Trasaturile functiei publice

TRASATURILE FUNCTIEI PUBLICE

Functia publica se poate defini - in sensul cel mai larg al conceptului - ca reprezentand o situatie juridica predeterminata normativ constituita dintr-un complex unitar de drepturi si obligatii prin a caror realizare se infaptuieste in mod specific competenta unui organ de stat exercitandu-se puterea publica in conformitate cu atributiile ce revin autoritatii respective.

Din aceasta definitie rezulta ca functia publica are mai multe trasaturi specifice din care enumeram:

a) functia publica, prin exercitarea ei, contribuie la realizarea puterii publice, fie intr-o forma directa, in cazul functiilor de decizie ce incumba emiterea actelor juridice de putere sau de autoritate (de regula, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei), fie indirecta prin actiunile de pregatire, executare si control strans legate sau in legatura cu exercitiul autoritatii de stat (cazul inspectorilor, referentilor, etc.).

Aceasta precizare este necesara deoarece numai in acest mod distingem intre functiile publice de autoritate si alte functii publice existente chiar in cadrul aceleasi autoritati (primele revenind conducatorilor, celelalte subordonatilor ierarhici), pe de o parte, si functii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor functionale interne - bazate pe contract de munca (secretariat, registratura, contabilitate) -, menite a asigura doar buna functionare a institutiei si care nu sunt legate de exercitiul propriu-zis al puterii publice, motiv pentru care le intalnim si la administratiile neguvernamentale, nestatale, la cele private, societati comerciale, etc., exercitarea acestora intemeindu-se pe contractul de munca, eventual pe conventii civile. Cu alte cuvinte, in functia publica se reflecta in mod esentializat trasaturile de baza ale activitatii publice constand in exercitarea puterii de catre autoritatea in care se integreaza respectiva functie.

b) functia are un caracter obligatoriu, prin indatorirea exercitarii drepturilor si cea de indeplinire a obligatiilor care-i alcatuiesc continutul, in sensul ca ea nu este o facultate sau o posibilitate, de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice si fata de care exista latitudinea de a intra sau nu, dupa propria vointa, in raporturi juridice conform interesului propriu.

Intr-adevar, functia publica administrativa trebuie exercitata in orice imprejurare care-i solicita interventia - din oficiu sau la cerere - chiar daca fata de o anumita atributie autoritatea in cauza are un drept de apreciere sau de alegere in solutionarea intr-un anumit mod a unei situatii. Aceasta indatorire de rezolvare sau de pronuntare chiar si fata de o solicitare (ce nu impune neaparat si o interventie de drept sau solutionare favorabila din partea autoritatii), opereaza in mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de pozitie din partea organelor executive - fie prin nesolutionarea in termen, fie prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut - permit declansarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la raspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare daca nu indeplineste o dispozitie ierarhica), a autoritatii executive din care face parte, concomitent cu obligarea acesteia la luarea si indeplinirea masurilor solicitate, plata despagubirilor si a daunelor morale, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 (in cazul functionarului public) sau a justitiei care trebuie sa solutioneze orice cauza cu care a fost sesizata (in cazul judecatorului - conform art. 3 din Codul Civil).

c) functia publica este obiectiv predeterminata, fiind reglementata legal astfel incat drepturile si obligatiile care ii alcatuiesc continutul sunt prestabilite neputand fi create, modificate sau suprimate de catre titularul ei sau de catre alte subiecte de drept, chiar superioare ierarhic, daca legea nu le-a conferit o asemenea prerogativa.

d) functia publica trebuie exercitata practic, numai prin indeplinirea efectiva a tuturor functiilor din cadrul unei autoritati se realizeaza exercitarea practica a competentei autoritatii in cauza conform atributiilor legal stabilite. Aceasta inseamna ca functiile trebuie incredintate efectiv unor persoane fizice apte sa le exercite, care dispun de vointa si energia necesara realizarii lor. Pot exista si functii neocupate de titulari, iar, uneori, chiar functii neexercitate, dar acestea nu afecteaza, pe ansamblu, realizarea atributiilor organului, ci numai integralitatea indeplinirii lor. De asemenea, uneori, pot exista delegari sau cumuluri ori supliniri de functii ca situatii exceptionale cand una si aceeasi persoana va asigura exercitarea efectiva a doua sau mai multor functii tocmai pentru asigurarea functionarii normale a institutiei.

e) functia are un caracter propriu, apartinand numai celui investit anume in cadrul unei autoritati pentru a-i realiza competenta. In cadrul functiei se vor putea savarsi numai anumite acte si fapte (cu sau fara semnificatie juridica) conform atributiilor ce revin institutiei respective, ceea ce delimiteaza - in cadrul organului - o functie de alta chiar similara. Acest lucru nu impiedica, pe de o parte, ca o persoana sau mai multe sa poata indeplini simultan sau succesiv aceeasi functie sau functii similare, iar prin delimitari de ordin material, teritorial, personal sau temporal sa se poata face distinctie intre functii, chiar similare.

Pe de alta parte, o functie de regula, nu epuizeaza, prin continutul ei, intreaga sfera atributionala a unei autoritati, decat in mod cu totul exceptional (de exemplu, in cazul organelor unipersonale), intrucat - corespunzator diversitatii de sarcini si atributii reglementate in vederea realizarii lor - in cadrul unei autoritati se exercita mai multe functii a caror suma evidentiaza specificul competentei organului din care fac parte.

f) functia publica este o situatie juridica, adica un complex unitar si interdependent de drepturi si obligatii ce revin titularului ei, ceea ce ii confera un adevarat statut propriu, iar nu un simplu continut de raport juridic (format intre functionar si superior) in care partile se disting doar prin opozabilitatea, uneori reciproca, a drepturilor si obligatiilor ce le revin ca participanti in respectiva relatie juridica.

Daca intr-un raport juridic obisnuit drepturile si obligatiile sunt strans legate de formarea, modificarea si desfiintarea relatiei, in cazul functiei drepturile si obligatiile (care-i alcatuiesc continutul) preexista raporturilor propriu-zise, iar formarea, modificarea si incetarea acestora - in urma producerii unui act sau fapt juridic - constituie doar prilejul exercitarii respectivei facultati sau indatoriri legale care nu sunt doar produsul vointei exclusive a subiectului titular, limitat, in actiunile sale, nu intr-atat la constituirea lor, cat, mai ales, la realizarea lor. Altfel spus, prin intermediul functiei se contribuie la declansarea incidentei legii pentru solutionarea unui caz dat.

g) functia are un caracter continuu, de permanenta in timp, in intreg intervalul scurs de la investirea si pana la dezinvestirea titularului caruia ii apartine, indiferent de existenta sau nu a unui mandat ca durata limitata ori a lipsei oricarui termen limita.