Cererea si oferta agregate; nivelul general al preturilor

Cererea si oferta agregate; nivelul general al preturilor

Cererea agregata (CA), reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate de cumparatori in economia unei tari, pentru achizitionarea de bunuri materiale si servicii. In analiza macroeconomica, CA se refera la volumul total al achizitiilor de bunuri finale, indiferent de destinatia acestora: consum, investitii, export etc.

Structura cererii agregate cuprinde patru componente de baza: cererea pentru consumul personal (C), achizitiile guvernamentale (G), cererea pentru investitii (I) si cererea externa formata din exportul net (EN). Deci:

CA = C + G + I + EN

Cererea pentru consumul personal este reprezentata de totalitatea cheltuielilor de consum ale sectorului privat (gospodariilor) pentru achizitionarea de bunuri materiale (inclusiv bunuri durabile) si servicii de consum. Reprezinta componenta principala in structura CA, marimea ei fiind in functie de veniturile consumatorilor si de nivelul preturilor pe care ei trebuie sa le plateasca pentru bunurile respective.

Achizitiile guvernamentale (ale administratiilor publice locale si centrale) se refera la cheltuielile pentru consumul public si investitiile publice. G nu trebuie confundat cu cheltuielile guvernamentale totale (ale bugetului de stat) care cuprind in plus si transferurile de plati catre alte sectoare.

Cererea pentru investitii reprezinta cheltuielile firmelor pentru investitii brute, definite in sensul de adaos la stocul de capital fizic (formare bruta de capital fix si cresterea stocurilor). Ea nu include achizitionarea hartiilor de valoare si nici investitiile in capital uman.

Exporturile nete reprezinta diferenta dintre exporturi si importuri (EN = EX-IM) si reflecta influenta comertului exterior asupra cererii agregate.

Unele componente ale CA sunt relativ stabile in timp si evolueaza, de regula, in sens pozitiv (de exemplu, cererea pentru consum). In schimb, alte componente ale CA, cum sunt investitiile, se modifica mai rapid si pot cunoaste oscilatii importante, cauzand fluctuatii ale activitatii economice.

Oferta agregata (OA) reprezinta productia interna bruta adusa si oferita pe piata de catre agentii economici producatori. OA cuprinde volumul total al productiei interne de bunuri finale furnizate de firmele rezidente in economia nationala si include atat bunuri de consum cat si bunuri de capital.

Structura ofertei agregate poate fi analizata prin prisma productiilor sectoarelor sau ramurilor care sustin oferta interna, sau dupa alte criterii, in functie de scopurile analizei. In general, structurile OA sunt ale productiei nationale.

Reflectand conditiile productiei, pe termen scurt OA este relativ constanta, adaptandu-se la nivelul cererii agregate prin variatiile stocurilor de produse finite; daca firmele produc mai multe bunuri decat sunt cerute, diferenta duce la cresterea stocurilor de produse (produc pe stoc) si invers, firmele pot produce si furniza pe piata mai putine produse decat cererea pe termen scurt, diferenta venind din stocurile existente. In conditiile unei evolutii normale a economiei, OA tinde sa se extinda ca rezultat al cresterii fortei de munca, a stocului de capital si mai ales a randamentului folosirii factorilor de productie.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Nivelul productiei si respectiv al OA poate fi mai apropiat sau departat de cel al productiei potentiale, definite ca fiind nivelul corespunzator utilizarii complete (full employment) a factorilor de productie din economie. De regula, productia potentiala este considerata ca fiind acel volum al productiei posibil de realizat in conditiile in care ocuparea factorilor de productie corespunde ratei naturale a somajului.

Figura 2.1 Curbele cererii si ofertei agregate

Cererea agregata (CA) si oferta agregata (OA) sunt analizate in legaturile lor complexe cu nivelul general al preturilor si cu alte variabile macroeconomice. Fortele pietei nationale pot fi privite atat in postura de variabile dependente (la un moment dat) de nivelul preturilor, cat si in cea de variabile independente ale caror conditii (factori) si evolutie in timp determina modificarea nivelului general al preturilor si implicit a inflatiei in economie.

Graficul din figura 2.1. reprezinta modelul macroeconomic primar pentru studiul cererii si ofertei agregate, a interdependentelor dintre ele si cu alte variabile.

Curba cererii agregate descrie combinatiile dintre nivelul general al preturilor si marimea cheltuielilor reale facute de cumparatori pentru achizitionarea bunurilor de care au nevoie.

De exemplu, la nivelul P_B al preturilor, cumparatorii pot achizitiona un volum al bunurilor la nivelul Y_B. Analiza curbei CA ne arata asadar, modul in care nivelul cheltuielilor reale (al cererii) se modifica odata cu modificarea nivelului general al preturilor in situatia in care nivelul veniturilor nominale si a altor conditii ale cererii sunt date.

Curba CA arata, in ultima instanta, pentru orice nivel al preturilor nivelul cererii globale la care cheltuielile reale si veniturile reale sunt simultan in echilibru. O modificare a nivelului general al preturilor modifica in sens invers nivelul veniturilor reale ale cumparatorilor care are ca efect o modificare in acelasi sens a cheltuielilor reale din economie.

Procesul descris se numeste efectul venitului asupra cererii daca pretul se modifica, cunoscut de la analiza pietelor individuale (produselor). La nivel macroeconomic, o crestere a nivelului general al preturilor echivaleaza cu o reducere a veniturilor reale totale si astfel cumparatorii vor achizitiona un volum mai mic de bunuri si servicii. Exista si efecte de substituire care explica reducerea CA ca urmare a cresterii preturilor (curba descrescatoare a CA), dar nu de natura celor cunoscute si analizate pe pietele produselor, cand cumparatorii achizitionau un bun alternativ (substituibil) cu un pret relativ mai mic al carui nivel nu a crescut. La nivel macroeconomic creste nivelul general al preturilor si, deci, nu se mai pune problema unor astfel de alternative in alegerile facute de cumparatori.

Se produc, in schimb alte efecte de substituire care explica relatia inversa intre modificarea nivelului preturilor si cel al CA. Primul si cel mai evident se refera la substituirea bunurilor din productia interna cu cele din import. Astfel, preturi mai mari la produsele indigene vor stimula rezidentii sa achizitioneze bunuri din import (care nu fac parte din CA) si vor descuraja exporturile care reprezinta o parte a CA. A doua imprejurare care explica curba inclinata negativ a CA se refera la efectul soldurilor reale. Daca preturile cresc semnificativ, valoarea reala a soldurilor detinute de cumparatori la banci si la alte institutii financiare va scadea. Pentru a-si proteja valoarea reala a soldurilor, cumparatorii recurg si la reducerea cheltuielilor. Un alt motiv pentru care cumparatorii isi reduc volumul total al achizitiilor de bunuri odata cu cresterea preturilor se refera la efectul modificarii ratei dobanzii. Astfel, cresterea ratei dobanzii in conditiile unui nivel mai ridicat al preturilor va determina reducerea achizitiilor de bunuri de consum si a investitiilor pe seama creditului.

In concluzie, curba CA este descrescatoare, iar panta negativa a acesteia ne arata cum se modifica nivelul cheltuielilor reale, ca raspuns la modificarea nivelului general al preturilor.

Curba ofertei agregate reflecta combinatiile dintre nivelul preturilor si volumul productiei interne oferite de producatori la nivelul respectiv al preturilor; de exemplu, la nivelul P_C al preturilor, firmele vor oferi un nivel al productiei Y_C (vezi fig. 3.1.). Panta pozitiva este cea mai evidenta caracteristica a curbei OA si reflecta faptul ca un nivel mai ridicat al productiei este asociat cu un nivel mai ridicat al preturilor, care sa poata compensa firmele pentru costurile marginale crescatoare ale sporurilor de productie oferite pe piata.

In consecinta, curba OA pe termen scurt este reprezentata grafic pornind de la ipoteza ca, pe masura ce productia creste, costurile unitare vor avea tendinta sa creasca, chiar si in conditiile in care se presupune ca preturile factorilor de productie raman constante. La baza intelegerii tendintei de crestere a costurilor unitare pe termen scurt sta legea randamentelor descrescatoare, cunoscuta din teoria comportamentului producatorului.

Intersectia curbelor CA si OA duce la determinarea simultana a nivelului productiei de echilibru si a preturilor de echilibru. In graficul din figura 3.1., P_E reprezinta nivelul preturilor de echilibru, iar Y_E pe cel al productiei de echilibru. Echilibrul pe piata nationala este acea situatie in care nu apar forte perturbatoare care fac ca volumul productiei interne (OA) sa nu corespunda nivelului cererii agregate. Un eventual surplus al cererii agregate va determina cresterea nivelului preturilor, ceea ce va stimula firmele sa produca mai mult determinand o miscare in sus pe curba OA. In acelasi timp, cresterea preturilor va determina scaderea cererii de bunuri, respectiv o miscare inapoi pe curba CA.