PRINCIPII, METODE SI TEHNICI DE EVALUARE A STOCURILOR DE MATERII PRIME

Din punct de vedere economic, evaluarea este expresia valorica a unui bun, a unei lucrari, prestatii, in general al unei activitati.

Din punct de vedere contabil, evaluarea se defineste ca procedeul metodic al contabilitatii prin care elementele patrimoniale, procesele economice, rezultatele activitatii se masoara in bani pentru a fi reflectate in conturile contabile.

Ca lucrare specifica cu principii proprii, cu metode si tehnici, evaluarea se defineste ca un ansamblu de tehnici, procedee, metode folosite de o echipa de evaluatori, prin care patrimoniul global si fiecare element al acestuia sunt aduse la nivelul real al utilitatii economice, deci la nivelul pietei.

Valoarea unui bun se regaseste in actul de schimb cu cele doua momente: de vanzare si de cumparare. Pretul la care bunul se schimba contra bani este un pret de echilibru al pietei pentru bunurile omogene.

Principiile evaluarii privesc pe de o parte momentul evaluarii bunurilor (principiul timpului) si pe de alta parte, natura patrimoniala a bunurilor (principiul starii, naturii bunului).

Dupa timpul la care are loc evaluarea, se disting patru momente:

a)     data de intrare in patrimoniu a bunurilor;

b)     data inventarierii;

c)     data iesirii din patrimoniu;

d)     data de inchidere a exercitiului.

Dupa natura bunurilor:

a)     elemente de natura activelor patrimoniale;

b)     elemente de natura pasivelor patrimoniale.

Valoarea de utilitate, timpul si mentinerea capitalului constituie pentru intre-

prindere restrictiile care stau la baza delimitarii principiilor evaluarii patrimoniului in contabilitate.

Principiile evaluarii sunt urmatoarele:

a)     principiul stabilitatii unitatii monetare;

b)     principiul costului istoric;

c)     principiul prudentei.

Principiul unitati monetare are camp de actiune in conditiile unei economii stabile. Etalonul bani ales ca unitate de masura a elementelor patrimoniale in contabilitate are un caracter instabil generat de variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor. Contabilitatea considera moneda ca unitate de masura a valorii, ca fiind constanta. O asemenea ipoteza nu se verifica intr-o economie dominata de inflatie.

In conditiile inflatiei persistente creste cantitatea de moneda necesara pentru evaluarea unui bun. Cauza o constituie schimbarea semnificatiei etalonului bani si nu modificarea valorii relative a bunului in raport cu celelalte bunuri. De aceea conturile anuale trebuie ajustate cu efectele inflatiei.

Principiul costului istoric consta in evaluarea elementelor patrimoniale la costul de origine sau de intrare stabilit pe baza documentelor justificative.

Costul istoric reprezinta costul aducerii sau al producerii unui bun in patrimoniu intreprinderii. Costul istoric se intemeiaza pe documente justificative si are caracter verificabil. Se bazeaza pe o determinare obiectiva validata in cadrul raporturilor de piata si reflecta valoarea elementelor patrimoniale in momentul intrarii lor in gestiunea intreprinderii .

In practica nu se utilizeaza de regula in stare pura, deoarece cu ocazia intocmirii bilantului contabil pe baza datelor inventarierii au loc devieri de la actiunea acestui principiu, care nu mai au nici o legatura cu eroziunea unitatii monetare. Aceste devieri se refera la :

a)     imobilizarile sunt evaluate la costul istoric corectat cu amortismentul calculat;

b)    stocurile in anumite situatii sunt evaluate in asa fel incat costul istoric este

inlocuit cu pretul activelor depreciate ;

c)     lichiditatile in devize sunt prezentate astfel incat costul istoric corespunde cu

valoarea la cursul zilei cand se intocmeste bilantul contabil.

Principiul prudentei are in vedere prevenirea in evaluarea elementelor patrimoniale a situatiilor de supraevaluare a activelor si veniturilor si de subevaluare a pasivelor si a cheltuielilor.

Respectarea principiului are ca efect eliminarea situatiilor de constituire nejustificata de rezultate supradimensionate care genereaza la randul lor fenomene de decapitalizare a intreprinderii, ca urmare a datoriilor fiscale mari si a distribuirii de dividende fictive.

Avem astfel:

a)     principiul valorii de inlocuire sau a costului de inlocuire care se bazeaza pe costul care va trebui acceptat de intreprindere pentru a obtine un bun similar celui care face obiectul evaluarii;

b)    principiul valorii de realizare are la baza determinarea curenta a valorii pe care trebuie sa o primeasca intreprinderea daca ar vinde bunul care face obiectul evaluarii. Aceasta valoare ia in considerare pretul pietei corectat cu starea si locul in care se afla bunul;

c)     principiul valorii actuale se determina pe baza conceptului de valoare de intrebuintare. Aceasta valoare are in vedere valoarea corespunzatoare incasarilor viitoare nete pe care bunul prin utilizarea lui le-ar aduce in perioada intrarii in patrimoniu si iesirii acestuia.

Se determina pe baza relatiei :

V = C x ( 1 + r )ⁿ

unde:

V = valoarea curenta a elementului patrimonial la data inventarierii

C = valoarea contabila a elementului patrimonial la data inventarierii

r = rata de actualizare

n = perioada de ani intre momentul prezent si sfarsitul vietii bunului

d)    principiul valorii de intreprindere reprezinta a combinatie intre valoarea de inlocuire, valoarea actualizata si valoarea de realizare.

Evaluarea are in vedere pretul pe care l-ar plati un conducator de intreprindere, prudent si avizat pentru a dobandi bunul de care are nevoie intreprinderea sau pierderea pe care ar suporta-o intreprinderea daca bunul nu ar exista in intreprindere.

In practica contabilitatii intervin si operatii de reevaluare a patrimoniului care se efectueaza in baza unui cadru legal corespunzator. In urma acestei operatiuni valoarea contabila este inlocuita cu valoarea curenta sau actuala.

Una din cerintele organizarii stocurilor si a productiei in curs o reprezinta mentinerea aceleiasi metode de evaluare in tot cursul exercitiului, precum si de la un exercitiu la altul. In cazul in care aceste metode sunt schimbate, este necesara precizarea in anexa din bilant, inclusiv a implicatiilor asupra situatiei patrimoniale.

3.1.          EVALUAREA LA INTRARE

La intrarea in patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la:

a)          costul de achizitie pentru materiile prime si pentru materialele cumparate de la furnizori;

b)         la valoare de utilitate pentru cele aduse ca aport la capitalul social sau obtinute cu titlu gratuit (donatii, plusuri de inventar);

a) Costul de achizitie este format din doua componente structurale:

pretul de cumparare;

cheltuielile accesorii de achizitionare (transport, taxe nerecuperabile, comisioane).

Problema care se ridica este modalitatea practica de evaluare in contabilitate a valorilor materiale la costul de achizitie.

O solutie indicata de Regulamentul de aplicare a Legii Contabilitatii este ace-

ea a inregistrarii costului de achizitie al bunurilor cu toate componentele sale (pretul de cumparare, taxe vamale, cheltuieli de transport, manipulare, comisioane) direct in conturile de stocuri.

Aceasta solutie prezinta incoveniente cum ar fi :

- unele dintre cheltuielile accesorii nu sunt cuprinse in actul, de cumparare al bunurilor alaturi de pretul de cumparare si acestea, in mod fortuit, se vor evidentia pe baza documentelor care le consemneaza intr-un cont distinct, determinat numai pe baza datelor din contul de stocuri este incomplet;

- calculul costului de achizitie unitar pentru fiecare articol si lot aprovizionat este practic chiar prin folosirea celor mai performante programe informatice, foarte dificil, daca nu chiar imposibil de realizat.

O alta solutie este cea a folosirii a doua serii de conturi: conturile de stocuri in care sa se inregistreze pretul de cumparare si conturile de diferente de pret in care sa se inregistreze cheltuielile accesorii de aprovizionare, indiferent daca acestea figureaza in aceleasi documente cu preturile de cumparare sau in documente distincte.

Aceasta varianta de inregistrare si evaluare a stocurilor a fost adoptata de catre multi dintre specialisti din intreprinderi pentru ca este similara practicii din vechiul sistem de contabilitate cand se folosesc alaturi de conturile de stocuri si contul 204. Cheltuielile de transport-aprovizionare si deci este cunoscuta si in plus nici nu contravine regulilor si principiilor de evaluare si inregistrare a costului de achizitie al bunurilor aprovizionate.

Costul de productie al unui bun cuprinde :

costul de achizitie al materiei prime si materialelor consumate;

celelalte cheltuieli directe de productie;

cheltuieli indirecte de productie determinate rational ca fiind legate de fabricatia acestuia;

3.2.          EVALUAREA LA INVENTAR

Valoarea de inventar sau actuala se stabileste cu prilejul inventarierii anuale si implicit inainte de inchiderea conturilor. Este o valoare ce se estimeaza in functie de pretul pietei si utilitatea bunului in cadrul unitatii patrimoniale.

Inventarierea este o activitate complexa care presupune pe langa operatiunea de constatare faptica a existentei bunului prin numarare, cantarire, masurare si operatiuni de constatarea starii fizice, de functionare si de utilitate a bunurilor cu scopul de a stabili gardul de depreciere in raport de care se efectueaza si operatiuni de evaluare a bunurilor.

Inventarierea contribuie la intocmirea bilantului contabil prin confirmarea existentei elementelor patrimoniale si prin dimensionarea valorica a patrimoniului ca urmare a ajustarilor si regularizarilor contabile care duc la actualizarea valorii elementelor patrimoniale.

Regulamentul de aplicare a legii contabilitatii nu furnizeaza nici o precizare in ceea ce priveste criteriile de stabilire a valorii actuale a stocurilor. De aceea, se impune ca fiecare intreprindere sa intocmeasca liste complete corespunzator clasificarii conturilor si sa studieze referintele sau tehnicile cele mai adecvate la natura bunurilor : pretul pietei, baremuri, indici specifici pentru stabilirea acestei valori.

Pentru analiza eventualelor deprecieri trebuie luate in considerare perspectivele de vanzare.

Pentru materiile prime si materialele consumabile, valoare de inventar este echivalenta cu costul de inlocuire, adica pretul pietei la cumparare majorat cu cheltuielile accesorii.

Materiile prime si materialele consumabile sunt destinate, de regula, utilizarii pentru desfasurarea activitatii de productie sau de prestari servicii a unitatii, fapt pentru care evaluarea se poate face la costul de reaprovizionare (inlocuire) estimat.

Valoarea de inventar stabilita este comparata cu valoarea de contabila sau de intrare. Diferentele constatate sunt solutionate astfel:

diferentele constate in plus nu se inregistreaza in contabilitate, elementele de

activ ramanand inregistrate la valoarea contabila, respectiv de intrare;

diferentele constate in minus reprezinta de fapt deprecierea elementelor de activ care poate fi ireversibila si se inregistreaza in contabilitate pe seama amortizarilor sau poate fi reversibila si se inregistreaza in contabilitate prin constituirea unui provizion pentru depreciere (elementele de activ raman in aceste ultim caz inregistrate in contabilitate la valoarea contabila sau de intrare).

EVALUAREA LA BILANT

Evaluarea bilantiera aferenta stocurilor se determina la inchiderea exercitiului financiar prin compararea valorii de intrare cu valoarea actuala sau de inventar, operatie in urma careia se pot constata diferente in plus sau in minus, dupa cum valoarea contabila (de intrare) este mai mica si respectiv mai mare.

Prezinta un caracter mai complex si se efectueaza cu ocazia inchiderii conturilor anuale. De asemenea, la inchiderea conturilor anuale se stabileste situatia patrimoniului, situatia financiara si rezultatul exercitiului.

Evaluarea elementelor patrimoniale are la baza respectarea principiilor prudentei si valorii actuale.

Analiza: O tehnica extrem de pretioasa:Reformularea spuselor clientului Analiza: Mediul de faceri european

Diferentele constate in minus (valoarea de inventar mai mica) se solutioneaza prin includerea in cheltuieli si constituirea de provizioane pentru deprecierea probabila a activelor circulante materiale. Elementele patrimoniale in cauza raman inregistrate in contabilitate la valoarea de intrare, iar in bilant se evalueaza la valoare de inventar, denumita si valoare neta. Prin deducerea din valoarea de intrare (contabila) a valorii deprecierilor pentru care s-au calculat si inregistrat provizioane se obtin valoarea de inventar (neta) care se inscrie in bilant.

Provizioanele pentru depreciere sunt inscrise intr-un cont distinct si au rolul de a diminua valoarea de intrare a elementelor corespunzatoare. Deprecierea stocurilor nu poate fi inregistrata direct prin reducerea costului de intrare, deoarece principiul necompensarii impune mentinerea costului de intrare, in contul de stocuri.

In materie de stocuri, planul de conturi general prevede si posibilitatea constituirii de provizioane destinate revizuirii stocurilor: provizioane pentru cresteri de preturi si provizioane pentru fluctuatii de cursuri. Spre deosebire de provizioanele de depreciere, acestea au caracter de provizioane reglementate, constituind structuri de capitaluri proprii.

La finele fiecarui exercitiu sau la iesirea din patrimoniu a bunurilor care au facut obiectul provizioanelor, provizioanele constituite se suplimenteaza (deprecierea este superioara provizionului constituit), se diminueaza (deprecierea constatata este inferioara provizionului constituit) sau se anuleaza (bunurile au iesit din patrimoniu).

Valoarea in devize a stocurilor detinute este transformata in lei, la finele exercitiului, la un curs egal pentru fiecare fel de stocuri aprovizionate si productie in stoc, cu valoarea medie ponderata a cursurilor practicate la data cumpararii sau intrarii in magazie a elementelor considerate.

Daca valoarea din ziua de inventar, tinand cont de cursul de schimb al zilei este inferioara valorii de intrare in stoc, pentru diferenta se constituie de asemenea, provizioane pentru depreciere.

4.   EVALUAREA LA IESIRE

Valoarea de iesire se foloseste pentru inregistrarea in contabilitate a diminuarilor care se produc in masa activelor circulante materiale ca urmare a consumului, vanzarii, distrugerii, lipsei in gestiune. Aceasta valoare este cea de intrare in patrimoniu, denumita si valoare contabila, existenta in evidenta la data iesirii din patrimoniu. Aceasta regula generala de evaluare se transpune in practica prin intermediul unor metode de evaluare care corespund specificului stocurilor in sensul ca cadrul perioadei de gestiune, pentru fiecare din categoriile sau felurile sub care se prezinta activele circulante exista mai multe operatii de intrare la costuri individuale diferite.

Pentru sortimentele de materii prime si materiale identificabile este mai usor de evaluat iesirea lor, nu presupune calcule prea complicate in comparatie cu sortimentele neidentificabile a caror aplicare impune mai multe calcule.

In acest sens, Regulamentul contabil recomanda urmatoarele metode de evaluare :

metoda costului mediu ponderat

metoda FIFO

metoda LIFO

Dintre aceste metode se adopta cu caracter de continuitate, cea care corespunde specificului si intereselor unitatii patrimoniale, avandu-se in vedere si faptul ca se poate influenta in mai mica sau mai mare masura rata rentabilitatii asa cum este prezentat in continuare.

Metoda costului mediu ponderat necesara evaluarii iesirilor din patrimoniu, necesara calcularii fie dupa fiecare intrare sau dupa acea operatie de intrare in urma careia se efectueaza o iesire sau inaintea fiecarei operatii de iesire, fie numai la sfarsitul lunii in vederea evaluarii intr-o singura operatie a tuturor iesirilor efectuate in cursul acestei perioade.

Costul mediu ponderat se determina prin raportarea valorii totale a stocului initial cu valoarea intrarilor la cantitatea existenta in stocul initial cumulata cu cantitatea sau cantitatile intrate.

Soldul initial si, de asemenea, stocul initial sunt cele stabilite dupa operatia precedenta de intrare sau cele de la inceputul lunii, dupa cum costul mediu ponderat se determina in urma fiecarei operatii de intrare si respectiv lunar.

Metoda FIFO consta in acea ca bunurile care ies din gestiune se evalueaza la costul sau valoarea de intrare (de achizitie sau de productie) a primei intrari (primului lot). Pe masura epuizarii primului lot, bunurile care ies din gestiune se evalueaza la costul de intrare aferent lotului urmator in ordine cronologica.

Metoda LIFO consta in evaluarea bunurilor eliberate (iesite) din stoc la costul de achizitie sau de productie, dupa caz, al ultimei intrari. Bunurile ce se elibereaza din gestiune, pe masura epuizarii acestui ultim lot, se evalueaza la costul de achizitie sau de productie aferent penultimului lot aprovizionat in ordinea inversa a intrarilor in gestiune.

Utilizarea metodei FIFO in conditiile cresterii costurilor efective de achizitie conduce la inregistrarea unor costuri minime si la obtinerea unui profit maxim, insa valoarea stocului ce ramane disponibil pentru exercitiul urmator este stabilit la costul cel mai mare, ceea ce va exercita o influenta nefavorabila asupra ratei rentabilitatii.

Folosirea metodei FIFO, in conditiile cresterii costurilor efective de achizitie are efecte inverse, comparativ cu metoda anterioara, in sensul ca determina costuri de productia maxime si profit minim, iar stocul care ramane disponibil pentru exercitiul urmator este evaluat la costul cel mai mic, ceea ce asigura crearea unor rezerve interne.

Utilizarea metodei costului mediu ponderat asigura realizarea unui echilibru intre valorile de intrare si totodata pentru cele aferente stocului existent la sfarsitul exercitiului.

Materiile prime si alte bunuri de natura stocabila, asa cum prevede Regulamentul contabil, se pot evalua si prin utilizarea metodei preturilor standard (prestabilite). Aceste preturi se stabilesc cu anticipatie pe baza costurilor medii ale bunurilor respective dintr-o perioada anterioara si sunt denumite preturi de inregistrare.

Diferentele care se stabilesc intre preturile standard si costurile de achizitie, pentru toate aprovizionarile care se efectueaza, se contabilizeaza distinct, iar ulterior, la sfarsitul fiecarei perioade de gestiune, se repartizeaza in mod proportional atat asupra bunurilor iesite cat si asupra celor aflate in stoc, pe baza de coeficient de repartizare care se determina cu date cumulate de la inceputul anului.

Coeficientul de repartizare se calculeaza prin raportarea soldului initial al diferentelor de pret cumulat cu diferentele intrarilor de la inceputul anului si pana la sfarsitul perioadei de referinta la valoarea stocului initial stabilita in preturi standard, cumulata cu valoarea intrarilor de bunuri din cursul acelorasi perioade, de asemenea, la preturi standard sau de inregistrare, dupa formula :

Coeficient de repartizare = Soldul initial al diferentelor de pret + Diferente de pret aferente intrarilor in cursul perioadei cumulat de la inceputul anului

Coeficient de realizare = Soldul initial al stocurilor la pret de inregistrare + valoarea intrarilor in cursul perioadei la pret de inregistrare, cumulat de la inceputul anului

Coeficientul de repartizare care se obtine se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune cumulat de la inceputul anului si stabilite la pretul de inregistrare, iar rezultatul obtinut se diminueaza cu diferentele de pret repartizate pana la inceputul lunii pentru care se face calcul, obtinandu-se suma absoluta a diferentelor ce se repartizeaza si care se inregistreaza in contul sau in conturile de cheltuieli in care au fost reflectate bunurile iesite din patrimoniu.

In cazul utilizarii metodei preturilor standard datorita modificarilor care pot sa survina in cea ce priveste costurile de achizitie este necesara actualizarea lor periodica, operatiune care se efectueaza cel putin odata pe an.

In conditiile fluctuatiei mari a preturilor nu este avantajoasa pentru unitate deoarece estimarea preturilor de inregistrare pe durata unui exercitiu financiar are un grad mare de probabilitate, iar marja diferentelor de pret fata de costul efectiv de intrare este de asemenea mare.

Este necesar sa se respecte principiul permanentei metodelor in sensul ca trecerea de la o metoda la o alta metoda nu se poate efectua in interiorul exercitiului financiar deoarece s-ar denatura indicatorii de analiza de la sfarsitul exercitiului, fiind justificat sa se mentina aceeasi metoda pentru mai multe exercitii consecutive.

^{a) CMP dupa fiecare iesire}

^{1/06 stoc initial 10.000 kg cu 5.000 lei/kg}

^{5/06 intrare 5.000 kg cu 5.200 lei/kg}

^{7/06 intrare 7.000 kg cu 5.400 lei/kg}

^{8/06 intrare 8.000 kg cu 5.500 lei/kg}

^{9/06 iesire 14.000 kg}

^{11/06 intrare6.000 kg cu 5.600 lei/kg}

^{13/06 iesire 4.000 kg}

^{20/06 intrare 9.000 kg cu 5.650 lei/kg}

^{30/06 iesire 7.000 kg}

^{Cmp1 = 10.000 * 5.000 + 5.000 * 5.200 + 7.000 * 5.400 + 8.000 * 5.500}

^{10.000 + 5.000 + 7.000 + 8.000}

^{= 50.000.000 + 26.000.000 + 37.800.000 + 44.000.000}

^30.000

^{= 157.800.000 = 5.260 lei/kg}

^30.000

^{Iesirea din data de 9/06 are valoarea de:}

^{14.000 * 5.260 = 7640.000 lei}

^{Stocul ramas este:}

^{30.000 – 14.000 = 16.000 kg}

^{si valoarea sa este:}

^{16.000 * 5.260 = 84.160.000 lei}

^{Urmatoarea iesire este pe 13/06}

^{Cmp2 = 16.000 * 5.260 + 6.000 * 5.600}

^{16.000 + 6.000}

^{= 84.160.000 + 3600.000}

^22.000

^{= 117.760.000 = 5.353 lei/kg}

^22.000

^{In stoc au ramas:}

^{16.000 + 6.000 – 4.000 = 18.000 kg}

^{si valoarea sa este:}

^{18.000 * 5.353 = 96.354.000.lei}

^{Cmp3 = 18.000 * 5.353 + 9.000 * 5.650}

^{18.000 + 9.000}

^{= 96.354.000 + 50.850.000}

^27.000

^{= 147.204.000 = 5.452 lei/kg}

^27.000

Ultima iesire = 5.452 * 7.000 = 38.164.000 lei

Stoc final = 18.000.000 + 9.000 – 7.000 = 20.000 kg

Iar valoarea sa este de:

20.000 * 5.452 = 109.040.000 lei

b) CMP lunar

^{Cmp1 = 10.000 * 5.000 + 5.000 * 5.200 + 7.000 * 5.400 + 8.000 * 5.500 +}

^{10.000 + 5.000 + 7.000 + 8.000 + 6.000 + 9.000}

^{6.000 * 5.600 + 9.000 * 5.650}

^{= 50.000.000 + 26.000.000 + 37.800.000 + 44.000.000 + 3600.000}

^45.000

^{+ 50.850.000}

^{= 239.450.000 = 5.321 lei/kg}

^45.000

^{Toate iesirile din luna se evalueaza la acelasi cost:}

^{9/06 14.000 * 5.321 = 74.494.000 lei}

^{13/06 4.000 * 5.321 = 31.926.000 lei}

^{30/06 7.000 * 5.321 = 37.247.000 lei}

14667.000 lei

Stocul final: 45.000 – 25.000 = 20.000 * 5.321 = 106.420.000 lei

LIFO

FIFO

5.   IMPLICATII FISCALE PRIVIND STOCURILE

Implicatiile fiscale ale evaluarii stocurilor la intrarea in gestiunea intreprinderii sunt mai putin in masura in care durata pentru care raman in patrimoniu este mai mica decat la imobilizari. Stocurile au prin definitie o viteza de rotatie cale le face sa participe la un singur ciclu de productie. Includerea in valoarea contabila a cator mai putine cheltuieli ocazionate de intrarea bunurilor de natura stocurilor ofera un avantaj fiscal, amanand in timp plata unei parti din impozitul pe profit, pana in momentul vanzarii sau darii in consum a bunurilor respective. Posibilitatile de folosire a acestui tip de politica fiscala sunt mai limitate pentru costul de achizitie.

In gestiunea stocurilor cele mai evidente implicatii fiscale apar atunci cand se face evaluarea iesirilor, prin vanzare sau prin consum. Evolutia preturilor din cauza inflatiei sau din cauza cererii si ofertei, face ca in problema evaluarii iesirilor din stocuri sa se aplice metode conventionale.

Din punct de vedere contabil, cu cat cheltuiala este mai mare cu atat profitul si impozitul pe profit vor fi mai mici, obtinandu-se astfel o amanare in timp a unei parti din sarcina fiscala. Astfel, se poate considera ca ce a mai buna metoda este cea care permite evaluarea iesirii stocurilor la cea mai mare valoare.

Atunci cand preturile inregistreaza o crestere constanta, metoda cea mai buna este cea LIFO deoarece permite evaluarea iesirilor la pretul ultimului lot intrat, pana la epuizarea acestuia. Metoda LIFO, din punct de vedere contabil conduce la aparitia in bilantul de sfarsitul perioadei a unei valori a stocului subevaluate, deoarece acesta va fi valorizat la pretul primului intrat, care este mai mic, neasigurandu-se astfel o reflectare corecta despre existentul in stocuri la un moment dat.

Metoda costului mediu ponderat este preferata de acea intreprindere care are un sistem informational foarte bine conturat si unde documentele justificative privind intrarile si iesirile sunt inregistrate la sfarsitul lunii, netinandu-se seama de

ordinea cronologica a operatiilor, conditie necesara metodelor LIFO si FIFO.

Din situatiile prezentate mai sus ca exemplu pentru fiecare metoda, rezulta ca la acelasi nivel al veniturilor, prin metoda LIFO se inregistreaza cheltuiala cu materia prima cea mai importanta. Profitul contabil si cel fiscal vor avea nivelul cel mai scazut si impozitul, va fi mai mic decat la celelalte metode. S-a creat astfel posibilitatea asigurarii recuperarii unor sume care sa permita inlocuirea stocurilor consumate.