Definire statistica si dinamica a structurilor economice

DEFINIRE STATISTICA SI DINAMICA A STRUCTURILOR ECONOMICE

Realitatea economica si sociala a lumii contemporane se dovedeste a fi una a marilor transformari, astfel incat, teoria economica se afla in situatia de a gasi sau regasi noi modalitati de abordare a acestei realitati, care sa corespunda complexitatii problemelor cu care se confrunta economiile lumii.

Indiferent de natura obiectivelor politicilor economice: de crestere sau de stabilizare, de dezvoltare sau de integrare, esenta lor este exprimata de relatia corespunzatoare si corecta in stare de dinamica resurselor, pe de-o parte si a proceselor economico-sociale in care ele sunt antrenate, in care ele sunt antrenate pe de alta parte.

In mod sintetic si pe un fond relativ larg, au fost efectuate cercetari in domeniul resurselor de materii prime si energie, indeosebi pe aspecte specifice, cum sunt inventarierea rezervelor existente pe glob si in diferite tari, relatia intre dinamica acestor resurse si evolutia demografica, cu asigurarea in perspectiva a echilibrului ecologic precum si analiza de evacuarea potentialului tehnico-stiintific in vederea solutionarii problemei resurselor, ce izvoraste din caracterul lor limitat.

Resursele, indiferent de natura lor, nu mai sunt privite izolat de celelalte fenomene economice si sociale, ci sunt luate in considerare de dimensiunile lor reale si integrate intr-un sistem, impreuna cu alte subsisteme, precum si populatia, investitia de capital, productia, toate fiind privite in evolutia lor pe termen lung si in interconditionarea lor reciproca.

Potrivit acestui mod de integrare sistematica, in structura oricarei societati, elementul de baza se considera a fi populatia, care poate fi inclusa in modelul dinamic fie ca factorul exogen, fie endogen. Necesitatea abordarii dinamice a structurilor sociale, implicit a celor economice, a fost determinata de constatarea ca sporul general al populatiei pe glob este tot mai accentuat : astfel cresterea de la 210 milioane la 1 miliard a avut loc in mai mult de 1800 de ani, in timp ce la 2 miliarde s-a ajuns in 125 de ani, la 3 miliarde in 30 de ani, iar la 4 miliarde in circa 15 ani.

Modelul de abordare dinamica a fenomenelor economice si sociale poate fi elaborat prin prisma tipului de evolutie biologica sau a celui de evolutie structurala. Tipul de evolutie biologica este considerat similar in special celui din fizica mecanica newtoniana, determinista, preluata de biologie, ignorand cel putin partial schimbarile calitative, dialectice care au loc in mod real in viata economica si sociala. Societatea si economia sunt interpretate astfel, ca orice fenomen natural-biologic, supus impecabil legii cresterii exponentiale pana la auto-sufocare sau autodistrugere. Factorul calitativ, instrumentele de reglare folosite in mod deliberat de catre societate, precum si factorul constient sunt cu totul excluse din interpretarea acestui tip de evolutie, astfel incat dezvoltarea economiei si a societatii are loc dupa aceleasi legi naturale dupa care se conduc cresterea numarului de celule, cresterea lumii microorganismelor, reactia in lant a energiei atomice. Acestui mod de interpretare evolutiv ii sunt asociate de fiecare data, in mod constant, modele de crestere de tip exponential.

Este adevarat insa, ca in tarile care au parcurs stadiul dezvoltarii si modernizarii economico-sociale, una din caracteristicile dominante ale evolutiei pe termen lung a productiei este aceea a cresterii exponentiale, dat fiind faptul ca fluxurile se reiau (de regula dupa perioade lungi) in proportii sporite, dupa rate geometrice, potrivit legitatilor specifice acumularii de capital, cresterii populatiei si progresului tehnico-stiintific. Ca atare, atat timp cat are loc cresterea populatiei si este necesara imbunatatirea substantiala a nivelului de trai, procesul cresterii exponentiale se impune cu necesitate. De aici insa, pana la a trage concluzia ca tocmai aceasta legitate ar impinge omenire treptat la auto-sufocare, la autodistrugere, este o mare distanta.

In timp, s-au remarcat tendinte in evolutia fenomenelor si proceselor economice care au dovedit ca abordarea de tip biologic nu poate fi absolutizata si chiar mai mult poate fi contrazisa. Astfel, dupa un anume nivel de dezvoltare economica se ajunge la o stare de saturatie a volumului de capital pe locuitor, acesta incepand sa se mentina constant ; dupa o perioada de crestere a productiei cu rate inalte urmeaza o diminuare treptata a acestora, mai ales cand este vorba de productia de bunuri materiale si dupa un anumit nivel de dezvoltare isi fac aparitia in proportii tot mai mari factorii calitativi ai cresterii economice care contribuie la diminuarea consumurilor specifice de resurse.

Cealalta abordare a tipului de evolutie structurala presupune studiul bazat pe grupari si clasificari care au menirea sa asigure omogenitatea obiectivului de studiu. Necesitatea luarii in considerare a unui asemenea principiu izvoraste din realitate : chiar avand acelasi obiectiv, ca elemente ale economiei internationale, statele lumii sunt diferite. Cea mai pregnanta diferenta este cea care priveste nivelul de dezvoltare, si care masura de timp, desparte o serie de state si regiuni la mai multe decenii sau chiar secole. Este un argument pentru necesitatea unui studiu structural, sistematic, care sa permita promovarea unor politici care, in plan intern sa permita mobilizarea resurselor proprii fiecarei economii, iar in plan extern, sa permita o reasezare a relatiilor dintre state astfel incat sa favorizeze armonizarea intereselor nationale cu cele internationale.

Multiple structuri si interdependente dintre ele caracterizeaza existenta unei societati, si tocmai, de aceea, structurile, natura lor si corelatiile determinante si determinate pot fi considerate ca punct de plecare intr-un studiu stiintific.

Definitiile statistice considera raportul dintre parte si intreg drept caracteristica notiunii de structura care, raportata la un ansamblu economico-social dat, este starea relatiilor (interne si externe, cantitative si calitative) specifice ansamblului, considerate sub dublu aspect : la un moment dat si intr-un spatiu delimitat. Pentru sociologi aspectele ce contureaza o structura sociala se refera la ierarhii, la echilibrul lor, la constientizarea colectiva a acestora, dar si la miscarile de structurare, de structurare sau restructurare.

Lacunele definitiilor statice, care adesea se limiteaza la structurile economice, neglijand structurile proprii mediului, nu sunt suficient de operationale, nepermitand o infatisare suficienta a legaturilor dintre structuri si a mecanismelor de functionare a mediului economico-social.

Intr-o conceptie dinamica, structura se prezinta ca ceea ce este relativ permanent si in acelasi timp, ca ceva ce este adesea o variabila motrice.

Relativitatea permanentei trimite la notiunea de perioada, care poate fi delimitata in functie de campul de actiune in timp a legilor economice, legi ce-si manifesta actiunea an anumite conditii.

O corelare intre cele doua tipuri de definitii contureaza conceptia potrivit careia structurile nu pot fi abordate fara luare in considerare a comportamentelor.

Viata societatii este dependenta de viata economica, in derularea careia se duce o lupta impotriva raritatii bunurilor, ceea ce implica intrarea in joc a o serie de structuri si de comportamente. Cele doua notiuni sunt diferite, fara insa a fi complet straine.

Structurile sunt proprii grupurilor sau societatii in ansamblul sau, in timp ce comportamentele se manifesta de regula la nivel individual. Dar exista si trasaturi comune : o structura presupune aparitia unor grupuri distincte, avand roluri proprii si precise, iar apartenenta la un grup antreneaza la persoanele care il compun adeziunea la comportamente identice. Mai mult, comportamentele evidentiaza structuri si reciproc, structurile se marginesc in anumite limite la comportamente.

Structurile si comportamentele presupun o relatie intre obiectiv si subiectiv, si pornind de aici, o structura exprima raporturi ce nu exista decat prin comportamentul indivizilor, acesta din urma fiindu-le impus prin integrarea intr-o anumita structura.