Procesul de urbanizare in plan european si romanesc in secolul XIX

Proces social global prin care se produce o transformare a structurilor sociale si profesionale, o restructurare a formelor de existenta rurala si a vechilor forme urbane dupa modele noi. Procesul de urbanizare se realizeaza pe mai multe directii:

1. prin dezvoltarea oraselor existente ca urmare a construirii unor obiective industriale si a extinderii retelei de servicii;
2. transformarea unor localitati rurale in orase, ca urmare a amplasarii unor intreprinderi industriale in mediul rural, cresterii demografice, a largirii diviziunii activitatilor;
3. prin patrunderea unor caracteristici urbane in toate tipurile de colectivitati (u. difuza).

Procesele de urbanizare au particularitati de la o tara la alta, in functie de caracteristicile economico-sociale, de politicile sociale si de procesele de modernizare, an-trenind consecinte pozitive la nivel global. Urbanizarea a dus la cresterea populatiei urbane in lume, atit ca volum cit si ca pondere in populatia totala, in unele tari ajungind sa cuprinda cea mai mare parte a populatiei. Dezvoltarea masiva a oraselor, antrenarea unor procese dinamice pot duce insa si la frustarea indivizilor, la cresterea frecventei divorturilor, delincventei.  M.Vn.

Inceputurile oraselor au avut loc in perioada mileniul III si II i. Chr., pe Valea Nilului, a Indului si a Fluviului Galben , Pentru prima data in istoria Europei, este folosit termenul de oras in Grecia. Orasul grec este un “oras deschis cu sau fara fortificatii. In zona mediterana imperiul reuneste un mare numar de orase-stat sau chiar creaza acolo altele noi.

Despre transformariile urbane din Imperiul Tarziu,odata cu navalirea barbariilor dar si slabirea statului imperial,securitatea acestor orase este compromisa.

Pentru intaia oara sunt alcatuite hartiile dar si planurile oraselor europene,in special planul orasului Trevi, dar si Porta Nigra,catedrala lui Constantin,circul,amfiteatrul. Acestea orase care se dezvoltasera liber sunt nevoite sa se inconjoare de ziduri pentru a-si asigura securitatea cetateniilor.

Odata cu criza oraselor dupa caderea Imperiului Roman de Apus, reorganizarea urbana este intrerupta in Occident dupa secolul al V- lea,prin prabusirea statului imperial ,care duce la un mediu supradimensionat.

Pana in secolul al VI- lea,atat Imperiul Roman cat si Imperiul Chinez sunt insotite de difuzarea unei credinte religioase interne si “straine”:crestinismul respectiv budismul;ei bine aceasta situatie se schimba dupa sec.VI:dupa o reunificare a Chinei in 581 realizata de cele doua dinastii Sui si Tang,care au un efect pozitiv asupra Chinei asigurandu-i o supravietuire durabila,dinamism demografic,etica traditiei imperiale,progrese stiintifice,tehnologice si in cele din urma o superioritate mondiala indiscutabila din punct de vedere economic dar si administrativ ,pe cand Iustinian esueaza.

Lumea de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator a fost marcata de apogeul celei de-a doua revolutie industriale. Progresul industrial s-a reflectat, in primul rand, in aparitia unor noi surse de energie - petrolul si electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor comprimat ce au practic, timpul si distantele.
Metalurgia si industria chimica au cunoscut o larga diversificare a produselor. Otelul si aluminiu au activizat constructiile de masini. Aeronautica si constructiile navale, ingrasamintele si materialele plastice, matasea artificiala, farmacia etc. au transformat radical modul de viata al oamenilor (7;8). Acest fapt au determinat pe unii analisti 'ai duratei lungi a secolului al XIX-lea' sa afirme ca omenirea intrase pe deplin intr-o noua faza a dezvoltarii sale - cea specifica, celui de-al doilea val'(l4;33-35).
Concomitent cu procesul de modernizare, economiile statelor au cunoscut si un fenomen de globalizare sub presiunea accelerarii diviziunii sociale a muncii si cresterea retelelor de schimb care legau diferite zone ale lumii (5;110-111). Pentru prima data comertul mondial a crescut mai repede decat productia, iar investitiile si plasamentele de capital in afara tarii de origine au cunoscut o adevarata 'varsta de aur'.
Institutiile economice si financiare si-au modificat in mod esential structura si functiile ca urmare a progresului tehnic, cresterii productiei si deschiderii pietelor spre exterior. Aparitia trusturilor sustinute de banci puternice au dinamizat productia si piata, dar a si falsificat in mod radical jocul concurentei libere si egale care constituia unul din fundamentele capitalismului liberal.
Organizarea si planificarea productiei pe de-o parte, standardizarea pe de alta au impulsionat specialistii si analistii economici sa caute si sa gaseasca noi modele de dezvoltare economica. Altfel spus, caracterul tot mai dinamic al economiilor nationale care reclamau nu truda cu orice pret, ci munca individuala inteligenta a cerut continua sporire a cunostintelor de teorie si practica economica (12;15).
Transformarile si evolutiile din economie au produs mutatii spectaculoase in plan social. In tarile avansate industrial taranimea a pierdut teren in favoarea fermierului care a capatat alura unui conducator de intreprindere. Bazandu-se pe o formatie tehnica si facand apel la cuceririle revolutiei industriale acesta a putut sa infrunte cu succes piata a carui orizont a devenit tot mai international. Acest proces a condus la masive dezlocari din mediul rural si migrari catre cel urban, care impreuna cu industrializarea accelerata vor determina cresterea numerica a lucratorilor industriali. Acestia s-au constituit progresiv intr-o 'clasa' sociala constienta de specificul si interesele proprii. (7;11) O alta consecinta sociala majora a revolutiei industriale in 'societatea cosului de fum' (expresie folosita de Alvin Toffler pentru societatea industriala a celui de-al 'doilea val' din evolutia omenirii.) a fost si aparitia 'gulerelor albe' - angajatii din serviciile publice si private - care au constituit, pentru majoritatea tarilor avansate, baza aparitiei clasei de mijloc.
In plan politic revolutia industriala a facut ca Europsa sa atinga apogeul hegemonic. Dominatia europeana s-a exprimat, in primul rand, cantitativ daca avem in vedere ca Marea Britanie, Germania si Franta aveau o pondere de aproape 5o% in comertul mondial, in timp ce procentul Statelor Unite era de 11%, adica mai putin de jumatate din cel britanic.
Analizand modificarile in raporturile de putere la scara planetara Pierre Milza si Serge Berstein au ajuns la concluzia ca suprematia europeana poate fi caracterizata, pentru aceasta perioada, prin patru trasaturi:
- principalele tari industrializate europene importau 90% din totalul comertului sau produse primare ieftine si exportau 90% produse manufacturate a caror valoare a crescut prin prelucrare industriala;
- preturile comertului mondial se fixau la bursele de comert ale batranului continent;
- stapanirea mijloacelor de transport, mai ales maritime, a asigurat tarile industrializate europene un control exclusiv al cailor comerciale implicandu-se direct in distribuirea si redistribuirea materiilor prime si ale celor industriale;
- reteaua bancara europeana a dirijat si controlat fluxurile de capital Lira sterlina a fost un instrument eficace pentru platile internationale si pentru plasamentul capital pe diferite piete ale lumii (7;l3).
Suprematia Europei in raport cu alte zone ale lumii a fost data de o forta demografica remarcabila (populatia s-a multiplicat de 2,5 ori in decursul sec.XIX), de un avans intelectual si tehnologic (din 1901 pana in 1913 toate premiile Nobel pentru stiinta au apartinut tarilor europene), un ritm inalt de industrializare (Europa Occidentala realiza 44% din productia mondiala industriala( si de o suprematie monetara indiscutabila.
De remarcat faptul ca in interiorul Europei au avut loc reasezari majore in ecuatia de putere. Desi Marea Britanie ramane polul financiar al lumii iar Franta cunoste in 'la Belle Epoque' o reala prosperitate aceste doua puteri n-au putut sa faca fata ascensiunii germane. In timp ce cresterea economica britanica a incetinit, incepand cu 1880, dinamismul economiei germane a crescut si a intrecut net si Franta, care in 1913, de exemplu, nu realiza decat 8% din schimburile internationale. Acelasi lucru era evident, dupa cum se poate vedea si in anexa 1, si pentru cresterile inregistrate comparativ, in aceste tari in diferite ramuri industriale.(16;20-23)

Tertius Chandler a realizat o estimare a numarului de locuitori din orase pe parcursul istoriei. In perioada evului mediu timpuriu, cele mai mari orase din lume erau: Constantinopol (340-570), Ctesiphon al sasanizilor (570-637), Changan in China (637-775), Baghdad (775-935), si Cordoba (935-1013).

Acestea sunt estimarile lui Chandler pentru cele mai mari orase din Europa si Orientul Mijlociu (in mii de locuitori):

• 361 d. Hr. Constantinopol (300), Ctesiphon (250), Roma (150), Antiohia (150), Alexandria (125).
• 500 d. Hr. Constantinopol (400), Ctesiphon (400), Antiohia (150), Cartagina (100), Roma (100).
• 622 d. Hr. Ctesiphon (500), Constantinopol (350), Alexandria (94), Alep (72), Rayy (68).
• 800 d. Hr. Bagdad (700), Constantinopol (250), Cordoba (160), Basra (100), Fostat (100) — cf. Roma (50), Paris (25).
• 900 d. Hr. Bagdad (900), Constantinopol (300), Cordoba (200), Alexandria (175), Fostat (150) — cf. Roma (40).
• 1000 d. Hr. Cordoba (450), Constantinopol (300), Cairo (135), Bagdad (125), Nishapur (125) — cf. Roma (35), Paris (20).

Estimarile lui Chandler se bazeaza pe o densitate estimata de 100 locuitori/hectar. Se crede ca orasele musulmane aveau densitati mai ridicate de populatie. Un oras este definit ca o zona locuita continua.

Referat: Stabilirea compozitiei betonului - determinarea cantitatii componentilor pentru un beton de calitate Referat: Sarcina de incendiu - incarcarea caracteristica de incendiu

Dezvoltarea economica a spatiului dintre Prut si Nistru la inceputul epocii moderne a actionat direct asupra fenomenului de urbanizare. La inceputul epocii date populatia din mediul urban alcatuia putin mai mult de 8 %. Pentru ca la finele secolului al XVIII – sa creasca foarte putin – 9,5 % din populatia totala a spatiului pruto – nistrean. Deci se observa o stagnare a evolutiei urbanizarii.

Variatii ale fenomenului dat cu precadere in descrestere, sufera in urma navalirilor din exterior, si a devastarilor unor asezari, de exemplu: in 1690 navalesc tatarii distrugand aproape complet cele mai mari targuri; apoi in urma razboaielor ruso-turce din 1737 – 1740, respectiv; 1787 – 1790, au avut de suferit mai multe orase. De mentionat ca teatrul principal al operatiunilor militare s-au desfasurat pe teritoriul Basarabiei.
In ultima treime a secolului XVIII – inceputul secolului al XIX – lea, dupa o anumita decadere demografica, are loc cresterea considerabila a numarului populatiei – cu aproximativ 18 %. Majoritatea oraselor si oraselelor care totusi pastrau imaginea unor targuri au aparut in nordul tarii, ca urmare a intensificarii relatiilor comerciale cu Imperiul Rus si cu Polonia. S-a inviorat economia urbelor si a centrelor situate pe caile de baza ale comertului intern (Chisinau, Orhei, Soroca si Tighina). La sfirsitul sec. al XVIII–lea in Basarabia locuiau 150 mii de oameni, iar mai apoi in 1812 (anul anexarii la Imperiul Tarist), au fost inregistrati aproximativ 250 – 275 mii de locuitori. Evident a sporit si numarul populatiei urbane.

Dupa 1812 in Basarabia incepe o noua etapa in evolutia in general a fenomenelor demografice, si in parte a urbanizarii. In momentul anexarii de catre Rusia, in provincia Basarabia se gaseau aproximativ 15 orase si targusoare (potrivit diferitor criterii si surse numarul acestora putin varia).
Influenta administratei imperiale rusesti in Basarabia s-a resimtit mai cu seama asupra oraselor. Insa in 1812 in Basarabia nici nu erau orase propriu zis, ci mici targusoare. Cercetand diferite surse, gasim urmatoarele date asupra oraselor din Basarabia din acele timpuri. Conform Lucrarilor Comisiunii arhivelor din Basarabia, vol. I si III, Chisinau, era urmatoarea situatie:
Tighina – era la la 1812 impreuna cu mahalalele: Lipcani si Borisovca un targusor cu 331 de gospodarii. Cu un total de 1738 de locuitori. La 1827 orasul impreuna cu mahalalele date aveau 5089 suflete.
Soroca – la 1816 avea: 5 preoti, 2 vaduve de preot, 1 diacon, 3 dascali, 2 palamari, 4 mazili, 1 ruptas. Birnici: 147 gospodari, 21 vaduve si 41 de burlaci. Alte nationalitati –170 si 9 boieri. Calculand cu aproximatie aici locuiau cam 1850 de suflete.
Baltile – la 1816 aveau: 3 preoti, 1 diacon, 2 dascali, 1 palamar, 3 mazili, 12 ruptasi. Birnici: 262 de gospodari, 14 vaduve, 36 burlaci. Deci aici locuiau aproximativ 2142 de locuitori

Targul Orheiului – (1816) avea 6 preoti, 1 diacon, 4 dascali, 3 palamari, 5 mazili, 1 ruptas, 6 ruptasi de visterie, 3 postelnici, 1 boier. Birnici: 217 gospodari, 16 vaduve si 44 de burlaci. Acestia alcatuiau aproximativ 3120 de suflete.
Targul Frumoasa – (actualul Cahul), la 1816 avea: 3 preoti, 1 vaduva de preot, 2 diaconi (1 vaduva), 1 palamar, 2 mazili, 1 ruptas, birnici: 120 gospodari, 10 vaduve si 12 burlaci, 9 jidani. Aici locuiau aproximativ 1781 de suflete.
Tirgul – Bricenii – (1816) avea: 2 preoti, un dascal si un palmar, 4 mazili moldoveni, 1 preot, 7 negustori si o vaduva armeana, 24 negustori crestini si 11 burlaci, iar birnici: 86 gospodari, 20 de vaduve, 14 burlaci. Acestea alcatuiau in jurul a 1450 locuitori.
Tirgul Lipcani – (1816) avea: 2 preoti, 1 dascal, 1 palamar, 2 negustori armeni, 2 negustori crestini. Birnici: 84 gospodari, 14 vaduve si 12 burlaci. Deci calculind cu aproximatie, aici locuiau 1152 de suflete.
Tirgul Tuzora (actualul Calarasi), in 1816 avea: 2 preoti, 1 dascal, 1 palamar. Birnici: 88 gospodari, 5 vaduve si 12 burlaci. Aici locuiau 1324 de suflete.
Tirgusorul Telenestii – (1816) avea: 4 preoti, 1 diacon, 2 dascali, 2 palamari, 5 mazili, 1 vaduva de mazil; 25 greci cupeti, 11 peleponi (lipoveni), 6 ruptasi. Birnici: 209 gospodari. Totii impreuna alcatuiau 2693 de locuitori.
Tirgul Causanii – (1816) avea: 2 preoti, 1 diacon, 1 dascal, 1 palamar. Birnici: 108 gospodari, 3 vaduve si 21 burlaci. Acestea alcatuiau 1457 suflete.
Tirgul si mahalaua Leova – (1816) avea: 3 preoti, 1 vaduva de preot, 1 diacon, 4 dascali, 5 palamari, 3 mazili, 3 ruptasi. Birnici: 183 gospodari, 8 vaduve si 6 burlaci. Toti impreuna alcatuiau 2058 de locuitori.
Tirgul Folesti – avea: 4 preoti, 2 vaduve de preoti, 3 diaconi, 1 dascal, 1 palamar, 4 mazili, 1 ruptas. Birnici: 111 gospodari, 32 burlaci. Negustori dunghengii crestini buni si rai 97 si 14 mestesugari. Acestia alcatuiau 1369 de locuitori.

Chisinaul – date mai concrete nu se cunosc, insa sunt careva idei in privinta numarului de locuitori care vietuiau aici, conform datelor neoficiale in Chisinau in 1812 locuiau intre 11 si 12 mii locuitori. Insa dupa datele oficiale rusesti populatia Chisinaului in anul 1812 alcatuia 7000 de locuitori.
Se modifica la fel componenta etnica a populatiei din orase, reducindu-se simtitor ponderea romanilor – si invers crescind numarul minoritatilor printre care: ucrainenii in 1859 reprezentau 19,4 % majoritatea in orase, evreii care ocupau functii in comertul urban reprezentau 7,9 %, rusii 3,7 %, bulgari si gagauzi pina la 8,0 %. Majoritatea colonistilor erau amplasati in mediul urban, la fel erau scutiti de diferite taxe, si asigurati cu spatiu de locuit.

In anii 1812 – 1859, populatia Basarabiei a sporit de la 256 mii pina 941,1 mii de oameni. Se intensifica simtitor procesul de urbanizare, marindu-se si numarul populatiei din mediul urban.

Din 1819 pina la 1856, populatia urbana a crescut de la 43 mii pina la 196 mii de oameni, de circa 4,6 ori.

Pentru perioada 1870 – 1900 populatia totala a Basarabiei a sporit destul de vizibil, dar paralel cu aceasta s-a diminuat procenatajul populatiei urbane din cadrul populatiei totale. Acest fenomen se observa din tabelul urmator:
Pentru a observa mai usor variatia a acestor indici, datele respective sunt introduse in graficile 1 si 2.

Analizand datele din figurile de mai sus vom determina ca numarul total al populatiei Basarabiei pe parcursul ultimelor trei decenii ai secolului al XIX – lea se va afla in continua crestere: de la aproximativ 130 000 de locuitori (datele de la diferite surse difera) – in 1870 pentru a creste in continuare la aproximativ 1 412 mii locuitori – in anul 1880. Dar si in continuare indicele va creste ridicandu-se in anul 1890 la valoarea de 1757 de locuitori, adica a crescut cu aproximativ 345 mii locuitori. La inceputul secolului XX populatia totala a provinciei trece de cifra de doua milioane de locuitori – mai precis 2,035 milioane locuitori
Iar referitor la populatia urbana in aceeasi perioada, putem spune ca indicele dat cunoaste diferite valori, dar este vizibil faptul ca indicele dat pentru cel mai mare interval de timp merge in descrestere. Si anume din anul 1870, de la o pondere de   17,3 % din populatie va ajunge la 15,6 % - peste un deceniu. Adica diferenta in timp de zece ani este de 1,7 %. In continuare in decursul urmatorilor zece ani la fel, fenomenul merge in descrestere, insa diferenta este de doar 0,4 %.

Pentru urmatorii zece ani ritmul de crestere stagneaza, ramanand la valoarea de 15,2 %. In continuare ritmul va descreste pentru urmatorii zece ani, pina la valoarea minima de 15,1 % - aceasta este cea mai mica valoare pentru aceasta perioada de timp, pentru ca pina in anul 1900 ponderea populatiei urbane din cea totala sa fie estimata la 15,3 %.

Daca facem analiza mai detaliata a celor doua figuri vom observa: ca cele doua grafice au caractere diferite, si anume ca concomitent cu cresterea numarului total al populatiei provinciei, ponderea populatiei urbane in populatia totala va descreste. Acest fenomen are la „radacina” mai multe cauze, printre care: una din ele este fenomenul imigrationist, si anume ca majoritatea colonistilor care veneau erau asezati in zonele preponderent agrare – in localitati rurale, in aceasta perioada industrializarea cunoaste o relativa stagnare – din acest motiv si urbanizarea bate pasul pe loc fiindca industrializarea este „motorul” urbanizarii. De aici reese o alta cauza a stagnarii fenomenului dat: economia provinciei in general cunoaste o slaba dezvoltare, actionand asupra evolutiei urbanizarii.

Dar aceste date contin  unele aproximatii, dat fiind faptul ca unele statistici erau controlate direct de Imperiul Rus.
Fenomenul lent de crestere a numarului populatiei in centrele urbane (bazat pe cazul Chisinaului) .

Analizand aceasta diagrama putem mentiona ca evolutia numarului populatiei in orasul Chisinau a fost diferita. Observam ca in decursul a doar 6 ani (din 1812 pina in 1818), populatia orasului a crescut cu aproximativ 166 %. Apoi numarul populatiei creste pina in 1894, atingand maximul de 128 218 locuitori.

Dupa cum observam, cifra din anul 1897 si 1912 este ceva mai mica decat acea din anul 1894 – acest fapt ar putea avea mai multe explicatii: una din ele ar fi ca: guvernul rus n-a luat in consideratie populatia suburbiilor orasului si a mahalalelor marginase. Dupa datele serviciului statisticii regionale din Basarabia, populatia Chisinaului in anul 1919 se cifra la 133 000 de locuitori stabili si 66 500 de locuitori de populatie flotanta.

De mentionat ca pe parcursul secolului al XIX – lea, dezvoltarea oraselor a fost influentata de astfel de factori economici: dezvoltarea insa lenta a unor unitati industriale in baza fostelor mestesuguri, valorificarea mai intensa a terenurilor agricole – factor al cresterii populatiei rurale, si expunerea unor produse agricole la export.

Si pentru Rusia, procesul de „urbanizare” a avut efecte secundare, nu doar pentru rusi, dar si pentru popoarele vecine. Este de ajuns sa ne amintim de cele patru incercari de „occidentalizarea” a rusilor: unificarea statului rus in perioada lui Rurick (de vita nord germana), introducerea reformelor in timpul tarului rus Petru cel Mare, „Marea Revolutia Socialista” a lui Vladimir Ilici Ulianov, zis „Lenin”, si constituirea statului rus capitalist modern in perioada lui Eltin si Putin. Efectele acestor perioade „reformiste” sunt arhicunoscute.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, ramanerea in urma din punct de vedere al dezvoltarii si vulnerabilitatea in domeniul extern au ajuns la proportii de criza. Foametea a ucis aproximativ o jumatate de milion de oameni in , iar actiunile Japoniei si Chinei au fost percepute ca amenintari externe. Drept contramasuri, regimul a fost fortat sa adopte un program ambitios dar costisitor, concepuit de Serghei Witte, cel mai competent ministru de finate. Witte a luptat pentru obtinerea unor imprumuturi externe, pentru conversia rublei in aur, pentru o mai mare impozitare a taranilor, dezvoltarea accelerata a industriei grele si pentru construirea caii ferate trans-siberiene. Aceste politici erau concepute sa modernizeze tara, sa securizeze frontiera din orientul indepartat si sa-i asigure Rusiei o pozitie de lider in exploatarea resurselor din teritoriile din nordul Chinei, Coreea si Siberia. Aceasta politica expansionista a fost versiunea ruseasca a logicii imperialiste afisata in secolul al XIX-lea de celelalte tari mari care aveau vaste zone subdezvoltate, asa cum erau Statele Unite ale Americii de exemplu. In , urcarea pe tron a indecisului Nicolae al II-lea dupa moartea tarului Alexandru al III-lea, i-au oferit lui Witte si altor ministri puternici posibilitatea sa domine viata politica ruseasca.

Politicile lui Witte a avut rezultate amestecate. In ciuda unei recesiuni economice grave de la sfarsitul secolului, productia ruseasca de carbune, fier, otel si petrol s-a triplat intre 1890 si 1900, lungimea cailor ferate aproape ca s-a dublat, facand ca Rusia sa aiba cea mai dezvoltata retea feroviara dupa SUA. Insa productia si exportul de cereale nu au crescut in mod semnificativ, iar importurile au crescut mai rapid decat exporturile. Bugetul de stat a crescut mai mult decat de doua ori, absorbind o parte din cresterea economica a tarii. Istoricii occidentali apreciaza in mod diferit reformele lui Witte. Unii dintre ei cred ca ramurile industriale care nu exportau si care nu beneficiau de subventii si de contracte de stat au suferit o ramanere in urma. Cei mai multi analisti sunt de acord ca calea ferata trans-siberiana, care a fost termintata in 1904 pe toata lungimea de la Vladivostok pana la Moscova, si aventurile militare din Manciuria si Coreea au fost cauza unor mari pierderi economice si au golit visteria nationala. Costurile financiare ale reformelor sale au contribuit decisiv la destituirea din a lui Witte din functia de ministru de finate.

Romania moderna incepe sa se contureze intre anii 1821-1848. In aceasta perioada Moldova si Tara Romaneasca au facut pasi spre independenta prin eforturi depuse de o noua elita formata din boieri si burghezie si prin influenta marilor puteri.
Societatea – devine mai cosmopolita si mai complexa odata cu nasterea oraselor ca numar si ca marime.
Economia – se semnaleaza o crestere a productiei industriale si agricole, dar cu toate acestea au existat structuri rezistente la innoire. La baza acestor schimbari economico-sociale au existat contacte largite cu Occidentul. Elementele definitorii ale Romaniei moderne au prins contur in perioada dintre Revolutia de la 1848 si Constitutia din 1866.
Pe plan intern institutiile publice au urmat modelul european, iar gandirea politica a atins noi culmi de complexitate in confruntarile dintre liberali si conservatori. Aceste divergente de idei au avut tot mai mult ca subiect Europa. Pentru liberali aceasta constituia o sursa de inspiratie, iar pentru conservatori un motiv de ingrijorare.
Rolul statului – a crescut continuu, ministerele si aparatul de stat si-au asumat intreaga raspundere pentru problemele invatamantului, preluand drepturile civile exercitate vreme indelungata de Biserica Ortodoxa si devenind promotoare active ale dezvoltarii economice.

In anul 1821 Tara Romaneasca a fost scena unei miscari sociale si nationale. O rascoala taraneasca izbucnita in Oltenia cuprinde intreg Principatul.
CAUZELE – au fost generate de:
1) obligatiile tot mai mari in munca ale taranilor;
2) abuzurile fiscale si administrative savarsite de autoritatea locala ;
Revendicarile economico-sociale ale taranilor s-au impletit cu aspiratiile politice ale boierilor in cadrul miscarii conduse de Tudor Vladimirescu, una dintre figurile cele mai importante ale Romaniei moderne.
Tudor Vladimirescu, taranii si boierii au fost indemnati sa treaca la actiunea de revolta impotriva jugului otoman din sud-estul Europei de catre grecii uniti intr-o organizatie secreta numita Societatea Prieteniei (Eteria). Intentia conducatorilor acesteia era sa-i elibereze pe greci de asuprirea otomana prin organizarea unei rascoale generale a crestinilor din sud-estul Europei. Pentru a-i atrage pe romani de partea lor ei au pretins ca au adeziunea totala a Rusiei (aceasta bucurandu-se de un mare prestigiu in zona) care, apara ortodoxia si care obtinuse importante victorii militare impotriva turcilor in veacul anterior.
Conducatorul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, avea calitatile necesare pentru a indeplini idealurile acesteia. Dupa lungi negocieri, Vladimirescu a acceptat sa sprijine rascoala generala organizata de Eterie, dar nu a dorit ca obiectivele sale sa fie o anexa a celor generale. Telul sau era sa elibereze Tara Romaneasca de sub dominatia otomana si sa aduca imbunatatiri in viata politica si economica in folosul mici boierimi si a taranilor. In acest caz, ajunge la conflicte cu marea boierime si cu grecii. La sfarsitul lui ianuarie 1821, Vladimirescu s-a retras in Oltenia natala cu scopul de a-si constitui oastea si a aduna provizii. Pentru a castiga adeziunea poporului la miscare, a dat o proclamatie generala catre norod, care promitea tuturor celor care se inrolau in armata sa calitatea de membru al Adunarii norodului, organ reprezentativ imputernicit sa functioneze spre binele maselor.

Cadrul istoric general a fost marcat de contextul politic diferit al proviinciilor romanesti.Transilvania a facut parte, pana la primul razboi mondial, din imperiul austro-maghiar, in timp ce Tara Romaneasca si Moldova au urmat calea desprinderii de suzeranitatea otomana prin perioada guvernarii rusesti si a Regulamentelor Organice, a unirii principatelor si a Razboiului de independenta.Proclamarea regetului Romaniei, in 1881, prin care a debutat o perioada de mare stabilitate politica,fapt care a avut influente favorabile asupra dezvoltarii economice.
-modernizarea treptata, a societatii,s-a bazat (sub puternica influenta occidentala) pe formarea structurilor capitaliste, pe elaborarea legislatiei statului burghez, pe cresterea economica, in special cea industriala etc. In consecinta,in mediul urban se modifica semnificativ componenta populatiei, odata cu sporirea profesiunilor eminamente urbane.
Transformarea teritoriului: aparitia si extinderea rapida dupa 1860 a retelei de cale ferata, care a condus la urbanizarea unor teritorii si la scaderea rolului teritorial a unor importante localitati de pana atunci. Dezvoltarea accentuata a transportului pe Dunare - in urma pacii de la Adrianopol si a infiintarii Comisiei Europene a Dunarii - si maritim, prin cresterea importantei portului Constanta.
Modernizarea urbana revine administratiilor locale, eligibile: principalul instrument al dezvoltarii urbane sunt diferitele reglementari urbanistice si arhitecturale si, imediat dupa 1900, planurile de sistematizare (Timisoara,Brasov,Bucuresti).Modelele urbanistice aplicate sunt cele occidentale, in Vechiul Regat, si cele central-europene ( ca pana atunci), in Transilvania.
Categorii de interventii urbanistice:
-orase noi si restructurarea radicala a celor existente: porturile dunarene, din perioada regulamentara pina in anii `50. Exemple de orase noi (T.Magurele, T.Severin, Oltenita etc. ) si de resrtucturare ale fostelor raiale (Giurgiu, Braila).Caracteristicile planurilor si importanta lor pentru urbanismul romanesc.
-extinderea oraselor existente: semnificative sunt exemplele de extinderi regulate, prin parcelari de diferiteb dimensiuni: Galati, Cinstanta, Predeal.
-transformarea oraselor existente
-modificari/rectificari ale tramei stradale: alinierea strazilor si raportarea cladirilor la acestea: trasarea a unor noi axe moderne de circulatie (bulevardele bucurestene) si aplicarea parytiala a modelului haussmannian
-modificarea parcelarului - adaptarea (prin dimensiuni pentru functii urbane: parcelarea marilor proprietati funciare - aparitia cartierelor (parcurilor), bazate pe modelul fizic al oraselor-gradina, insotite de reguli de constructie (parcul Filipescu,Parcul Ioanid din Bucuresti), ca si a primelor cartiere de locuinte ieftine.
-unificarea organismului urban (zona intra-muros cu cea extra-muros), prin demolarea fortificatiilor in orasele din transilvania: aplicarea limitata, partiala, a principiilor ringului vienez. Exemple: Timisoara, Brasov, Sibiu, Cluj.
-amenajarea spatiilor publice de agrement (parcuri gradini); imbinarea principiilor clasice de compozitie cu cele peisagere. Exemple.
-modificarea imaginii urbane, prin inlocurea partiala a fondului construit anterior , prin arhitectura de factura occidentala a secolului al XIX lea si prin ordonarea fronturilor stradale;
Programe de arhitectura
-aparitia si consacrarea unor noi programe de arhitectura,in concordanta cu noua civilizatie urbana; categorii de echipamente publice: cladiri pentru invatamant, pentru cultura, administretie,institutii bancare, piete si hale alimentare etc., si exemplificare.
-locuinta societatii burgeze: ideea de comfort modern; aparitia a unor noi tipologii a locuintei; de la resedinta nobilara la imobilul de raport - in cazul Bucurestiului.
-independeta relativa a programelor fata de curentele arhitecturale.
Principalele orientari stilistice
-contextul cultural: orientarea din ce in ce mai accentuata spre civilizatia si cultura europeana; modernizarea a fost sinonima cu occidentalizarea. Apartenenta Traansilvaniei,a Banatului si a Bucovinei la sfera de influenta culturala central-europeana a asigurat o asimilare fireasca a arhitecturii secolului al XIX-lea.In Tara Romaneasca si Moldova a avut loc insa o mutatie radicala, arhitecturile occidentale reprezentand un import. Acest transfer cultural a fost falicitat de:
-prezenta arhitectilor straini (stabiliti temporar sau definitiv in Romania), veniti in special din Franta, dar si din Germania,Austria si Italia.
-formarea primilor arhitecti romani in scolile din strainatate
-infiintarea,in 1891, a scolii de arhitectura din Bucuresti, dupa modelul invatamantului practicat la Ecole des Beaux Arts din Paris.
a.Clasicismul
-principalele caracteristici ale arhitecturii neo-clasice europene
-clasicismul din Romania, activ in prima jumatate al secolului al XIX-lea, s-a situat departe de optiunea formala clara si de dezbaterea doctrinara; el a avut un caracter “aplicativ”,programatic, asociindu-se o noua acceptiune a frumosului (simplitatea si rigoarea expresiei clasice) - legata si de desteptarea sentimentului istoricitatii (latinismul Scolii Ardelene si elenismul Academiilor domnesti din Bucuresti si Iasi) - cu noi cerinte functionale.

Revolutia romana de la 1848 face parte din miscarea revolutionara general europeana, prin programul sau vizand schimbari fundamentale ale societatii romanesti, ce trebuiau sa conduca la realizarea unitatii si independentei nationale - conditii definitorii ale unei natiuni moderne.
Ca urmare, obiectivele generale ale revolutiei romane aveau in vedere tocmai inlaturarea structurilor politice conservatoare (instituite si mentinute prin Regulamentele Organice), desfiintarea privilegiilor sociale, acordarea de drepturi si libertati democratice, constitutionale, egalitatea in fata legii, emanciparea clacasilor si improprietarirea lor prin despagubirea proprietarilor funciari. Realizarea acestor obiective era strans legata de infaptuirea unitatii si independentei nationale.
Dezideratele cuprinse in programele revolutionare ar fi putut avea sorti de izbanda numai in cazul in care ele ar fi antrenat intreaga natiune romana. Se poate afirma ca Revolutia de la 1848 a fost revolutia intregii natiuni romane, caracterul ei unitar fiind dat de unitatea programelor revolutionare, de obiectivele urmarite, de legaturile dintre revolutionarii romani din toate provinciile romanesti.
Revolutia a demonstrat ca pentru reformarea societatii romanesti nu era de ajuns unitatea de actiune, de limba sau de constiinta nationala. Fara unitatea statala nu se putea trece la modernizarea interna, dupa cum nu se putea obtine nici independenta externa.
Revolutia romana de la 1848 - 1849 nu a produs schimbari deosebite si imediate in cadrul societatii romanesti dar, privita in perspectiva urmatoarelor trei decenii, a conturat obiectivele catre care trebuiau orientate eforturile revolutionarilor romani: unitatea si independenta nationala.
Idealul national pentru infaptuirea caruia a luptat generatia pasoptista oferea cea mai larga perspectiva pentru evolutia societatii romanesti. Unirea principatelor nu reprezenta un final de actiune, ci inceputul unui larg program de reforme, pe baza caruia sa functioneze institutiile Statului modern roman, cu rol activ in sud-estul Europei.