INDICATORII STATICI - continutul si necesitatea evaluarii statice

1. Continutul si necesitatea evaluarii statice

Proiectele de investitii au un continut complex si o structura variata. Continutul complex deriva din natura lor (ca proiecte industriale, agricole, comerciale etc.), ca si din felul acestora (constructii noi, reutilari, achizitii de bunuri investitionale independente etc.). Structura variata a proiectelor de investitii poate fi privita sub aspect tehnic-functional, tipodimensional, dar si sub aspect economic prin prisma costurilor pe care le implica (de investitii-constructii, achizitii, fond de rulment, formarea personalului, exploatare etc.) sau financiar, prin relevarea naturii, structurii si valorii resurselor de finantare.

Evaluarea eficientei economice si fundamentarea proiectelor de investitii cu ajutorul indicatorilor statici este necesara. Ea face posibila relevarea, la un moment dat, a unor informatii primare si prelucrate cu privire la proiectul de investitii. Evaluarea statica nu ia in considerare implicatiile factorului timp, dar indicatorii stabiliti reflecta rigoare, in raport cu momentul respectiv, constituind baza de plecare in evaluarea indicatorilor dinamici.

Evaluarea statica, in domeniul investitiilor, concepe si asigura arealul informational al momentului actual, cu privire la investitia respectiva, date si indicatori pe care se fundamenteaza, in perspectiva, orice proiect de investitii. Poate tocmai datorita acestui fapt, in unele lucrari de specialitate indicatorii statici-sunt tratati ca subsidiari celor dinamici, fiind considerati subintelesi in analiza eficientei economice a proiectelor de investitii.[1] In alte lucrari sunt abordati pe larg, fara a se insista asupra imbinarii lor cu indicatorii dinamici.

Apreciem ca evaluarea si analiza eficientei economice a investitiilor nu poate ignora rolul si semnificatia indicatorilor statici. In gama acestor indicatori se includ nu doar indicatori de eficienta economica, ci si indicatori tehnico-economici, economici si financiari, naturali si mai ales valorici, unii au caracter primar, altii derivat, relevand un grad variat de complementaritate in analiza proiectelor.

Pe de alta parte, chiar daca evaluarea si analiza statica a proiectelor de investitii se continua cu utilizarea indicatorilor dinamici, asigurandu-se o fundamentare mai temeinica a deciziei de investitii, in fapt, in derularea procesului investitional, in realizarea proiectului se opereaza cu indicatori statici.

Sistemul de indicatori statici

1. O prezentare caracterologica

Indicatorii statici de evaluare a eficientei economice si de apreciere a proiectelor de investitii sunt variati ca natura, mod de exprimare, capacitate informationala si semnificatie etc. Numeric variaza in functie de cerintele analizei, de complexitatea proiectului si de pretentiile analistului si investitorului. O reglementare in acest sens, in tara noastra, nu exista, iar autonomia decizionala in investitii accentueaza libertatea de alegere, fara a exclude riscul in folosirea, dupa caz, a unor indicatori valorici sau naturali.

In contextul enuntat este justificat sa incadram indicatorii statici de evaluare si apreciere a eficientei proiectelor de investitii in trei categorii, si anume indicatori cu caracter general, indicatori de baza si indicatori specifici unor obiective sau ramuri de activitate. In acest sens, cateva precizari se impun, dupa cum urmeaza:

a) in tabel au fost inclusi indicatori statici uzuali, in evaluarea eficientei economice a proiectelor de investitii;

b) in structura indicatorilor generali s-au luat in considerare acei indicatori care pot caracteriza o activitate, fara sau cu implicatii investitionale, in timp ce indicatorii de baza se refera strict la activitatea investitionala;

c) indicatorii specifici unor obiective si activitati economice sau sociali capata aceasta nota datorita particularitatilor tehnice, economice ori de alta factura ale domeniului respectiv, unii fiind de baza, altii cu caracter general in aprecierea sectorului, proiectului de referinta;

d) in prezentare, indicatorii inclusi in tabel au fost caracterizati in functie de modul de exprimare (valorici sau naturali), de natura lor (economici-financiari sau de eficienta economica), algoritmul de calcul (operatii distinctive sau combinate), tendinta de optim (minim, maxim), pozitia fata de o baza de referinta (1 sau 100) si caracterul corelativ al unora;

e) indicatorii inclusi in structurile din tabel nu au fost ierarhizati, in lipsa unor asemenea criterii, si nici nu au fost numerotati, in conditiile relativitatii sferei lor de cuprindere.

Pe baza elementelor ce caracterizeaza indicatorii se pot face cateva aprecieri.

1. Componenta tabelului nu este nici limitativa si nici exhaustiva, ci este relativa, in raport cu gradul de informare si capacitatea intuitiva.

Dintre cei 11 indicatori generali un numar de 8 sunt valorici si 3 naturali; 8 sunt cu caracter economic sau financiar si 3 de eficienta economica; in proportie egala sunt construiti cu modelele matematice simple (raport, produs de factori, suma/diferenta); 6 raspund cerintelor de optim prin maximizare, iar 3 prin minimizare, in timp ce 2 indicatori se optimizeaza corelativ.

3. Intre cei 6 indicatori de baza, pentru evaluarea si aprecierea eficientei investitiilor, constatam ca: 4 indicatori sunt valorici si 2 naturali; in proportie egala, 3 la 3, sunt economici, respectiv de eficienta economica; modelul matematic se bazeaza pe produs de factori in cazul a 3 indicatori si, respectiv, suma sau diferenta in cazul a doi indicatori; in contextul optimizarii, 3 indicatori implica minimizarea, unul maximizarea, iar 2 implica o interpretare corelativa.

4. Un set numeros, de 13 indicatori specifici, particularizeaza evaluarea si aprecierea proiectelor de investitii, implicate in activitatea de comert exterior: un numar de 7 indicatori generali si 6 indicatori considerati "de baza' sunt exprimati valoric; dintre ei cei mai multi, adica 9, sunt de eficienta economica, 7 se determina ca raport intre marimi de calcul si 8 comporta optimizarea prin minimizare. Este de remarcat caracterul complementar al acestor indicatori fata de indicatorii generali si de baza intr-un caz practic - un proiect de investitii realizabil intr-o entitate economica in functiune, cu structura de productie aferenta comertului exterior.

6. Indicatorii statici, asa cum reiese din tabelul anterior, trebuie selectati, pentru a fi corespunzatori in aprecierea unui anumit proiect, dintr-o anumita ramura de activitate. Intre ei prevaleaza insa indicatorii valorici care permit comparatii pe un plan mai larg. Tocmai de aceea o abordare a rolului si locului pe care il joaca indicatorii naturali in evaluarea eficientei economice a investitiilor se considera a fi oportuna.

Locul si rolul indicatorilor naturali in analiza eficientei economice a investitiilor

Pentru asigurarea analizei complexe a eficientei economice a investitiilor este necesar ca in analiza, alaturi de indicatorii valorici, sa se utilizeze si indicatorii naturali. Sfera de cuprindere a indicatorilor naturali este vasta, cu ajutorul acestora putandu-se aprecia o mare diversitate de procese si fenomene din economie. Indicatorii naturali sunt cunoscuti impreuna cu indicatorii valorici sub denumirea de indicatori tehnico-economici prezentand unele trasaturi caracteristice.                   

Astfel, indicatorii naturali caracterizeaza valoarea de intrebuintare a investitiilor sau a rezultatelor acestora, exprimand, cu ajutorul unitatilor naturale sau natural-conventionale in marimi absolute sau relative, aspectele cantitative si calitative proprii diferitelor elemente ale ansamblului investitiilor.

Pe de alta parte, cu ajutorul lor se pot face comparatii privind performantele utilajelor si instalatiilor, consumurile de materii prime si de forta de munca, calitatea produselor obtinute etc. In acest scop este necesara: alegerea unitara a indicatorilor cantitativi elaborati pe ramuri, pe baza nomenclatoarelor; asigurarea continutului unitar al indicatorilor in compararea structurii productiei obiectivului in constructie; comparabilitatea conditiilor de constructie si exploatare a capacitatilor de productie. Indicatorii naturali, avand o mai redusa capacitate de sinteza, nu pot fi utilizati independent pentru aprecierea variantelor de investitii, ci alaturi de indicatorii valorici. In schimb, acesti indicatori sunt mai sensibili la modificarile de detaliu de la o varianta la alta, ceea ce permite un mai inalt grad de siguranta in aprecierea variantelor de proiect.

Indicatorii naturali pot fi grupati dupa trei caracteristici de baza, si anume:

a) continutul economic si material;

b) sfera de cuprindere;

c) fazele principale pe care le parcurge obiectivul de investitii pana la scoaterea lui din exploatare.

a) In functie de continutul economic si material, indicatorii naturali se pot grupa in:

indicatorii mijloacelor de munca (ca, de pilda: suprafata utila, suprafata necesara instalarii utilajelor; capacitatea de productie a masinilor; coeficientul de folosire a utilajelor);

indicatorii obiectelor muncii (consumul specific de materii prime, combustibil, energie etc.);

indicatorii fortei de munca (cheltuieli de timp de munca pe unitatea de produs; greutatea specifica a muncii mecanizate fata de totalul timpului de lucru al unui muncitor din activitatea de baza etc.);

indicatorii rezultatelor activitatii (volumul productiei in unitati naturale; caracteristicile tehnice ale produselor etc.). Continutul economic al acestor indicatori nu necesita explicatii suplimentare.

b) Dupa sfera de cuprindere, indicatorii naturali se pot grupa in:

indicatori generali;

indicatori specifici.

Indicatorii generali reflecta aspecte ale activitatilor si investitiilor, comune tuturor ramurilor, cum sunt: durata de realizare a investitiei; volumul total al productiei; numarul total de muncitori si de personal; fondul anual de timp de lucru al muncitorilor; productivitatea muncii; capacitatea de productie a masinilor si utilajelor; consumuri de materii prime, materiale. Acesti indicatori prezinta o importanta deosebita, parte dintre ei fiind folositi si ca marimi de calcul pentru determinarea unor indicatori valorici (investitia specifica, termenul de recuperare etc.).

Indicatorii specifici exprima particularitati ale unor masini si utilaje sau grupuri de instalatii, linii tehnologice sau a unor obiective, functie de specificul ramurii sau subramurii. Se pot mentiona: volumul lucrarilor pregatitoare (in m³/1000 tone minereu extras); greutatea specifica a minereului de fier consumat pentru elaborarea fontei; desimea medie a firelor de batatura la 10 cm de tesaturi crude (in industria textila); productia de carne fata de greutatea vie a animalelor sacrificate (in industria alimentara); consumul anual de piei crude in tone, consumul anual de piei finisate in mp., in industria pielariei etc.

In raport cu fazele pe care le parcurge obiectivul de investitii pana la scoaterea lui din functiune se pot grupa in:

indicatori ai constructiei;

indicatori ai exploatarii.

Indicatorii constructiei caracterizeaza investitia pana la punerea in functiune, in timp ce indicatorii exploatarii caracterizeaza investitia dupa darea in exploatare pana la scoaterea din uz. Intre indicatorii constructiei se pot mentiona; suprafata construita; volumul si cantitatea materialelor puse in opera; volumul manoperei in constructii etc. In cea de-a doua grupa se cuprind indicatorii: capacitatea de productie a masinilor si utilajelor; consumurile de materii prime, materiale, energie, forta de munca; productivitatea muncii in expresie naturala etc.

Tinand seama de varietatea mare a indicatorilor naturali si avand in vedere utilitatea lor in practica aprecierii eficientei economice a investitiilor s-a impus elaborarea unor nomenclatoare pe ramuri si subramuri care pot sa fie revizuite si completate periodic. Nomenclatoarele, cuprinzand indicatorii tehnico-economici, se pot intocmi pe ramuri si subramuri pentru a putea oglindi particularitatile diferitelor aspecte care se ridica in legatura cu aprecierea variantelor de investitii. De asemenea, pe baza nomenclatoarelor se pot trage anumite concluzii vizand corelatii dintre diferitele categorii de indicatori, stabilindu-se in acelasi timp o anumita ierarhie a lor.

In analiza eficientei investitiilor, indicatorii naturali se folosesc pentru exprimarea directa si nemijlocita a unor aspecte partiale, ca, de exemplu: durata de realizare a constructiei; suprafata construita; capacitatea de productie proiectata; numarul total de personal; fondul anual al timpului de lucru etc. In al doilea rand, indicatorii naturali pot fi folositi ca restrictii in aprecierea variantelor de proiect. De asemenea, indicatorii naturali pot fi utilizati in grup, corelati pentru a scoate in evidenta anumite aspecte complexe ale eficientei economice a investitiilor. Unii cercetatori au sugerat utilizarea unui tabel sah, in care se cuprind atat pe verticala, cat si pe orizontala aceiasi indicatori naturali. Cu ajutorul acestui tabel se poate relativ usor sa se urmareasca modalitatile de corelare a acestora.

In perspectiva largirii activitatii de investitii si a elaborarii documentatiei in mai multe variante pentru un obiectiv economic, creste rolul indicatorilor naturali in analiza eficientei economice a investitiilor. De altfel, unele aspecte ale eficientei pot fi scoase in evidenta indeosebi cu ajutorul indicatorilor naturali, cum sunt cele privind calitatea si durabilitatea produselor. Indicatorii naturali ai calitatii pot sa caracterizeze nivelul tehnic al procesului de fabricatie, nivelul functional si estetic al produselor.

3. Indicatorii generali

In aceasta categorie incadram acei indicatori statici care pot caracteriza, in principiu, activitatea economica a oricarei entitati, in masura in care este asigurat un sistem propriu de informatie economica. In ipoteza unei optiuni de investitii acesti indicatori pot avea determinari alternative (inainte de si dupa realizarea investitiei).

1. Capacitatea de productie. Exprima potentialul de productie al unui obiectiv, intr-o perioada data, de regula un an, in unitati naturale - tone, m², m³, bucati etc. - in raport cu profilul productiei, structura sortimentala prevazuta si regimul de functionare. Capacitatea de productie se stabileste in functie de gradul de utilizare intensiva si extensiva a utilajelor si instalatiilor, rezultand din insumarea capacitatilor individuale ale acestora sau in raport de capacitatea utilajului conducator.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Capacitatea de productie poate fi exprimata cantitativ, dar si in unitati valorice astfel:

sau

,

in care: Q reprezinta capacitatea de productie exprimata valoric;

q_j - capacitatea fizica de productie a sortimentului j;

p_j - pretul de productie al sortimentului j.

Ca indicator natural, in sfera indicatorilor de eficienta a investitiilor, capacitatea de productie constituie punct de plecare pentru stabilirea celorlalti indicatori, intre care: valoarea investitiei; investitia specifica; costul si valoarea productiei, numarul personalului etc.

Numarul personalului. Face parte din sfera indicatorilor naturali. Se stabileste functie de capacitatea de productie, regimul de lucru, norma de personal, profilul productiei, structura sortimentelor etc. In seria indicatorilor de eficienta economica a investitiilor apare sub forma numarului de personal total, din care numarul de muncitori. Serveste comparatiilor intre diferitele variante de proiect in mod direct, precum si pentru stabilirea indicatorului productivitatea muncii.

3. Costul de productie. Poate fi pus in evidenta sub forma costului unitar sau a costului total anual.

Costul de productie unitar se stabileste pe baza de antecalculatii/calculatii pe produs sau pe baza relatiei:

,

in care: c_i - reprezinta costul unitar;

Q - volumul productiei;

i - sortimentul de produse.

Costul de productie total se stabileste pentru un anumit volum al productiei si pentru o anumita perioada de timp (an, trimestru, luna).

In general, costul productiei exprima efortul de productie/exploatare in cadrul intreprinderii, fabricii, sectiei etc., tendinta de optimizare impunand minimizarea lui. Se foloseste in analiza economica pentru comparatii intre activitati, produse etc., precum si pentru determinarea unor indicatori derivati (cheltuieli la 1000 lei productie, rata profitului, profitul aferent perioadei de timp). In aprecierea eficientei proiectelor de investitii prezinta interes evaluarea fundamentata a structurii costului de productie pe elemente de cheltuieli (materii prime si materiale, energie, costuri salariale, amortizare etc.), ca si pe articole de calculatie (cheltuieli fixe si variabile).

Relatia de calcul al costului de productie total (C) este:

Tendinta de optim presupune minimizarea costului productiei (unitar si total).

4. Pretul de vanzare. Constituie indicator de estimare a nivelului valoric la care un produs poate fi vandut. Pretul de vanzare (pret de productie) unitar, in principiu, constituie rezultatul insumarii costului de productie unitar cu profitul pe unitatea de produs. In fapt, pretul de productie unitar, sub aspect cifric, este negociat intre producator si cumparator, interesele fiind contradictorii.

O forma a pretului, regasita in practica economiei de piata, o reprezinta pretul de vanzare cu taxele incluse care se stabileste prin aditionarea la pretul de productie (ca pret de vanzare al producatorului) a diferitelor taxe reglementate prin acte normative, intre care taxa pe valoarea adaugata, accize si alte taxe. Este in interesul legiuitorului sa impuna forma, procedura prin care taxele respective se incaseaza o data cu vanzarea unor marfuri sau servicii.

Relatiile de calcul corespunzatoare sunt:

- pentru pretul de productie unitar (p):

- pentru pretul de vanzare cu taxele incluse (p_tti).

,

unde, pr - reprezinta profitul pe unitatea de calcul;

tva - taxa pe valoarea adaugata;

acc - accize;

a - alte taxe.

5. Valoarea productiei. Reprezinta indicatorul valoric prin care se exprima amploarea activitatii intreprinderii intr-o perioada de timp (luna, trimestru, an). Se determina dupa relatia:

sau

,

in care: p - reprezinta valoarea productiei la pret de productie;

p_tti - valoarea productiei la pretul cu taxele incluse.

6. Cheltuieli la 1000 lei productie. Este indicator de eficienta economica semnificativ, in intreprinderile cu productie neomogena. Se determina cu ajutorul relatiei:

,

iar tendinta de optim presupune minimizarea cheltuielilor la 1000 lei productie.

7. Profitul. Constituie indicator esential in analiza oricarei activitati economice, intrucat exprima scopul si efectul valoric scontat sau realizat. Reflecta marimea efectului valoric asteptat sau obtinut, fiind determinat cu ajutorul relatiei:

respectiv,

,

in care: Pr reprezinta profitul brut (Pr_b) si net (Pr_n),

R_t - rezultatul total (profitul brut);

i - cota de impozit pe profit.

In evaluarea si aprecierea eficientei proiectelor de investitii profitul este luat in seama pentru efectuarea analizei comparative, precum si pentru determinarea unor indicatori derivati (termenul de recuperare, rata rentabilitatii, coeficientul de eficienta economica a investitiilor etc.).

8. Rentabilitatea. Reflecta in principiu capacitatea sistemului (intreprinderii) de a genera profit, in cadrul unei perioade de timp. Constituie o stare pozitiva in care se prezinta unitatea de referinta, fapt atestat de raportul efect (profit)/efort (costul productiei sau costul investitiei, capitalul social, valoarea cifrei de afaceri etc.). Rentabilitatea se masoara printr-un sistem de rate ale rentabilitatii, intre care mai uzuala este cea prezentata mai jos:

,

unde r_c reprezinta rata rentabilitatii functie de cost.

Aprecierea favorabila a unei activitati cu ajutorul diferitelor rate ale rentabilitatii tine seama de ordinul de marime, impunandu-se maximizarea nivelului cifric. Semnificatia fiecarei rate a rentabilitatii este in functie de numitorul raportului (cost, capital, cifra de afaceri etc.).

9. Productivitatea muncii. Constituie unul din indicatorii folositi, atat in exprimarea eficientei economice a activitatii de productie, cat si in sfera eficientei investitiilor, in scop de argumentare a deciziilor de investitii. Se exprima diferentiat, in functie de marimile de calcul folosite, astfel:

unde: W - reprezinta productivitatea muncii in unitati fizice (q), valorice (v), pe o persoana (p) sau pe un muncitor (m);

Np, N_m - numarul personalului total (N_p), muncitori (N_m);

Q - volumul fizic al productiei;

- valoarea productiei anuale in lei.

Exprimand cantitatea de produse ori valoarea produselor create de o persoana, un muncitor, in unitatea de timp, pe de o parte, sau, pe de alta parte, timpul necesar pentru producerea unei unitati din valoarea productiei determinate, productivitatea muncii reflecta eficienta cu care se cheltuieste munca sociala.

Indicatorul productivitatea muncii se foloseste in exprimarea si analiza eficientei economice a investitiilor pentru comparatii intre diferitele variante de proiect sau in dinamica (situatia dupa si inainte de realizarea unor investitii de modernizare si reutilare). Unii autori neaga calitatea de reflectare veridica a eficientei economice prin intermediul productivitatii muncii, intrucat indicatorul respectiv nu arata decat cantitatea sau valoarea produselor obtinute in medie de un muncitor, fara a da indicatii cu privire la cheltuielile de productie, gradul de utilizare a factorilor de productie angrenati etc.

4. Indicatorii de baza

Formularea "indicatori de baza' a fost adoptata pentru a marca abordarea acelor indicatori care caracterizeaza specificitatea domeniului de referinta, investitiile. Se incadreaza in aceasta categorie atat indicatori economici, cat si indicatori de eficienta economica, statici, unii fiind exprimati valoric, altii in unitati naturale. Ne referim la: valoarea investitiei, investitia specifica, termenul de recuperare, coeficientul eficientei economice, durata de realizare etc.

1. Valoarea investitiei

Valoarea investitiei reprezinta capitalul investit si constituie in acelasi timp un indicator de baza, care se cuprinde in documentatia economica a lucrarilor de investitii, dar si marime de calcul pentru stabilirea unor indicatori de eficienta economica derivati. Valoarea investitiilor ca marime de calcul a fost analizata anterior.

Valoarea investitiei constituie indicatorul valoric de baza, fara de care analiza altor indicatori este un nonsens. Determinarea valorii investitiei reclama o munca vasta, dar o data ce a fost stabilita, aceasta se inscrie in tabloul indicatorilor, exclusiv investitiile conexe, ca indicator total, precum si cu defalcarea:

valoarea lucrarilor de constructii montaj;

valoarea utilajelor, din tara si din import;

alte cheltuieli (cum ar fi cele privind licentele, elaborarea documentatiei tehnico-economice, asistenta tehnica, know-how, necesarul de fond de rulment etc.).

Prin urmare, valoarea investitiei este indicator economic, valoric prin care se reflecta efortul investitorului privind infaptuirea obiectivului, respectiv valoarea capitalului investit.

Se calculeaza pe baza relatiei:

,

in care notatiile sunt cunoscute, iar A_c reprezinta alte cheltuieli, in structura mentionata mai sus.

Valoarea importului pentru investitii

Constituie parte integranta a indicatorului valoarea investitiei. Pentru analiza, poate insa fi luat in considerare si in mod distinct ca marime de calcul.

Estimarea valorii importului pentru investitii se face diferentiat in functie de natura importului (utilaje independente, instalatii si echipamente, licente si tehnologii etc.), folosind preturile din contracte, oferte, in valuta, si prin transformare la cursul oficial in lei. Ideea care se impune vizeaza reducerea importului pentru investitii prin asimilarea in tara a utilajelor si echipamentelor necesare realizarii noilor obiective de investitii.

Valoarea importului pentru investitii se stabileste in functie de volumul importului (q) de utilaje, instalatii, echipamente etc., preturile de import in valuta (p) si structura acestuia (i) pe baza relatiei urmatoare, astfel:

,

unde: I'_t reprezinta valoarea importului total pentru investitii.

3. Investitia specifica

Investitia specifica constituie un indicator valoric de eficienta economica. In comparatie cu alte variante realizate la intreprinderi similare din tara si din strainatate, poate sa ofere concluzii importante in vederea luarii deciziei de investitii.

Investitia specifica se exprima ca un raport intre valoarea investitiilor si efectele obtinute, concretizate in volumul capacitatilor de productie, in valoarea productiei anuale, valoarea sau volumul de prestatii etc., astfel:

sau

,

in care: I_sp reprezinta investitia specifica in lei/unitate de capacitate sau la 1 leu productie;

I - valoarea de deviz a investitiilor;

Q - capacitatea de productie;

Q_p - valoarea productiei;

i - indice de structura.

Relatiile de mai sus redau intr-o forma generala modul de exprimare a investitiei specifice, dar acestea se pot particulariza in functie de aspectele concrete din ramura de referinta (agricultura, transporturi etc.). 

In legatura cu modul de stabilire a indicatorului investitia specifica se impun cateva sublinieri. In primul rand elementele luate in calcul, respectiv valoarea investitiei si volumul productiei sau capacitatii trebuie corect determinate. Astfel, volumul productiei anuale datorat unei investitii este in functie de doi factori, si anume:

productia in unitatea de timp;

gradul de utilizare in timp a capacitatilor de productie (investitia specifica fiind in raport invers proportional cu acesti factori). Ca urmare, calculul investitiei specifice pe baza capacitatii de productie este mai semnificativ decat calculul in functie de volumul productiei.

Intre indicatorul investitie specifica, calculat in functie de capacitatea de productie si cel calculat in functie de volumul productiei exista o dependenta functionala mijlocita de coeficientul de folosire a capacitatii.

Ca urmare, se poate spune ca:

,

unde: I_sp/q - investitia specifica pe unitatea de capacitate de productie;

I_sp/p - investitia specifica pe unitatea de productie;

kf - coeficientul de folosire a capacitatii.

In al doilea rand, in valoarea investitiilor, luata in calculul indicatorului investitiei specifice, se includ cheltuielile directe si colaterale, daca aprecierea variantelor se face la nivel microeconomic si se includ in plus cheltuielile conexe de investitii daca aprecierea variantelor are loc la nivel macroeconomic.

In al treilea rand, in calculul indicatorului poate ca ar trebui luat sporul de active fixe pe unitatea de crestere a productiei in perioada respectiva. Argumentul adus pentru sustinerea acestei opinii se refera la faptul ca intr-o anumita masura fondurile de investitii sunt destinate inlocuirii mijloacelor fixe uzate si scoase din functiune.

In al patrulea rand, se stie ca sporul de productie nu poate fi integral atribuit sporului de investitii, intrucat la cresterea productiei mai contribuie si alti factori, iar efectele investitiilor apar doar dupa o anumita perioada de timp.

Pentru a avea o semnificatie economica corespunzatoare, investitia specifica trebuie analizata in dinamica si in dependenta cu progresul tehnic. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca intr-o varianta, de pilda, investitia specifica sa fie mai mica si sa ne conduca la aprecierea favorabila asupra oportunitatii ei. In schimb, daca vom lua in calcul si durata de functionare a obiectivului, s-ar putea ca varianta sa nu fie oportuna. De aici rezulta ca in principiu:

unde, I_sp - investitia specifica functie de productie (p) si capacitate (q);

D_f - durata de functionare,

respectiv

.

Problema ridicata mai sus are implicatii mai ales in cazul variantelor cu durate de functionare sensibil diferite.

O alta problema care se ridica in legatura cu investitia specifica se refera la necesitatea calcularii acestui indicator in raport cu fiecare element al investitiei totale in parte (cheltuieli directe, colaterale, conexe etc.) pentru ca aprecierea variantelor de proiect sa fie riguros si cat mai complet fundamentata.

4. Termenul de recuperare a investitiilor

Termenul de recuperare a investitiilor constituie unul din indicatorii cei mai concludenti si sintetici de apreciere a eficientei economice a investitiilor, in ipostaza statica, dar si in cea dinamica.

In principiu, durata de recuperare se calculeaza prin raportarea efortului investitional total la venitul net anual sau la sporul de venit anual (in cazul investitiilor de reutilare si modernizare a intreprinderilor existente). In contextul actualului sistem de preturi, calculul duratei de recuperare se efectueaza pe seama profitului anual. Pe seama intregului venit (efectelor financiare generate de investitie: profit, taxe, accize etc.) se poate calcula, dar nu are aceeasi relevanta.

Pentru aprecierea variantelor de investitii prin prisma acestui indicator se pune conditia ca durata de recuperare a variantei respective sa fie mai mica sau cel mult egala cu durata de recuperare normata, sau cea luata ca etalon.

Durata de recuperare, stabilindu-se ca raport intre efortul investitional si efectele banesti anuale, presupune existenta unei corelatii de ordin cantitativ intre aceste doua marimi. O asemenea corelatie impune optimizarea a doua criterii de referinta, si anume "minimul de investitii' si "reducerea costului activitatii', ambele criterii generand maximizarea profitului, criteriu de apreciere esential.

In legatura cu continutul, semnificatia, modul de determinare si domeniul de referinta a duratei de recuperare pot fi supuse analizei cateva aspecte.

4.a. In ceea ce priveste baza teoretica a indicatorului durata de recuperare se aduc in discutie doua aspecte esentiale si anume: caracterul de necesitate obiectiva a recuperarii investitiei, precum si cel privind sursa recuperarii.

Caracterul de necesitate obiectiva a recuperarii investitiei reiese din relatia de conditionare dintre investitie si efectele banesti generate de exploatarea obiectivului de investitii, in cadrul procesului reproductiei sociale. Recuperarea efortului investit pe seama propriilor efecte pe care le genereaza devine o conditie a procesului cresterii economice, a dezvoltarii economice si sociale.

In ceea ce priveste sursa recuperarii, in principiu, se accepta ca aceasta o constituie venitul net, in functie de forma sau de formele pe care le imbraca la un moment dat. Prin urmare, apreciem ca efortul de investitii productive se poate recupera, pe de o parte, pe seama venitului net (si astfel sunt indeplinite cerintele procesului reproductiei largite), iar pe de alta parte, pe seama amortizarii incluse in costuri (si astfel sunt indeplinite cerintele procesului reproductiei simple). Dar problema care se pune este aceea daca se justifica determinarea duratei de; recuperare exclusiv pe seama profitului sau se justifica, drept sursa de determinare si baza de calcul, efectele financiare generate integral, chiar daca o parte sunt prelevate fiscal la buget? Si apoi, daca in calcul se justifica a fi luat profitul brut sau profitul net? Este evident ca pentru investitor prezinta interes calculul duratei de recuperare in functie de o baza de recuperare asupra careia dispune, iar aceasta o constituie profitul net. Pe de alta parte, nu este lipsit de interes calculul indicatorului respectiv in functie de efectele financiare integrale generate in activitatea de exploatare a obiectivului de investitii. Diferenta dintre cele doua calcule alternative reflecta prelungirea duratei de recuperare datorita "poverii fiscale'.

De altfel, limitele utilizarii in practica a indicatorului durata de recuperare mai sunt semnalate si in alte situatii, si anume:

in cazul obiectivelor de investitii cu durate de serviciu reduse, concluziile rezultate sunt mai putin concludente;

in cazul in care venitul net anual obtinut la obiectivele puse in functiune variaza (este situatia cea mai des intalnita);

in cazul obiectivelor la care se desfasoara paralel activitatea de productie si de investitii.

Durata de recuperare a investitiilor prin continutul sau economic reflecta: recuperarea investitiilor totale; influenta imobilizarii fondurilor de investitii in perioada de constructie pana la punerea lui in functiune; influenta negativa a neatingerii, in perioada prevazuta de asimilare, a parametrilor tehnico-economici proiectati, precum si influenta pozitiva a intrarii partiale in functie a unor capacitati de productie, mai devreme decat termenul stabilit prin proiect.

In concluzie, indicatorul durata de recuperare semnifica nu numai numarul de ani in care se recupereaza investitia pe seama venitului net, dar mai ales intensitatea medie de valorificare.

4.b. Cu privire la modul de determinare a duratei de recuperare retinem ca exprimarea relatiei investitii-efecte valorice poate fi sintetizata in doua feluri astfel:

prin raportarea investitiei la efectele banesti pentru fiecare varianta in parte (durata de recuperare a investitiei totale);

prin raportarea investitiei suplimentare la sporul de efecte suplimentare, rezultat ca urmare al efortului mai mare de investitii intr-o varianta fata de alta (durata de recuperare a investitiei suplimentare).

4.b.1. Durata de recuperare a investitiei totale

Raportarea investitiei la acumulari banesti pentru fiecare varianta in parte ne permite sa obtinem indicatorul durata de recuperare a investitiei totale. Relatia generala de calcul, in cazul investitiilor noi, este:

,

iar in cazul investitiilor de modernizare si reutilare:

.

In calcule se tine seama de realizarea parametrilor investitiei in anumite ipoteze:

- inexistenta unei perioade de asimilare (t_as=0);

- existenta unei perioade de asimilare (t_as>0);

- punerea in functiune a obiectivului in devans (t_d>0). Modelele de calcul ale duratei de recuperare, adaptate la ipotezele mentionate sunt prezentate in tabelul

Modelul de calcul al duratei de recuperare a investitiilor

Tabelul nr. 2

Cateva explicatii la modelele de calcul ale duratei de recuperare se impun:

k reprezinta perioada de asimilare a parametrilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii;

expresiile si reprezinta efecte nerealizate in perioada de asimilare, care maresc durata de recuperare;

P_rd si V_nd, reflecta efecte realizate in devans.

Daca efectele investitiei se reflecta in economii la costuri de productie, calculul duratei de recuperare se poate efectua astfel:

,

in care: D_c - durata de recuperare a investitiilor pe seama economiilor la cheltuielile de productie;

E_c - economii anuale la cheltuielile de productie.

4.b. Durata de recuperare a investitiei suplimentare Modalitatile de exprimare ale indicatorului durata de recuperare a investitiilor, prezentate anterior, se refera la variante de investitii analizate singular. In realitate, prezinta importanta si analiza indicatorului durata de recuperare a investitiei suplimentare. Durata de recuperare a investitiei suplimentare poate fi calculata in functie de venitul net, profit sau economii la cheltuielile de productie, dupa relatiile generale de forma:

.

Determinarea duratei de recuperare a investitiei suplimentare se poate realiza avand in vedere aceleasi marimi de calcul care au fost folosite pentru stabilirea duratei de recuperare a investitiei totale. Totusi, pe plan metodologic nu se insista asupra utilitatii acestui indicator si nici asupra tehnicii de determinare. In schimb, pe plan teoretic indicatorul durata de recuperare a investitiei suplimentare este abordat avand in vedere faptul ca prin constructia sa se pot genera o serie de alti indicatori, intre care coeficientul de eficienta economica relativa, cheltuielile echivalente, venituri echivalente etc.