eco­nomici. Ele trebuie evaluate.

Evaluarea externalitatilor inseamna masurarea pagubelor in cazul efectelor negative si a beneficiilor in cazul efectelor pozitive.

Pentru ca producatorii externalitatilor sa tina cont de ele si sa fie incluse in deciziile lor privind productia, se pot lua diverse masuri, cum sunt:

practicarea de amenzi, care vor fi platite de agentul economic care genereaza externalitatile negative;

acordarea de drepturi de producator celor care desfasoara activitati generatoare de externalitati pozitive;

fuzionarea agentului economic care genereaza externalitatea, cu agentul eco­nomic care recepteaza externalitatea. In acest fel, generatorul unor efecte externe negative va trebui sa ia in considerare costul extern, iar generatorul efectelor pozitive va putea beneficia de venitul extern.