Metode de tip total

Metode de tip total

Metodele de tip total-clasice, in calitatea lor de metode pe purtatori de costuri implica efectuarea dupa aceeasi metodologie a doua randuri de calculatie:

antecalculatia (calculatia de plan) care se efectueaza inainte de inceperea procesului de productie si are drept scop stabilirea cu anticipatie a nivelului cheltuielilor si costurilor pentru urmarirea si controlul acestora si totodata baza de evaluare a produselor, lucrarilor pe masura obtinerii pe parcursul perioadei, in vederea inregistrarii in contabilitate.

calculatia efectiva (postcalculatia) intervine dupa terminarea procesului de fabricatie a produselor, lucrarilor sau serviciilor, si care are drept scop determinarea costului efectiv. Prin acest rand ca calculatie, de fapt, se si incheie urmarirea si inregistrarea cheltuielilor de productie potrivit destinatiei lor, pe parcursul perioadei de gestiune. La sfarsitul perioadelor de gestiune se compara costul antecalculat (prestabilit) cu cel efectiv si se stabilesc abaterile (diferentele) care se reflecta in contabilitate, in contul adecvat.

Lucrarile de contabilitate de gestiune si calculatie a costului efectiv se desfasoara intr-o anumita succesiune logica.

a) Colectarea cheltuielilor de productie potrivit destinatiei: cele directe pe purtatori de costuri (produse, lucrari, servicii, comenzi etc.) si a celor indirecte pe sectii, locuri, centre de cheltuieli, in functie de modalitatile de identificare si localizare. Operatiile de colectare se realizeaza cu ajutorul conturilor din grupa 92 "Conturi de calculatie" prin preluarea in contabilitatea financiara a cheltuielilor de exploatare si incadrarea lor dupa destinatie in contabilitatea de gestiune, prin debitarea conturilor analitice corespunzatoare fiecarui cont de calculatie prin creditul contului 901 "Decontari interne privind cheltuielile".

Formula contabila de principiu:                   

b) Decontarea livrarilor reciproce de produse, lucrari si servicii intre activitatile auxiliare pentru nevoile lor de productie.

Pentru calculul costului efectiv al productiei sectiilor auxiliare care face obiectul livrarilor respective este necesara decontarea livrarilor reciproce si acestea se pot deconta: fie la costul efectiv al perioadei precedente, fie la un cost prestabilit al perioadei precedente, fie prin folosirea altor procedee. Inregistrarea in contabilitate a decontarilor reciproce dintre sectiile auxiliare se realizeaza cu ajutorul conturilor analitice ale contului sintetic 922 "cheltuielile activitatilor auxiliare" care corespund fiecarei sectii auxiliare in parte, prin debitarea conturilor care reprezinta sectiile auxiliare consumatoare de produse, lucrari si servicii, si creditarea conturilor analitice corespunzatoare sectiilor furnizoare ale productiei respective. Prin aceasta modalitate de contabilizare rulajul contului sintetic nu este denaturat. Formula contabila este:

c) Calculul costului efectiv al productiei auxiliare si repartizarea cheltuielilor aferente productiei consumate pentru nevoile activitatii de baza si celorlalte locuri de activitate ale intreprinderii.

Reflectarea in contabilitate se realizeaza prin formula contabila:

a)          Repartizarea cheltuielilor indirecte de productie asupra produselor fabricate in cadrul activitatii de baza. In acest scop se alege o baza de repartizare care trebuie sa exprime cel mai bine legatura de cauzalitate dintre cheltuielile de repartizat si baza aleasa. Drept baza de repartizare pot fi: salariile directe, numarul orelor de functionare a utilajelor etc. Baza de repartizare trebuie sa fie aceeasi ca natura, dar diferita ca marime pentru produsele, lucrarile asupra carora se repartizeaza o anumita categorie de cheltuieli indirecte dintr-o oarecare perioada de gestiune.

Pentru a stabili cheltuielile indirecte de productie ce revin pe fiecare produs, lucrare, comanda etc. executate in cadrul activitatii de baza, se procedeaza astfel:

Calculul coeficientului de repartizare (K) pentru fiecare sectie (loc de cheltuiala, centru), ca raport intre totalul cheltuielilor indirecte de repartizat, colectate in debitul contului 923 "Cheltuieli indirecte de productie" la suma bazelor de repartizare ale tuturor produselor, lucrarilor, comenzilor etc. fabricate in sectia respectiva, potrivit relatiei de calcul:

in care:

CIP = cheltuieli indirecte de repartizare;

b = baza de repartizare;

i = obiectul de calculatie (produsul, lucrarea, serviciul, comanda)

s = sectia

Calculul cotei de cheltuieli indirecte de repartizat (C) prin inmultirea coeficientului de repartizare (K) cu baza de repartizare aferenta fiecarui obiect de calculatie, astfel:

Cotele de cheltuieli indirecte de productie repartizate se inregistreaza in debitul contului analitic al contului sintetic 921 "Cheltuielile activitatii de baza", potrivit formulei contabile si creditarea contului 923 "Cheltuieli indirecte de productie":

In urma acestei operatii, contul 923 "Cheltuieli indirecte de productie" se soldeaza, iar in debitul contului analitic 921 "Cheltuielile activitatii de baza"/ s / i se obtine costul de productie al produsului in cauza.

Daca se are in vedere calculul costului complet, etapele calculatiei trebuie sa ia in considerare si repartizarea cheltuielilor generale de administratie si a cheltuielilor de desfacere, ca etape distincte.

b)       Repartizarea cheltuielilor generale ale administratiei asupra obiectelor de calculatie.

Daca cheltuielile de productie se repartizeaza pe baza de coeficienti diferentiali pe sectii si categorii de cheltuieli (cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajului si cheltuieli generale ale sectiei), cheltuielile generale de administratie se repartizeaza pe baza de coeficient unic sau global. Acest coeficient se calculeaza, ca si in cazul cheltuielilor indirecte de productie, dar in general, baza de repartizare o constituie costul de productie. Prin inmultirea coeficientului de repartizare cu costul de productie folosit ca baza de repartizare a fiecarui obiect de calculatie, rezulta cota de cheltuieli generale de administratie care se adauga la costul de productie. Inregistrarea contabila se face prin formula contabila:

In urma acestei operatii contul 924 "Cheltuieli generale de administratie" se soldeaza.

c) Repartizarea cheltuielilor de desfacere asupra produselor fabricate, consta in adaugarea la costul de productie al produselor a cheltuielilor de desfacere pe care le-au ocazionat , iar in cazul in care identificarea lor pe produs nu este nu este posibila, ele pot fi repartizate asupra costului produselor respective, proportional cu greutatea sau volumul produselor livrate sau in functie de alte criterii.

Inregistrarea in contabilitate a cotelor de cheltuieli de desfacere repartizate se realizeaza prin debitarea contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" si a contului 922 "Cheltuielile activitatilor auxiliare" numai pentru productia marfa rezultata de la ceste activitati si creditarea contului 925 "Cheltuieli de desfacere" care in urma acestei operatii se inchide. Formula contabila este:

Analiza: Efectele incalcarii cerintelor legale de constituire Analiza: Idee de afacere - descrierea detaliata a serviciilor, fezabilitatea afacerii - creativiate si inventivitate

In acest mod, prin adaugarea la costul de productie si a cotelor de cheltuieli generale de administratie si respectiv, de cheltuieli de desfacere, rezulta costul complet al productiei.

Astfel ca, dupa repartizarea cheltuielilor indirecte de productie si a cheltuielilor generale de administratie in debitul contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" sunt colectate la sfarsitul lunii toate cheltuielile ocazionate de fabricarea productiei, adica costul efectiv al productiei intreprinderii. Cum productia poate imbraca forme de productie finita (terminata) si respectiv, in curs de executie (neterminata, nefinita); in consecinta costul efectiv total al productiei cuprinde o parte costul efectiv al productiei finite, iar o alta parte costul efectiv al productiei in curs de executie. Intrebarea care se pune este urmatoarea: cat este nivelul costului efectiv al productiei finite? Dar al productiei in curs de executie? Raspunsul impune efectuarea urmatoarei etape:

d)     Determinarea cantitativa si valorica a productiei in curs de executie.

Din punct de vedere cantitativ, productia in curs de executie se calculeaza prin operatia de inventariere la locurile de munca, de control, de depozitare amenajate special, etc., potrivit normelor de inventariere. Cantitatile stabilite se inscriu in Listele de inventariere. Determinarea valorica consta in evaluarea cantitatilor preluate din Lista de inventariere, care se face, de regula, la costul efectiv, avand in vedere gradul de finisare tehnica, adica a etapelor (fazelor) de fabricatie parcurse si stadiul de prelucrare in care se afla. Astfel, odata stabilit costul productiei in curs de executie, se inregistreaza in debitul contului 933 "Costul productiei in curs de executie" si creditul contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza", daca se obtine din activitatea de baza si respectiv, in creditul contului 922 "Cheltuielile activitatilor auxiliare", daca rezulta din aceste activitati.

Astfel ca, prin scaderea din totalul cheltuielilor de productie din debitul contului 921 "Cheltuielile activitatii de baza" si respectiv 922 "Cheltuielile activitatilor auxiliare" a cheltuielilor aferente productiei in curs de executie, inregistrate in creditul acestor conturi, rezulta suma cheltuielilor efective aferente productiei finite.

Prin urmare, calculul cu exactitate a costului productiei finite depinde de determinarea corecta a costului productiei in curs de executie. Supraevaluarea, respectiv subevaluarea productiei in curs de executie influenteaza direct asupra costului efectiv al produselor finite, dar si asupra indicatorilor de eficienta.

e)       Calculul costului pe unitatea de produs. La stabilirea costului unitar pe produse, lucrari, servicii, se pot folosi procedeele:

procedeul diviziunii simple;

procedeul cantitativ;

procedeul indicilor de echivalenta;

procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal;

procedeul deducerii valorii produselor secundare.

1. Procedeul diviziunii simple se utilizeaza in cazul productiei omogene. Relatia de calcul este de forma:

in care:

c_u = costul unitar;

Ch = cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

a = articolul de calculatie;

Q = cantitatea de produse obtinute.

2. Procedeul cantitativ se aplica in cazul produselor cuplate sau simultane, care sunt considerate in totalitate produse principale, iar la unele dintre acestea nu se foloseste intreaga cantitate obtinuta.

La utilizarea procedeului trebuie avuti in vedere urmatorii pasi:

Stabilirea costului mediu unitar pe produs pentru cantitatea totala a produselor, potrivit relatiei:

 = costul mediu unitar;

Q = cantitatea obtinuta din fiecare produs;

i = felul produselor.

Calculul costului unitar efectiv pentru produsele la care apar pierderi de substante, pierderi tehnologice, etc.

in care:

Q₀ = cantitatea obtinuta dintr-un anumit produs;

Q_f = cantitatea folosita dintr-un anumit produs.

Aria de utilizare este destul de limitata, folosindu-se in cateva cazuri, cum ar fi: fabricatia semicosului, a sodei caustice prin electroliza clorurii de sodiu, sodarea-neutralizarea produselor petroliere (numai pentru cheltuielile de prelucrare), obtinerea unui produs dintr-un proces de amestec, s.a.

Procedeul indicilor de echivalenta se foloseste de catre unitatile in care:

din aceleasi consumuri ( materii prime, . ) se obtin din procesul de productie produse sau semifabricate diferite.

materiile prime se transforma in diferite produse (semifabricate), printr-un consum diferit de forta de munca.

Toate aceste produse cuplate sau majoritate din ele trebuie sa fie principale.

Indicii de echivalenta servesc la omogenizarea calculatorie (transformarea in unitati echivalente) a productiei.

In acest scop, ei se pot clasifica dupa:

modul de calcul : in indici de echivalena calculati ca raport direct si, respectiv, ca raport invers;

dupa numarul parametrilor de echivalare: in indici de echivalenta simpli, respectiv complecsi si agregati.

Folosirea procedeului indicilor de echivalena presupune:

alegerea produsului drept produs reprezentativ (etalon);

stabilirea parametrului de echivalare, care poate fi o caracteristica tehnica sau economica comuna tuturor produselor fabricate.

In categoria parametrilor de natura tehnica pot fi folositi: cantitatea de materie prima incorporata in produs, suprafata, lungimea, greutatea, volumul, greutatea moleculara, puterea calorica, procentul de grasime, timpul de prelucrare etc.

Printre parametrii economici, o utilizare mai larga o au: valoarea materiilor incorporate in produse, manopera directa, totalul cheltuielilor directe , preturile de vanzare etc.

Aplicabilitatea practica a procedeului indicilor de echivalenta, din momentul stabilirii "produsului de baza" si a "parametrului de echivalare" presupune respectarea urmatoarelor etape:

a)     calculul indicilor de echivalenta potrivit relatiilor:

indici de echivalenta simpli calculati ca:

raport direct

p_i

K_{i =----- ----- ---------}

p_b

raport invers

p_b

K_{i =----- ----- ---------}

p_i

indici de echivalenta complecsi calculati ca :

raport direct

p_{i x} p¹_{i x .} pⁿ_i

K_{i =-------- ----- ------ ----------}

p_{b x} p¹_{b x . .} pⁿ_b

raport invers

p_{b x} p¹_{b x .} pⁿ_b

K_{i =-------- ----- ------ ----------}

P_{i x} p¹_{i x . .} pⁿ_i

In care: K_{i =} indicele de echivalenta corespunzator unui produs "i";

P_{i =} nivelul parametrului aferent produsului pentru care se calculeaza indicele de echivalenta;

p_{b =} nivelul parametrului produsului ales drept baza (etalon).

b) transformarea (omogenizarea) productiei fabricate in cantitati de produse echivalente conform relatiei:

In care: Q_e = cantitatea totala de produse exprimata in unitati echivalente;

q = cantitatea in unitati fizice dintr-un produs;

k = indicele de echivalenta aferent produsului "i";

i = tipul/felul produsului;

c) calculul costului unitar pe unitatea de produs echivalent :

In care: c_{ue =} costul unitar pe unitatea echivalenta;

Cha = cheltuielile de productie pe articole de calculatie.

d) determinarea costului unitar al fiecarui produs (pe unitatea fizica), prin ponderarea costului pe unitatea de produs echivalent (c_ue) cu indicele de echivalenta calculat pentru fiecare in parte "i", potrivit relatiei:

c_ui = c_ue x K_i

4. Procedeul valorii ramase (procedeul deducerii valorii produselor secundare, procedeul restului), se foloseste de catre intreprinderile care obtin din procesul de productie concomitent un produs principal si unul sau mai multe produse secundare. Relatia de calcul a costului unitar al produsului principal este de forma:

in care :

C_{u =} cost unitar aferent produsului principal;

Q = cantitatea de produs principal;

Ch_a = cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

q_s = cantitatea de produs secundar;

p_r = pretul de vanzare al produsului secundar;

j = felul produselor secundare;

Se aplica in unitatile care fabrica un singur produs, unde de regula, la sfarsitul perioadei de gestiune nu rezulta semifabricate sau productie neterminata, iar daca exista acestea sunt constante. Printre intreprinderile la care se aplica, putem mentiona: exploatari miniere specializate, intreprinderi din extractia a carbunelui, titeiului, de transporturi, fabrici de ciment, de caramizi, centralele hidroelectrice si termoelectrice. De asemenea se foloseste in majoritatea intreprinderilor industriale, care au sectii de productie auxiliare, cu un caracter omogen, respectiv fabrica un singur produs: centrala electrica, de apa, de aburi, de frig, de compresare.

In conditiile acestei metode toate cheltuielile se identifica pe proces si pe produsul care le-a generat. Cu toate acestea, cheltuielile directe se colecteaza pe fiecare produs sau global, pe toate produsele cuplate, iar cheltuielile indirecte de productie, respectiv generale de administratie si de desfacere se inregistreaza in conturile adecvate (de colectare si repartizare : 923, 934, 935). La sfarsitul lunii si aceste cheltuieli se vireaza asupra contului 921"Cheltuielile activitatii de baza", in scopul cunoasterii costului productiei pe articole de calculatie - pe destinatii.

Costul pe unitatea de produs se poate calcula apeland la procedeele: diviziunii simple, cantitativ si indicilor de echivalenta.

Este o metoda folosita de intreprinderile a caror productie este simpla, cu caracter de masa in care procesele de fabricatie se caracterizeaza prin aceea ca produsul finit se obtine prin prelucrari succesive a materiei prime si a materialelor in stadii sau faze succesive. Asemenea procese de productie se intalnesc in unitatile din industria siderurgica, metalurgica, usoara, alimentara, chimica etc..

De exemplu, in industria berii fazele sunt: pregatirea orzului, fabricarea maltului, fierbere, fermentatie, tragere la butoaie si la sticle.

Problema cheie o constituie stabilirea si delimitarea corecta a fazelor de fabricatie, care pot sa cuprinda mai multe operatii ale prelucrarii, sa coincida sau nu cu sectia de fabricatie. Trebuie retinut faptul ca fazele tehnologice nu pot fi luate in considerare din punct de vedere contabil ca locuri de cheltuieli si nu pot determina cheltuielile fazei respective.

Aplicarea metodei pe faze ridica si probleme ce privesc:

reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de fabricatie;

repartizarea cheltuielilor intre doua sau mai multe produse din aceeasi faza etc.

Odata stabilite si delimitate, fazele de calculatie se simbolizeaza in scopul inregistrarii, prelucrarii si transmiterii datelor privind cheltuielile de productie.

In acest scop, pe fiecare document se consemneaza consumuri in procesul de fabricatie si productie obtinuta se inscriu simbolurile atribuite, in mod obligatoriu.

In conditiile metodei pe faze contul 921 ,,Cheltuielile activitatii de baza" se deschide in analitic pe produsele, grupele de produse, semifabricatele si in cadrul acestora pe faze delimitate ale procesului de fabricatie.

Cheltuielile indirecte ale sectiilor de productie se colecteaza pe fazele de productie prin debitul contului 923 ,, Cheltuielile indirecte de productie", iar la sfarsitul lunii se repartizeaza (crediteaza) asupra produselor din faza respectiva.

Cheltuielile generale ale intreprinderii se colecteaza numai la nivelul intreprinderii cu ajutorul contului 924"Cheltuieli generale de administratie", iar la sfarsitul lunii se repartizeaza pe faze , iar in cadrul acestora pe produse.

Modelul de calculatie a costurilor, in cazul metodei pe faze, cuprinde toate fazele sau stadiile de prelucrare, astfel incat in ultima faza sa apara suma cheltuielilor produsului finit ce s-a obtinut. Metoda pe faze se poate aplica in doua variante: cu semifabricate sau fara semifabricate.

varianta "cu semifabricate" se utilizeaza de unitatile cu procese tehnologice indelungate si care fabrica un numar restrans de produse, atunci cand la anumite faze se obtin unele semifabricate depozitabile sau supuse vanzarii. In aceste situatii este absolut necesara cunoasterea costului semifabricatului respectiv. Costul efectiv se determina pe fiecare faza pe structura articolelor de calculatie. Astfel cheltuielile primei faze se transfera la a doua, de aici la cea de a treia, in asa fel incat in ultima faza se obtine costul de productie al produsului finit.

Prin adaugarea la costul de productie, a cotei de cheltuieli generale de administratie, respectiv a cotei de cheltuieli de desfacere, se obtine costul complet.

Modelul de calcul se prezinta astfel:

pentru faza intaia de fabricatie:            

chd + chind

C_S1 = ----- ----- ------------

qf1

pentru faza a doua de fabricatie:

(C_s1 x qf1) + (chd + chind) f2

C_s2 = -------- ----- ------ --------

qf2

pentru faza a treia (ultima) de fabricatie:

(C_s2 x qf2) + (chd + chind) f3

C_u = -------- ----- ------ --------

Q

In care:

Cs = costul unitar al semifabricatului;

Chd = cheltuielile directe din fiecare faza de calculatie;

Chind = cheltuielile indirecte pentru fiecare faza de calculatie;

Cu = costul unitar al produsului finit;

Q = cantitatea de produse finite fabricata;

f = numarul fazelor de calculatie;

varianta "fara semifabricate" se utilizeaza, atunci cand semifabricatele sunt supuse prelucrarii in continuare in fazele urmatoare ale procesului de productie, si deci nu este necesar sa se determine costul semifabricatelor dupa fiecare faza. In consecinta, costul efectiv al produsului finit se calculeaza adaugand la consumul de materii prime, cheltuielile de prelucrare ale tuturor fazelor (sectiilor) prin care trece produsul respectiv. Prin urmare apare necesitatea stabilirii costului productiei din fiecare faza intermediara numai pe baza cheltuielilor directe si indirecte de prelucrare ale fazei in cauza, fara a transfera costul semifabricatelor de la o faza la alta.

Modelul de calcul al costului pe unitatea de produs finit se prezinta:

In vederea stabilirii cheltuielilor productiei finite in cadrul fiecarei faze trebuie sa se aiba in vedere si cheltuielile aferente productiei neterminate din fazele respective, scazandu-se din totalul cheltuielilor aferente productiei fazei unde au aparut. Aceasta varianta se aplica in cazul unitatilor ce obtin din procesul de productie un numar mare de produse.

In activitatea concreta a unitatilor care aplica metoda pe faze pot aparea unele situatii care reclama anumite particularitati metodologice de repartizare a cheltuielilor asupra produselor. Este cazul unitatilor din cadrul industriei chimice, rafinarii de titei, uzinelor cocso-chimice, la care, in aceeasi faza si din acelasi fel de materie prima, se obtin mai multe produse (principale si secundare). In aceste situatii, atat in prestabilire cat si in calculatia efectiva, repartizarea cheltuielilor asupra produselor se face astfel:

din procesul de prelucrare succesiva se obtine un singur produs omogen al fazelor, cu toate ca cheltuielile se urmaresc si se determina pe fazele stabilite, costul se obtine prin insumarea cheltuielilor (directe si indirecte) ale fazelor;

din procesul de prelucrare succesiva se obtin mai multe produse principale, calculul costului se efectueaza prin procedeul indicilor de echivalenta;

din procesul de prelucrare succesiva se obtin atat produse principale cat si produse secundare, costul efectiv se determina pentru produsele principale utilizand o combinatie a procedeului valorii ramase cu cel al indicilor de echivalenta. Repartizarea diferentei (valoarea ramasa) asupra produselor principale se va face pe baza indicilor de echivalenta.

Metoda pe comenzi se aplica in intreprinderile cu productie individuala si de serie. In aceste intreprinderi, produsul finit se obtine prin imbinarea mecanica a unor piese, subansamble fabricate anterior ca parti independente.

Exemplu: intreprinderile constructiilor de masini, masini unelte, intreprinderile de mobila, reparatii, electrotehnica, electronica etc.

Particularitatile metodei:

Purtatorul de cheltuieli folosit in antecalculatie este produsul, iar cel utilizat pentru urmarirea costurilor de productie este comanda;

Implica determinarea cantitativa si valorica a productiei neterminate in etapa de postcalcul, datorita variatiei pe care o prezinta acesta de la o perioada la alta;

Obiectul comenzii difera in functie de modul de organizare a productiei;

Calculatia costurilor dupa aceasta metoda are un caracter periodic.

Metoda prezinta doua variante:

Varianta "fara semifabricate"

In cazul productiei "fara semifabricate" comanda are ca obiect un produs sau lot de produse. Daca produsele sunt deosebit de complexe si cu un ciclu lung de fabricatie, comenzile pot avea ca obiect o anumita parte asamblata a acestora.

Modul de calcul a costului unei comenzi se prezinta astfel:

Costul unitar al unui produs in cazul in care comanda se compune din mai multe unitati de produs se calculeaza astfel:

Varianta cu semifabricate

Se aplica in situatia in care produsele finite sunt rezultatul imbinarii mecanice a unor piese si subansamble partial independente, care se produc in intreprindere sau se cumpara din afara, se prelucreaza, si apoi se asambleaza. In acest caz, comenzile au ca obiect:

Loturi de piese (repere) brut turnate sau confectionate;

Loturi de piese prelucrate si finisate;

Loturi de subansamble, agregate etc. care compun produsul finit;

Loturi de produse finite;

Pentru determinarea costului unitar al produsului finit se impune:

Efectuarea calculatiei pentru determinarea costului semifabricatelor proprii si a pieselor brut turnate;

efectuarea calculatiei pentru determinarea costului operatiilor de prelucrare si finisare a subansamblelor, semifabricatelor, pieselor etc.:

efectuarea calculatiei costului produsului finit, cost care cuprinde pe langa costul semifabricatelor, subansamblelor etc. si cheltuieli cu articularea, asamblarea, imbinarea si finisarea produsului finit.

Costul comenzii se calculeaza dupa terminarea comenzii, indiferent de durata de timp in care aceasta se executa. Cheltuielile de productie sunt calculate pe articole de calculatie in fise deschise separat pentru fiecare comanda.

Metoda pe comenzi asigura o identificare maxima a cheltuielilor directe, o buna localizare a cheltuielilor indirecte, care in final ajuta la stabilirea unui cost corect al produselor sau lucrarilor obtinute. Determinarea productiei neterminate la finele lunii se face prin metoda adecvata, valoarea acesteia reprezentand cuantumul cheltuielilor efectuate cu comenzile care se afla in curs de fabricatie.

Desi metoda pe comenzi permite calcularea unui cost exact, are si unele neajunsuri, printre care prezentam:

la sfarsitul unei perioade de gestiune nu se cunosc costurile reale de productie in cazul in care executia unor comenzi continua in perioadele urmatoare;

nu se delimiteaza precis unele consumuri de materiale si manopera, existand posibilitatea trecerii acestora in cadrul aceluiasi produs de la o comanda la alta;

lipsa de unitate intre obiectul de gestiune folosit obligatoriu in antecalculatie (produsul) si cel utilizat pentru urmarirea si inregistrarea cheltuielilor de productie (comanda), nu permite compararea directa, pe parcurs, a cheltuielilor prestabilite cu cele efective;

in situatia in care se predau partial produse catre client inainte de terminarea comenzii, evaluarea lor facandu-se la costul antecalculat face ca diferentele fata de costul efectiv al produselor sa fie imputate ultimelor parti din comanda.

Conceptul de baza al acestei metode consta in stabilirea cu anticipatie a costurilor directe de productie (materiale, manopera), care sunt denumite standarde si a costurilor indirecte (costuri comune ale sectiilor, costurile generale ale intreprinderii si cheltuielile de desfacere) denumite bugete de costuri. Acestea formeaza etaloanele de masura si de comparatie cu costurile efective de productie.

Structura tipica a unui cost total de productie calculat dupa metoda costurilor standard, cuprinde de regula, trei articole principale de calculatie si anume:

materiale ;

manopera;

costuri de regie.

Costul standard este un cost prestabilit care actioneaza atat ca etalon de masura si comparatie a costului efectiv realizat de intreprindere, cat si ca instrument de orientare si precizare a conditiilor in care trebuie sa se desfasoare productia. Prin masurarea obiectiva a costului productiei, costul standard este un cost normal, corespunzator conditiilor de desfasurare a unei activitati economice.

Ceea ce caracterizeaza in principal, aceasta metoda este faptul ca standardele, care, asa cum s-a aratat, sunt costuri antecalculate, sunt considerate costuri normale de productie. Astfel, calculatia costurilor se reduce la o singura calculatie si anume la calculatia costurilor standard, care constituie baza de stabilire a preturilor de vanzare, nemaifiind necesara calculatia costului efectiv al produselor. Diferentele ce apar in plus sau in minus dintre cheltuielile efective si cele standard sunt considerate abateri de la conditiile normale de fabricatie. Ele afecteaza direct rezultatele finale ale intreprinderii din perioada respectiva.

Aplicarea acestei metode presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

Calculul costurilor standard pe produs;

Organizarea sistemului de calcul si evidenta a abaterilor de la costurile standard;

Urmarirea costurilor de productie potrivit cerintelor metodei standard cost.