Economia de schimb - definire, trasaturi, forme de manifestare

Satisfacerea nevoilor umane se poate realiza - daca avem in vedere criteriul provenientei bunurilor consumate - pe doua cai:

prin autoconsum - atunci cand bunurile consumate sunt rezultatul productiei proprii a consumatorului;

prin schimb - atunci cand consumatorul a intrat in posesia bunurilor consumate in urma unei tranzactii, in care el a cedat bunuri proprii sau moneda..

Celor doua modalitati de satisfacere a nevoilor le corespund doua forme diferite de organizare si desfasurare a activitatilor economice: economia naturala si economia de schimb.

Economia naturala sau autarhica - reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care bunurile produse sunt destinate autoconsumului. Se considera ca acest tip de economie a fost predominant pana la inceputul revolutiei industriale, principalele sale trasaturi fiind:

preponderenta activitatii agricole - sub forma culturii plantelor si cresterii animalelor - producandu-se astfel cea mai mare parte a bunurilor necesare satisfacerii nevoilor;

simplitatea uneltelor de munca, asigurata de confectionarea lor pe cale manual-naturala;

randamente economice scazute asociate in special factorilor de productie munca si capital;

diviziunea muncii are caracter natural, in raport de factori de clima, sol, varsta, sex etc.;

caracterul inchis, autarhic al economiei, orientata spre autoconsum;

unitatea de productie are dimensiuni reduse si caracter natural-familial;

ponderea scazuta a schimbului;

caracterul local, descentralizat al economiei, in sensul autonomizarii acesteia la nivelul fiecarei colectivitati umane asezate;

pamantul este principalul factor de productie.

De-a lungul timpului, economia naturala a cunoscut o tendinta de restrangere, in prezent intalnindu-se cu preponderenta in gospodariile agricole si in tarile mai putin dezvoltate din punct de vedere economic.

Restrangerea economiei naturale a avut loc pe fondul amplificarii economiei de schimb. Acest proces este considerat a fi rezultatul aparitiei si manifestarii diviziunii muncii (prin care se intelege specializarea lucratorilor in efectuarea anumitor operatii sau activitati) si autonomiei, independentei producatorilor .

Este considerata economie de schimb acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care bunurile produse sunt destinate in special schimbului, producatorul primind in compensatie moneda sau bunuri de care are nevoie pentru a-si satisface nevoile. Economia de schimb reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii economice in lumea contemporana.

Trasaturile generale ale economiei de schimb:

specializarea agentilor economici, intelegand prin aceasta ca spre deosebire de economia naturala unde producatorul obtinea aproape toata gama de bunuri necesare satisfacerii nevoilor sale, in cadrul economiei de schimb, acesta realizeaza doar o suma restransa de bunuri cu ajutorul carora, in urma vanzarii, isi procura si celelalte bunuri necesare traiului. Decizia de specializare a agentilor economici are la baza criteriul avantajului comparativ relativ (se considera ca un agent economic dispune de avantaj economic relativ atunci cand obtine un anumit bun cu un cost de oportunitate mai scazut in raport cu al celorlalti );

autonomia si independenta agentilor economici, intelegand prin aceasta ca fiecare producator decide, in functie de interesele sale si de posibilitatile pe care le are, ce, cat, cum si cand sa produca si in ce conditii sa participe la schimb. Amploarea manifestarii autonomiei si independentei agentilor economici este determinata de forma de proprietate a agentului economic asupra mijloacelor de productie;

activitatea economica graviteaza in jurul pietei. Piata este institutia in jurul careia graviteaza intreaga activitate economica. Ea ofera informatii pe de o parte producatorilor cu privire la ce, cum, cat sa se produca si pentru cine, dar si consumatorilor referitor la ce, cat si cum sa se consume;

monetizarea economiei - se refera la importanta deosebita pe care o au in cadrul schimburilor banii;

fluxurile dintre agentii economici sunt tranzactii bilaterale de piata. Se disting doua tipuri de tranzactii: tranzactii unilaterale (in care cedarea bunurilor nu este insotita de o contraprestatie in moneda sau alte bunuri, ca de ex.: donatii, subventii, impozite,taxe s.a.) si tranzactii bilaterale (in care cedarea bunurilor este insotita de o contraprestatie in moneda sau alte bunuri, ca de ex.: actele de vanzare-cumparare);

bunurile imbraca in marea lor majoritate forma de marfa. Bunurile pot ajunge de la producator la consumator fie ca bunuri marfare - facand obiectul actelor de vanzare-cumparare, fie ca bunuri nonmarfare - atunci cand consumatorul le obtine gratuit, costul producerii lor fiind suportat de comunitate.

Economia de schimb a cunoscut in evolutia ei mai multe forme din care s-au individualizat doua sisteme economice fundamentale:

sistemul economiei de comanda - specific tarilor comuniste - bazat pe existenta proprietatii publice asupra resurselor si rezultatelor activitatii economice, deciziile de distribuire a acestora avand in vedere principiul interesului general al societatii. Orientarea activitatii economice se facea prin intermediul unui plan national unic. Ineficienta economica a sistemului economiei de comanda a fost relevata la inceputul anilor 1990 cand regimurile socialiste s-au prabusit in tarile Europei Centrale si de Sud-Est, tarile respective ajungand sa se confrunte cu o subdezvoltare economica comparativ cu Vestul;

sistemul economiei de piata - reprezinta acel tip de organizare a economiei in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in producerea bunurilor, metodele de organizare si de combinare a factorilor de productie, iar accesul persoanelor la aceste bunuri este stabilit de nivelul si dinamica preturilor.