Triadele dialogice

Triadele dialogice

Karl Buhler a postulat triada Ego-Alter-Obiect (reprezentare), pentru a postula teoria sa semiotica privind cunoasterea. Cunoasterea unui obiect este construita impreuna, de catre Ego si Alter. Alter nu constituie doar o alta persoana, ci si un grup sau o societate. Karl Buhler a studiat semnele si semnificatiile din comunicare, considerand ca acestea sunt construite social intre emitatorul semnului si receptorul semnului. Toate semnele lingvistice au legatura cu domenii specifice ale practicii care, la randul lor, necesita simboluri sau reprezentari caracteristice, pentru a permite comunicarea.

Orice situatie dialogica implica diferite tipuri de Ego si Alter. Daca analizam relatiile Ego-Alter-Obiect in reprezentarile sociale, putem emite ipoteza ca exista doua posibilitati de manifestare a puterii acestora. (Ibidem, p. 233). Orice situatie dialogica implica diferite tipuri de Ego-Alter.

De exemplu, Eu poate fi: (a) un anumit grup; (b) alta persoana; (c) o natiune; (d) un grup, o comunitate. Participantii dialogici evoca in dialog experientele si traditiile lor, precum si asteptarile pentru viitor. Ei ar putea decide:

sa isi schimbe prioritatile;

sa perpetueze continuitatile;

sa creeze discontinuitati;

sa exprime propriile lor interese;

sa se orienteze catre Alter.

Deschiderea spre Celalalt se configureaza ca paradigma a comunicarii dialogice cu celalalt, inteles ca alt eu. Perceptia, cunoasterea si evaluarea celuilalt nu sunt, insa, posibile decat in conditiile existentei unei cantitati suficiente de informatii despre aceasta si, in primul rand, despre aspectele fundamentale ale vietii, activitatii si spatiului (teritoriului) celuilalt.

Reprezentarile obiectelor sunt reprezentari culturale, ele putand fi identificate in toate sferele vietii. Unele tipuri de reprezentari sociale se bazeaza pe credinte, care sunt inradacinate in cultura, traditie si limba. Ele se caracterizeaza prin tarie si rigiditate a convingerii, fiind in stransa legatura cu pasiunile. Fixarea asupra unui obiect al credintei provine, mai degraba, de la Alter, decat de la Obiect. Asta inseamna ca persoana care crede nu cauta probe sau dovezi in legatura cu Obiectul.

Un alt tip de reprezentari este bazat, in mod semnificativ, pe cunoastere. Aceste reprezentari aduc in prim-plan relatia dintre Ego si Obiect. Cunoasterea fiind sociala, Alter ramane o componenta a triadei dialogice. Relatia dintre cunoscator si obiectul cunoasterii ramane deschisa.

Diferenta dintre cunoastere si credinte nu se refera la continutul propozitiilor care le exprima, ci a modul de gandire si de cautare a adevarului.

Daca indivizii sau grupurile cauta dovezi pentru valoarea de adevar a acelui obiect, atunci reprezentarea rezultata se bazeaza pe cunoastere. Cunoasterea poate fi stiintifica sau bazata pe experienta privind relatiile interpersonale, conversatia, rutina zilnica etc. Daca reprezentarile se formeaza si se mentin prin consensul cu ceilalti, ele se bazeaza pe credinta. Astfel de credinte pot dainui implicit intr-o societate de-a lungul multor generatii. Ele pot fi transmise in mod inconstient prin intermediul memoriei colective, comunicarii implicite si traditiilor.

In realitate, reprezentarile implica, intotdeauna, atat cunoastere, cat si credinta, diferentierile manifestandu-se in practicile sociale. Interogatia cu privire la predominanta credintei sau cunoasterii in reprezentarile sociale ar putea avea consecinte semnificative in practicile sociale. De exemplu s-ar putea ajunge la categorizari si excluderi sociale ale indivizilor sau ale grupurilor. Pentru a diminua sau pentru a elimina excluderea, marginalizarea sau discriminarea grupurile de intrajutorare si campaniile guvernamentale incearca sa schimbe reprezentarile sociale bazate pe credinta in reprezentari sociale bazate pe cunoastere.

Fiinta umana traieste, mai intai, intr-o realitate care are de-a face cu proprietatile pur fizice, obiectiv sensibile ale lucrurilor si care este intim legata de o perceptie senzoriala corecta. Totodata, prin atribuirea de semnificatii si valori acestor lucruri si prin comunicare, se realizeaza si alte "realitati", versiuni ale realitatii obiective, fundamentate pe constructii si explicatii pe care le dam despre lumea exterioara. Aceasta perspectiva are implicatii practice in viata omului, pentru ca genereaza atitudini si comportamente specifice. Teorema lui Thomas care sustine ca atunci "cand oamenii considera o situatie ca reala, ea devine reala prin consecintele ei" (Badescu, 2002, p. 25), poate fi aplicata si constructelor imagistice. Prin urmare, nu imaginile cu acoperire in sfera realului, cat cele crezute de oameni corespund realitatii, orientand atitudinile si comportamentele. De aceea un construct imagistic fals, daca este impartasit de un numar mare de oameni, reconfigureaza realitatea.

Simultan,  imaginea apartine si nu apartine sferei realului. Ea apartine realului in masura in care exista, indiferent cum, in ce forma, si cu ce continut si in masura in care ea reproduce cvasifidel caracteristicile unui referential real. Pe de alta parte, imaginea nu apartine realului propriu-zis, intrucat existenta ei este mediata de relatia activa dintre subiect si realitate.

Activarea imaginilor sociale se realizeaza printr-o comunicare dinamica, globala si multipolarizata Comunicarea sociala se desfasoara in cadrul riturilor comunitare, care se configureaza drept contexte sociale particulare, printr-un ansamblu codificat de practici normative, cu o puternica valoare simbolica pentru actorii si spectatorii sai. Finalitatea lor este de a creste eficacitatea simbolica din punct de vedere social si institutional. "Dispozitivul ritualic are valoare atunci cand devine context, adica spatiu si timp performative, dintr-un punct de vedere social si institutional, care ii transforma pe actori in termeni de apartenenta, de schimbare de statut, de legitimare" (Lardellier, 2009, p. 204). Astfel, apare reprezentarea corpului colectiv, ca imagine globala, o impresie generala pe care o va produce comunitatea despre sine, in timpul ritului. "Subiectul se autoconstientizeaza luand rolul celuilalt asupra sa; de asemenea, el poate observa atitudinea unui intreg grup, daca nu chiar a comunitatii in ansamblul sau, concepand-o pe aceasta din urma ca pe un «Celalalt Generalizat»" (Lardellier, 2009, p. 188).

Yves Winkin, in lucrarea Athropologie de la communication afirma ca "Celalalt Generalizat" da nastere "Mine-lui", ca un ansamblu de roluri interiorizate de catre subiect. El se opune "Eu-lui" care il reprezinta pe individul unic, fara a fi considerat o fiinta sociala. Aceste raporturi intre Mine si Eu, intre Sine si Celalalt Generalizat sunt facute posibile de comunicare (apud Lardellier, 2009, p. 189).