Spatiile
comunicarii in campul social
Intr-o
incercare de definire a comunicarii Daniel Bougnoux afirma ca
<<Nicaieri si pentru nimeni nu exista
'Comunicarea'. Acest termen desemneaza un ansamblu prea vast de
practici, in mod necesar disparate, nenumarate si infinit de
deschise>>. Pornind de la
aceasta remarca autorul imagineaza comunicarea in interiorul
unor spatii, dispuse ca o suita de cercuri,
incepand cu cel natural, respectiv, comunicarea animala si expresia
comportamentala.
Sfera domesticului
(casa) este urmatorul spatiu comunicational, in acelasi
timp inchis si deschis, cu mai multe terminale din lumea exterioara,
care fie ca extind relatiile interpersonale (telefonul, faxul,
robotul telefonic, e-mail-ul sau
cutia postala), fie fac posibila patrunderea unor mesaje
impersonale, puternic standardizate, cu rolul de a informa, de a relaxa, de a
reface legaturile sociale si de a directiona (recomanda)
diversele categorii de consumuri (utilul sau binele).
Un alt spatiu, in care se
desfasoara o comunicare intensa, este cel pedagogic,
didactic, scoala fiind considerata de autor anticamera a
spatiului public. Acest spatiu preia copilul din spatiul
domestic primar si il introduce in unul tranzitional care il
pregateste pentru spatiul public.
Dincolo de spatiul
tranzitional, respectiv cel pedagogic, urmeaza spatiul activitatilor
curente, al circulatiei, al colectivitatii (spatiul
urban, strazi, cai de comunicare, institutii, intreprinderi,
locuri de actiune economica si culturala), care preiau
indivizii formati de scoala.
Sfera mondiala ('mondializarea') a
schimburilor comunicationale sau orizontul numit globalizare este cel mai
larg spatiu, care le circumscrie si pe celelalte, este extensia la
nivel planetar a 'culturii de masa' (satul planetar al lui
Marshal McLuhan). Dezvoltarea si insusirea culturii
comunicationale este, se pare, mai complexa decat a oricarei
alteia, pentru ca intre micro- si macrosocial aceasta ar trebui
sa imbratiseze cel putin o semiologie corectata
si imbunatatita de pragmatica.
Acestea sunt doar
spatiile generice. Este necesar sa se evidentieze ca in
interiorul lor se organizeaza ca structuri spatiile
comunicationale institutionalizate (templu si agora, senatul
si teatrul antic, piata publica a evului mediu ca zone ale
comunicarii publice orale).
Totodata, trebuie relevata constituirea bibliotecilor, ca spatii
informational-comunicationale comune, detinatoare de
mijloace de comunicare scrisa. Acestea sunt spatiile cu cea mai mare
concentratie de informatie si comunicare, in care sunt reunite
numeroase mijloace si in care cunoasterea nu numai ca se
stocheaza si se conserva, dar se comunica si se
utilizeaza. <<Pe de alta parte, sustine Sultana Craia, bibliotecile
sunt si spatii de comunicare interpersonala, de grup si
publica, in care se organizeaza reuniuni cu scop comunicational,
dar si ca locuinta privata sunt deschise catre comunicarea
globala prin accesul la 'autostrazile
informationale'>>.
