Definirea si structura trezoreriei unitatii patrimoniale

DEFINIREA SI STRUCTURA TREZORERIEI UNITATII PATRIMONIALE

Trezoreria unei intreprinderi constituie punctul sau forte

deoarece de maniera in care vor fi dirijate fluxurile banesti si financiare de care dispune aceasta va depinde, in final, situatia patrimoniala si rezultatul exercitiului.

Conceptul de trezorerie se refera la ansamblul mijloacelor de finantare sub forma lichiditatilor si creditelor bancare pe termen scurt de care dispune o unitate patrimoniala, la un moment dat, pentru a putea face fata platilor sale ajunse la scadenta.

Conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilitatii nr.82 din 1991, contabilitatea trezoreriei asigura evidenta existentei si miscarii titlurilor de plasament, a disponibilitatilor in conturi la banci si in casa, a creditelor bancare pe termen scurt si a altor valori de trezorerie.

Titlurile de plasament sunt achizitionate de catre unitatea patrimoniala in vederea obtinerii unui castig pe termen scurt, de regula sub un an. Ele sunt denumite si investitii temporare fiind constituite din : actiuni proprii rascumparate, actiuni emise de terti si achizitionate de intreprindere, obligatiuni proprii rascumparate, obligatiuni apartinand tertilor si cumparate si alte titluri de plasament. Plasamentele financiare se efectueaza in scopul folosirii , cu caracter temporar, a disponibilitatilor banesti in operatiuni speculative la bursa de valori prin cumpararea si revanzarea de actiuni si obligatiuni,ceea ce are drept scop obtinerea unor venituri suplimentare din diferentele de curs ale acestora.

O alta categorie a structurilor de trezorerie o constituie efectele comerciale primite anterior si depuse spre incasare sau scontare la banci, denumite si valori de incasat. Acestea fac referinta la diferite titluri de credit ( cec, cambie, bilet la ordin, trata, etc.) emise de catre clienti , care, in contul datoriilor pe care le au, le predau furnizorilor in vederea decontarii lor, la termenele stabilite, prin intermediul unitatilor bancare.

Disponibilitatile banesti existente in conturi la banci, in lei si in devize, asigura efectuarea operatiunilor fara numerar. Prin utilizarea acestor conturi se asigura o buna circulatie a banilor, precum si efectuarea decontarii drepturilor de incasari si a platilor. In majoritatea situatiilor, incasarile sunt mai mari decat platile, iar soldul fiecarui cont reprezinta disponibilitatile banesti detinute de unitatea patrimoniala in unitatea bancara. Exista, insa si situatii in care incasarile sunt mai mici decat platile, stabilindu-se un sold creditor al conturilor care reflecta creditele acordate de banca pe baza de contract incheiat anterior, denumite si credite de trezorerie.

Creditele bancare pe termen scurt, creditele externe si creditele de la trezoreria statului asigura completarea surselor proprii necesare desfasurarii activitatii de productie, comert, servicii s.a.. Pentru creditele primite este necesar sa existe o garantie din partea solicitantului de credite, sub forma valorilor materiale sau a resurselor banesti viitoare, sau din partea unui tert prin care sa se asigure rambursarea datoriilor asumate, precum si a dobanzilor aferente.

Disponibilitatile banesti in numerar, in lei si in devize , permit efectuarea decontarii obligatiilor si creantelor cu personalul unitatii si alte persoane fizice, in cadrul unor limite legale, respectandu-se regulamentul operatiilor de casa. In grupa acestor disponibilitati in numerar sunt incluse si elementele patrimoniale denumite " alte valori ", unde se incadreaza timbrele fiscale si postale, biletele de tratament si odihna, tichetele si biletele de calatorie s.a

Acreditivele in lei si in devize reprezinta disponibilitati banesti rezervate in conturi distincte, la dispozitia tertilor, in vederea efectuarii platilor pe masura livrarii marfurilor, executarii lucrarilor si prestarii serviciilor.

Dintre toate structurile componente al trezoreriei, numerarul sau banii lichizi, reprezinta un bun al intreprinderii cu o valoare bine determinata atunci cand acopera desfasurarea operatiilor si activitatilor firmei. El devine extrem de costisitor daca intreprinderea urmeaza sa si-l procure prin imprumut.

Pentru a plati salariatii, furnizorii, impozitele si taxele catre stat, pentru a efectua alte plati, sunt necesari bani, acestia asigurand continuitatea activitatii intreprinderii, astfel ca numerarul reprezinta una din cele mai imporatnte forme de capital.

Eseu: Comunicare de baza cu bazele de date externe prin intermediul importului si al combinarilor Document online: UCM RESITA - piata tinta - strategii de intrare pe piata

c. - eficacitatea compartimentului

Categorii de audit intern

a) Auditul de regularitate

In evolutia sa fireasca auditul intern s-a dezvoltat pe auditul de regularitate (conformitate), acesta fiind considerat ca fiind traditional pentru ca la vremea respectiva auditorul verifica daca regulile si procedurile sunt bine aplicate, daca se respecta organigranmele, sistemele de informare etc.         

Auditorul intern avea la baza un sistem de referinta si de aceea munca sa era relativ clarificata, el actionand prin constatari si comparari privind aplicarea, interpretarea, eventualele deficite sau dezechilibre produse, reprezentau consecinte pe care le raporta celui care dispusese auditul.

Auditul de regularitate sau de conformitate are ca scop compararea realitatii cu sistemul de referinta propus, indiferent ca unii teoreticieni extremisti in nuante fac diferente intre regularitate si conformitate.

b) Auditul de eficacitate

Auditul de eficacitate, mai complex, situandu-se pe o scara superioara in evolutia auditului intern, tine cont de cultura organizationala pentru ca el se refera la calitate si nu la un sistem de referinta. Se va observa ca eficacitatea se refera la calitatea muncii si a rezultatelor obtinute prin respectarea regulilor adoptate de entitate, dar eficacitatea depinde de modul in care s-a desfasurat efectiv activitatea.

Auditul de eficacitate se poate numi fara nici o greseala audit de performanta, care reflecta calitatea masurilor adoptate prin rezultatele inregistrate.

Nu intamplator se insista pe sensul celor doi termeni: eficacitatea si eficienta.

- eficacitatea reprezinta atingerea obiectivelor fixate, respective raspunsul entitatii la asteptari

- eficienta inseamna de a face cat mai bine posibil, respectiv de a obtine cea mai buna calitate in ceea ce priveste cunostintele, comportamentele si comunicarea.

Urmare celor expuse mai sus se poate intelege ca auditorii interni mai tineri si neexperimentati vor fi utilizati preponderant in auditul de regularitate, iar cei cu experienta vor aduce aportul cunostintelor lor in auditul de eficacitate, cand este necesar sa se raspunda la intrebari cheie regasite in chestionarele de lucru.

c) Auditul de management

Auditul de management sau auditul de conducere se poate aprecia din mai multe perspective, acceptiuni drept pentru care putem utiliza trei abordari:

- practica dominata, ceea ce inseamna ca responsabilul sectorului auditat ii prezinta auditorului intern politic ape care trebuie sa o aplice; auditorul intern se va asigura ca exista o poilitica si in ce masura aceasta este exprimata cu claritate de cel care o are in responsabilitate.

In continuare, auditorul intern va analiza modul in care politica sectoriala corespunde strategiei intreprinderii sau politicilor cuprinse si rezultate din strategie.

Incercand sa folosim toate cunostintele avute putem afirma ca se poate aplica si un audit traditional, de conformite, spre exemplu, ca misiune specifica, referitoare la conformitate dintre politica dintr-un domeniu si strategia entitatii sau chiar ca un audit de eficacitate.

- aplicarea politicii in cadrul entitatii, iar auditorul intern se va asigura ca pe teren, politica este cunoscuta, inteleasa si, evident, aplicata, auditorul intern avand rolul de apreciator al controlului intern.

De asemenea se poate vorbi de conformitate in sensul conformitatii dintre politica si aplicarea sa.

- elaborarea strategiei, care trebuie sa fie un process formalizat prin care sa se realizeze armonizarea propunerilor si aprobarea de catre directia generala, avand ca efect existenta unei strategii definite si aprobate si care se aplica.

d) Auditul de strategie

Aflat pe treapta superioara a evolutiei auditului intern, auditul de strategie reprezinta o confruntare intre toate politicile si strategiile entitatii cu mediul in care aceasta se afla pentru verificarea coerentei globale.

Rolul auditorului intern se va limita la semnalarea incoerentelor directiei generale, responsabila cu modificarea partiala sau fundamentala a unor puncte pentru a asigura coerenta globala.

Este evident ca pentru acest audit este nevoie de auditori cu inalta calificare, cu competente profesionale serioase.

Concluzie:

Orice functie a entitatii va putea fi supusa celor patru niveluri deja enumerate si explicate:

- nivelul 1 - auditul de regularitate/conformitate

Lipsa de numerar, chiar in conditiile in care intreprinderea dispune de alte valori materiale poate determina esecuri si chiar falimente, asfel ca acesta nu trebuie echivalat cu alte bunuri sau risipit. Numerarul nu trebuie confundat nici cu beneficiile intreprinderii ; daca activitatea este rentabila nu inseamna ca firma poate sa-si achite toate obligatiile la un moment dat daca nu dispune de numerar.

Cresterea rentabilitatii este generatoare de numerar, dar o firma rentabila care face investitii exagerate in active fixe, care nu colecteaza la timp sumele de la diferiti debitori, nu realizeaza incasari ritmice, care face imprumuturi nejustificate si mentine stocuri mari, excedentare si mai ales uzate fizic si moral, se poate transforma repede intr-o victima a creditorilor si bancilor. Se impune deci, aplicarea de masuri de gestionare a numerarului cat mai eficiente, sincronizarea intrarilor si iesirilor de bani, asigurarea lichiditatilor necesare continuitatii activitatilor economice si financiare.

Cresterea lichiditatii si chiar a rentabilitatii impune stabilirea surselor si destinatiei numerarului, cunoasterea evolutiei numerarului si a surplusului si deficitului de numerar, analiza si controlul numerarului, spre a lua masuri operative si eficiente in functie de situatia trezoreriei.

Securitatea si gospodarirea rationala a numerarului implica efectuarea unui control sistematic asupra acestuia, control ce trebuie sa vizeze modul de colectare, gestionare si decontare a banilor lichizi spre a se preveni pierderile din eroare, fraudele sau risipa.

Controlul financiar intern poate fi considerat una dintre cele mai imporatnte forme de control asupra numerarului, pentru preintampinarea pierderilor banesti daca se respecta urmatoarele cerinte: sa nu se incredinteze controlul complet asupra operatiilor cu numerar unei singure persoane, sa se asigure protectia fizica a numerarului prin depozitarea lui in spatii supravegheate, dotate cu dispozitive de siguranta, sa se separe atributiile de incasare si distribuire a numerarului de cele contabile de inregistrare , sa se tina evidente riguroase si sa se informeze periodic organele competente asupra situatiei numerarului, sa se faca periodic expertize pentru examinarea evidentelor contabile referitoare la numerar, sa se asigure recuperarea pagubelor prin organizarea unui sistem de garantii de la salriatii care gestioneaza numerarul.

Trezoreria poate fi definita ca o imagine a disponibilitatilor monetare aparute din evolutia curenta a incasarilor si platilor, disponibilitati care trebuie sa faca fata scadentelor in mod continuu.

Principalele sarcini ale trezoreriei constau in : prevederea si asigurarea diferitelor fluxuri de intrare si iesire de bani; asigurarea lichiditatii intreprinderii ; aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finantare pe termen scurt; evaluarea diferitelor tipuri de plasamente si plasarea excedentului de trezorerie.