Delimitari conceptuale ale termenului de "globalizare"

Delimitari conceptuale ale termenului de globalizare

Nu exista o definitie a globalizarii universal acceptata, si probabil nici definitiva, intrucat globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamica variabila, atingand sfere diverse ale societatii contemporane.

O definitie complexa a globalizarii, privita din punctul de vedere al stiintei relatiilor internationale, este oferita de B. Bady, care sustine ca: Globalizarea este un proces istoric ce s-a dezvoltat de mai multe secole, isi are originea in omogenizarea lumii, a vietii pe baza unor principii comune, valori generale, traditii si reguli universale de comportare. Globalizarea trebuie definita ca fiind recunoasterea unei interdependente tot mai mari intre state, rezultatul careia este limitarea suveranitatii nationale, sub influenta unor actori noi pe arena internationala - structuri transnationale, companii globale, grupari religioase etc."[1]

Alti cercetatori americani incearca sa defineasca procesul globalizarii din perspectiva statutului de hegemon detinut de Statelor Unite ale Americii, preocupandu-se sa justifice acest unipolarism; acestia privesc globalizarea ca pe o cale de elaborarea a regulilor de joc pentru atragerea statelor in noua ordine mondiala si, in particular, pentru raspandirea democratiei americane in toate colturile lumii.

Spre deosebire de punctul american de vedere, savantii rusi, G. Kamarenko si V. Eftimov, compara fenomenul globalizarii cu cel de colonizare. Acestia privesc globalizarea cu ochi critici, acuzand unipolarismul Statelor Unite, politica de eliminare a concurentilor economici mai slabi, nesocotirea importantei geostrategice a Rusiei la nivel mondial, impunerea reformelor democratice dupa model occidental, netinand seama de diferentele de mentalitate si dezvoltare existente, precum si tendinta de americanizare a lumii, prin "macdonaldizare", "cocacolizare", "holliwoodizare". Savantii rusi pledeaza pentru o integrare treptata, graduala si limitata in economia mondiala. Viziunea negativista a analistilor politici rusi se datoreaza in mare parte atitudinii ostile a societatii ruse fata de impunerea din exterior a unei noi ordini mondiale de catre Statele Unite ale Americii.

O abordare diferita a globalizarii apartine savantilor francezi, printre care se numara L. Perillier si J.-J. Tur, care definesc globalizarea din perspectiva actiunilor si ideilor ce exprima solidaritatea oamenilor de pe glob, in incercarea lor de a-si constitui organisme comune si o legislatie internationala care sa asigure ordine si securitate intre natiuni, sustinand in acelasi timp principiile multiculturalitatii si ale unicitatii nationale si combatand hegemonia si superioritatea afisate de Statele Unite. Accentul este astfel pus pe transferul unei anumite suveranitati nationale catre o autoritate comuna federala si globala, capabila sa solutioneze marile probleme ale societatii umane contemporane.^[2]

Prin insasi complexitatea sa, globalizarea impune o perceptie planetara care implica observarea si cercetarea simultana a tuturor dimensiunilor sale esentiale, a intregului angrenaj politic, economic, social, cultural, ecologic etc., cu repercusiunile pozitive sau negative pe care procesele sale partiale le produc asupra sistemului ca intreg. De asemenea, "globalizarea priveste lumea ca intreg, ca un sistem complex de sisteme identitare diferite, motiv pentru care se constituie ca o diversitate a unui intreg, in care lumea, ca tot unitar, se va regasi in fiecare subsistem si, in acelasi timp, fiecare subsistem se va regasi in intreg, devenind din ce in ce mai mult precum acesta, dezindividualizandu-se."^[3]

In linii mari, globalizarea se poate defini prin largirea activitatilor umane dincolo de granitele statului national, intensificarea fluxurilor comunicationale si nivelurilor de activitate la nivel mondial, accelerarea interactiunilor si proceselor globale si reconsiderarea raportului local- global, ajungandu-se pana intr-acolo incat evenimente si fenomene locale, petrecute intr-o anumita regiune a globului pot influenta decisiv fie indivizi sau comunitati umane din cealalta parte a globului, fie chiar societatea mondiala ca si intreg. [4] Problemele devin astfel mai degraba globale decat nationale, necesitand la randul lor o solutie mai curand planetara, decat nationala.

Dimensiunile spatio-temporale ale globalizarii -extensiunea retelelor globale, intensitatea interconectarii, velocitatea sau rapiditatea fluxurilor globale si impactul acestor interconectari la nivel mondial asupra diferitelor comunitati- sunt cele patru elemente fundamentale si definitorii pentru conceptualizarea acestui fenomen atat de general, complex si multifunctional. Globalizarea poate fi, asadar, perceputa ca un set de procese care intruchipeaza o transformare in organizarea spatiala si relatiile si tranzactiile sociale -analizate in termenii extensiunii, intensitatii, velocitatii si  impactului lor- generand fluxuri si retele transcontinentale sau interregionale de activitate, interactiune si exercitare a puterii"^[5]

O serie de procese interrelationate caracterizeaza globalizarea si o definesc in toata complexitatea ei:

Generalizarea, complexitatea si viteza exploziva a tehnologiilor, retelelor informationale si comunicationale, care ne pun mult mai rapid si mai dens in legatura unii cu altii;

Unificarea discontinuitatilor temporale si spatiale; in contextul unei lumi tot mai interconectate si interdependente, diferentele temporale nu mai exclud o zona de la sistemul mondial. In cadrul unor servicii (pietele bursiere din New York, Londra sau Tokyo sau serviciile bancare) care sunt tot mai profund integrate in procesele de expansiune internationala si mondiala, oamenii nu isi mai permit pauzele zilnice in timpul local. In 'orasele mondiale' ale lumii exista numeroase activitati sau institutii care lucreaza continuu in 'timpul mondial', cum sunt aeroporturile internationale sau industria hoteliera.

Referitor la unificarea spatiului, asistam la o reevaluarea a notiunilor de local, regional si global, la o largire a cadrului spatial al interdependentei evenimentelor, la o trecere de la local la global. Globalizarea reuseste sa elimine decalajele temporale si tehnologice, repornind concurenta loiala intre culturi, intre state, intre civilizatii, astfel se ajunge la conceptul de "timp mondial" care inlocuieste "timpul local".

Cresterea progresiva a dependentelor reciproce; fenomenul ireversibil al globalizarii consta in apropierea sau chiar integrarea tot mai puternica a statelor si popoarelor lor, ca urmare a unor procese multidimensionale la nivelul intregii societati umane, principalele forte globalizatoare fiind: explozia demografica, revolutia tehnologica si informationala, precum si revolutia economica. Asistam, asadar, la un proces de crestere a intrerconectarii statelor si indivizilor din diferite zone ale lumii.

Conturarea unui sistem de integrare a pietelor comerciale si financiare;

Liberalizarea circulatiei persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor;

Internationalizarea crescanda a productiei, datorita puterii dobandite pe scena internationala de catre marile companii transnationale;

Reconsiderarea suveranitatii si autonomiei statului national in contextul regionalizarii si globalizarii;

Dezvoltarea unor strategii comune globale de rezolvare a unor probleme « planetare » care suscita cooperarea tuturor natiunilor;

Dezvoltarea spiritualitatii comune si a unei identitati comunitare, precum si tendinta constituirii  constiintei comunitatii de destin [6] se poate vorbi chiar despre posibilitatea dezvoltarii de identitati transnationale, datorita raspandirii unor anumite tipuri de comportamente si mentalitati care depasesc sfera identitatii nationale, exprimand rationalitatea unui cetatean global sau a unui homo globalus ce nu cunoaste frontiere si emotii locale.[7] Trebuie insa constientizat faptul ca, formarea cetateanului global, planetar, cu o constiinta supranationala intampina dificultati majore de ordin identitar, intrucat presupune iesirea constienta de sub imperiul etniei, religiei si traditiilor in care fiecare individ s-a format, concomitent cu insusirea alteritatii.

In 1966, Marshall McLuhan vorbea despre satul mondial", care in opinia lui Daniel Daianu surprinde esenta fenomenului din zilele noastre: tehnologii ale informatiei care ne pun mai iute si mai dens in legatura unii cu altii, comprimarea distantelor reciproce, integrarea pietelor financiare si comerciale, internationalizarea (globalizarea) crescanda a productiei (prin intermediul firmelor cu activitate globala), aparitia unor probleme "planetare", care necesita abordari globale, raspandirea de comportamente si clisee presupuse a exprima rationalitatea unui homo oeconomicus ce nu cunoaste frontiere si emotii (sentimente) "locale"- aparitia unui homo globalis, dezvoltarea de identitati transnationale, etc.[8]

Toate aceste procese si transformari aparute in societatea contemporana caracterizeaza fenomenul globalizarii, evidentiindu-i caracteristicile si premisele - obiective si subiective - de dezvoltare.