Metoda contabilitatii - principii contabile si politici contabile

Metoda contabilitatii

Principii contabile

Potrivit prevederilor Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr. 1605/2002 (art.203, 204) contabilitatea oricarei entitati cu personalitate juridica functioneaza dupa anumite principii si reguli (politici) contabile care isi au originea in "conventia evaluarii", conform careia exprimarea monetara corecta este "regula de fier' a contabilitatii.

Principiile contabile contin un ansamblu de reguli de conduita economica extinzand notiunea de evaluare de la bunuri si relatii financiare la evaluarea potentialului, evaluarea performantelor, evaluarea perspectivelor etc., si numai in aceasta acceptiune largita prevederea din I.A.S. 1 cum ca "evaluarea posturilor cuprinse in Situatiile financiare trimestriale si anuale se efectueaza in conformitate cu anumite principii infailibile' da valoare si sens contabilitatii ca sistem si model economic de conducere financiara a fiecarei persoane juridice.

In consecinta, evaluarea posturilor cuprinse in situatiile financiare si care provin din conturile contabile curente, dar si dimensionarea elementelor pe care fiecare dintre acestea le urmaresc zi de zi si le sintetizeaza periodic, trebuie sa fie efectuate in acord cu principiile statuate ale contabilitatii, care sunt de fapt "porunci economice' (probabil de aceea sunt tot 10).

1. Principiul continuitatii activitatii. Acesta presupune ca persoana juridica isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in imposibilitatea continuarii activitatii sau fara reducerea semnificativa a acesteia. Daca administratorii entitatii au luat cunostinta de unele elemente de nesiguranta legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea institutiei (intreprinderii) de a-si continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate in notele explicative. In cazul in care situatiile financiare nu sunt intocmite pe baza principiului continuitatii, aceasta informatie trebuie prezentata impreuna cu explicatiile privind modul de intocmire a raportarii financiare respective si motivele ce au stat la baza deciziei conform careia persoana juridica nu isi mai poate continua activitatea. Continuitatea sau incetarea activitatii trebuiesc intelese in sens financiar, pentru ca orice institutie "moarta" poate fi tinuta in viata prin finantari hemoragice, dar, astazi, nimeni nu-si mai propune asa ceva.

2. Principiul permanentei metodelor, conform caruia este obligatorie continuitatea aplicarii acelorasi reguli si norme privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile. Modificarile politicii contabile sunt permise doar daca sunt cerute de lege, de un standard contabil sau au ca rezultat informatii mai relevante sau mai credibile referitoare la operatiunile intreprinderii. Este foarte importanta mentionarea in notele explicative a oricaror modificari ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii sa poata aprecia: daca noua politica contabila a fost aleasa in mod adecvat; efectul modificarii asupra rezultatelor raportate ale perioadei si tendinta reala a rezultatelor societatii.

3. Principiul prudentei. Valoarea oricarui element trebuie sa fie determinata pe baza principiului prudentei. In mod special aceasta presupune a se avea in vedere urmatoarele aspecte: a) se vor lua in considerare numai profiturile (veniturile, finantarile) recunoscute pana la data incheierii exercitiului financiar; b) se va tine seama de toate obligatiile previzibile si de pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca asemenea obligatii sau pierderi apar intre data incheierii exercitiului si data intocmirii bilantului; c) se va tine seama de toate ajustarile de valoare datorate deprecierilor, chiar daca rezultatul exercitiului financiar este profit sau pierdere. Se intelege deci ca potrivit acestui principiu nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior.

4. Principiul independentei exercitiului. Se vor lua in considerare toate veniturile si cheltuielile corespunzatoare exercitiului financiar pentru care se face raportarea, fara a se tine seama de data incasarii sumelor sau a efectuarii platilor (contabilitatea de angajament). "Independenta" se asigura prin respectarea tehnicilor "delimitarii in timp" a evenimentelor, angajamentelor, veniturilor, cheltuielilor, obligatiilor si, implicit, scadentelor.

5. Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv. In vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant se va determina separat valoarea aferenta fiecarui element individual de activ sau de pasiv, indiferent de continutul sau economic, de evolutia previzibila a pietei, de consecintele pe care le are aceasta evaluare. Odata stabilita corect valoarea, mai departe, prelucrarea si sistematizarea informatiilor o face contabilitatea dupa toate regulile sale specifice.

6. Principiul intangibilitatii. Bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere a exercitiului precedent, cu exceptia corectiilor impuse de aplicarea l.A.S. 8. Atentie la acest principiu intrucat "oamenii cu experienta" au tendinta de a regla sau reporta erorile dintr-un bilant in altul ("bilant de inchidere", "bilant de deschidere") in loc sa respecte procedurile contabile care cer "scormonirea" erorii pentru a afla si efectele sale colaterale.

7. Principiul necompensarii. Valorile elementelor ce reprezinta active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezinta pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu exceptia compensarilor intre active si pasive admise de Standardele Internationale de Contabilitate (este vorba de asa numitele "conturi rectificative", care aduc activele si, respectiv pasivele, la valoarea contabila neta).

8. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Informatiile prezentate in situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor, nu numai forma lor juridica.

9. Principiul pragului de semnificatie. Orice element care are o valoare semnificativa trebuie prezentat distinct in cadrul situatiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeasi natura sau cu functii similare trebuie insumate, nefiind necesara prezentarea lor separata.

10. Principiul contabilitatii pe baza 'Accrual' (contabilitatea de angajament sau delimitarea in  timp a cheltuielilor si veniturilor), conform caruia tranzactiile si evenimentele sunt inregistrate in conturi atunci cand apar si nu cand sumele sunt platite sau incasate. Ele trebuie inregistrate in anul financiar la care se refera, principiul "accrual" fiind o extindere a regulii "contabilitatii de angajament". Remarca ferma: In rapoartele si Situatiile financiare nu este vorba de insiruirea acestor principii, ci de explicitarea modului in care fenomenele si evenimentele economice se incadreaza vis-a-vis de principiile enuntate, care sunt de fapt reguli, chiar constrangeri.

Remarca nr. 1: Reguli comune tuturor principiilor contabile.

Pentru acele elemente a caror valoare este nesigura, dar care urmeaza a fi incluse in situatiile financiare, in contabilitate trebuie facute cele mai bune estimari. In acest scop este necesara uneori revizuirea valorii lor pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei de inchidere a exercitiului financiar, schimbarile de circumstante sau dobandirea unor noi informatii, ori de cate ori acele valori sunt semnificative. Efectul unei asemenea modificari trebuie inclus in cadrul aceleiasi pozitii din bilant, respectiv in contul de profit si pierdere ("rezultatul exercitiului"), unde a fost reflectata si estimarea contabila initiala.

Remarca nr. 2: Abateri de la principiile contabile.

Abaterile de la aceste principii generale vor fi permise numai in cazuri exceptionale. Asemenea abateri se vor prezenta in "notele explicative". De asemenea, se vor prezenta motivele pentru care au avut loc aceste abateri si o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, pozitiei financiare si rezultatelor exercitiului respectivei unitati.

Sursa: Ord.M.F.P.nr.1752/2005, M.Of.nr.1080/30 nov.2005; 'Reglementari contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene' publicate de Parlamentul Romaniei, ISBN 973-567-513-7 ; C.M.Dragan - Contabilitatea institutiilor publice - 2005 - armonizata cu standardele internationale, Editor A.S.S.C.,Bucuresti 2005, ISBN973-03736-5.

Politici contabile

Proiect: Cum sa treci de capcanele proiectelor SAPARD - un proiect de valoare mica Proiect: Compania Aplast - produsele companiei Aplast

Politicile contabile definesc, deci, o conceptie contabila pentru fiecare intreprindere sau institutie publica in rezolvarea ansamblului problemelor financiare. Ele incorporeaza principiile, bazele, conventiile, regulile si practicile specifice adoptate de o entitate in conducerea curenta a activitatilor a contabilitatii acestora, pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare. Prin politica contabila trebuie sa se clarifice ferm varianta de operare constanta pentru fiecare tip de eveniment in parte, pornindu-se de la faptul ca I.A.S. si interpretarile Comitetului Permanent pentru Interpretari ofera diverse metode de rezolvare a unei anumite probleme, solutii alternative, calcule optionale etc. Asa constatam ca mai apar si alte principii si reguli, cum ar fi:

"rationamentul profesional', singurul care permite alegerea alternativelor;

"judecata de valoare' este baza solutiilor contabile;

"pragul de semnificatie' conform caruia o informatie - este tratata sau nu ca semnificativa in functie de interesul urmarit (spre exemplu daca ea reprezinta sub 5% din portofoliul problemei nu ne intereseaza evident).

Politicile contabile incorporeaza:

principiile;

metodele si procedurile;

bazele de calcul;

regulile de evaluare;

practicile proprii, specifice fiecarei institutii publice.

Conform I.A.S. si Regulamentului Financiar al Uniunii Europene, "este necesara elaborarea unui set (manual) de proceduri de catre conducerea fiecarei persoane juridice pentru toate operatiunile derulate, pornind de la intocmirea documentelor justificative pana la finalizarea situatiilor financiare trimestriale si anuale".Aceste proceduri trebuie elaborate avand in vedere specificul activitatii, de catre specialisti in domeniul economic, tehnic si comercial, cunoscatori ai activitatii desfasurate si ai strategiei adoptate de persoana juridica." La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate conceptele de baza ale contabilitatii, si indeosebi: contabilitatea de angajamente, principiul continuitatii activitatii, dar si celelalte principii, care guverneaza functionarea contabilitatii.

Politicile contabile trebuie elaborate astfel incat sa se asigure furnizarea, prin situatiile financiare, a unor informatii care sa fie:

(a) relevante pentru nevoile utilizatorilor in luarea deciziilor si (b) credibile in sensul ca:

reprezinta fidel rezultatele si pozitia financiara a persoanei juridice;

sunt neutre, adica nepartinitoare;

sunt prudente;

sunt complete sub toate aspectele semnificative;

reflecta substanta economica a evenimentelor si tranzactiilor si nu doar forma lor juridica.

In absenta unui I.A.S. specific si a unei interpretari a Comitetului Permanent pentru Interpretari, conducerea trebuie sa foloseasca rationamentul profesional - zice art. 22 din I.A.S. nr. 1 - la dezvoltarea unei politici contabile, care sa ofere cele mai utile informatii utilizatorilor, finantatorilor, controlorilor si tuturor celor care citesc situatiile financiare. In exercitarea acestui rationament profesional conducerea ia in considerare: a)cerintele si recomandarile din Standardele Internationale de Contabilitate care se refera la aspecte similare si conexe; b)definitiile, criteriile de recunoastere si evaluare pentru active, obligatii, venituri si cheltuieli prevazute in Cadrul general I.A.S.C.; c)pronuntarile altor organisme de stabilire a aplicarii Standardelor si practicile acceptate in sector numai in masura in care acestea sunt consecvente (cu restrictiile precedente: a si b). Odata stabilita configuratia politicii contabile, modificarea acesteia este permisa doar daca unele din criteriile sale de fundamentare sunt modificate de lege sau au ca rezultat informatii mai relevante sau mai credibile referitoare la operatiunile persoanei juridice.

Schimbarea politicilor contabile se poate face:

Retrospectiv - deci si asupra evenimentelor anterioare, pentru bunurile si evenimentele existente si in derulare;

Prospectiv - numai pentru viitor.

Tratamentele contabile necesare la modificarea politicilor contabile:

Solutia de baza: imputarea efectelor schimbarii asupra capitalurilor ("Rezultatului reportat');

Solutia alternativa permisa: ajustarea situatiilor economice curente.

Este foarte importanta mentionarea in notele explicative a oricaror modificari ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii sa poata aprecia daca noua politica contabila a fost aleasa in mod adecvat, efectul modificarii asupra rezultatelor raportate ale perioadei si tendinta reala a rezultatelor activitatii persoanei juridice. Nu sunt considerate modificari ale politicilor contabile: a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzactii care difera ca fond de evenimentele sau tranzactiile produse anterior; b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzactii ce nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative. Modificarea politicilor contabile aduce dupa sine si actualizarea 'manualului de proceduri' care trebuie sa contina acea conceptie contabila care este in functiune si pe "senalul" careia se realizeaza contabilitatea curenta.^[4]

Procedee contabile

In scopul realizarii obiectului contabilitatii, metoda acesteia foloseste o serie de procedee care se impart in:

. procedee comune tuturor stiintelor;

. procedee specifice metodei contabilitatii;

. procedee ale metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice.

a) Procedeele comune tuturor stiintelor. Intre procedeele comune tuturor stiintelor folosite de metoda contabilitatii pentru reflectarea obiectului sau de studiu, pot fi enumerate: observatia, rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza, sinteza etc.

Observatia este faza initiala a cercetarii obiectului de studiu al oricarei stiinte. Deci, si contabilitatea foloseste procedeul observatiei pentru cunoasterea operatiilor economice care se pot exprima valoric si pe care, dupa ce au fost consemnate in documente, le reflecta cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale specifice de lucru si cu respectarea normelor si principiilor care o guverneaza.

Rationamentul se aplica de metoda contabilitatii pentru ca pe baza de judecati logice - pornind de la reprezentarea miscarilor de valori economice care au loc in patrimoniul unitatilor - sa se ajunga la concluzii noi, ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sale procedee. Astfel, pe baza de rationament s-a ajuns la concluzia ca activul este egal cu pasivul, intrucat intre bunurile economice si drepturile si obligatiile care decurg din acestea, exista o egalitate, fiind vorba de acelasi patrimoniu privit sub dublu aspect. Tot prin rationament s-a stabilit influenta pe care o produc operatiile economice si financiare asupra activului si pasivului unitatii, regulile ce stau la baza reflectarii operatiilor economice si financiare in conturi, continutul unor indicatori furnizati de contabilitate etc.

Comparatia se foloseste de metoda contabilitatii prin alaturarea a doua sau mai multe structuri patrimoniale ce se pot exprima valoric si deci fac parte din obiectul de studiu al acesteia, cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele - pentru ca pe aceasta baza sa se fixeze anumite notiuni, sa se traga o serie de concluzii etc. Comparatia este intalnita foarte frecvent in cadrul procedeelor metodei contabilitatii. Astfel, se compara veniturile cu cheltuielile pentru a stabili rezultatele finale, se compara activul cu obligatiile pentru a stabili patrimoniul net etc.

Clasificarea este actiunea de impartire, repartizare sistematica pe clase sau intr-o anumita ordine a obiectelor sau fenomenelor in raport de asemanarile si deosebirile dintre ele. Asemanarile le apropie si le incadreaza in aceeasi clasa, iar deosebirile le diferentiaza si le distribuie in clase diferite. Metoda contabilitatii foloseste clasificarea atat in cadrul procedeelor specifice, cat si in cadrul celor comune altor discipline economice pentru studierea rationala si sub diferite aspecte a patrimoniului unitatilor economice si sociale, respectiv a bunurilor economice, a surselor de finantare, a cheltuielilor, veniturilor, pentru studierea sistematica a documentelor, a evaluarii etc.

Analiza reprezinta un procedeu stiintific de cercetare a unui intreg, a unui fenomen care se bazeaza pe examinarea, pe studierea sistematica a fiecarui element component in parte. In contabilitate, analiza are un camp foarte larg de aplicare. Astfel, analiza contabila este folosita la inregistrarea corecta a operatiilor economice si financiare, analiza bilantului pentru stabilirea situatiei economice si financiare a unitatii, a cauzelor care au determinat-o si a deciziilor ce urmeaza a se adopta, analiza contului de rezultate pentru cunoasterea veniturilor si cheltuielilor unitatii etc.

Sinteza ca procedeu stiintific de cercetare a fenomenelor se bazeaza pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, pentru a se ajunge la generalizare. Este folosita la scara larga de metoda contabilitatii la gruparea si centralizarea datelor, pentru a le face din ce in cel mai sintetice in scopul generalizarii concluziilor ce se desprind din analiza acestora.

b) Procedeele specifice metodei contabilitatii. Procedeele specifice, utilizate de metoda contabilitatii pentru cercetarea si studierea obiectului sau, sunt urmatoarele: bilantul, contul si balanta de verificare.

Bilantul este procedeul metodei contabilitatii, prin care se infaptuieste dubla reprezentare a situatiei patrimoniului unitatilor economice si sociale si a rezultatelor obtinute. Cu ajutorul bilantului se prezinta la un moment dat, in expresie valorica, patrimoniul unitatii sub dublul sau aspect - si anume: pe de o parte sub aspectul destinatiei economice, pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea de activ patrimonial si, pe de alta parte, sub aspectul surselor de provenienta, pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea de pasiv. In acelasi timp, prin bilant se prezinta si rezultatele finale ale unitatii la un moment dat sub forma de profit sau pierdere.

Deoarece bilantul cuprinde situatia patrimoniului unitatii la un moment dat, el exprima in acelasi timp rezultatul utilizarii si valorificarii acestui patrimoniu in perioada data - deci furnizeaza informatii generale privitoare la situatia economica financiara a unitatii si la relatiile ei economice cu alte unitati. Furnizand numai informatii generale, sintetice, rezultate din centralizarea si sintetizarea datelor contabilitatii curente, bilantul este completat de o serie de anexe, prin care se explica si se detaliaza anumite laturi ale activitatii economice si financiare a unitatii patrimoniale respective.

Intrucat bilantul nu poate sa prezinte miscarile succesive ce se produc ca urmare a operatiilor economice si financiare in structura si marimea patrimoniului unei unitati economice sau sociale, metoda contabilitatii utilizeaza pentru realizarea acestui obiectiv un alt procedeu specific ei, care poarta denumirea de cont.

Pentru reflectarea fiecarui element al patrimoniului din punct de vedere al destinatiei economice si al surselor de finantare, precum si a fiecarei pozitii noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea si transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic, contabilitatea utilizeaza cate un cont distinct. Aceste conturi au legaturi reciproce, atat intre ele, cat si cu bilantul, legaturi determinate de unitatea obiectului contabilitatii. Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate in scopul realizarii obiectului sau formeaza sistemul conturilor.

Contabilitatea dispune de un sistem de conturi in care reflectarea tuturor operatiilor rezultate din miscarea si transformarea elementelor patrimoniale, are la baza dubla inregistrare. Aceasta trasatura a contabilitatii face posibila cuprinderea cu ajutorul sistemului de conturi a intregului sau obiect de studiu si mentinerea unui echilibru permanent, necesar pentru verificarea exactitatii datelor inregistrate in conturi.

Daca bilantul generalizeaza prin indicatorii sai mersul activitatii unitatii economice sau sociale, contul este procedeul care particularizeaza aceasta activitate, furnizand informatiile necesare pentru caracterizarea fiecarui bun economic, proces economic, sursa de finantare si rezultat final.

Legatura dintre cont, care furnizeaza informatii de detaliu asupra fiecarui element ce intra in obiectul contabilitatii, si bilant, care asigura informatiile generalizatoare asupra activitatii de ansamblu a unitatii, se realizeaza cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilitatii si anume balanta de verificare sau balanta conturilor.

Prin balanta de verificare se controleaza respectarea in contabilitate a dublei inregistrari a elementelor patrimoniale din cadrul unitatilor economice si sociale, creand prin aceasta garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi. De asemenea, cu ajutorul balantei de verificare se centralizeaza intreaga activitate economica a unitatii patrimoniale, reflectata distinct in conturi pe parcursul perioadei de gestiune. Se obtin, astfel, informatii de ansamblu asupra intregului patrimoniu aflat in administrarea unitatii respective si asupra activitatii dintr-o anumita perioada de gestiune. Centralizarea datelor cu ajutorul balantei de verificare ofera conducerii fiecarei unitati posibilitatea de a cunoaste volumul modificarilor survenite in structura patrimoniului, atat pe perioada curenta, cat si cumulat din perioadele precedente de gestiune, in vederea adoptarii deciziilor ce se impun in scopul conducerii activitatii unitatii respective in perioada viitoare.

Operatia de centralizare a datelor contabilitatii, cu ajutorul balantei de verificare, este posibila datorita oglindirii acestora in expresie valorica la toate nivelurile organizatorice.

Balanta de verificare indeplineste atat o functie de control, cat si o functie economica, constituind puntea de legatura dintre cont si bilant. Datele ei stau la baza intocmirii bilantului contabil.

c) Procedeele metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice. Pe langa procedeele specifice, contabilitatea mai utilizeaza in cadrul metodei sale de lucru si alte procedee, comune mai multor discipline economice. Acestea sunt deosebit de necesare metodei contabilitatii, constituind o premisa utila sau servind pentru completarea procedeelor specifice, cu care se intrepatrund si formeaza un tot unitar.

Procedeele metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice sunt: documentele, evaluarea, calculatia si inventarierea.

Orice operatie economica sau financiara, privitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniului unitatilor economice si sociale, pentru a putea fi inregistrata in conturi, trebuie consemnata mai intai intr-un document, care atesta infaptuirea ei. Este necesar acest lucru deoarece inregistrarea operatiilor economice si financiare in conturi se face numai dupa ce acestea au avut loc, iar una din cerintele contabilitatii o constituie fundamentarea si justificarea tuturor datelor sale pe baza de documente.

In orice unitate, intocmirea documentelor, pentru fiecare operatie economica si financiara, constituie o cerinta imperioasa pentru o conducere reala a activitatii, intrucat aceasta reclama cel mai sever control nu numai asupra integritatii si modului de gestionare a patrimoniului in totalitatea lui sau al partilor lui componente, dar si al fiecarei operatii economice si financiare in parte.

Documentele prezinta o importanta deosebita pentru mersul normal al lucrarilor de contabilitate deoarece, cu ajutorul lor, se asigura verificarea prealabila a justetei si legalitatii operatiilor economice, respectarea disciplinei financiare etc., contribuind prin aceasta la intarirea responsabilitatii asupra administrarii patrimoniului fiecarei unitati economice si sociale.

Pentru ca datele inregistrate in conturi sa se poata centraliza cu ajutorul balantei de verificare si generaliza cu ocazia intocmirii bilantului, trebuie aduse la un numitor comun, prin intermediul aceleiasi unitati de masura. In acest scop, datele consemnate in documente, privitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniale, exprimate din punct de vedere fizic prin diferite unitati de masura, pentru a putea fi inregistrate in conturi trebuie evaluate in mod unitar prin intermediul unitatilor monetare, singurele care asigura generalizarea.

Evaluarea consta in transformarea unitatilor naturale, in unitati valorice cu ajutorul monedei. Aceasta operatie are o importanta deosebita pentru sintetizarea si generalizarea informatiilor generate de existenta, miscarea si transformarea elementelor patrimoniale. Evaluarea este strans legata de celelalte procedee ale metodei, a caror utilizare este conditionata de folosirea prealabila a exprimarii valorice.

Astfel, evaluarea este strans legata de calculatie ca procedeu al metodei contabilitatii, deoarece pentru a reflecta in conturi cat mai exact existenta si miscarea patrimoniului unitatilor economice si sociale, in toate fazele circuitului economic, precum si rezultatele finale ale activitatii, este necesar sa se determine cu cea mai mare exactitate valoarea acestora.

Acest procedeu isi gaseste aplicarea cea mai larga in domeniul calculatiei costurilor si rezultatelor. Notiunea de calculatie include toate formele de calcul, incepand cu simpla calculare a datelor consemnate in documentele primare, continuandu-se cu calculul rulajelor, sumelor si soldurilor conturilor, cu calculul valorii elementelor patrimoniale inventariate, a diferentelor de inventar si terminand cu stabilirea costului productiei si calculul rezultatelor finale, precum si a tuturor indicatorilor economico-financiari prin care se apreciaza activitatea unitatii economice sau sociale.