Procesul de selectie al pietei de comert

Procesul de selectie

Procesul de selectie al pietei este mentinut in functiune de efortul cumulat al tuturor membrilor economiei de piata. Manat de dorinta de a-si indeparta propria sa insatisfactie cat mai mult cu putinta, fiecare individ urmareste, pe de o parte, sa atinga acea pozitie din care poate contribui cel mai mult la cea mai deplina satisfacere a tuturor celorlalti si, pe de alta parte, sa profite cat mai mult cu putinta de serviciile furnizate de toti ceilalti. Aceasta inseamna ca el incearca sa vanda pe pietele cele mai scumpe si sa cumpere de pe pietele cele mai ieftine. Rezultanta acestor eforturi nu este doar structura preturilor ci, nu mai putin, structura sociala, incredintarea diverselor sarcini catre diversii indivizi. Piata ii face pe oameni bogati sau saraci, determina cine va conduce marile uzine si cine va freca podelele, stabileste cate persoane vor lucra in minele de cupru si cate in orchestrele simfonice. Nici una din aceste decizii nu este luata o data pentru totdeauna; ele sunt revocabile in fiecare zi. Procesul de selectie nu se opreste niciodata. El ajusteaza necontenit aparatul social de productie la modificarile cererii si ofertei. El isi revizuieste iar si iar deciziile precedente si forteaza pe toata lumea sa supuna unui nou examen situatia fiecaruia. Nu exista securitate si nimic de felul unei garantii de a pastra vreo pozitie dobandita in trecut. Nimeni nu este exceptat de la legea pietei, care este suveranitatea consumatorului.

Proprietatea asupra mijloacelor de productie nu este un privilegiu, ci o responsabilitate sociala. Capitalistii si proprietarii funciari sunt siliti sa-si intrebuinteze proprietatea pentru cea mai deplina posibila satisfacere a consumatorilor. Daca ei se arata lenti si inepti in executarea sarcinilor lor, atunci sunt penalizati prin pierderi. Daca nu-si insusesc lectia si nu-si [p.312] revizuiesc modul de administrare a afacerilor, atunci isi pierd averea. Nici o investitie nu este sigura pe vecie. Cel ce nu-si intrebuinteaza proprietatea pentru a servi consumatorii in cel mai eficient mod este destinat falimentului. Nu exista loc pentru persoane carora le-ar place sa se bucure de averile lor in trandavie si fara griji. Proprietarul trebuie sa urmareasca sa isi investeasca fondurile de asa maniera incat suma principala si beneficiul cel putin sa nu fie periclitate.

In epoca privilegiilor de casta si a barierelor vamale existau venituri independente de piata. Printii si lorzii traiau pe seama sclavilor si servilor cei umili, care le datorau zeciuieli, munci fixate prin statut si tributuri. Proprietatea asupra pamantului nu putea fi dobandita decat fie prin cucerire, fie prin larghete din partea cuceritorului. Ea putea fi pierduta fie prin retractare din parte donatorului, fie prin cucerire de catre un alt cuceritor. Chiar si mai tarziu, cand lorzii si vasalii lor au inceput sa-si vanda surplusurile pe piata, ei nu puteau fi eliminati de competitia unor furnizori mai eficienti. Competitia era libera numai in anumite limite foarte inguste. Achizitionarea de proprietati senioriale era rezervata nobilimii, cea a proprietatii funciare urbane cetatenilor urbei si cea a fermelor taranilor. Rivalitatea in domeniul artelor si mestesugurilor era limitata de ghilde. Consumatorii nu erau in masura sa-si satisfaca dorintele in maniera cea mai ieftina, deoarece controlul preturilor facea imposibila reducerea acestora de catre vanzatori. Cumparatorii se aflau la bunul plac al furnizorilor. Daca producatorii cei privilegiati refuzau sa recurga la intrebuintarea materiilor prime cele mai adecvate si la cele mai eficiente metode de procesare, atunci consumatorii erau siliti sa indure consecintele acestei incapatanari si acestui conservatorism.

Proprietarul funciar care traieste in perfecta autarhie, din fructele propriei sale munci de fermier, este independent de piata. Dar fermierul modern, care achizitioneaza echipamente, fertilizatoare, seminte, forta de munca si alti factori de productie este supus legii pietei. Venitul sau depinde de consumatori si el trebuie sa-si adapteze actiunile la dorintele lor.

Functia de selectie a pietei actioneaza de asemenea si in domeniul fortei de munca. Muncitorul este atras de acel tip de munca de pe urma caruia poate anticipa ca va castiga mai mult. Ca si in cazul factorilor materiali de productie, factorul munca este alocat acelor intrebuintari in care ii serveste cel mai adecvat pe consumatori. Exista o tendinta de a nu irosi nici o cantitate de munca pentru satisfacerea unor cereri mai putin intense, daca exista cereri mai intense inca nesatisfacute. Ca si toate celelalte categorii sociale, muncitorul este supus suprematiei consumatorilor. Daca nu le da ascultare, el este penalizat printr-o reducere a veniturilor.

Selectia operata de piata nu da nastere la ordine sociale, caste [p.313] sau clase, in sensul marxist al termenilor. De asemenea, antreprenorii si promotorii nu alcatuiesc o clasa sociala integrata. Fiecare individ este liber sa devina un promotor, daca se bazeaza pe propria sa capacitate de a anticipa viitoarele configuratii ale pietei mai bine decat concetatenii sai si daca tentativele sale de a actiona pe propriul sau risc si pe propria sa responsabilitate sunt aprobate de consumatori. Oricine poate patrunde in randurile promotorilor, punandu-si spontan in evidenta initiativele si supunandu-se astfel testului la care ii supune piata pe toti cei ce doresc sa devina promotori si sa ramana in aceasta pozitie eminenta, indiferent cine ar fi ei. Oricine are posibilitatea de a-si incerca aceasta sansa. Un nou-venit nu are de asteptat invitatii sau incurajari de la nimeni. El trebuie sa tasneasca inainte pe cont propriu si trebuie sa stie el insusi cum sa-si procure mijloacele necesare.

S-a afirmat in mod repetat ca, in conditiile capitalismului "tarziu" sau "matur", pentru persoanele lipsite de orice mijloace pecuniare a devenit imposibil sa urce pe scara avutiei si a pozitiei de antreprenor. Nimeni nu a incercat vreodata sa demonstreze aceasta teza. De cand a fost avansata pentru prima oara compozitia grupurilor antreprenoriale si capitaliste s-a modificat considerabil. O mare parte din fostii antreprenori si din mostenitorii lor au fost eliminati si alti oameni, nou-veniti, le-au luat locurile. Este, desigur, adevarat ca in decursul ultimilor ani au fost deliberat dezvoltate institutii care, daca nu vor fi abolite foarte curand, vor face functionarea pietei din toate punctele de vedere imposibila.

Punctul de vedere din care consumatorii aleg liderii industriilor si ai afacerilor este exclusiv acela al capacitatii lor de a ajusta productia la nevoile consumatorilor. Ei nu se sinchisesc de alte trasaturi sau merite personale. De la un producator de incaltaminte ei doresc sa produca incaltaminte buna si ieftina. Ei n-au in vedere incredintarea administrarii industriei incaltamintei unor baieti chipesi si cu o prezenta placuta, unor persoane cu maniere de salon impecabile, cu inzestrari artistice, cu deprinderi savante, sau cu orice ale virtuti sau talente. Unui om de afaceri incununat de succes pot adesea sa-i lipseasca numeroase calitati care contribuie la succesul omului in alte sfere ale vietii.

Astazi este intru totul obisnuit sa se arunce o lumina defavorabila asupra capitalistilor si antreprenorilor. Omul e predispus sa afiseze sarcasm fata de cei mai prosperi decat el insusi. Persoanele acestea, spune el, sunt mai bogate numai fiindca sunt mai lipsite de scrupule. Daca n-ar fi retinut de cuvenita consideratie fata de legile moralei si ale decentei, el n-ar fi mai putin incununat de succes decat ei. Astfel, oamenii se glorifica in aureola multumirii de sine si a ipocriziei fariseice.

Desigur, este adevarat ca in conditiile survenite datorita interventionismului [p.314] multa lume isi poate dobandi averea prin coruptie si mita. In multe tari interventionismul a subminat in asa masura suprematia pietei incat este mai avantajos pentru omul de afaceri sa se bizuie pe sprijinul celor aflati in functii politice decat pe cea mai deplina satisfacere a nevoilor consumatorilor. Dar nu aceasta este situatia pe care o au in vedere criticii de rand ai avutiei altora. Ei afirma ca metodele prin care avutia este dobandita intr-o societate de piata pura sunt inacceptabile din punct de vedere etic.

Impotriva acestor afirmatii este necesar sa subliniem ca, in masura in care piata nu este sabotata de interferenta guvernelor si a altor factori coercitivi, succesul in afaceri este dovada serviciilor furnizate consumatorilor. Nu este necesar ca omul sarac sa-i fie inferior afaceristului prosper in alte privinte; el poate uneori sa fie deosebit de apreciat in planul realizarilor stiintifice, literare, artistice, sau ca leader civic. Dar in sfera sistemului social de productie el este inferior. Geniul creator poate fi indreptatit in dispretul sau fata de succesul comercial; poate fi adevarat ca el ar fi fost prosper in afaceri daca n-ar fi preferat alte lucruri. Insa functionarii si muncitorii care-si trambiteaza superioritatea morala se amagesc si isi gasesc consolarea in aceasta auto-amagire. Ei nu admit ca au fost testati si au fost gasiti necorespunzatori de catre concetatenii lor, consumatorii.

Se afirma adesea ca nereusita saracului in competitia de pe piata este determinata de lipsa lui de educatie. Egalitatea sanselor, zice-se, ar putea fi asigurata numai facand educatia la toate nivelele universal accesibila. Prevaleaza astazi o tendinta de a reduce toate diferentele dintre diverse persoane la educatia lor si de a nega existenta inegalitatilor innascute, ce tin de intelect, de puterea vointei si de caracter. Nu se intelege indeobste ca educatia nu poate fi niciodata mai mult decat indoctrinare cu teorii si idei deja dezvoltate. Educatia, indiferent care ar fi beneficiile pe care le poate conferi, consta in transmitere de doctrine si evaluari traditionale; ea este necesarmente conservatoare. Ea produce imitatie si rutina, nu ameliorare si progres. Inovatorii si geniile creatoare nu pot fi prasiti in scoli. Ei sunt tocmai oamenii care desfid ceea ce i-a invatat scoala.

Pentru a fi incununat de succes in afaceri, un om nu are nevoie de o diploma de la o scoala de administratie economica. Aceste scoli pregatesc subalterni pentru slujbe de subalterni. Ele nu pregatesc in nici un caz antreprenori. Un antreprenor nu poate fi pregatit astfel. Un om devine antreprenor sesizand o oportunitate si umpland lacuna existenta. Pentru a da dovada de asemenea judecata agera, clarviziune si energie, nu este necesara nici un fel de educatie speciala. Afaceristii cei mai incununati de succes au fost adesea persoane needucate, prin comparatie cu standardele scolastice ale profesiunilor din domeniul invatamantului. Dar ei au fost la inaltimea [p.315] functiei lor sociale, de ajustare a productiei la cea mai intensa cerere. Datorita acestor merite consumatorii i-au ales pe ei pentru functia de lideri in afaceri.