Determinarea puterii de cumparare a banilor

Indata ce un bun economic incepe sa fie solicitat nu numai de catre cei care doresc sa-l utilizeze pentru consum sau productie, ci si de persoane care vor sa-l pastreze in calitate de mijloc de efectuare a schimburilor si sa renunte la el cand vor avea nevoie, cu prilejul unui act de schimb ulterior, cererea pentru el creste. A aparut o noua intrebuintare pentru acest bun, care creeaza o cerere suplimentara pentru el. Ca si in cazul tuturor celorlalte bunuri economice, o asemenea cerere suplimentara determina o crestere a valorii sale de schimb, adica a cantitatii de alte bunuri oferite pentru achizitionarea lui. Cantitatea de alte bunuri care poate fi obtinuta in schimbul mijlocului de efectuare a schimburilor, "pretul" acestuia exprimat in termeni de diferite bunuri si servicii, este determinat in parte de cererea celor ce doresc sa si-l procure, ca mijloc de efectuare a schimburilor. Daca oamenii inceteaza de a mai utiliza bunul in chestiune ca mijloc de efectuare a schimburilor, aceasta cerere specifica aditionala dispare si "pretul" scade concomitent.

Astfel, cererea pentru un mijloc de efectuare a schimburilor este compusul a doua cereri partiale: cererea determinata de intentia de a-l intrebuinta pentru consum si productie si cererea determinata de intentia de a-l intrebuinta ca mijloc de efectuare a schimburilor. [7] Referitor la moneda metalica moderna se vorbeste adesea despre cerere industriala si cerere monetara. Valoarea de schimb (puterea de cumparare) a unui mijloc de efectuare a schimburilor este rezultanta efectelor cumulate ale ambelor cereri partiale.

Insa intensitatea acelei parti a cererii pentru un mijloc de efectuare a schimburilor care provine din utilitatea sa ca mijloc de efectuare a schimburilor depinde de valoarea sa de schimb. Lucrul acesta ridica dificultati pe care multi economisti le considera insolubile, asa incat au renuntat la a urma mai departe aceasta directie de rationament. Este ilogic, spuneau ei, sa explicam puterea de cumparare a banilor prin cererea de moneda si cererea de moneda prin puterea de cumparare a banilor.

Dar aceasta dificultate nu este decat una aparenta. Puterea de cumparare [p.409] pe care o explicam pe baza intensitatii cererii specifice nu este aceeasi cu puterea de cumparare al carei nivel determina aceasta cerere specifica. Problema este de a explica determinarea puterii de cumparare din viitorul imediat, din momentul care urmeaza. Pentru a solutiona aceasta problema ne raportam la puterea de cumparare din trecutul imediat, din momentul care tocmai a trecut. Acestea sunt doua marimi diferite. Este gresit sa se obiecteze la teorema noastra, pe care o putem numi teorema regresiei, ca se misca intr-un cerc vicios. [8]

Dar, spun criticii, aceasta este doar o impingere indarat a problemei, deoarece acum inca mai ramane de explicat determinarea puterii de cumparare de ieri. Daca o explicam pe aceasta in acelasi fel, prin invocarea puterii de cumparare de alaltaieri, s.a.m.d., alunecam intr-un regressus in infinitum. Rationamentul acesta, afirma ei, cu siguranta ca nu reprezinta o solutie completa si satisfacatoare din punct de vedere logic a problemei cu care avem de-a face. Ceea ce le scapa din vedere acestor critici este ca regresia nu se intoarce indarat la nesfarsit. Ea ajunge la un punct in care explicatia este incheiata si nici o alta problema nu ramane fara raspuns. Daca urmarim indarat puterea de cumparare pas cu pas, ajungem, in final, la punctul in care incepe utilizarea bunului respectiv ca mijloc de efectuare a schimbului. In acest punct valoarea de schimb din ziua de ieri este determinata exclusiv de cererea nonmonetara -- industriala -- datorata numai persoanelor care doresc sa dea acestui bun utilizari diferite de cea de mijloc de efectuare a schimburilor.

Dar, continua criticii, aceasta revine la a explica acea parte a puterii de cumparare a banilor care este datorata serviciilor furnizate de ei ca mijloc de efectuare a schimburilor prin utilizarea sa in scopuri industriale. Problema ca atare - explicarea componentei specific monetare a valorii de schimb a monedei - ramane nerezolvata. Si aici criticii se inseala. Acea componenta a valorii banilor care este un rezultat al serviciilor pe care acestia le furnizeaza in calitate de mijloc de efectuare a schimburilor este pe deplin explicata prin raportare la aceste servicii monetare specifice si la cererea determinata de ele. Doua lucruri sunt de necontestat si nu sunt contestate de nimeni. In primul rand, faptul ca cererea pentru un mijloc de efectuare a schimburilor este determinata prin luarea in considerare [p.410] a valorii sale de schimb, care este o consecinta atat a serviciilor monetare pe care le furnizeaza, cat si a celor nemonetare. In al doilea rand, faptul ca valoarea de schimb a unui bun care nu a fost inca solicitat pentru a servi ca mijloc de efectuare a schimburilor este determinata exclusiv de cererea venita din partea celor dornici sa-l intrebuinteze pentru scopuri industriale, adica pentru consum si productie. Pornind de aici, teorema regresiei urmareste sa interpreteze prima aparitie a unei cereri monetare pentru un bun care nu a fost solicitat inainte decat pentru scopuri industriale, ca fiind influentata de valoarea de schimb care ii era atribuita bunului in acel moment, numai datorita serviciilor sale nonmonetare.

In fine, s-a obiectat ca teorema regresiei se bazeaza pe o abordare istorica, nu una teoretica. Nici aceasta obiectie nu este mai putin eronata. A explica un eveniment din perspectiva istorica inseamna a arata cum a fost el produs de forte si factori care au lucrat la o anumita data si la un anumit loc. Aceste forte individuale si acesti factori reprezinta elementele ultime ale interpretarii. Ele sunt date ultime si, ca atare, nu se preteaza la analize si reductii suplimentare. A explica un fenomen teoretic inseamna a reduce aparitia sa la functionarea unor reguli generale, care sunt deja incorporate in sistemul teoretic. Teorema regresiei respecta aceasta cerinta. Ea reduce valoarea specifica de schimb a unui mijloc de efectuare a schimburilor la functia acestuia in calitate de astfel de mijloc si la teoremele referitoare la procesul de evaluare si de formare a preturilor, care fac obiectul teoriei catalactice generale. Teorema regresiei deduce un caz mai special din regulile unei teorii mai generale. Ea arata cum apare in mod necesar fenomenul special, ca o consecinta a functionarii regulilor general valide pentru toate fenomenele. Ea nu afirma: cutare lucru s-a intamplat in cutare moment si in cutare loc. Ea afirma: aceasta se intampla intotdeauna, cand conditiile necesare sunt indeplinite; ori de cate ori un bun, care nu a fost solicitat in prealabil pentru a fi intrebuintat ca mijloc de efectuare a schimburilor, incepe sa fie solicitat in vederea acestei intrebuintari, trebuie sa se manifeste din nou aceleasi efecte; nici un bun nu poate fi intrebuintat in calitate de mijloc de efectuare a schimburilor daca in primul moment al utilizarii sale pentru acest scop el nu poseda o valoare de schimb datorata altor intrebuintari. Si toate aceste afirmatii, implicate in teorema regresiei, sunt enuntate apodictic, fiind implicate in apriorismul praxeologic. Lucrurile trebuie sa se petreaca in felul acesta. Nimeni nu a reusit vreodata sa construiasca un caz ipotetic in care lucrurile sa se petreaca altfel.

Puterea de cumparare a banilor este determinata prin cerere si oferta, la fel ca preturile tuturor bunurilor si serviciilor vandabile. Deoarece actiunea urmareste intotdeauna o configurare mai satisfacatoare a conditiilor viitoare, [p.411] cel ce isi pune problema achizitionarii de bani sau a renuntarii la acestia este, bineinteles, interesat in primul rand de puterea viitoare de cumparare a monedei si de structura viitoare a preturilor. Dar el nu poate formula o judecata despre puterea viitoare de cumparare a banilor altfel decat raportandu-se la configuratia acesteia din trecutul imediat. Acesta este faptul care deosebeste radical determinarea puterii de cumparare a banilor de determinarea rapoartelor mutuale de schimb dintre diverse bunuri si servicii vandabile. Cu privire la acestea din urma, actorii nu au nevoie sa ia in seama nimic altceva decat importanta lor pentru satisfacerea de dorinte in viitor. Daca se ofera spre vanzare o noua marfa, nemaiauzita, cum a fost de pilda cazul aparatelor radiofonice cu cateva zeci de ani in urma, atunci singura intrebare relevanta pentru individ este daca satisfactia pe care i-o poate prilejui noul gadget este mai mare decat cea pe care i-ar produce-o bunurile la care ar trebui sa renunte pentru a-si cumpara bunul cel nou. Informatiile despre preturile trecute nu sunt, pentru cumparator, decat un mijloc de a culege surplusul consumatorului. Daca nu ar urmari acest lucru, el ar putea, la nevoie, sa-si aranjeze cumparaturile chiar in absenta oricarei familiaritati cu preturile de piata din trecutul imediat, care se numesc preturi prezente. El ar putea face judecati de valoare si fara estimari anticipative (appraisement). Dupa cum am aratat deja, obliterarea din memorie a tuturor preturilor din trecut nu ar impiedica formarea de noi rapoarte de schimb intre diversele bunuri vandabile. Dar daca ar disparea cunoasterea despre puterea de cumparare a banilor, atunci procesul de dezvoltare a schimbului indirect si a mijloacelor de efectuare a schimburilor ar trebui sa fie reluat de la inceput. Ar fi necesar sa se inceapa din nou cu intrebuintarea anumitor bunuri, mai comercializabile decat celelalte, ca mijloace de efectuare a schimburilor. Cererea pentru aceste bunuri ar creste si ar adauga la valoarea determinata de intrebuintarea lor industriala (nemonetara) o componenta specifica provenita din noua lor intrebuintare, de mijloace de efectuare a schimburilor. Cand este vorba de moneda, o judecata de valoare nu este posibila decat pe baza estimarii anticipative. Acceptarea unui nou tip de bani presupune ca bunul respectiv poseda deja o valoare de schimb prealabila, provenita din serviciile pe care le poate furniza direct pentru consum, sau pentru productie. Nici cumparatorul nici vanzatorul nu ar putea estima valoarea unitatii monetare daca nu ar dispune de nici o informatie despre valoarea de schimb a acesteia - puterea sa de cumparare - din trecutul imediat.

Relatia dintre cererea si oferta de bani, pe care o putem numi relatia monetara, determina nivelul puterii de cumparare. Relatia monetara de astazi, formata pe baza puterii de cumparare de ieri, determina puterea de cumparare de azi. Individul care doreste sa-si sporeasca detinerea de moneda isi reduce [p.412] cumparaturile si isi sporeste vanzarile, si prin aceasta induce o tendinta de scadere a preturilor. Individul care doreste sa-si reduca detinerea de moneda isi sporeste cumparaturile - destinate fie consumului, fie productiei si investitiilor - si isi reduce vanzarile; prin aceasta el induce o tendinta de crestere a preturilor.

Modificarile survenite in oferta de bani trebuie, in mod necesar, sa altereze dispunerea bunurilor vandabile care se afla in proprietatea diversilor indivizi si firme. Cantitatea de bani disponibila in intregul sistem de piata nu poate creste sau descreste altfel decat prin cresterea sau descresterea initiala a detinerilor monetare ale anumitor indivizi. Daca dorim, putem presupune ca fiecare membru al sistemului de piata primeste o parte din moneda aditionala chiar in momentul patrunderii acesteia in sistem, sau suporta in mod egal diminuarea cantitatii de bani. Indiferent daca facem sau nu aceasta presupunere, rezultatul final al demonstratiei noastre ramane acelasi. El este ca modificarile survenite in structura preturilor, datorita schimbarilor ofertei de bani disponibili in sistemul economic, nu afecteaza niciodata preturile diverselor bunuri si servicii in aceeasi masura si la aceeasi data.

Sa presupunem ca guvernul emite o cantitate suplimentara de bani de hartie. Intentia sa este fie de a achizitiona bunuri si servicii, fie de a achita datorii facute in trecut, sau de a plati dobanzile corespunzatoare unor astfel de datorii. Oricum ar fi, trezoreria intervine pe piata cu o cerere aditionala de bunuri si servicii; acum este in masura de a cumpara mai multe bunuri decat inainte. Preturile bunurilor pe care le cumpara cresc. Daca guvernul ar fi cheltuit pentru cumparaturile acestea bani colectati prin impozitare, contribuabilii si-ar fi redus cumparaturile si, in vreme ce preturile bunurilor cumparate de guvern ar fi crescut, acelea ale altor bunuri ar fi scazut. Dar aceasta scadere a preturilor la bunurile pe care obisnuiau sa le cumpere contribuabilii nu are loc daca guvernul isi mareste cantitatea de bani de care dispune fara a reduce cantitatea de bani din mainile publicului. Preturile anumitor bunuri - ale acelor bunuri pe care le achizitioneaza guvernul - cresc imediat, in vreme acelea ale altor bunuri raman neschimbate o vreme. Dar procesul continua. Cei ce vand bunurile solicitate de guvern sunt acum si ei in masura sa cumpere mai mult decat obisnuiau inainte. Preturile lucrurilor pe care le cumpara acesti oameni in cantitati mai mari cresc, asadar, si ele. Astfel, boomul se propaga de la un grup de bunuri si servicii la altele, pana cand toate preturile si ratele salariale vor fi crescut. Astfel, cresterea preturilor nu este sincrona pentru diversele bunuri si servicii.

Cand, in cele din urma, in cursul desfasurarii ulterioare a procesului de crestere a cantitatii [p.413] de bani, toate preturile vor fi crescut, cresterea nu afecteaza diversele bunuri si servicii in aceeasi masura. Intr-adevar, procesul afecteaza situatiile materiale ale diversilor indivizi in grade diferite. Cata vreme procesul se afla in desfasurare, anumite persoane se bucura de avantajul preturilor mai ridicate pentru bunurile si serviciile pe care le vand, in timp ce preturile lucrurilor pe care le cumpara nu au crescut inca, sau nu au crescut in aceeasi masura. Pe de alta parte, exista persoane care se gasesc in nefericita situatie de a vinde bunuri si servicii ale caror preturi nu au crescut inca, sau nu au crescut in aceeasi masura ca preturile bunurilor pe care trebuie sa le cumpere pentru consumul zilnic. Pentru cei dintai cresterea progresiva a preturilor este o binefacere; pentru cei din urma, o calamitate. In plus, debitorii sunt favorizati pe seama creditorilor. Cand procesul se incheie, in cele din urma, avutia diversilor indivizi a fost afectata in diverse feluri si in diverse masuri. Unii s-au imbogatit, altii au saracit. Conditiile nu mai sunt aceleasi ca inainte. Noua ordine de lucruri provoaca modificari ale intensitatii cererilor pentru diverse bunuri. Rapoartele mutuale al preturilor monetare ale bunurilor si serviciilor vandabile nu sunt aceleasi ca inainte. Structura preturilor s-a schimbat si altfel decat prin cresterea tuturor preturilor monetare. Preturile finale, catre care tinde piata dupa consumarea tuturor efectelor cresterii cantitatii de moneda, nu sunt egale cu preturile finale dinainte inmultite cu un acelasi multiplicator.

Principala eroare a vechii teorii cantitative, precum si a ecuatiei de schimb a economistilor matematicieni, este ca au ignorat aceasta problema fundamentala. Modificarile ofertei monetare trebuie sa determine si alte schimbari de date. Sistemele de piata dinainte si de dupa patrunderea sau scurgerea unei cantitati de moneda nu difera numai prin aceea ca detinerile monetare ale indivizilor si preturile au crescut sau au scazut. Au survenit si modificari ale rapoartelor reciproce de schimb dintre diverse bunuri si servicii, care, daca ar fi sa recurgem la metafore, ar putea fi descrise mai adecvat prin imaginea unei revolutii a preturilor, decat prin cifra inselatoare a unei cresteri sau scaderi a "nivelului preturilor".

In acest punct putem lasa de o parte efectele produse prin influentarea continutului tuturor platilor amanate, asa cum sunt acestea stipulate in contracte. Ne vom ocupa mai tarziu de ele, ca si de impactul evenimentelor monetare asupra consumului si productiei, investitiilor in bunuri de capital, acumularii si consumului de capital. Dar chiar si lasand aceste lucruri la o parte, nu trebuie sa uitam niciodata ca modificarile cantitatii de moneda nu afecteaza preturile in mod proportional. In ce moment si in ce masura sunt afectate preturile diverselor bunuri si servicii depinde de datele specifice fiecarui caz particular. [p.414] In cursul unei expansiuni monetare (al unei inflatii) prima reactie nu este doar o crestere mai abrupta si mai pronuntata a preturilor anumitor bunuri si servicii fata de altele. Se poate de asemenea intampla ca anumite preturi sa scada initial, daca bunurile respective sunt solicitate in cea mai mare parte de grupurile ale caror interese sunt lezate.

Modificarile relatiei monetare nu se datoreaza numai guvernelor care emit cantitati suplimentare de bani de hartie. Aceleasi efecte le are si o crestere a productiei de metale pretioase intrebuintate ca bani, desi, bineinteles, de ea vor fi favorizate sau defavorizate alte clase de indivizi. Preturile cresc, de asemenea, in acelasi fel, daca, in absenta unei reduceri corespunzatoare a cantitatii de bani disponibili, cererea de bani scade datorita unei tendinte generale de diminuare a detinerilor de moneda. Banii cheltuiti in plus datorita unei astfel de "detezaurizari" induc o tendinta de crestere a preturilor, in acelasi fel ca si cei proveniti din mine de aur sau de la tiparnita. Invers, preturile scad cand oferta monetara scade (e.g., prin retragerea de bani de hartie din circulatie), sau cand cererea de bani creste (e.g., datorita unei tendinte de "tezaurizare" - de pastrare a unor detineri monetare mai mari). Procesul este intotdeauna inegal si gradual, neproportional si asimetric.

Se poate obiecta - si s-a obiectat - ca productia normala a minelor aurifere poate induce o crestere a cantitatii de bani atunci cand este adusa pe piata, dar nu sporeste veniturile proprietarilor de mine, si cu atat mai putin avutia lor. Aceste persoane obtin numai veniturile lor "normale", si astfel cheltuielile lor provenite din aceste venituri nu pot deranja conditiile pietei si tendintele curente de stabilire a preturilor finale si a echilibrului corespunzator economiei in regim de rotatie uniforma. Pentru ei, output-ul anual al minelor nu inseamna o crestere a avutiei si nu-i determina sa ofere preturi mai ridicate. Ei vor continua sa traiasca la standardele la care obisnuiau sa traiasca inainte. Cheltuielile efectuate de ei in aceste limite nu vor revolutiona piata. Prin urmare, volumul normal al productiei de aur, desi sporeste cu siguranta cantitatea de bani disponibila, nu poate initia un proces de depreciere. El este neutru fata de preturi.

Impotriva acestui rationament trebuie mai intai sa observam ca in cadrul unei economii aflate in progres, in care cifrele populatiei cresc si diviziunea muncii impreuna cu corolarul ei, specializarea industriala, se intensifica, se manifesta o tendinta de crestere a cererii de bani. Pe scena apar indivizi noi, care doresc sa-si asigure detineri monetare. Gradul de autosuficienta economica, i.e. de productie in vederea nevoilor propriei gospodarii, scade in vreme ce oamenii devin mai dependenti de piata; imprejurarea aceasta [p.415] ii va stimula, in general, sa-si sporeasca detinerile monetare. In felul acesta, tendinta de crestere a preturilor, provenita din ceea ce se numeste productia "normala" de aur, intalneste o tendinta de scadere a preturilor, determinata de cresterea cererii pentru detineri de bani. Insa aceste doua tendinte opuse nu se neutralizeaza reciproc. Ambele procese isi urmeaza propriul lor curs, ambele au drept consecinta o deranjare a conditiilor sociale existente, facandu-i pe unii oameni mai bogati, iar pe altii mai saraci. Ambele afecteaza preturile diverselor bunuri la diverse date si in diverse grade. Este adevarat ca cresterea preturilor anumitor marfuri cauzata de unul din aceste procese poate fi, in cele din urma, compensata de o reducere cauzata de celalalt proces. Se poate intampla ca, in final, unele, sau chiar numeroase preturi, sa revina la nivelul lor dinainte. Insa acest rezultat final nu este determinat de absenta unor miscari provocate de schimbari ale relatiei monetare. El este mai degraba rezultatul efectelor cumulate ale coexistentei a doua procese independente unul de celalalt, care produc fiecare modificari, atat ale datelor pietei, cat si ale conditiilor materiale ale diversilor indivizi si grupuri de indivizi. Noua structura a preturilor nu difera foarte mult de cea veche. Dar ea este rezultanta a doua serii de modificari care au produs toate transformarile sociale care le sunt inerente.

Faptul ca proprietarii minelor de aur conteaza pe incasari anuale constante de pe urma aurului pe care il produc nu anuleaza impactul aurului nou extras asupra preturilor. Proprietarii minelor obtin de pe piata, in schimbul aurului pe care-l produc, bunurile si serviciile necesare pentru minerit, precum si bunurile de care au nevoie pentru consum si pentru a investi in alte linii de productie. Daca nu ar fi produs cantitatea respectiva de aur, preturile nu ar fi fost afectate de el. Faptul ca ei au anticipat venitul viitor pe care-l vor aduce minele si ca si-au ajustat nivelul de trai la anticiparea de incasari constante de pe urma activitatii lor mineresti este irelevant din acest punct de vedere. Efectele pe care aurul nou extras le exercita asupra cheltuielilor efectuate de ei si asupra acelora ale persoanelor in ale caror detineri de moneda aurul nou minerit patrunde ulterior in mod gradual, incep numai in clipa in care aurul acesta devine disponibil, in mainile proprietarilor de mine. Daca, in asteptarea veniturilor viitoare, ei si-ar cheltui banii mai devreme si venitul anticipat nu ar fi apoi realizat, atunci conditiile ar fi aceleasi cu cele existente in alte cazuri de finantare a consumului prin credite bazate pe anticipari care nu se realizeaza ulterior.

Modificarile cantitative ale detinerilor monetare dorite de diversi oameni nu se neutralizeaza unele pe altele, decat in masura in care sunt recurente si legate intre ele prin reciprocitati cauzale. Persoanele salariate si angajatii nu sunt platiti zilnic, ci in anumite zile de plata, [p.416] pentru o perioada de una sau mai multe saptamani. Ei nu urmaresc sa-si mentina detinerile monetare la acelasi nivel in intervalele dintre zilele de plata; cantitatea de bani lichizi aflati in buzunarele lor scade, odata cu apropierea urmatoarei zile de plata. Pe de alta parte, comerciantii care le furnizeaza cele necesare vietii isi sporesc concomitent detinerile monetare. Cele doua fenomene se conditioneaza reciproc; exista o interdependenta cauzala intre ele, care le armonizeaza, atat temporal cat si cantitativ. Nici comerciantul nici clientul sau nu sunt influentati de aceste fluctuatii recurente. Atat planurile lor privitoare la detinerile monetare, cat si activitatile lor economice si, respectiv, cheltuielile lor destinate consumului au in vedere intreaga perioada si o iau in consideratie ca pe un tot.

Acesta este fenomenul care i-a facut pe economisti sa-si imagineze ca exista o circulatie regulata a banilor si sa neglijeze modificarile detinerilor monetare ale indivizilor. Dar cazul acesta nu reprezinta decat o concatenare, limitata la un domeniu stramt si strict circumscris. Neutralizarea nu se poate produce decat in masura in care cresterea detinerilor monetare ale unui grup de oameni este corelata temporal si cantitativ cu descresterea detinerilor monetare ale altui grup; trebuie ca aceste schimbari sa se lichideze de la sine in decursul unei perioade pe care membrii ambelor grupuri o considera ca pe un intreg in planificarea detinerilor lor monetare. Dincolo de cazul acesta nu se pune problema unei asemenea neutralizari.