Economie si praxeologie

Economia este cea mai tanara dintre toate stiintele. In ultimii doua sute de ani, este adevarat, din disciplinele cunoscute vechilor greci s-au nascut numeroase stiinte noi. Dar in cazul acestora tot ceea ce s-a intamplat a fost ca anumite parti ale cunoasterii, care-si gasisera deja locul in complexul vechiului sistem de invatare, au devenit autonome. Domeniul traditional de studiu a fost mai atent subdivizat si a fost abordat cu ajutorul unor metode noi; in cadrul sau au fost descoperite subdomenii de studiu care trecusera inainte neobservate, iar oamenii au inceput sa priveasca lucrurile din perspective diferite de cele ale precursorilor lor. Domeniul propriu-zis de studiu nu s-a extins. Dar teoria economica a deschis stiintele umane spre un domeniu pana atunci inaccesibil si nebanuit. Descoperirea unei regularitati in secventa si interdependenta fenomenelor de piata trecea dincolo de limita sistemului traditional de invatare. Ea furniza cunostinte care nu puteau fi incadrate nici in sfera logicii, nici in cea a matematicii, nici in cea a psihologiei, nici in cea a fizicii, nici in cea a biologiei.

Filozofii ravnisera de mult sa afle telurile pe care Dumnezeu sau Natura incearca sa le realizeze pe parcursul istoriei umane. Ei cautasera legea destinului sau a evolutiei omenirii. Dar chiar si acei ganditori a caror cercetare era libera de orice tendinta teologizanta esuasera lamentabil in aceste tentative, deoarece erau prizonierii unei metode defectuoase. Ei analizau omenirea ca pe un intreg, sau operau cu alte concepte holiste, cum ar fi natiunea, rasa, sau biserica. Ei stabileau intru totul arbitrar telurile catre care comportamentul unor asemenea intreguri ar urma sa conduca inevitabil. Dar nu puteau sa raspunda in mod satisfacator la intrebarea privitoare la factorii care i-ar sili pe diversii indivizi care actioneaza sa se comporte astfel incat telul urmarit de evolutia inexorabila a intregului sa fie atins. Filozofii au recurs la artificii disperate: interferenta miraculoasa a Divinitatii, fie prin revelatie, sau prin delegare de profeti si lideri consacrati trimisi de Dumnezeu, prin armonie prestabilita sau prin predestinare, fie prin lucrarea unui mistic si fabulos "suflet al lumii", sau "suflet national". Altii vorbeau despre o "viclenie a naturii", care sadeste in om impulsurile necesare pentru a-l calauzi pe nestiute, exact pe cararea care i-a fost harazita de natura. [p.2]

Alti filozofi erau mai realisti. Ei nu incercau sa ghiceasca planurile Naturii sau ale lui Dumnezeu. Ei priveau chestiunile omenesti din punctul de vedere al guvernarii politice. Ei aveau intentia sa stabileasca regulile actiunii politice: cum s-ar spune, o tehnica a guvernarii si a administratiei de stat. Minti indraznete croiau planuri ambitioase de reforma si de reconstructie din temelii a societatii. Cei mai modesti se multumeau sa colecteze si sa sistematizeze datele provenite din experienta istorica. Insa cu totii erau pe deplin convinsi ca nu exista in cursul evenimentelor sociale nici un fel de regularitate si invarianta a fenomenelor, de felul celor care fusesera deja identificate in functionarea ratiunii umane si in sirul fenomenelor naturale. Ei nu cautau legile cooperarii sociale, deoarece credeau ca omul poate organiza societatea dupa plac. Atunci cand conditiile sociale nu indeplineau dorintele reformatorilor, atunci cand utopiile lor se dovedeau irealizabile, cauza era atribuita precaritatii morale a omului. Problemele sociale erau considerate probleme etice. Pentru a construi societatea ideala, gandeau ei, erau necesari printi buni si cetateni virtuosi. Cu oameni drepti s-ar putea realiza orice utopie.

Descoperirea interdependentei ineluctabile a fenomenelor de piata a demonstrat falsitatea acestei opinii. Consternati, oamenii au trebuit sa se confrunte cu o noua viziune asupra societatii. Ei au aflat cu stupefactie ca exista si o alta perspectiva din care poate fi privita actiunea umana decat cea a binelui si raului, a dreptatii si a nedreptatii, a ceea ce este just si ceea ce este injust. In cursul evenimentelor sociale se manifesta o regularitate a fenomenelor, la care omul trebuie sa-si adapteze actiunile daca doreste ca ele sa fie incununate de succes. Este zadarnic sa abordam faptele sociale cu atitudinea cenzorului care aproba sau dezaproba din punctul de vedere al unor criterii si judecati subiective de valoare intru totul arbitrare. Trebuie sa analizam legile actiunii umane si ale cooperarii sociale tot astfel precum fizicianul analizeaza legile naturii. Actiunea umana si cooperarea sociala, intelese ca obiect al unei stiinte a relatiilor de fapt, si nu ca in trecut, ca o disciplina normativa a lucrurilor care ar trebui sa se petreaca - aceasta a insemnat o revolutie cu enorme implicatii, atat in domeniile cunoasterii si al filosofiei, cat si pentru actiunea sociala.

Vreme de peste o suta de ani, insa, efectele acestei modificari radicale a metodelor de gandire au fost in mare parte impiedicate, deoarece oamenii credeau ca ele sunt aplicabile numai unui segment ingust din intregul camp al actiunii umane, anume fenomenelor de piata. Economistii clasici au intalnit in desfasurarea investigatiilor lor un obstacol pe care n-au reusit sa-l indeparteze: aparenta antinomie a valorii. Teoria valorii pe care o profesau ei era defectuoasa, silindu-i sa restranga domeniul [p.3] stiintei economice. Pana catre finele secolului al XIX-lea, economia politica a ramas o stiinta a aspectelor "economice" ale actiunii umane, o teorie a avutiei si a egoismului. Ea analiza actiunea umana numai in masura in care aceasta se intemeia pe ceea ce - in mod foarte nesatisfacator - se numea motivatia profitului, si afirma ca mai exista in plus alte tipuri de actiune umana, a caror analiza cade in sarcina altor discipline. Transformarea gandirii pe care o initiasera economistii clasici nu s-a consumat pe deplin decat prin aparitia economiei subiectiviste moderne, care a convertit teoria preturilor de piata intr-o teorie generala a optiunii umane.

Multa vreme oamenii n-au inteles faptul ca trecerea de la teoria clasica a valorii la teoria subiectiva a valorii insemna mult mai mult decat inlocuirea unei teorii mai putin satisfacatoare a schimbului de piata cu una mai satisfacatoare. Teoria generala a optiunilor si a preferintelor depaseste cu mult orizontul domeniului problemelor economice, asa cum a fost el circumscris de economisti, de la Cantillon, Hume si Adam Smith, pana la John Stuart Mill. Ea este cu mult mai mult decat doar o teorie a "laturii economice" a preocuparilor umane si a stradaniilor omului pentru obtinerea de bunuri si ameliorarea bunastarii sale materiale. Ea este stiinta tuturor tipurilor de actiune umana. Optiunea determina toate deciziile umane. Atunci cand opteaza, omul nu alege doar intre diferite obiecte si servicii materiale. Toate valorile umane se ofera spre a fi alese. Toate telurile si toate mijloacele, atat chestiunile materiale cat si cele ideale, ceea ce este sublim si ceea ce este josnic, nobilul si ignobilul, sunt ordonate intr-o singura ierarhie si sunt supuse unei decizii care se soldeaza prin retinerea unui lucru si lasarea de o parte a altuia. Nimic din ceea ce doresc oamenii sa realizeze sau sa evite nu ramane in afara acestui aranjament alcatuit dintr-o unica scala de ierarhii si preferinte. Teoria moderna a valorii largeste orizontul stiintific si extinde domeniul studiilor economice. Din economia politica a scolii clasice ia nastere teoria generala a actiunii umane, praxeologia. [1] Problemele economice sau catalactice sunt cuprinse intr-o stiinta mai generala de care nu mai pot fi separate. Nici o abordare a problemelor economice propriu-zise nu poate sa nu porneasca de la acte de alegere; economia devine o parte - e drept pana in prezent cea mai bine elaborata parte - a unei stiinte mai universale, praxeologia. [p.4]

2. Problema epistemologica a unei teorii generale a actiunii umane

In cadrul noii stiinte totul parea sa fie problematic. Ea reprezenta un element strain in sistemul traditional al cunoasterii; oamenii erau perplecsi si nu stiau cum sa o clasifice si sa-i atribuie locul potrivit. Dar, pe de alta parte, ei erau convinsi ca includerea teoriei economice in catalogul cunoasterii nu necesita rearanjarea sau extinderea schemei de ansamblu. Ei considerau ca sistemul lor de catalogare este complet. Daca teoria economica nu incapea in acesta, motivul nu putea fi decat abordarea nesatisfacatoare de catre economisti a problemelor care-i preocupau.

Descalificarea controverselor privitoare la esenta, domeniul de aplicabilitate si caracterul logic al teoriei economice si calificarea lor drept ciorovaieli scolastice intre profesori pedanti denota o lipsa totala de intelegere a semnificatiei lor. Exista o perceptie gresita, larg raspandita, conform careia, in vreme ce amatorii de pedanterii iroseau inutil vorbarie despre cea mai adecvata metoda la nivel procedural, teoria economica insasi, indiferenta la asemenea dezbateri sterile, si-ar fi vazut linistita de drumul sau. Dar in cadrul asa numitei Methodenstreit, care i-a opus pe economistii austrieci Scolii Istorice prusace, autointitulate "garda de corp intelectuala a Casei de Hohenzollern", precum si in discutiile dintre John Bates Clark si institutionalistii americani, miza depasea cu mult intrebarea privitoare la ce fel de procedura este cea mai fructuoasa. Adevarata problema tinea de fundamentele epistemologice ale stiintei actiunii umane si de legitimitatea ei logica. Pornind de la un sistem epistemologic prin raportare la care gandirea praxeologica era o ciudatenie si de la o logica ce nu recunostea drept stiintifice - cu exceptia logicii si matematicii - decat stiintele naturale empirice si istoria, numerosi autori au incercat sa nege valoarea si utilitatea teoriei economice. Istoricismul urmarea sa-i substituie istoria economica; pozitivismul recomanda substituirea acestei stiinte sociale iluzorii printr-una care sa adopte structura, logica si tipul de abordare ale mecanicii newtoniene. Aceste scoli erau deopotriva de acord asupra necesitatii unei respingeri radicale a rezultatelor gandirii economice. Confruntati cu toate aceste atacuri era imposibil ca economistii sa pastreze tacerea.

Radicalismul acestei condamnari in bloc a teoriei economice a fost foarte curand depasit de un nihilism inca si mai cuprinzator. Din vremuri imemoriale, atunci cand gandeau, vorbeau si actionau, oamenii luasera uniformitatea si imutabilitatea structurii logice a mintii umane drept un fapt incontestabil. Intreaga cercetare stiintifica se baza pe aceasta presupozitie. Cu prilejul discutiilor cu privire la caracterul epistemologic al teoriei economice, scriitorii au negat pentru prima oara in istoria omenirii [p.5] si aceasta propozitie. Marxismul sustine ca gandirea omului este determinata de afilierea sa de clasa. Fiecare clasa sociala ar fi inzestrata cu o logica a sa proprie. Produsele gandirii nu pot fi nimic altceva decat "o masca ideologica" a intereselor egoiste de clasa ale ganditorului. Demascarea filozofiilor si a teoriilor stiintifice si etalarea sterilitatii lor "ideologice" in vazul tuturor cad in sarcina "sociologiei cunoasterii". Teoria economica n-ar fi decat un paleativ "burghez", iar economistii -- "sicofanti" ai capitalului. Numai societatea fara clase din utopia socialista va aseza adevarul in locul minciunilor "ideologice".

Polilogismul acesta a fost predat ulterior si in diverse alte forme. Istoricismul afirma ca structura logica a gandirii si a actiunii umane este supusa schimbarii pe parcursul evolutiei istorice. Polilogismul rasial atribuie fiecarei rase o logica a sa proprie. In fine, mai exista si irationalismul, care sustine ca ratiunea ca atare nu este adecvata pentru a elucida fortele irationale ce determina comportamentul uman.

Asemenea doctrine trec mult dincolo de domeniul teoriei economice. Ele nu pun la indoiala doar economia si praxeologia, ci si toate celelalte cunostinte umane si gandirea umana in genere. Ele privesc matematica si fizica in aceeasi masura ca si teoria economica. Se pare, de aceea, ca sarcina respingerii lor nu-i revine unei singure ramuri a cunoasterii, ci epistemologiei si filozofiei. Aceasta imprejurare justifica aparent atitudinea acelor economisti care isi continua linistiti studiile, fara sa se preocupe de probleme epistemologice si de obiectiile avansate de polilogism si de irationalism. Pe fizician nu-l deranjeaza daca cineva ii stigmatizeaza teoriile numindu-le burgheze, occidentale sau evreiesti; tot astfel, economistul ar trebui sa ignore detractarile si calomniile. El ar trebui sa lase cainii sa latre si sa nu acorde nici o atentie schelalaielilor lor. S-ar parea ca lui ii este dat sa-si aminteasca dictonul lui Spinoza: Sane sicut lux se ipsam et tenebras manifestat, sic veritas norma sui et falsi est. [*]

Totusi, situatia nu este, in ce priveste teoria economica, intru totul aceeasi ca si in ceea ce priveste matematica sau stiintele naturale. Polilogismul si irationalismul ataca praxeologia si teoria economica. Desi isi formuleaza afirmatiile intr-un mod suficient de general pentru a fi aplicabile la toate ramurile cunoasterii, ceea ce vizeaza ele in realitate sunt stiintele actiunii umane. Ele afirma ca este o iluzie sa se creada ca cercetarea stiintifica ar putea furniza rezultate valide pentru toate popoarele, apartinand tuturor epocilor, raselor si claselor sociale, si se delecteaza cu discreditarea anumitor teorii fizice si biologice, desemnandu-le drept burgheze sau occidentale. Insa daca solutia unor probleme practice necesita aplicarea acestor doctrine stigmatizate, ei dau uitarii propriile lor critici. Tehnologia Rusiei sovietice intrebuinteaza fara scrupule toate rezultatele fizicii burgheze, ale chimiei [p.6] si ale biologiei, exact ca si cum ele ar fi valide pentru toate clasele. Inginerii nazisti si fizicienii nu se dadeau in laturi de la a utiliza teoriile, descoperirile si inventiile popoarelor apartinand unor rase si natiuni "inferioare".

Comportamentul popoarelor apartinand tuturor raselor, natiunilor, religiilor, grupurilor lingvistice si claselor sociale demonstreaza limpede ca, in ce priveste logica, matematica, si stiintele naturale, ele nu sustin doctrinele polilogismului si irationalismului.

Dar lucrurile stau cu totul altfel in ce priveste praxeologia si economia. Principala motivatie pentru dezvoltarea doctrinelor polilogismului, istoricismului si irationalismului a fost de a furniza o justificare pentru nesocotirea invataturilor teoriei economice cu prilejul stabilirii politicilor economice. Socialistii, rasistii, nationalistii si etatistii au esuat in tentativele lor de a respinge teoriile economistilor si de a demonstra corectitudinea doctrinelor lor mistificatoare. Tocmai aceasta frustrare este cea care i-a stimulat sa nege principiile logice si epistemologice pe care se bizuie intreaga gandire umana, atat in activitatile mundane cat si in cercetarea stiintifica.

Nu este permis sa respingem aceste obiectii numai pe baza motivatiilor politice care le-au inspirat. Nici un om de stiinta nu are dreptul sa postuleze dintru inceput ca dezaprobarea teoriilor sale trebuie sa fie nefondata deoarece criticii sai sunt animati de pasiuni si prejudecati partizane. El are datoria sa raspunda fiecarei obiectii, neacordand nici un fel de importanta motivatiilor subiacente ale acesteia, sau fundalului pe care a fost ea formulata. Nu este mai putin de nepermis sa pastram tacerea vis-à-vis de opinia frecvent avansata dupa care teoremele stiintei economice ar fi valide numai in anumite conditii ipotetice, care nu se realizeaza niciodata in viata de zi cu zi si, de aceea, ele ar fi nefolositoare pentru deslusirea mentala a realitatii. Este ciudat ca anumite scoli par sa accepte aceasta opinie si, cu toate acestea, continua linistite sa-si deseneze curbele si sa-si formuleze ecuatiile. Ele nu se preocupa de semnificatia rationamentelor pe care le efectueaza sau de aplicabilitatea lor la lumea vietii si a actiunii reale.

Aceasta este, desigur, o atitudine inacceptabila. Cea dintai sarcina a oricarei cercetari stiintifice este descrierea exhaustiva si definirea tuturor conditiilor si presupozitiilor care alcatuiesc cadrul in care diversele sale rezultate se recomanda drept valide. Luarea fizicii drept model si exemplu de urmat pentru cercetarea economica este o eroare. Dar cei ce comit aceasta eroare ar trebui sa fi invatat macar un lucru: ca nici un fizician n-a crezut vreodata ca lamurirea unora dintre presupozitiile si conditiile de aplicabilitate ale teoremelor din fizica se afla in afara domeniului de cercetare al fizicii. Intrebarea de capatai la care teoria economica este tinuta sa raspunda este: care este relatia dintre afirmatiile sale si realitatea actiunii umane, a carei deslusire constituie obiectivul studiilor economice. [p.7]

Iata de ce cade in sarcina teoriei economice sa analizeze indeaproape afirmatia ca validitatea invatamintelor sale ar fi circumscrisa doar la sistemul capitalist al perioadei liberale relativ scurte si deja apuse a civilizatiei occidentale. Sarcina de a examina toate obiectiile avansate din diverse perspective impotriva utilitatii afirmatiilor teoriei economice pentru elucidarea problemelor actiunii umane nu-i revine nici unei ramuri a stiintei, alta decat teoria economica. Sistemul gandirii economice trebuie astfel cladit incat sa reziste tuturor criticilor venite din partea irationalismului, istoricismului, panfizicalismului, behaviorismului si tuturor varietatilor de polilogism. Este intolerabil ca in vreme ce zi de zi apar noi argumente menite sa demonstreze absurditatea si zadarnicia rationamentelor economice, economistii pretind ca ignora toate lucrurile acestea.

Azi nu mai este suficient sa abordam problemele economice in cadrul lor traditional. Este necesar sa cladim o teorie a catalacticii intemeiata pe fundamentul solid al unei teorii generale a actiunii umane, al praxeologiei. Aceasta procedura nu numai ca o va feri de numeroase critici eronate, dar va clarifica si numeroase probleme care pana aici nici macar nu erau sesizate cum se cuvine, cu atat mai putin solutionate in mod satisfacator. Am in vedere, indeosebi, problema fundamentala a calculului economic.