STATUL IN ECONOMIA DE PIATA

Rolul economic al statului intr-o economie moderna

Intr-o economie de piata statul este implicat in activitatea economica. Inter­ventiile lui urmaresc mentinerea unui echilibru intre eficienta economica si justitia sociala, corectand, atunci cand este nevoie, esecurile pietei libere in alocarea resur­selor economice limitate.

Prin stat se intelege ansamblul unitatilor administratiei publice     centrale si locale dintr-o tara. Puterea executiva isi indeplineste functiile eco­no­mice (guverneaza economic) folosindu-se de un sistem de norme, principii, instru­mente si parghii economice, monetare, fiscale, valutare etc.

Guvernarea economica necesita elaborarea si infaptuirea unor categorii de politici economice, cum sunt: politici generale, locale, monetar-financiare, bugetar-fiscal-valutare, de ocupare, anti-ciclice, comerciale etc. Politica economica implica stabilirea obiectivelor macroeconomice de atins intr-o anumita perioada, intr-o tara si a mijloacelor directe si indirecte  necesare transpunerii in practica a acestora.

Printre obiectivele politicii economice se afla realizarea unei cresteri econo­mice echilibrate, bazata pe compatibilitatea cresterilor de eficienta economica cu cri­teriile social-umane si ecologice.

Eficienta, in general, cea economica in special, presupune compararea rezul­tatelor cu eforturile facute pentru obtinerea lor. Ea este exprimata de raportul dintre valoarea productiei rezultate si valoarea resurselor consumate.

Alocarea resurselor este eficienta atunci cand acestea sunt destinate producerii de bunuri economice de care societatea are nevoie. Orice alocare de resurse rare pentru bunuri care nu sunt cerute de societate, exprima o activitate ineficienta, o risipa de resurse.

Eficienta economica exprima cerinta utilizarii rationale a resurselor eco­nomice limitate. Activitatea de utilizare a resurselor este eficienta atunci cand pro­ductia bunurilor materiale si a serviciilor s-a obtinut cu cel mai scazut cost relativ. In conditiile unor resurse date, cu un anumit grad de specializare, costul relativ creste atunci cand sporeste cantitatea produsa dintr-un bun economic.

Tendinta de crestere a costului relativ sau a costului de oportunitate este determinata si de faptul ca productia marginala are tendinta de reducere.

Eficienta economica exprima, la nivelul economiei nationale, o stare a alter­nativelor de alegere a cheltuirii resurselor limitate in care orice sporire a productiei unui bun economic inseamna reducerea productiei altui bun economic.

Activitatea de distribuire a bunurilor economice este apreciata eficienta atunci cand firmele producatoare repartizeaza aceste bunuri in raport cu dorintele si intentiile consumatorilor de cheltuire a veniturilor disponibile, la un anumit pret. Orice activi­tate de distribuire a bunurilor, care mareste averea unora prin micsorarea averii celor­lalti, este considerata ineficienta.

Guvernarea economica trebuie sa tina cont de relatia dintre eficienta econo­mica si justitia sociala.[1] Eficienta economica nu trebuie absolutizata in dauna justitiei sociale si nici justitia sociala in dauna eficientei economice.

Justitia sociala pune problema egalitatii sanselor generatiilor care co­exista si se succed in viata. Un sistem socio-economic bun, viabil, presupune o eficienta eco­nomica ridicata, o redistribuire a avantajelor si riscurilor,astfel incat sa se asigure un echilibru intre riscul intreprinzatorului si protectia salariatului, o distributie echitabila a avutiei produse pe baza legilor sociale.

Desfasurarea unei activitati eficiente condi­tioneaza infaptuirea progresului economico-social. Totodata, functionarea societatii necesita manifes­tarea dreptatii sociale, reglementarea prin lege a valorilor sociale. Relatiile interumane sunt motivate de interese, dar se manifesta si in limitele unor   re­glementari legale, menite sa protejeze echitatea si dreptatea sociala.

Progresul economico-social, in conditiile compatibilitatii eficientei econo­mice cu justitia sociala, presupune sporirea veniturilor, distribuirea si redistribuirea lor pe criterii de eficienta economica si de dreptate sociala.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Distribuirea veniturilor este un proces economico-social, cu caracter micro si macroeconomic, de impartire a valorii adaugate (nou create) intre participantii la obti­nerea lor. In urma distribuirii veniturilor, proprietarii factorilor de productie intra in posesia veniturilor primare: salarii, profituri, rente si dobanzi.

Redistribuirea veniturilor determina cresterea veniturilor finale si a patri­­mo­niului pentru anumiti agenti economici si scaderea lor pentru altii. Ea consta in prelu­area cu titlu gratuit si nerambursabil a unor parti din veniturile primare ale unor subiecti economici si darea lor spre folosire altor agenti economici, fara o contra­prestatie imediata sau cu titlu gratuit si nerambursabil.

Redistribuirea veniturilor intre participantii la viata economico-sociala se realizeaza cu ajutorul unor mijloace, cum sunt: impozitele, taxele, subventiile, ajutoarele sociale, preturile factorilor de produc­tie care nu se formeaza liber etc.

Cauzele implicarii statului in viata economica sunt multiple, printre ele aflandu-se:

necesitatea corectarii insuficientei (lipsurilor) pietei. Cu ajutorul     instrumen­telor de politica economica, statul actioneaza pentru asigurarea stabilitatii macro­­economice;

incapacitatea pietei de a furniza anumite marfuri si servicii. Astfel, statul furni­zeaza bunuri economice, cum sunt: apararea nationala, securitatea sociala, iluminatul public etc.;

asigurarea cadrului normal de desfasurare a activitatii economice;

stimularea participarii agentilor economici nationali la fluxurile economice inter­nationale.

Rolul economic al statului intr-o economie moderna este reliefat de functiile pe care le indeplineste si anume:

asigura cadrul juridic legislativ pentru desfasurarea activitatii economice si a conditiilor de exercitare a liberei initiative de catre agentii economici;

influenteaza alocarea resurselor in scopul ameliorarii eficientei economice;

elaboreaza programe pentru imbunatatirea repartizarii veniturilor;

actioneaza pentru stabilizarea economiei cu ajutorul politicilor macro­eco­nomice.

Rolul economic al statului se realizeaza prin forme specifice, cum sunt:

a.      chel­tuielile guvernamentale;

b.      sistemul de impozite si taxe;

c.       sectorul public;

d.      activitatea legislativa;

e.      programarea economica.

a. Cheltuielile guvernamentale se fac cu achizitiile statului de bunuri si servicii si cu platile de transfer.

Statul este un agent economic consumator de bunuri si servicii pentru admi­nistratie, armata etc. Platile de transfer se refera la programele de asistenta medicala si sociala, plata ajutoarelor sociale, compensatiile pentru somaj etc.

b. Impozitele si taxele constituie calea principala de formare a veniturilor sta­tului. Prin politica sa fiscala, statul determina marimea impozitelor si modul lor de colectare. Politicile de impozitare influenteaza cresterea economica. Aproape toate impozitele pot afecta cresterea prin reducerea stimulentelor de a economisi, a lucra, a asuma riscuri. Politicile de impozitare favorabile cresterii pledeaza pentru evitarea cotelor puternic progresive ale impozitelor. Din motive de echitate, un impozit trebuie sa fie progresiv, dar cresterea economica impune o moderare a gradului progresivi­tatii, in vederea incurajarii asumarii riscului de catre intreprinzatori.

c. In toate tarile exista un numar de firme apartinand administratiei de stat cen­trale sau locale, care produc bunuri economice solicitate de piata. Prin intreprinderile sale publice, statul este un agent economic producator.

d. Statul asigura, in mod democratic, cadrul juridic legislativ pentru desfasurarea activitatii economice si conditiile de exercitare a liberei initiative de catre agentii eco­nomici.

e. Programarea economica se concretizeaza in elaborarea de programe econo­mice cu diferite orizonturi de timp in scopul mentinerii sau refacerii echilibrului economic. Aceste programe au un caracter orientativ.

Statul democratic influenteaza economia, relatiile acesteia cu alte  economii nationale.