Aspecte teoretice privind echilibrul financiar si capacitatea de plata a intreprinderii

ASPECTE TEORETICE PRIVIND ECHILIBRUL FINANCIAR SI CAPACITATEA DE PLATA A INTREPRINDERII

Debuteaza cu prezentarea teoriei echilibrului financiar al intreprinderii potrivit careia echilibrul financiar, ca obiectiv al analizei financiare si in acelasi timp ca parte constitutiva a echilibrului economic, exprima egalitatea si corelatiile dintre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de constituire a acestor resurse.

In cadrul echilibrului economic valoric se disting forme specifice:

echilibrul financiar

echilibrul valutar. 

Echilibrul financiar (la nivel macroeconomic) este o forma de manifestare a echilibrului economic general exprimand concordanta dintre ansamblul resurselor financiare necesare unei tari si posibilitatile efective de procurare a acestora.

Realizarea echilibrului financiar presupune, intre altele, obtinerea unor coeficienti optimi de lichiditate, capacitate de plata si solvabilitate.

Lichiditatea sau lipsa acesteia este generata de modul de derulare si organizare a activelor si pasivelor circulante, iar asigurarea lichiditatii implica intre altele:

identificarea circuitelor si canalelor prin care circula banii;

dimensionarea cantitatilor de moneda injectate in aceste canale si a posibilitatilor de autogenerare a banilor.

Lichiditatea poate fi determinata cu ajutorul mai multor rate, comparandu-se mai ales, activele circulante cu ansamblul datoriilor pe termen scurt.

Capacitatea de plata reprezinta puterea firmei la un moment dat de a face fata platilor scadente (fata de furnizori, bugetul statului, organisme bancare etc.) si este o rezultanta a fluxurilor materiale si banesti, un efect si o conditie a rotatiei de ansamblu a fondurilor si a echilibrului financiar.

Mentinerea capacitatii de plata este un rezultat al activitatii complexe pe care o desfasoara intreprinderea in sectoarele de aprovizionare, productie si comercializare, gospodarirea resurselor, reclamand luarea de masuri tehnice, economice si financiare care sa asigure un circuit normal al capitalurilor.

Capacitatea de plata este sau va fi corespunzatoare atunci cand firma dispune sau va dispune la momentul dat de disponibilitati banesti si alte valori transformabilie in scurt timp in moneda, corespunzatoare acoperirii obligatiilor exigibile si impune in acelasi timp o corelare judicioasa a termenelor de plata a obligatiilor cu cele de incasare a drepturilor banesti ale intreprinderii.

O intreprindere este solvabila atunci cand suma activelor circulante, fixe si financiare este mai mare sau cel putin egala cu totalul datoriilor sau obligatiilor.

Din cele prezentate rezulta ca mentinerea echilibrului financiar constituie conditia esentiala a supravietuirii firmei.

Totusi, nu trebuie omis faptul ca in viata unor intreprinderi pot interveni momente in care solvabilitatea este afectata. Daca incapacitatea de plata se manifesta periodic sau in perioadele de accelerare ale dezvoltarii, credibilitatea intreprinderii este perturbata, punandu-se in general, eticheta de rau platnic", moment in care apar anumite tensiuni in relatiile cu tertii. Mentinerea solvabilitatii, constituie deci un imperativ financiar major, absolut, in toate economiile in care schimburile monetare ocupa un loc semnificativ.

Echilibrul financiar patrimonial se fundamenteaza pe trei reguli principale:

regula echilibrului financiar minim;

regula indatorarii maxime;

regula finantarii maxime.

a) Regula echilibrului financiar minim presupune ca resursele utilizate pentru finantarea activelor sa ramana la dispozitia intreprinderii pe durata unei perioade care trebuie sa corespunda, la minim aceleia de imobilizare. Avand in vedere decalajele care se pot produce in categoria elementelor mai mici de un an, din bilant, intreprinderea trebuie sa prevada o marja de securitate, sub forma fondului de rulment - lichiditate pozitiv: FR lichiditate > 0.

b) Regula indatorarii maxime priveste indatorarea pe termen lung si mediu.Pentru analiza patrimoniala, datoriile pe termen scurt joaca rolul de acoperire a unui decalaj momentan , datorat unui fenomen sezonier sauconjunctural.In fapt, indatorarea la termen variaza intre doua limite : Prima limita: suma datoriilor la termen nu trebuie sa depaseasca suma capitalurilor proprii: → Datoriile pe termen mediu si lung Capitalurile proprii.

A doua limita: suma datoriilor pe termen lung si mediu nu trebuie sa depaseasca autofinantarea medie aferenta unei perioade de trei ani:

Datoriile pe termen mediu si lungAutofinantarea medie anuala3

c) Regula finantarii maxime este, in fapt o aplicatie practica a primelor doua reguli. Pentru fiecare operatie de investitie, angajata de intreprindere, recurgerea la indatorare pe termen nu trebuie sa depaseasca un anumit procent din valoarea investitiei prevazute. Acest procent poate fi cuprins intre 50% si 75% din valoarea investitiei fara TVA. Procentul de 75% din valoarea investitiei fara TVA, corespunde unui procent de 88,5% din suma incluzand TVA.