Riscul de faliment (insolvabilitatea)

Riscul de faliment (insolvabilitatea)

Riscul, intr-o acceptiune generala semnifica variabilitatea rezultatului obtinut sub presiunea mediului, reprezentand prejudiciul potential la care sunt supuse patrimoniul, interesele si activitatea agentului economic. Formele pe care le imbraca riscul sunt diverse, ele manifestandu-se mai intens sau mai putin intens la nivelul unui agent economic. In practica se vorbeste de riscul de tara, riscul valutar, riscul tehnic, riscul de exploatare, riscul comercial, riscul de finantare, riscul de faliment.

Fiind supusa unui numar atat de mare de riscuri, activitatea unui agent economic este cu atat mai putin riscanta cu cat acesta manifesta un grad mai mare de flexibilitate. Cum niciodata nu pot fi stapanite in totalitate riscurile, se pune problema stapanirii unui anumit nivel de risc pentru a creste rentabilitatea pe care acesta o permite. Intre risc si faliment exista o legatura directa in sensul ca cu cat o activitate implica un risc mai mare, cu atat posibilitatea aparitiei falimentului este mai ridicata .

Masurarea riscului de faliment este o etapa importanta a diagnosticului financiar, iar atunci cand se fac previziuni, trebuie sa se sesizeze daca nu cumva sub masca unor rezultate curente favorabile se ascunde un risc viitor mare. Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a face fata angajamentelor asumate fata de terti (evaluarea solvabilitatii intreprinderii). Analiza riscului de faliment se poate realiza in maniera statica prin analiza echilibrelor financiare din bilant sau in maniera dinamica prin analiza fluxurilor financiare rezultate din tabloul de finantare .

1. Analiza statica a riscului de faliment

Analiza statica poate fi efectuata in functie de cele doua conceptii de elaborare a bilantului, respectiv patrimoniala si functionala. In prima conceptie intereseaza patrimoniul net al actionarilor si activul economic in ansamblu ca o garantie pentru creditori. In a doua conceptie bilantul este ansamblul alocarilor de fonduri si al surselor de procurare a lor pe diferite cicluri financiare pentru a intelege functionarea intreprinderii .

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta fie din angajamente anterior contractate, fie din operatii curente sau din prelevari obligatorii. Principalele instrumente operationale utilizate de analiza statica patrimoniala a riscului de faliment sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate. Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, respectand urmatoarele reguli financiare :

Imobilizari = Capitaluri permanente

Active circulante = Datorii de exploatare

Pornind de la aceste reguli, fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei financiare reprezentand partea din sursele financiare permanente care asigura finantarea activelor circulante .

Ratele de solvabilitate folosite in analiza financiara sunt semnificative in comparatiile intre intreprinderi din acelasi sector de activitate sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi intreprindere. Cele mai utilizate rate sunt :

- rata lichiditatii generale

Aceasta rata compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante (ACR) cu totalul datoriilor scadente sub un an (DEx). Pentru o activitate normala, rata lichiditatii generale trebuie sa fie supraunitara .

- rata lichiditatii partiale

unde : St - stocuri

Aceasta rata exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile pe termen scurt din creante si lichiditati. Pentru o activitate buna limita minima a acestei rate trebuie sa fie 0,8 .

- rata lichiditatii imediate

unde : DPB - disponibilitati banesti

Aceasta rata exprima interfata celor mai lichide elemente ale activului cu obligatiile pe termen scurt. Aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de active fara a analiza insa calitatea lichiditatii acestora. De aceea, ele trebuie interpretate cu prudenta. Comparatia cu intreprinderile similare din acelasi sector sau comparatia cu nivelurile antarioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile. De asemenea, interpretarea fondului de rulment poate fi eronata daca nu se tine seama de gradul de lichiditate al activelor, indeosebi al activelor circulante si de gradul de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt .

Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente operationale necesarul de fond de rulment si trezoreria neta. Avand in vedere faptul ca necesarul de fond de rulment reprezinta parte din activele ciclice ce trebuie finantata din sursele stabile si ca trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment, in aprecierea riscului de faliment pragurile cele mai utilizate sunt :

- creditele de trezorerie nu trebuie sa fie mai mari decat jumatate din necesarul de fond de rulment;

- fondul de rulment trebuie sa fie mai mare decat jumatate din necesarul de fond de rulment .

Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului financiar depinde de variabilitatea necesarului de fond de rulment si de miarimea riscului de faliment pe care creditorii sunt dispusi sa-l accepte .

2  Diagnosticul riscului de faliment prin tehnica statistica de analiza discriminanta (metoda scorurilor)

Prin sistemul de rate de rentabilitate si de echilibru financiare se realizeaza evidentierea aspectelor pozitive si negative ale agentului economic precum si a riscurilor de exploatare .

Evaluarea globala a riscului de faliment se poate realiza prin procedeul tehnica statistica de analiza discriminanta a caracteristicilor financiare ale intreprinderii. Astfel, se separa intreprinderile cu functionare normala de cele cu dificultati majore in gestiunea economica si financiara. Se cauta apoi cea mai buna combinatie liniara a ratelor care sa permita aprecierea riscului de faliment. Aceasta combinatie liniara asigura determinarea unui indicator numit scor (Z) in functie de valorile caruia se poate aprecia probabilitatea riscului de faliment pentru fiecare intreprindere. Scorul este o functie liniara cu mai multe variabile (rate) caracterizate prin coeficienti medii determinati in urma observatiilor efectuate intr-o anumita perioada de timp asupra unui esantion de intreprinderi .

Z = a₁R₁ + a₂R₂ + + a_nR_n

unde : R_i - rate de rentabilitate si de structura a capitalurilor;

a_i - coeficienti de corelatie ai functiei scor .

Selectia ratelor care sa caracterizeze performantele intreprinderii are in vedere ca acestea sa fie independente intre ele in raport cu functia scor pentru a elimina influente repetate ale aceluiasi fenomen economico-financiar .

Functia Connan - Holder

Acest model a fost elaborat pe un esantion de 200 de intreprinderi din Franta si are urmatoare forma :

Z = 0,24 R₁ + 0,22 R₂+0,16 R₃ - 0,87 R₄ - 0,10 R₅

unde R₁ - raportul dintre excedentul brut al exploatarii si datoriile totale

R₂ - raportul dintre capitaluri permanente si activul total

R₃ - raportul dintre active circulante, mai putin stocurile si activul total

R₄ - raportul dintre cheltuieli financiare si cifra de afaceri

R₅ - raportul dintre cheltuieli de personal si valoarea adaugata

Pentru

Z > 0,16                       riscul de faliment < 10 %

0,1 < Z < 0,16              riscul de faliment 10 30 %

0,04 < Z < 0,1              riscul de faliment 30 65 %

- 0,05 < Z < 0,04          riscul de faliment 65 90 %

Z < - 0,05                     riscul de faliment > 90 %

In concluzie, scorul este un instrument de detectare "precoce" a riscului de faliment, dar informatia furnizata de aceasta metoda trebuie folosita cu prudenta avand in vedere faptul ca agentii economici actioneaza intr-un mediu complex cu multe variabile de determinare .